FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Mihaela Alexandru
Capitolul III

Cap. I Cap. II

Capitolul III- Invitatia

Dor il saluta fugitiv pe Maurice apoi se duse cu el in bucatarie.
- Ce fel de RV e aia a ta, mai? il intreba barbatul. A mea e plina de fetitze apetisante... piscine... orice imi doresc... Ma simt atat de implinit cand sunt acolo... Aaaah!
Dor rase si ii spuse:
- Ai mai facut ceva la proiect?
- Aaa... p-pai... stii... eu... Dor, nu e asa ca esti bun sa faci tu partea mea? Oricum nu mai am timp sa incep nimic, si sunt sigur ca tu ai ceva pregatit de rezerva.... zise barbatul
Dor se incrunta. `Iar fac eu toata treaba? Parca trebuia sa fim o echipa... mdea...` gandi el, apoi glasui :
- Hai mai... ti-am zis sa termini asta acum cateva zile... Off....
- La revedere, spuse Maurice, consultandu-si transmitatorul si iesind repede pe usa afara. Ma asteapta Selena... se mai auzi o voce :
- Mau... Mau... .Mau... oare cand ai sa te maturizezi... ofta Dor, apoi infuleca ceva repede din bucatarie. Isi aduse aminte ca mama sa ii spuse sa cumpere un RV nou pentru ea. Urca la etaj, in camera ei, si lua microcipul-card de la ea din sertar si si-l monta sub membrana mainii stangi. Din camera alatuata, camera sa, se auzi un tiutit ritmic, ascutit... de la Transmitator. Apoi faxul scoase automat o hartie. Dor statu nehotarat la usa camerei sale, observand toate acestea, neputandu-se hotari daca sa intre sau nu. Se decise sa intre totusi. Stia ca daca cineva ii scrisese sau voi sa-i transmita ceva, aparatul va porni in cateva secunde sa deruleze inregistrarea. Se duse la dulap si-si incepu sa isi traga un tricou curat pe el... insa cand isi scoase capul din el, vazu imaginea tridimensionala a unei femei aplecate asupra unui birou solid, scriind ceva pe o foaie. Era... Ramase socat. Nu cuteza sa ridice foaia intoarsa cu fatza in jos, de pe biroul sau. Mari captura tridimensionala, apoi se aseza pe scaun, ingandurat, citind scrisoarea....

"Dragul meu...

Nu cutez nici acum... dupa 9 ani... sa... Ma iarta. Nu imi gasesc cuvintele... Nu-mi vine nimic pe buze... decat un amestec confuz de sentimente... si numele tau... Dor.
Mi-e Dor... Nu, n-am uitat... nu, nu voi putea uita... timpul si-a spus cuvantul. Cred ca nici tu nu ai uitat, cunoscandu-te. Stiu ca nu te-ai schimbat... mult. Stiu, pentru ca am acces deplin la camerele de supraveghere... Am vazut... un om normal, care isi duce viata de zi cu zi. Ti-am urmarit reactiile, miscarile... comportamentul... tot. Insa ce lasi sa se vada in exterior este extrem de putin... Pana si psihologii si expertii mei cei mai talentati din domeniul sociologiei nu au putut sa te "descifreze".
(femeia din imagine ridica capul si ofta) Poate eu singura... si Adela au fost singurele persoane care au reusit sa patrunda prin acea carapace invizibila in care te cufunzi de fiecare data cand ceva nu merge bine. Iarta-ma ca aduc vorba de Adela... iarta-ma pentru tot.. pentru a mia oara iti cer iertare... Ca si atunci, tot ce am de spus in apararea mea este "agentia si interese superioare ei au necesitat aceasta actiune". O iubeam... nu ca tine, insa o iubeam... in felul meu. Imi era prietena... Totul s-a schimbat de atunci... in viata mea si intre noi. A trecut asa de mult... si totusi asa de putin timp...
Poate... ma urasti. Nu numai pentru moartea Adelei. Acela fusese doar inceputul. Stii... tot ce am incuviintat in calitate de Consilier si anterior acestei functii, in calitate de Insarcinat cu supraveghere juridica a Federatiei. Nu incerc sa ma justific in vre-un fel pe care l-ai putea intelege. Nu am fost nici obligata, nici constransa sa intreprind acele actiuni...
Te rog doar... de dragul unor amintiri care nu se doresc a fi pierdute... Sa ma privesti ca si cum acele acte nu ar exista... sa ma privesti simplu, ca o persoana aflata intr-o tara indepartata, care e singura... si care doreste sa te vada si sa te atinga.

Vineri, 21 martie 2014, ora 12:00, in fata Memorialului WTC.

cu bine,
M."


Femeia se opri din scris si isi sterse lacrimile.

Dor incremeni. Nu-si putea misca nici o mana... nu putea schita nici un gest. Ce sa creada? Acum... O moarte nu se uita nici dupa o viata, daramite dupa 9 ani... Si Adela ERA moarta. Impreuna cu altii, a caror moarte o ordonase ea. Nu singura, binenteles, dar isi daduse acordul... Si acum... Mii de ganduri i se impleticeau in minte... Se scutura ca sa le alunge. Doua mari lacrimi isi facura loc pe obrajii sai, lacrimi ce fura sterse cu indarjire. Lua o foaie din sertar si inspira adanc. Scrise:

"Stimata doamna,

Libertatea de a alege tine intotdeauna de omul supus situatiei respective, dar nu cred ca imi doresc sa vorbesc despre acea parte din trectul nostru.As putea incepe aceasta scrisoare ce imi doresc sa o considerati drept raspuns prin aceeasi vesnica intrebarea: de ce... Dar rostul unei astfel de intrebari nu mai exista. Am cautat ani de-a randul sa iti inteleg actiunile, sa te inteleg, urmarindu-te fara sa imi dau seama de ce - poate ca am ajuns in sfarsit la o pace cu gandurile mele.
Nu. N-am sa te iert niciodata pentru ce ai facut acum noua ani. Nu. N-am sa reusesc insa sa omor niciodata ce am simtit pentru tine in vremurile acelea, cu toate ca nu stiu daca existra vreun rost in a-ti spune dumitale lucrurile acestea. A trebuit sa sacrifici totul pentru binele omenirii, pe ea, pe noi... in ultimul rand pe mine - in primul rand insa... pe tine. A fost alegerea ta, si am respectat-o.
Nu pot insa sa nu ma intreb acum, dupa noua ani de absenta, stimata doamna, ce urmariti prin aceasta scrisoare pe care va marturisesc, o consider picata in cel mai inoportun moment. Ce doriti a obtine prin rascolirea acestor amintiri in persoanele noastre? Am sa raspund, insa, invitatiei dumneavoastra, in mod afirmativ. Nu stiu de ce. Sincer? Poate ca ceea ce ma mana in a va intalni din nou e curiozitatea. Poate ca atunci cand va voi avea in fata ochilor voi intelege.

