FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Mihaela Alexandru
Capitolul I

Cap. II - Consiliul

Privi tinta la peretele opus, alb, al salii de sedinta. Isi tinea mainile impreunate ascultand cu atentie discutia taioasa ce se purta. Charles spuse:
- O singura solutie... una singura ar fi viabila, in situatia aceasta, draga mea Jessica.
Jessica nu era tocmai intr-o forma prea grozava, si i-o taie rapid :
-Serios ? Cand te-ai gandit la asta? In pauza?
-Nu draga mea... ci...ci trebuie sa marturisesc, ca, si aceasta, ca si majoritatea ideilor geniale pe care le poate avea un Consilier, a venit... cum se zicea acum 15 ani? A! "Mi-a cazut fisa..."
M. deveni brusc interesata si il intreba pe Charles :
-O solutie la ce anume, mai exact?
Barbatul de aprox. 37 de ani trase aer in piept si spuse:
- Ieri s-a discutat despre o anumita selectie... a populatiei. Este clar ca nu ne permitem sa intretinem degeaba atatea suflete...
Cuvantul "suflete" o izbi profund pe M. drept in inima... Suflete...
- Asa ca m-am gandit la o strategie... cum sa facem sa ii... nu sa ii eliminam, nu neaparat... ci doar sa ii adaptam. Si am concluzionat ca nu se poate... Adica, conform statisticilor Cabinetului General, 30% din populatia planetei traieste la limita si se intelege ca nu ne putem dispersa de 30% din populatia lumii... just like that.
- Perfect adevarat. Si ce sugerezi? intreba nerabdatoare Jessica, batand ritmat cu tocul in parchet.
Charles trase iar aer adanc in piept si spuse:
- De fapt... e simplu. Coboram preturile RV-urilor... ca sa poata fi cumparata si de catre lumea a III-a si a IVa".
- Si... ce rezolvi cu asta? intreba James, din coltul opus al camerei, presupunand ca o camera ovala poate avea colturi...
Charles zambi binevoitor si apoi, cu impartialitatea-i caracteristica grai:
- RV-urile vor deveni ca niste droguri pentru ei. Imaginati-va(desi e greu, un Consilier NU ajunge sa aiba asemenea lipsuri), cum e sa nu iti permiti nimic... aproape niciodata... sa traiesti de pe o zi pe alta si deodata sa ti se dea in mana, aproape pe gratis, un RV. Propria lor lume... isi vor crea propria lor lume- isi continua discursul Charles- si se vor imbata cu ea. Nu va mai fi nevoie de nimic altceva. Odata ce ai un RV in mana, poti crea, apasand intrerupatorul, orice iti doresti. Vrei o casa cu 3 etaje sau un palat- le ai! Vrei mancare- iti apare mancarea in mana sau unde vrei tu, pe masa, pe dulap etc!
Dar deja nu mai fu nevoie de cuvintele lui Charles, pentru ca toti Consilierii dadeau semne deja ca au inteles mecanismul. Odata intorsi in lumea reala, nu vor mai considera ca exista pentru ce sa traiasca... Isi vor cheltui si ultimii banuti pentru a-si cumpara un nou aparat de RV, pentru ca acesta nu poate fi reincarcat... Si cand vor fi saraci lipiti pamantului vor muri.
- ...modul cel mai firesc de a scapa de ei. Nu ca ne-am dori acest lucru. Dar alte solutii nu intrevad. In statistici trebuie sa apara numai OU. Sa supunem votului.- continua Charles.
Stiau ca ceea ce spusese colegul lor era adevarat. Meditasera cu totii indelung la aceasta problema care devenise asa de spinoasa in ultimii ani... Si ajunsera cu totii la aceeasi concluzie: acei oameni trebuiau stersi efectiv din statistici. Contraveneau conducerii Pamantului... Asa ca radicasera mainile, in semn de aprobare. M. se uita tinta, ca la inceput, in peretele alb din fata ei. 30% din... era... sunt si ei oameni.... macar daca...