Voi schimba insa locul de intalnire: Muzeul Literaturii Germane, München, aceeasi zi, aceeasi ora.
Cu bine, doamna.
P.S. nu accept intarzieri si nici amanari. e singura dumneavoastra sansa"


`In fata Memorialului WTC????` gandi M. `Ce stupid!!! Ce bataie mi-ar da profesorii de sociologie daca ar sti... Cum am putut sa-i dau intalnire pe strada?! Cine ar mai face asa ceva ? De ce nu fusese mai inspirata... sa-i dea intalnire intr-un local... sau chiar la ea in apartament... sau, pentru Dumnezeu, intr-un loc cu acoperis! Se cufunda mai adanc in perne, si, intr-un tarziu, adormi iarasi. A doua zi dimineata devreme, pe 20 martie, trebuia sa vorbeasca cu cei de la Supravegherea Justitiei. Existau anumite lucruri care trebuiau facute numaidecat... Fostii Consilieri impusesera niste masuri care trebuiau rediscutate. Femeia trase aer adanc in piept. Auzi un suierat ca de sarpe... semnal ca primise un mesaj sau scrisoare. Primise un document... Isi infasura in jurul trupului gol halatul rosu, si se indrepta spre faxul de pe birou. O foaie iesi din aparat, scotand sunetul specific. O lua in mana, citind "Stimata doamna..." Clar, isi zise in sinea sa scrisoare oficiala... Insa cand citi primele randuri, isi dadu seama ca nu era o scrisoare oficiala... cu toate ca cel care o scrise isi dadu silinta sa para cat mai impartial. Si... reusise. Ca de fiecare data, de altfel. Daca dorea sa fie aspru, indiferent... ii iesea. Se tranti pe pat zgomotos, cu foaia in mana si citi in continuare. "Poate cand va voi avea in fata ochilor voi intelege" Se ridica si se duse la dus, lasand scrisoarea pe pat. Poate... In ziua aceea nu se putu concentra la nimic. Insarcinatul cu Supravegherea Justitiei veni vesel la ea in cabinet si-i inmana un dosar voluminos pe care trebuia sa-l studieze toata ziua... Se uita peste el, lasandu-se pe spate pe scaunul negru, comod, din piele. In cealalta mana tinea tigara... Citi
“[...] o comparatie cu situatia din anul 2010, cand rata criminala de-a lungul meridianelor si a paralelelor scazut sub procentul obisnuit de 15% [...] ... aceasta scadere brusca intr-un interval de doar trei ani s-a datorat fricii cetatenilor de a intreprinde orice actiune ilegala fara aprobarea expresa a conducerii Federatiei. Consilierul Trevor Deren a propus in sedinta Consiliului nr. 224/2010, ca unii oameni atent selectati sa fie platiti de catre Federatie pentru savarsirea actelor de violenta si in general a unor acte ilegale, in vazul tuturor, pentru a da de inteles restul populatiei ca exista inca law-breakers, si ca Departamentul pentru atitudini AntiSociale (fostul DAS- actualul Supravegherea Justitiei) isi face treaba in perimetri normali, fara a exista tulburari la nivelul functionarii acestuia....”
“Am cautat ani de-a randul sa iti inteleg actiunile, sa te inteleg...”
“[...] Cu ajutorul celor doua mari agentii de servicii secrete(in prezent trei) si a celor de la Supraveghere Personala, s-a reusit selectarea unui numar de familii cu antecedente penale(& cu genetic criminal disorder- insa acesta va constitui obiectul unui raport ulterior) care sa fie platite ca sa savarseasca din cele mai variate fapte abominabile posibile, atat grave cat si mai putin grave, insa care sa atraga atentia mass-mediei si sa le fie aduse la cunostinta celorlalti cetateni considerati model. Acest lucru a fost realizat prin Actul Secret pentru Mentinerea Crimei, semnat formal intre cele 10 state ale lumii. Consiliul a aprobat acest act, punandu-l in executare de la inceputul lunii iulie a aceluiasi an....”
`Ce doriti a obtine prin rascolirea acestor amintiri in persoanele noastre?`
M. isi scutura capul, apoi continua sa citeasca: « ... si situatia s-a ameliorat considerabil intr-un timp surprinzator de scurt. Cei de la Cabinetul General de Sociologie au adus apoi, la cunostinta Consiluilui existenta in aspiratiile oamenilor de a fi alesi in acel program de restabilire a procentului 15%. Aproape toti cei din lumea a III-a si unii care aveau un nivel de trai chiar superior, au inceput sa aiba ca fantezii, cum Federatia ii platea sa savarseasca exempli gratia un omor, o incendiere, o frauda, pentru a o executa apoi, in aproape pustiile inchisori de stat. Se pare ca in constiinta lor nu exista teama de a fi supus unor tratamente severe... ori sentimentul vinei... caci tot ceea ce doreau sa realizeze este o crima importriva ordinii publice si aplicarea pedepsei corespunzatoare in persoana lor, indiferent daca aceasta era de 3 luni sau de 10 ani, ca si cum aceasta ar fi fost o incantare sau un privilegiu deosebit. Consilierii vremei au ignorat aceasta problema... asa cum au ignorat si suspiciunile cetatenilor. Acestia si-au dat seama ca cei pedepsiti faceau intotdeauna parte din lumea a III-a, erau oameni insignificanti. Niciodata, dupa 2010, nu a fost implicat intr-un dosar penal un OU, adica unul din acea categorie de oameni care erau utili societatii prin diversele sale activitati, indiferent daca acestea erau de ordin artistic, literar, tehnic sau filozofic. Au realizat ca niciodata un om care contribuia (sau se stia ca avea in structura sa genetica acesta posibilitate) la procesul de progres nu era atins, in calitate de subiect activ (infractor) sau subiect pasiv(victima).... »
“Poate ca atunci cand va voi avea in fata ochilor voi intelege.”
M. arunca dosarul pe masa, isi lasa tigara in scrumiera si se freca la ochi. Tot ce intelesese pana acum din acel dosar era faptul ca Trevor Nu-stiu-cum a facut o propunere in 2010... si ca... Se invarti in scaun, ajungand cu spatele la birou si cu fatza la fereastra larg deschisa.... Judecand dupa pozitia soarelui, era aproape ora 13. Stomacul incepu sa-i atraga atentia asupra faptului ca nu mancase nimic dimineata... si ca ar fi cazul sa manance ceva, macar de forma. Se auzi un bocanit discret la usa, apoi James patrunse inauntru. Barbatul purta in brate un alt dosar, pe care il lasa pe biroul femeii. M. forta un zambet, apoi spuse:
- Mergem la Club sa mancam ceva? Mor de foame....
James zambi si el, de parca femeia ii citise gandurile. Era cu totul de acord, si, de fapt, acesta fusese si scopul pentru care intrase la ea in birou. Pornira amandoi spre subsolul imensei cladiri, unde era acel local intunecat, iluminat doar cu lampi slabe pe peretii gri... cu tablouri alb-negru. “Clubul” era si fast-food si bar si loc pentru distractii si restaurant, toate acestea impreuna, in diferite incaperi. Se intindea aproape pe toata suprafata subterana a cladirii, sub corpurile A, B si C, in care Consiliul si Cabinetul General cu tot corpul sau de functiunari, isi desfasurau activitatile zilnice. M. si James isi ocupara o masa in restaurant, comandand imediat cate o salata, o mancare usoara si apa plata de baut. M. isi aprinse tigara din nou, insa James nu avea chef sa fumeze.
- Despre ce era dosarul pe care l-ai lasat in biroul meu? il intreba M.
- Pai... raspunse barbatul, strambandu-se, un raport al Cabinetului General de Sociologie... Referitor la problema aceea... delicata... stii tu care.