- M. Nu esti de acord? Crezi ca mai trebuie sa discutam inca o data? o intreba Charles preocupat, cautand sa o scoata din starea aparenta de "visare". Hotararile Consiliului trebuiau intotdeauna luate cu unanimitate... si acest lucru era posibil in majoritatea cazurilor, dat fiind relatia dintre ei. Existau aproximativ 3 cupluri intre membrii Consiliului, iar restul erau cel putin cei mai buni prieteni. Se intelegeau si se cunosteau extrem de bine unii pe altii. M. ridica mana, absenta. Lisa facu procesul verbal si "redacta" hotararea Consiliului pentru Cabinetul General.
Iesira cu totii din camera de Consiliu, ducandu-se fiecare la treburile lor. Dupa 7 ore de stat in aceeasi incapere cu ei, nu-ti prea venea sa petreci tot cu ei timpul liber. Noroc ca aprox. 7 ore durau numai sedintele foarte importante... restul durau in medie cam 4 ore. Cu toate acestea, James isi lua diplomatul maroniu si se indrepta cu M. spre iesirea din corpul C. al Sediului.
- Stam la o tigara? il intreba el.
- Da... dar hai in 521, la et. 2, nu la Club. Am inceput sa ma plictisesc de atmosfera de acolo, spuse M.
Pentru cine nu ar cunoaste-o, ca de ex. membrii Cabinetului ei, s-ar parea ca nu ar fi avut nici o grija... chipul femeii exprimand aceeasi atitudine detasata dintotdeauna. Insa James era unul din cei mai buni prieteni ai sai si de aceea, reusi sa isi dea seama ca ceva era nelalocul sau cu aceasta femeie care mergea, aparent sigura pe ea .
James rase si aproba, inca studiind-o . Strabatura holul imens care despartea corpul C de corpurile A si B, si o luara la stanga, catre corpul A, camera 521. Usa se deschise in fata lor si cei doi pasira inauntru. James isi lasa diplomatul pe masa masiva din lemn ce trona in mijlocul incaperii si astepta ca M. sa porneasca RV-ul special pentru fumat. M. se apropie de marginea usii, cautand parca o nisa. Un mic "pac" ii dadu de inteles ca gasise intrerupatorul. Masa masiva din lemn si cele 3 scaune care se aflau in camera disparura si in locul lor aparura 2 fotolii mari, rosii, foarte comode, cu o masuta fantezie de sticla intre ei. Pe masuta se aflau doua scrumiere care pareau ca fac parte integranta din masuta, doua scrumiere tot din sticla, in forma a doua lebede stand pe un lac. Tigara putea fi sprijinita de aripile acestora, pe cand scrumul se depunea pe spatele lor gratios. James isi scoase pachetul de tigari din servieta sa servind-o pe M.
- Nu, multumesc... nu am chef sa fumez dintr-alea. Ale mele par mai atragatoare. Femeia zambi superficial, apoi se descalta de pantofi, tragandu-si picioarele sub ea pe fotoliu. James o privi curios cum isi aprinde tigara, astepta sa pufaie de doua ori, apoi spuse:
- Lasa-le deoparte. Remuscarile.
M. se stramba, a lehamite. Poate chair ii parea rau.
- Atunci de ce ai aprobat hotararea? De ce nu te-ai opus? Hm? ii spuse James. M. tot nu raspunse, asa ca el continua. Pentru ca stii ca cel mai important e sa tii masele in frau. Asta. 30% e o proportie mai mica decat 70%. Asa ai fost invatata sa judeci, ca si mine, ca si restul de 7 Consilieri. NOI nu avem voie sa gresim. NOI calculam totul la sange.
M. se stramba din nou, gesticula vag, apoi spuse:
- La sange... 30%... Sunt oameni, Jamie... ei gandesc... simt....
- Si noi!!!! protesta James. Noi gandim si simtim pentru tot globul. Trebuie sa luam hotarari in locul lor pentru ca (dadu din umeri) pur si simplu nu le-ar iesi sa se conduca singuri. Si in plus, sunt prea multi, stii asta.
M. ofta.
- Preferam sa ii duca in camere de gazare, cum a facut Hitler cu evreii, decat asa. Ii ucidem prin sperante... Le dam totul apoi ii fortam sa traiasca intr-o realitate crunta... Nu este drept...
- Daca o iei asa, nimic nu este drept. incerca sa-i explice el. Oare cat de drept e ca tu fumezi tigari atat de scumpe? (o apuca de incheietura mainii cu care tinea tigara si o privi drept in ochi). Sau cum de iti permiti sa conduci o masina? Sau macar sa POSEZI o masina? Iti spun eu cum : nu iti mai pasa... Ii dadu drumul apoi la stransoare si se intoarse in fotoliul sau, fumand calm.
- Am fost invatati sa nu ne mai pese daca un om moare din cauza unui accident natural sau daca moartea lui e provocata de catre Consiliu pentru a servi unor scopuri. Conteaza binele general. Soarta OU.
M. inchise ochii. James se uita ganditor la ea. Stia ca nu-i vor aparea lacrimi la ochi. Nu putea nici el sa planga pentru cei care, in cateva luni, majoritatea in maxim un an, vor deceda din cauza prapastiei dintre lumea din RV-uri si realitatea dureroasa. Doar OU contau. Oamenii din statistici. Oamenii utili. Cei care traiau binisor, care erau instruiti, culti, si care intelegeau ca NU este posibil sa le reuseasca vreodata sa rastoarne Consiliul. Greseala tuturor sistemelor politice fusese tocmai aceasta: ca lasase speranta unor oameni ca pot schimba lumea.
- Iti mai aduci aminte... de Romania? intreba el prudent, evitandu-i de data aceasta privirea.
M. se intoarse brusc inspre el, cercetandu-l. O durere cumplita i se citea in ochi. Ingama surprinsa:
- Crezi ca as fi putut uita vreodata? Tu ai uitat Caraibe?
Barbatul ofta si isi dadu capul pe spate, uitandu-se in tavan. Buzele i se miscau, insa fara a putea spune ceva. Ofta, apoi incerca din nou sa glasuie:
- Aaaa... eu... M.... nu... niciodata. Inchise ochii, ofta iar, apoi spuse mai coerent: Caraibe este si va ramane intotdeauna locul de unde am plecat... locul unde imi am radacinile.
- Cu toate acestea, nu ai mai fost acolo de... cati ani? intreba M.
- 5, raspunse James absent. In Bermude, stii asta... acolo locuiam.... imi aduc aminte de plajele cu nisip alb si rosu... Faceam scufundari cu...
Barbatul blond se opri, inghitind cu greu. Ochii lui albastri, sticlosi, se uitau intr-un punct fix, pierdut... de parca ar fi avut in fata acele peisaje.
- Mi-e dor... ingama el. Am dorit sa plec de acolo... Nu mi-am luat "la revedere" de la nimic...
M. zambi, sprijini tigara de scrumiera, veni in fata fotoliului pe care statea James si se aseza pe covorul rosu, in fata lui. Il privi cu tristete, intelegand ce inseamna sa parasesti tot ce era mai important pentru tine, pur si simplu din dorinta de a uita, de a nu mai suferi. Cu toate acestea, atat in cazul ei, cat si in cazul lui James Bristow, amaraciunile vietii aveau sa le asigure calea spre cea mai inalta functie pe care un om o poate avea pe aceasta lume: cea de Consilier. Amandoi pierdusera cate ceva, indiferent daca era vorba de un camin, un iubit/a, sau un prieten.... si acest lucru ii facea sa priveasca lumea cu alti ochi. Poate de aceea fusesera alesi ca si Consilieri... Se ridica in genunchi si il imbratisa pe James. James raspunse imbratisarii oftand, mangaind-o pe spate.
- Nu e nimic... fleacuri... fleacuri. spuse el, cu o voce trista.
M. se elibera din imbratisare, zambind.
- Suntem ceea ce suntem. zise ea. Hai sa ne plimbam putin... completa, zambind cu subanteles.