M. incuviinta cu capul, desi nu citise cu atentie dosarul ei... si isi sprijini capul cu o mana. James nu era un om prost... pentru ca nu ar fi ajuns Consilier altmiteri. Isi dadu seama intr-o clipa ca ceva nu era deloc in ordine cu interlocutoarea sa... Insa se citea pe fatza ei ca nu dorea sa fie intrebata ce anume o facea sa fie asa de absenta. Mancara in liniste, apoi se intoarsera la birou. Fara a fi invitat, James se aseza pe imensul scaun de piele din fata biroului lui M. si spuse:
- Cred ca ar fi cel mai bine sa faci o pauza...
- Azi e sedinta de Consiliu, nu te prosti. spuse M., neluandu-si ochii din dosarul sau, aranjand in ordine cronologica extrase din ziare, si sorbind dintr-o cafea turceasca, singurul sortiment de cafea care ii placuse vreodata, fiind atat de asemanatoare cu capucinno-ul.
- Nu e vorba de tine, ci de lumea pe care o conduci. Cand scapi de acele probleme personale care te macina, esti libera sa te intorci in aceasta cladire.
- Poftim? spuse M. surprinsa, ridicand capul. Se uita fix in ochii albastri, intransigenti, ai colegului sau.
- Iti fac referat... Ceilalti consilieri vor semna. Stii asta.
M. se lasa zgomotos pe scaunul ei. Stia... daca vreounul din Consilieri considera ca unul din colegii sai se simtea rau din punct de vedere fizic... sau daca il tulbura ceva din punct de vedere psihic, avea mana libera sa scrie un referat pentru Consiliu. Membrii sai l-ar fi semnat imediat, daca Consilierul in cauza nu se opunea. Daca se opunea, urma o audiere in regim de urgenta, cu Consilierii si Seful Cabinetului General de Psihologie, audiere de aproximativ 10 minute, in care Consilierii ii puneau intrebari celei/celui in cauza, pentru a-si face o parere de ansamblul. Apoi se supunea votului chestiunea. Daca raspunsul era “Da”, cel in cauza isi putea continua activitatea... Daca era “Nu”, acestuia i se dadea o perioada estimata de Seful Cabinetului General de Psihologie, suficienta ca acesta sa-si revina. Aceasta era nefericita procedura... pe care M. nu vroia sa o urmeze. Intr-un tarziu, spuse:
- Stai linistit... Poimaine voi fi ca noua...
James se ridica in picioare, incheindu-se la costumul alb. Zambi si zise:
- Deci scriu in referat data “22 martie 2014”.
- Da, spuse M., apoi il saluta pe James si-l privi cum pleaca. Se aseza apoi usor pe scaun... nestiind ce sa mai creada... Niciodata nu lase vreo problema personala... de fapt nu exista acea problema personala... care sa-i perturbe activitatea atat de grav. Considera ca ar fi mai bine sa ajunga acasa... sa doarma... si seara sa iasa putin cu Teri, la o plimbare prin centrul Capitalei.
Dupa-amiaza trecu pe nesimtite... ascultand muzica si citind carti mai vechi, de Anne Rice. Oricat de mult ar fi dorit sa se afunde in universul lor, nu reusea. « Maine... maine.. » gandi ea. « Ce se va intampla maine cu noi, Dor ? » Adormi pe nesimtite, fara sa-i mai dea telefon lui Teri...
Se trezi dis de dimineata, mai mult din reflex. Sorbi rar din obisnuita ceasca cu cafea turceasca... se imbraca si porni inspre serviciu. Angajatii Federatiei o salutara, ca de obicei. Nimeni inafara de ceilalti Consilieri nu stia ca fusese « suspendata ». Intra in biroul ei, trase jaluzelele, apoi se intinse pe canapea, continuand sa citeasca din cartea pe care o incepuse cu o seara inainte. Insa nici nu apucase sa parcurga doua pagini, caci se auzi un bocanit discret in usa.
- Intra... spuse ea, ridicandu-se.
Era Charles, zambind superficial, doar cu buzele, ca intotdeauna. Se aseza pe marginea biroului ei, si-i spuse :
- Speram sa fii aici, chiar daca esti suspendata.
- De ce ? Aveti nevoie de mine ?
Charles statu o clipa pe ganduri, apoi grai :
- Trebuie sa facem un comunicat de presa... E necesar. Stii... cu toate cate s-au intamplat in Sanatate... Trebuie sa linistim spiritele. Adu-ti aminte ca inca nu am scapat de acel procent de 30%.... Nu vreau sa faca galagie. Ei vor rezultate ACUM.
M. se incrunta. Se referi la moartea acelor oameni pe un ton atat de nepasator.... De parca ar fi fost ceva normal ! De parca in fiecare zi iei hotararea de a ucide lent, chinuitor 30% din populatia Lumii... Spuse :
- Cei de la Sanatate au mai facut progrese ?
- Nu. ii raspuse el. De fapt. .au facut, M., dar mici. Stii cum e cu chestiile acestea. Dureaza. Nu gasesti asa de usor solutii...
- OK. Ce sa le zic oamenilor ?
- Cei de la Comunicare au pregatit deja un speech, de aseara. Tu trebuie doar sa apari indurerata, alaturi de oameni.. .zicandu-le ca cercetarile au ajuns la final, si ca, in curand, antidotul va aparea pe piata. Ce zici ?
- Mi se pare josnic... spuse M. strambandu-se.
Charles rase usor.
- Totul in acesta meserie e josnic, draga mea, nu ai ce sa-i faci...
- Numai sa fie inainte de 12...
- Este. La 10 fix. apari in fata lumii ! spuse barbatul, sarutand-o nerusinat pe obraz, si iesind pe usa.
- Fie... apuca sa spuna M. apoi se intinse din nou pe canapea. Peste aproximativ jumatate de ora, un functionar de la Comunicare ii aduse o mapa cu discursul pe care trebuia sa-l rosteasca... Nu ii facea deloc placere sa faca aceste lucruri... sa minta pe fata, asa, pur si simplu... Ei nu aveau nici o vina... multi dintre ei vor fi murit in cateva luni... Femeia isi lasa capul pe spate, inchizand ochii. O faþã zambitoare ii aparu indaratul pleoapelor, faþa lui. Deschise ochii. Ganduri chinuitoare isi urmau imperturbabil cursul « Nu... nu... nu... s-a terminat ! De atat de mult timp am... Si daca s-a terminat ? De ce i-am dat intalnire acum, dupa acum, dupa atatia ani ? SUNT un alt om... probabil ca s-a schimbat si el... Pe cine pacalesc... » Ofta adanc, apoi inspira o mare cantitate de aer, Duse mana dreapta la gura, apoi la ochi, acoperindu-i. « De ce sunt asa de tulburata ? Poate nu e bine ca sunt Consilier. Poate ar fi trebuit sa las locul cuiva mai priceput. Nu e bine ca ma cuprind emotiile atat de usor !“ Ii scapa un oftat scurt. Ii trecu prin fata ochilor privirea lui, caldura acelor maini, imbratisarea sa protectoare, mersul sau... zambetul cald. Totul. Se derula... inapoi, inapoi, inapoi, pana in momentul cand se vazusera pentru prima data... cercetandu-se ca doua animale de prada, care si-au retras ghearele si stateau incremenite, mute de uimire de frumusetea celuilalt.
`Doi ochi... eu ii cercetez pe ei, ei ma cerceteaza pe mine... `
Se ridica si se duse la fereastra. Privi absenta orasul... Departe, undeva, era München-ul, unde va trebui sa fie la 12 fix. Nu mai putea da inapoi. Nu mai era loc de regrete ori razgandiri. Corpul logodnicului ei, lipit de al ei, in noptile acelea indepartate... Cat de delicata era atingerea lui... cata iubire ii ascundeau ochii in intuneric ! Cata iubire ii putu oferi ! Insa ea... il dezamagise. Ce mai contau motivele pentru care o ucise pe Adela ? ori ca intrase in agentie ? Nu contau... si el oricum nu le-ar fi inteles. Cu soarta pecetluita de demult, dinainte de a-l cunoaste, si totusi momentul crucial, momentul crunt al separarii de acea M. din trecut fusese pierderea lui si nu a altcuiva.
Isi simti picioarele amortite, tremurand imperceptibil, in timp ce lacrimi mari ii udau obrajii. Se prabusi la pamant, ne-mai-avand timp sa se tina de scaun sau de masa. Nici nu realiza ca era pe jos, pana cand o voce blanda ii spuse :
- Hai... hai sus, frumoaso. Haidem.
Era James, grijuliu ca intotdeauna, care o ajuta sa se ridice si o conduse inapoi la canapea. Tremura toata, mainile-i erau reci, udate de lacrimi. James zambi intelegator, ii sterse cu un servetel lacrimile de pe fata, apoi cele de pe maini, care nu se uscasera inca. O imbratisa apoi, nestiind ce sa ii spuna. Astepta sa se linisteasca, si femeia se linisti mai repede decat se astepta, fiind sub influenta lui si nedorind sa inspire mila. James o imbratisa iar, apoi spuse :
- Totul va fi bine. Ai incredere. Esti unul din cei mai buni oameni de pe pamant.
- Poate ar fi trebuit sa nu fiu aleasa ca si Consilier... spuse ea, dand glas indoielilor.
- Glumesti? zise barbatul zambind cald. Selectorii stiu de ce te-au ales. Au vazut potentialul din tine. Hei, fruntea sus ! Conduci lumea asta, impreuna cu mine si cu ceilalti. Ai ajuns mai sus decat ar fi putut ajunge oricine altcineva.
- Nu e vorba de faima... sau influenta, James, stii...
- Stiu, stiu, spuse James, aproband mereu cu capul. Fiecare e menit pentru ceva, isi are rostul sau. Acesta e rostul tau, intelegi ?
M. lasa capul in jos, apoi spuse printre ceva ce se voia un zambet :
- Ma intalnesc cu el azi...
Fata barbatului se lumina toata, si vru parca sa spuna « ooo », insa se abtinu, o lua de mana pe femeie, zicandu-i :
- Inseamna ca it was meant to happen..... Ai incredere.
- Si daca voi fi dezamagita ?
James o privi cu ochi tristi, nestiind ce sa ii spuna. O imbratisa puternic, repede. Simti cum inima ii batea nebuneste...
- Iubaretilor ! spuse Charles cu o sclipire jucausa in ochi, si cei doi abandonara imbratisarea rapid. Haide M., este 9 :45. Acusi vei aparea in fata milioanelor de oameni. Banuiesc ca v-ati tinut ocupati unul cu altul si n-ai avut timp sa parcurgi discursul...
Lui M. nu-i prea pasa de remarcile colegului sau, dar James era vizibil deranjat... M. stia ca James inca il iubea pe Charles de la aventura lor, de acum cateva luni... Insa Charles nu paru sa observe acest lucru, sau daca il observase, stia foarte bine sa o ascunda. M. ii arunca o privire calda lui James, apoi se duse cu Charles pe platourile de filmare, in locul special amenajat pentru comunicatul de presa. Se uita peste discurs, in timp ce Charles ii dadea tot felul de indicatii « pretioase ». O echipa de stilisti isi facura loc in marea de oameni de la diferite departamente, misunand in toate partile. M. fu machiata, o fata de aproximativ 20 de ani ii aranja parul si o alta persoana ii puse pe deasupra hainelor ei simple o pelerina rosie. In cateva minute avea sa inceapa totul. I se arata un pupitru inalt, de unde avea sa vorbeasca. Dar inainte trebuia sa-i filmeze pe toti Consilierii, pentru ca M. vorbea in numele lor, a tuturor. Si ei, la randul lor, vorbeau pentru toata populatia Federatiei. Odata intrati in direct, un reporter prezenta situatia la stiri, apoi fu difuzat imnul. Consilierii au fost filmati pe rand, din prim plan, apoi toti. Cand imnul se termina, M. pasi hotarata inainte, catre pupitru. Nu fusese niciodata buna la retorica... Arta politicienilor de a minti cu zambetul pe buze o scarbea. Si totusi toate acestea erau necesare. Grai, luand o infatisare cat mai calduroasa
« Buna ziua, dragii mei concetateni. Stiu ca, dupa cele petrecute in ultimele zile, era necesara aceasta manifestatie... Dvs. ati dorit sa aflati situatia reala, noi dorim sa v-o prezentam. Incidentul nefericit de la Londra- 25 noiembrie 2013... si apoi cele consecutive din New York si vechiul Washington ne-a intristat pe toti, in egala masura. Am plans impreuna si ne-am rugat pentru sufletele celor 20 de morti, victime ale unei situatii de fapt ce nu fusese prevazuta. Nu este greseala noastra, a Consiliului, ori a celor de la Sociale, ori a celor de la Sanatate. Nu. Suntem absolut convinsi ca aceasta boala a aparut in mod surprizantor si totusi firesc, ca urmare a progresului... a evolutiei stiintei. Calatoriti mereu cu TP (aparate transporter), ajungeti oriunde pe fata Pamantului doriti in mai putin de un minut... Ganditi-va bine. Apoi va e dor sa mergeti pe jos, sau cu bicicleta... Asa ca porniti. Organismul dvs, al tuturor, depune infinit mai mult efort decat simplul apasat al butoanelor, ca in cazul calatoriei cu un TP. De aici decurg si aceste boli ciudate... sore cu raceala si gripa... dar vecine cu moartea. Cum ati observat pe propria voastra piele, medicamentele traditionale nu mai dau rezultate. Departamentul federal al Sanatatii s-a ocupat in permanenta, inca de la aparitia primelor cazuri de boala, de gasirea unui antidot pentru aceasta. Mi s-a luat o mare piatra de pe inima cand eu, personal, am aflat ca aceste cercetari s-au incheiat cu rezultate foarte bune. Acest antidot exista, dragii mei, si va fi dat pe piata cat de curand. Exista o speranta!!! » spuse ea zambind larg, incheind discursul.
Dor o urmarea din camera sa de hotel din München. Avu nevoie de ceva timp sa se obisnuiasca cu orasul unde ei doi petrecusera atatea momente placute. « Un antidot » gandi el « Sa fie adevarat ? » se intreba el cu indoiala in suflet. « Nu » se scutura, parca nevrand sa creada « e o chestiune foarte importanta. De ce ar minti ? » Inchise aparatul care transmitea imagini tridimensionale ale comunicatului de presa, apoi se lasa pe spate, pe perna. Isi fixa privirea in tavan. Acea persoana... Consilierul M. Nivenco. Ea... Ea... Ea... Iubita lui... Se intoarse pe o parte. Era ora 11 :30. Trebuia sa se grabeasca, daca vroia sa ajunga acolo la timp. Dar sa mearga pe jos ? Nu, nu era mult insa... Nu. Mai bine ar fi aparut pur si simplu acolo. De ce l-ar fi interesat sa mearga pana acolo ? Probabil ca d-soara Consilier, la cat de ocupata e, va veni tot printr-un TP. Se ridica din pat, si se aseza pe un scaun, langa fereastra. Cat de minunat era München-ul in aceasta perioada a anului... Se intoarse catre oglinda si isi imbraca sacoul gri...
M. era felicitata de Charles, pentru comunicat :
- Stiu ca nu m-am inselat in privinta ta ! Mai aveam putin si incepeam si eu sa plang. Very touchy, draga mea, excelent !!!!