- Glumesti, nu? Cu Ferarri-ul tau?
M. dadu din cap, in semn ca da, apoi se ridica in picioare. Se incalta. Intre timp, James isi stinse tigara si intrerupse RV-ul. Camera se transforma in ce era, o simpla camera impartiala, cu masa mare, de lemn, in mijloc.
- Sa mergem. spuse M.
Intrara intr-unul din cele 5 lifturi care se aflau in cladire si coborara pana la parter. Intr-un garaj mic, special amenajat pentru cei cativa oameni care inca mai aveau masini, se afla masina rosie, decapotabila, a femeii, alaturi de un Jeep, un Lamborghini si un Porsche. Era o bucurie numai sa te uiti la ele, daramite sa le conduci. Nu multi aveau acest privilegiu insa. Masinile, ca si mijloc de transport, disparusera in urma cu 6 ani, odata cu facerea publica a celebrei teorii Corpului de Cercetatori al Statelor Unite. De atunci, totul se schimbase. La numai un an dupa, RV-urile aparura pe piata, alaturi de TP- aparatele Transporter. Acestea aratau ca niste mici incaperi... mici lifturi, in care intrai si scriai la computerul de bord coordonatele locului de unde pleci si coordonatele locului unde vrei sa ajungi. Odata cu apasarea tastei "go", se deschideau usile metalice si te trezeai exact in locul unde ai dorit sa ajungi. Aceste descoperiri revolutionasera lumea... Orice alt mijloc de transport, avion, tren, autoturismele, fusese repede abandonat... iar dupa disparitia lor, numai persoanele cu adevarat pasionate de aceste mijloace de transport puteau sa-si procure unul, pe bani grei. Charles Fuery, membru al Consiliului era impatimit al motocicletelor Honda... Chris Alistor, responsabilul cu Stiintele Sociale- din Cabinetul Jessicai Stuart, era pilot... ii puteai numara pe degete. M. avea un dirijabil - "Mushroom", un mic vaporas pe care il numise "Pilgrim" si un Ferarri cu doua locuri, cel in care se urca acum cu James. Conduse lin, pe soseaua care se intindea pe mii de kilometri, pana la Oras. Dupa ce trecura de el, M. dadu muzica la tare si incepu sa fredoneze impreuna cu James, care ii tinea isonul, un cantec vechi de Boris Gardiner- "I want to wake up with you" . Parea ca nimic nu-i putea opri in asemenea momente, in care aveau impresia ca cuvantul "grija" nici nu exista. S-au oprit undeva pe un camp inverzit, pustiu, si s-au dat jos din masina. Stateau amandoi rezemati de capota, simtind caldura potolita a soarelui de la ora 11, intr-o frumoasa zi de primavara si adierea prietenoasa a vantului. Nu-si permiteau sa iasa prea des in public... totul trebuia sa fie calculat la sange, deoarece erau persoane publice si orice actiune a lor avea un anumit impact asupra publicului. Absolut tot ce faceau trebuia sa fie bine analizat de catre ei insasi intai... apoi trebuia consultat Specialistul in Reactia Maselor si abia dupa putea fi facuta o miscare publica. Nimic nu putea fi asigurat nici macar in starea asta, caci nu intotdeauna puteau anticipa corect reactia oamenilor... Si in plus, acesta era primul Consiliu creat vreodata...
- Te-ai impacat cu ideea? o intreba James.
- Cu ce? intreba la randu-i M.
James respira adanc, apoi spuse:
- Cu faptul ca populatia globului nu stie exact cata putere detinem. Ei nu stiu decat... ca exista 12 state ale lumii, in loc de sutele de statuletze care existau acum aprox. 10 ani... Ei cred ca puterea de decizie in "tara lor" o are Presedintele... rase scurt. Nici ca nu ar putea fi ceva mai fals...