M. zambi superficial, apoi schita un multumesc. Era 11 :30 deja... Se duse repede in biroul ei, se dezbraca de pelerina rosie pe care o purtase in timpul conferintei, ramanand intr-o camasa alba, simpla. Isi desprinse parul lung din coc, si-l lasa sa-i cada pe umeri. Cine era persoana care o privea inapoi, din oglinda? Inchise ochii si imaginea lui ii reaparu in fata... Inspira adanc, facandu-si parca curaj. Nu avea de gand sa se duca direct, cu un TP, in muzeu... ci va face un tur scurt al orasului München intai. München... cat de dulce le suna... cat de melodioasa li se parea la amandoi acea limba incalcita care se numeste germana. Cate lucruri minunate facura ei impreuna in acel oras superb, linistit, perfect ! Apasa pe buton, introduse coordonatele pentru centrul orasului si intr-o clipa era deja acolo. Aproape isi pierdu echilibrul, dar nu de la efectul « aterizarii », pentru ca nu simtea nimic de la aceasta, ci ca efect al reintalnirii cu locurile pe unde se plimbasera de atatea ori... Cu fiecare pas pe care il facea, se simtea de parca un cearsaf alb ar fi fost tras de pe trecutul ei... dezvelind toate acele clipe nepretuit de frumoase pe care le avuse cu el. Totul, dupa fiecare forma a unei cladiri, dupa fiecare forma a unei statui ii vedea zambetul, dragostea care ii caracteriza fiinta atat de complet. Regasi neschimbata alimentara de unde cumparasera snacksuri si cola... Intra si isi cumpara o punga mare de snacksuri si o sticla de cola. Rontai cu placere, si merse pe bulevard. Aerul proaspat ii incanta narile si reusira sa-i smulga un zambet. Se indrepta acum spre cladirea ce adapostea Muzeului Literaturii Germane, o biblioteca de colectie veche, ticsita cu carti. Arunca restul de snacksuri si cola la gunoi, si intra. Plati biletul de intrare, apoi intra in sala principala a muzeului. Mirosul de carti vechi ii izbi narile si M. adulmeca acel aer cu incantare. Se plimba printre rafturi, curioasa si entuziasmata. Nu mai vazuse o biblioteca asa de mare si de frumoasa de ceva timp... Ajunse la raftul cu litera « H ». Pipai cotoarele cartilor, si citi :
- Hermann Hesse, Heinrich Hoffman, Hans Hofmann....
Nu sesiza ca cineva era in spatele ei... deja. Se intoarse, vrand sa treaca la alt raft, si il vazu. Acum, fata in fata cu el, dupa atata timp...
- Dor... ii spuse.
Barbatul nu spuse nimic, ci doar se apropie. M. astepta pe loc, cu rasuflarea taiata, ca barbatul sa fie suficient de aproape ca sa-i vada expresia fetei... sa observe orice indiciu, cat de mic despre cine era acum. Insa realiza rapid, ca nu avea sa i se dea ocazia aceasta. Omul se apropie pana cand ajunse la aproape doi metri de ea si tot tacea. Pe fatza lui nu se citea nici fericire, nici entuziasm, nici intristare. Ochii ii erau muti, impartiali. M. stia ca indaratul lor se afla un suflet... care o cerceta in cele mai mici detalii si poate, se dadea o lupta. Se gandi la cum arata ea, cu ce era imbracata, postura corpului... Arata doar cu cativa ani mai in varsta, trasaturile de copil i se estompara, i se asprira usor, sub influenta timpului si a responsabilitatilor. Oare el observa acest lucru ? Arata ca un inger. I-ar fi sarit in brate, l-ar fi imbratisat... ar fi gasit mantuirea. Era oare el... un necunoscut ? Cale intoarsa...Isi simti buzele incremenite, de parca ar fi fost cusute... Dor nu parea ca dorea sa ii spuna ceva. O privea doar insistent, absorbit. Era sigura ca ii cerceta fiecare gest pe il schita si de aceea ramase pe loc, supunandu-se acestui examen. Inchise ochii, respirand adanc, si nu ii deschise. Pasii lui rasunara pe mocheta albastra, apropiindu-se mai mult, apoi se oprira. In acel moment, M. deschise ochii. Inima ii tremura de emotie, dar se stradui sa nu lase sa se vada acest lucru. Apoi realiza ce greseala mare facea. Se hotari sa fie ea insasi, fara sa ascunda nimic, fara sa se comporte de parca ar fi fost in fata camerelor tridimensionale de luat vederi. Ce naiba, pana si in fata Consiliului era mult mai relaxata. Inspira adanc, apoi zambi. Dor se incrunta usor, nestiind ce vru sa insemne exact acel zambet. M. observa aceast lucru, si zambi inca mai larg, apoi il privi cu adevarat calduros. Ii spuse cu curaj :
- Mi-a fost dor de tine.
Dor ramase tacut, fara macar a se incrunta din nou. De ce era asa de sincera ? Sau...era sincera? Dar aici nu era omul politic pe care il vazuse in fata TV-urilor, aici era doar simpla femeie. Sincera? Nu avea de ce minti aici, unde erau numai ei doi. Fara sa isi dea seama de ceea ce face, M. ridica mana spre el de parca ar fi vrut sa il atinga, de parca ceea ce era in fata sa ii parea o fantasma. Dor ii prinse mana din zbor, si o stranse. In clipa aceea intreaga repulsie fata de fiinta din fata rabufni. Imaginea trupului Adelei ii reveni in fata ochilor, durerea provocata de moartea acesteia si ura nascuta in acea perioada pentru cea care statea in fata sa. Simtea cum intreg trupul ii tremura, cum creierul ii zvacneste ducandu-i durerile de cap la un nivel ce nu il credea posibil. Ura, monstrul se nastea din nou. Se trezi insa cu M. lipta de pieptul sau, legata de trupu-i fara nici cea mai mica avertizare si incapabil de a reactiona in vreun fel. Oare... ce era cu fiinta aceasta? De ce cauta atat de mult refugiul in el ? El care intr-o noapte tarzie devenise pentru cateva momente cel mai aprig dusman al ei. Nu se uita la ea, la cea a carei maini se agatasera acum de gatul sau. Nu o vedea, insa simtea ca plange, pur si simplu, pe tacute. Nu zise nici de data aceasta nimic. Nu ar fi putut sa o dea la o parte de la pieptul sau... Nici nu era sigur ca ar fi vrut asta.
Astepta sa se linisteasca, iar apoi o apuca de umeri, retragandu-se din bratele ei si privind-o in ochi cu blandete. Nu o putea privi altfel.
- De ce m-ai chemat? Dupa atata timp, ce interes mai pot prezenta eu pentru tine?
- Ce fel de intrebare e asta? Nu am incetat niciodata sa simt acele lucruri pentru tine... spuse femeia, dandu-se brusc inapoi, socata fiind de intrebarea lui. Credea... ca intre ei nu fusese niciodata nevoie de cuvinte. Credea ca se subintelegea, tot ce dorea sa spuna. Sau poate, acest lucru se intampla atunci... demult. Moartea Adelei, de care, cu nerusinare, nu se simtea responsabila. Inghiti in sec, si il privea derutata. O ura? Dadu glas intrebarii chinuitoare: Ma urasti ?
- Buna intrebare... Tu... Tu cea de acum, ce crezi? spuse barbatul, cu un suras slab. Vru sa fie mai mult o intrebare retorica...
- Nu cred... n-am sa cred niciodata ca ma urasti. spuse M. repede, scuturandu-si puternic capul. Facu o pauza scurta, apoi adauga, accentuand cuvintele : M-ai iubit.Nu esti genul de persoana care ar trece asa de. .simplu... de la un sentiment atat de profund cum e iubirea... la altul la fel de puternic... ura.
- Inseamna ca inca cunosti anumite parti din mine... E bine... Si totusi pacat...
Femeia se panica.
- Pacat? De ce pacat? inghiti ea in sec.
Dor isi pierdu privirea in formele imensului covor persan din incaperea bibliotecii. Cat de bine semanau acele forme geometrice de diferite feluri... diverse marimi, haotic raspandite pe suprafata albastra... Poate la fel de dezordine era si in inima sa... si covorul prezenta totusi o oarecare simetrie pe care el nu o regasea in sine. Pentru prima data se putea vedea clar tristetea din ochii sai.
- Am incercat... sa... sa schimb tot ceea ce ai lasat in urma. zise intr-un final. Sa nu mai fiu acelasi. Nu avea nici un rost... Se pare ca nu am facut o treaba prea buna...
M. se indeparta, pana ajunse langa fereastra. Isi incrucisa mainile, zambi vag, apoi il fixa cu privirea pe Dor. Doi ochii sfredelitori il tintuiau, aproape triumfator.
- Ma bucur.
- De ce suntem aici, M. ? i-o reteza rapid Dor. Ce voise sa insemne acea privire ? Lasase garda jos pentru un moment, si acum platea. Doar ca sa isi rescumpere greseala, ca intr-un joc diabolic, continua taios.
Carui fapt datorez aceasta invitatie? Te cunosc prea bine, stiu ca are un scop precis. Tu nu faci niciodata nimic fara sa calculezi inainte.