- Ai dreptate... spuse M. ganditoare. Cu exceptia lui John Sybell, presedintele Asiei, care e si Economistul din echipa ta, restul nu valoreaza nimic... nu pot lua nici o decizie, si nici macar nu ne pot inainta propuneri in legatura cu soarta oamenilor lor. TOATA aceasta putere o detinem noi singuri... noi 9, impreuna cu echipele noastre. Stii... uneori am sentimentul ca suntem ca niste lupi singuratici...
Fu randul lui James sa rada.
- Bine ca nu am par alb!!! M... hai sa mergem acasa... am obosit...
- Okay, spuse femeia, urcandu-se inapoi la volan.
- Nu asa... chiar sunt obosit.
M. intelese ca pana si calatoritul cu masina pentru un anumit timp ii facea rau lui James. Apasa pe un buton din dreapta volanului, si in fata ii aparu un fel de tastatura, cu doua mici ecrane de calculator. Tasta in prima casuta coordonatele locului unde se aflau si in cealata coordonatele apartamentului ei. In mai putin de un minut se "teleportasera" amandoi in mijlocul apartamentului femeii, fara masina. Acesta era decorat cu gust, in culori de alb si rosu. M. batu din palme si usa dubla de la dormitorul sau se deschise. Intra, urmata fiind de James si se tranti in patul acoperit de o patura din satin, brodata cu motive egiptene albe pe colturi. Lua o perna in mana si spuse:
- Mi se pare rece... acest loc... nu-l simt ca fiind ... acasa.
James lua un loc langa ea, pe pat, apoi ii spuse in raspuns:
- Nici eu nu ma simt ca "acasa" in casa mea... Asta e. Poate singura mea casa a ramas in Caraibe... casa parintilor... sau casa bunicilor... Dar...
- ... nu te poti intoarce acolo. Asta crezi? intreba sceptica M.
- Adica sa ma intorc pur si simplu, zambitor, la verisorii mei... la parintii mei batrani, ca bunicii au decedat intre timp(m-am interesat)? Probabil ca ma urasc in clipa asta, vazand cat de instarit sunt... si ei sunt...
- OU?
- Da!!! spuse James disperat. Iti dai seama? Imi tratez familia ca restul planetei! Cu raceala... "oameni utili"... zambi el trist. Nu, nu pot aparea in fatza lor asa...
M. puse capul pe acea perna si o stranse la piept. Intreba ganditoare:
- Crezi ca... El... oare asa ma priveste pe mine?
- El adica... spuse James.
- Da. incuviinta M.
- Cu dispret?
- Cu dezaprobare... in cel mai rau ura...
- Nu stiu M... asta numai tu stii. Eu nu il cunosc decat prin ochii tai. Tu ce crezi?
- Cred ca nu am sa aflu niciodata... desi...
- Scrie-i. spuse James increzator. Nu ai nimic de pierdut. In cel mai rau caz, afli ca banuielile iti sunt confirmate.
M. zambi trist...
- Eu plec... sa ma scuzi... Sedinta de azi m-a extenuat si pe mine...
- Bine, dragul meu, spuse M, sarutandu-l pe obraz si imbratisandu-l. Cauta-ma daca ai nevoie de ceva.
- Asa am sa fac. spuse el, facandu-i cu ochiul si pornindu-si Transporter-ul. In mai putin de un minut, barbatul disparu de pe pat si M. ramase singura. Se intinse un pic pe pat, inchizand ochii. Nu si-l imagina facandu-i reprosuri insa... nici aproband-o. Nu dorise sa il uite... in sensul propriu al cuvantului. Era adevarat, un Consilier trebuia, nu avea de ales, trebuia sa fie rece... Nu isi putea permite sa isi readuca totul in minte, pana in cele mai mici detalii... pentru ca ar fi innebunit probabil. Nu putea nici sa isi ingaduie sa uite totul... pentru ca jurase sa nu mai faca greseala de a-si sterge din minte acele momente frumoase... si chiar si cele dureroase, pentru ca asta ar fi insemnat sa isi stearga trecutul... Si el nu era doar un simplu trecut pentru ea... ci... mai mult. Nu putea defini nimic din ce simtise vreodata pentru