- Ai dreptate, spuse M., aproape intrerupandu-l. Simti ca il lovise, cu acel zambet, dar pur si simplu nu si-l putea refuza. Fu cat se poate de sincera.
Nu te-am invitat aici fara anumite ganduri... predeterminate, ca sa zicem asa. Te iubesc. Mi-era... dor de tine. Mi se pare suficient....
Dor ridica privrea catre fereastra prin care M. privea in strada. Un zambet scurt se afisa pe fata sa, pentru ca apoi sa dispara instantaneu.
-Te rog, redefineste... Nu cred ca inteleg. izbuti sa spuna.
- Nu e nimic de redefinit, iubitul meu. se auzi vocea ei de femeie. Pentru un moment, i se paru ca vorbise ca un politician viclean... Dar adauga rapid: In iubire... nu e nimic de explicat. Sentimentele mele au ramas aceleasi. De la primul nostru sarut... prima imbratisare... cand ne-am logodit... pana acum. Nimic nu s-a schimbat.
Zambetul barbatului fu mai persistent de data aceasta, in timp ce ochii ii straluceau intr-un mod ciudat. Muschii fetei ii erau prinsi intr-o incordare dureroasa. Ce crede ca face ? Se apropie de fereastra, asezandu-se langa M. si incercand sa determine elementul din afara cladirii, pe care aceasta il urmarea. Descoperi insa ca priveste in gol. Minte? Ar avea vreun motiv?
- Sa fiu sincer? spuse pe un ton stins...
- Te rog, Dor. spuse ea, intorcandu-se, privindu-l cu ochi rugatori. Da, posibil, era mai mult o manevra. Dar atat de necesara. Il iubea. Trebuia sa stie. Trebuia sa afle ce simtea pentru ea, acum, in acest moment.
- Crezi ca dupa atata timp, o dragoste inecata in ura, mai poate rezista?
- Sper!!! aproape tipa femeia. Acea intrebare fu ca o secure pentru ea... Innecata in ura? Deci... Abandonase orice tactica... orice mijloc. Poate... ce conta, in fond ? In ochii ei se conturau noi lacrimi. Adica. .spuse ea, lasand capul in jos, dandu-si seama de ce greseala facuse. Nu mai avu putere sa spuna nimic. Gatlejul ii era inundat de propriile-i cuvinte... O singura idee se contura fara mila. Daca sper degeaba? Daca nu mai e nimic... acolo? gandi, ridicandu-si privirea pana la inima barbatului din faþa ei...
Dor se intoarse catre femeia de langa el. Ochii sai emanau caldura de alta data.
- M.... M., uita-te la mine.
M. insa vru sa plece. Nu mai suporta sa stea langa el, atat de aproape. Dadu sa plece, sa se indeparteze de el... sa se piarda prin rafturile de carti vechi... Dor o prinse de brate, nelasand-o sa plece si tragand-o inapoi spre el, pana ce reusi sa o incatuseze la pieptul sau. Mainile lui puternice presau asupra pieptului femeii, ce abia mai avea curajul sa mai respire, iar el stia lucrul acesta. Isi lasa capul la urechea femeii si ii sopti:
- Chiar vrei sa fugi? Chiar acum in clipa in care eram gata sa imi deschid inima catre tine? Intotdeauna va fi o fuga intre noi, nu? Intotdeauna vom fi soarecele si pisica...
Soapta lui Dor ii facu inima sa tresara. Un fior de gheata ii strabatu intreaga fiinta. Inchise ochii si isi ingropa capul in pieptul lui, dar numai pentru a fi indepartata de barbat. Dorea sa vorbeasca cu ea, nu sa se piarda printre gesturi... Asa nu ar fi rezolvat nimic. M. stia acest lucru, insa tentatia de a fi atat de aproape de el era prea mare. Se uita in directia ochilor lui, insa nu in ei, ar fi riscat sa isi piarda controlul si nu isi putea ingadui acest lucru. Se rezuma la a spune:
- Nu vreau sa fie asa... De cate ori trebuie sa te rog sa ma ierti, sa ma intelegi?
- Oare cand te vei ierta de una singura, iubito? Oare cand te vei ierta, tu? Incerca sa ii gaseasca privirea, ii cauta ochii pentru a incerca sa citeasca dincolo de ei, insa acestia se ascundeau.
- E inca prea devreme, nu-i asa? Totul... eu... tu... Curand, foarte curand, probabil ca vom fugi amandoi din camera aceasta, pentru a nu mai reveni vreodata aici... Dar, de data asta, iubito, plec stiind ceva de pret...
Femeia dadu din umeri. Spuse stins:
- Nu ma voi ierta niciodata. E povara cu care trebuie sa traiesc. Justus prior est accusator sui, nu uita, dragul meu. Viata m-a facut sa fiu ceea ce sunt... Cat despre mine, te inseli. De unde stii ca nu ma voi mai intoarce niciodata aici?
Barbatul zambi:
- De cate ori ai mai fost in Bucuresti de cand... stii tu...
- N-are legatura! tuna femeia. N-am mai fost in Romania in general. Nici in orasul natal, Dor! Si asta pentru ca... M. se opri o secunda, inghitind cu greu. Realiza ca era prima persoana careia ii spunea de ce nu mai fusese in tara ei... Pentru ca nu suportam sa ma vad in tara pentru care nutream atatea vise, atatea planuri... si pe care am abandonat-o in virtutea unor interese mai... mari.
- Numai de-asta ai plecat, M. ? Numai acesta a fost motivul pentru care ne-ai parasit pe noi? Pe mine, parintii tai... si mai ales pe sora ta! Te-ai gandit vreodata cum s-a simtit Anana cand ai plecat?
- Stia ca am destinul meu... M-a inteles. Stiu, stiu, nu crezi in destin. Dar nici nu stii cum e sa fii bantuita toata viata de un singur gand... Si sa nu iti doresti nimic altceva decat ca acesta sa se implineasca. Nu stii cum e sa trebuiasca sa iti sacrifici familia pentru interese care sunt deasupra ta! "Pe noi..." Tu m-ai "parasit" pe mine, dupa ce am ucis-o pe Adela. Trebuie chiar sa-ti amintesc?
La auzul cuvintelor femeii, Dor ii dadu drumul, pasind inapoi pana se izbi de unul din rafturile de carti. Asa era... El o parasise... El...
- Mai aveam putere sa lupt? Ai incercat vreodata sa lupti pentru noi... dupa aceea, M.? Cand ai plecat am ramas eu. Numai eu... Am murit in mine ani de-a randul ingropat in munca... Ai stiut asta mereu... dar ai incercat vreodata sa lupti pentru noi? Nu pentru fantoma aceea ce ramasese dupa plecarea ta... ci pentru noi... Mai inseamna cuvantul acesta ceva pentru tine? Sau e numai lumea... omenirea...?
-Sa lupti? zise M. rautacios. Nu trebuia sa lupti, Dor, doar sa simti.. .sa iti asculti inima... daca ma iubeai... M. se indrepta spre scaunul din spatele ei, se aseza apoi spuse, cu capul in pamant :
Crezi ca eu nu m-am ingropat in munca? Da, munca mea a fost de alta natura... Trebuia sa invat in permanenta, sa ma pregatesc pentru momentul in care urma sa devin Consilier. Sa-mi insusesc cat mai multe cunostinte... Sa... Isi ridica privirea inspre Dor, si continua :
Dar asta nu conteaza, nu? Cum as fi putut sa ma apropii de acea stanca, ce ai devenit? Acea piatra... care ma respinsese fara sa poata intelege motivele actiunilor mele... Acea piatra care ma condamna...
O tacere crunta se lasa intre cei doi, tacere intrerupta tot de M.
Unde a disparut brusc toata iubirea pe care pretindeai ca o simti pentru mine, Dor? S-au s-a evap...
- Uita-te la noi!
Cuvintele iesira din gura barbatului ca un tunet zeiesc. M. incremeni aproape speriata de vocea acestuia, care insa isi schimba tonalitatea deindata:
Au trecut zece ani de atunci, si nu facem altceva decat sa ne invinuim din nou si din nou si din nou... Nu vom fi niciodata indeajuns de maturi sa comunicam asa cum faceam la inceput. Imi recunosc greselile M., nu le regret... Nu am regretat niciodata nimic in viata, oricat de mult m-ar fi durut. Insa realizez acum, ca nici unul din noi nu e in stare sa treaca peste greselile celuilalt. Ce facem, M.? Ne vom lupta iara, precum am facut-o atunci? Vom ajunge sa ne ucidem unul pe altul, indragosititi si in acelasi timp urandu-ne ca intr-una din povestile tale de atunci...? Ce facem? Vreau sa ma opresc aici, M... nu am sa te mai invinuiesc niciodata de nimic... Am sa tac. Am sa te las sa ma sfasii daca acesta iti e dorul, dar nu am sa iti mai spun nimic de rau. Varsta aceea pentru mine se incheie aici. Voi incepe acea varsta a tacerii, despre care iti povesteam cand eram tineri. Poate ca acesta imi este cu adevarat rostul... Sa vad... sa ascult... sa simt... Un ultim lucru, M... Nu am incetat niciodata... Niciodata sa te iube...
Dor nu apuca sa isi termine cuvintele, pentru ca simti buzele ei fierbinti intalnindu-le pe ale lui, intr-un sarut furtunos. M. isi inlantui bratele dupa gatul sau, ca si cum viata ei depindea de acest gest. Pentru o secunda, Dor ramase buimacit. Revenindu-si, se intoarse pe loc, trantind-o pe M. de raftul de carti. O privi cateva clipe in ochi, apoi isi infipse dintii in buzele ei, in timp ce mainile incepusera sa desfaca nasturii camasii cu care aceasta era imbracata. M. nu avusese timp sa zambeasca, sau sa faca alt gest. Trupul ii tremura sub atingerea celui pe care niciodata nu incetase a-l numi "iubit". Inchise ochii si Federatia cu oamenii ei marunti disparu treptat, complet. Nu era prezenta decat o lumina alba si dulcea dragoste pe care si-o purtau unul altuia. Ii raspunse la saruturi fara ezitari, cu pasiune. Cat de dor ii era de buzele lui... cat de neschimbata ii era atingerea... Ochii barbatului doar scanteiau, redand fidel o dorinta neimplinita de prea mult timp.
Bluza femeii disparu ca prin minue de pe trupul acesteia, in timp ce Dor lasa pasionalele saruturi sa coboare mai intai pe gat, pe piept si oprindu-se sarutandu-i pantecul. Era in genunchi in fata fiintei pe care o iubise dintotdeauna neconditionat, in genunchi in fata stapanului suprem, sclav unei iubiri niciodata implinite. Se ridica brusc, prinzand mana lui M. si proptind-o cu asa in raftul de deasupra sa, din care cazura carti, insa nici unul din ei nu observa. Buzele lor erau pecetuite din nou, intr-un dans al sarutului in care se pierdeau precum o ultima gura de aer inaintea mortii... Un joc al dorintei interzise de tot ceea ce puteau fi, insa nu le mai pasa de nimic. In clipa aceea erau doar Dor si M., pasiunea si foamea unuia de buzele celuilalt. Tinuti de o forta invizibila ce ii tinea impreuna, saruturile lui ii pareau ambrozie lui M. Lacrimi mari ii udau fatza, insa de aceasta data de fericire. Nu-si imaginase niciodata acest moment... nu isi permisese. Un Consilier trebuia sa fie cat mai rational cu putinta... M., cea de atunci, nu era Consilier. Era o femeie care iubea cu pasiune, care se agata de acest barbat frumos, aproape gol in fatza ei, dezbracat de venin, ura sau prejudecati. Nimic nu-i putea impiedica sa isi daruiasca dragoste aici, in acest loc uitat de lume, ca prima data, in acea noapte calduroasa de vara. Cu mana libera, Dor cauta sa desfaca fermuarul fustei femeii. Odata desfacut, fusta aluneca cu cea mai mica usurinta, in timp ce femeia tresarii la atingerea coapselor de catre mana calda a babatului. Privindu-se unul pe altul in ochi, ingenuncheara pe covorul moale si continuara sa se sarute. In no time, Dor ajunse deasupra femeii devenind stapan asupra trupului acesteia. M. se supuse saruturilor lui sufocante, ramanand fara aer, in pragul mortii si al extazului in repetate randuri.
- Ma iubesti? intreba stangaci ea...Zambi! Isi lipi trupul de trupul lui! Putea sa-i numere in gand batatile inimii! Facuse acest lucru de atatea ori... isi aminti...
- Te ador... Te ador... Cuvintele barbatului se pierdeau printre saruturile date. Erau doi, unul alaturi de celalalt, mii de saruturi, imbatati de parfumul unei dorinte carismatice, ce ii desprindea de trup intr-un dans spiritual al dorului nebun.
Dor statea asezat intr-unul din sezlongurile din incapere, in timp ce M. era cuibarita in bratele sale calde. Erau amandoi goi; numai M. purta camasa lui. Barbatul ii ridica barbia sarutandu-i buzele inca o data si privind-o in ochi. Orologiul vechi din muzeu batu ora 16:00 cand cei doi se imbracau, pentru a iesi din cladire. Au mers brat la brat, pana la cafeneaua Tambosi, de pe Odeonsplatz. Atmosfera intima dinauntru constituia un cadru perfect pentru un cuplu... si amadoura le era dor de acest sentiment. Nu erau necesare cuvintele, asa cum niciodata nu fusesera un element definitoriu pentru relatia lor, dar poate totusi atunci se cerea o conversatie. M. zambea, sorbind agale din cappucinno-ul ei cu frisca si remarca, dupa un oarecare timp :
- Nu te-ai schimbat mult, Dorul meu...
Dor zambi vag, fumand, privind undeva dincolo de ea. Ar fi spus «nici tu », insa stia prea bine ca M. se schimbase incetul cu incetul inca din ultimele zile cand fusesera impreuna... si desi preintampinase acest lucru, nu il putuse evita. Nu stia daca in faþa ochilor sai se afla Ea, cea pe care o stiuse dintotdeauna, sau femeia de la televizorul tridimensional, care vorbise multimii acum cateva ore. Acest nou rol al ei scotea la suprafata o parte pe care el nu o stiuse niciodata acolo... Sa fii in stare sa minti, sa azvarli cu iluzii in dreapta si in stanga, unor oameni simpli.... In fond, ei erau neputinciosi. Simple papusi, ca in teatrele pe care le vizitase cu mama lui, cand era mic, doar papusi cu aþe, manevrate cu maiestrie de undeva de sus. Era si el o astfel de marioneta ? Era femeia din faþa lui un maiestru papusar, care ar fi fost in stare sa-l ucida, in numele unor valori pe care le credea valabile ? Sa il ucida si odata cu el, sa moara si acest sentiment frumos dinauntrul sau, care se lupta disperat sa iasa la suprafata...
- Dor ? Pari... pierdut in ganduri. Vino inapoi.
Dor isi stinse tigara, apoi ii spuse, fara a zambi :
- Tot nu imi e pe deplin clar de ce ne-am intalnit...
- De ce ai permis sa retraim acele momente, in muzeu ? raspunse M., cu o intrebare.
Dor zambi, insa fara prea multa tragere de inima, concluziona, pe un ton trist :
- Si mie imi era dor. Dar nu e suficient.
O privi drept in ochi, dar M. isi lasa privirea in jos, intrerupand contactul vizual cu El. Se sprijini cu ambele coate de masuta joasa care era intre ei, isi trecu mana prin par, oftand. `Dumnezeule, ce fac ? Ce incurajez ? Stiu prea bine regulamentul Consiliului... Relatiile sentimentale de lunga durata sunt interzise... Pot interfera cu exercitarea functiilor ca si Consilier... ‘ Inghiti in sec, apoi zambi stangaci.
- Eu... te iubesc, din tot sufletul... dar...
Dor zambi superficial, se ridica in picioare repede si M. se ridica si ea, imediat. Barbatul ii intinse mana sa dreapta, in semn de salut, zicand :
- O zi placuta domnisoara. A fost o ... placere sa va revad.
M. ii stranse surprinsa mana intinsa, apoi il privi, cum iese din cafenea. Il lasa, apoi se cufunda inapoi in fotoliul ei, aprinzandu-si o tigara. Tacere....
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  'Informatii corecte' sunte acele anunturi pe care le-ai putea gasi in reviste, pe net si care sunt in asa fel prezentate incat juri ca cunt reale:

Ex:

o comparatie cu situatia din anul 2010, cand rata criminala de-a lungul meridianelor si a paralelelor scazut sub procentul obisnuit de 15% [...] ... aceasta scadere brusca intr-un interval de doar trei ani s-a datorat fricii cetatenilor...

...Cu ajutorul celor doua mari agentii de servicii secrete(in prezent trei) si a celor de la Supraveghere Personala, s-a reusit selectarea unui numar de familii cu antecedente penale(& cu genetic criminal disorder- insa acesta va constitui obiectul unui raport ulterior) care sa fie platite ca sa savarseasca din cele mai variate fapte abominabile posibile, ...
 
Postat de catre Sorin Teodoriu la data de 2006-02-17 06:40:25
         
 
  Don`t listen to him.

Dle. Doru... sunteti ceea ce eu numesc "a pro" Nu ma flatati prea des, ca s-ar putea sa va dezamagesc.
 
Postat de catre Mihaela Alexandru la data de 2006-02-16 23:10:38
         
 
  lumeeeeeeeeeeeeee...
daca imi mai gasesc numele real trecut pe aici va jumulesc pe amandoi!!!

revenind la text :D
eu il stiu de ceva vreme si am incercat sa o ghidez cat am putut de mult in ceea ce face mai ales pentru a nu gresi in acelasi mod pe care il gresesc eu...

imi pare un capitol bine scris, chiar mult mai bine decat ultimpa dracovenie pe care am pus-o eu pe site, din Surorile Vantului. incepe sa ma depaseasca mai Sache... dar ea nu vrea sa o vada sub nici o forma :| nu mai stiu ce sa ma fac cu ea =))
 
Postat de catre Doru Alexandru la data de 2006-02-16 23:03:47
         
 
  Capitolul trei intregeste imaginea lumii pe care am vrut sa o creez, probabil de aceea iti place, Sorin.

Nu stiu ce sa fac cu punctele... Am impresia ca daca le scot, nu se mai intelege... lol "Informatiile, cand sunt corecte il invata ceva pe cititor"- what did you mean with that?

Nu cred ca il pot concura pe dl. Cirjan. :)

Multumesc pt vizita, nu ma asteptam sa te vad pe aici asa de curand. :)
 
Postat de catre Mihaela Alexandru la data de 2006-02-16 22:54:02
         
 
  Capitolul trei (si este a doua oara in seara asta cand scriu lucrul asta) imi place cel mai mult. Scrierea ta nu mai este atat de abrupta, cu modificari rapide si prea dese (gandeste-te la primele fragmente cand nu stiam unde sunt, despre cine vorbesti, cine sunt si cum sunt).

Aici conturezi mai clar si e bine. Nu intri mult in detalii dar nici nu ne lasi fara ele. Mi-au placut statisticile din mijloacul capitolului. Informatiile cand sunt corecte il invata ceva nou pe cititor.

Incearca sa mai stergi din punte - puncte, chiar daca vrei sa arati ca ea e foarte nehotarata si nu-si gaseste cuvintele pentru a se exprima.

Un pas inainte. Ai facut un pas inainte in lumea SF-ului. O concurente zdravana in domeniu pentru domnul Carjan. Tine-te bine, dragul meu!
 
Postat de catre Sorin Teodoriu la data de 2006-02-16 21:31:17
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE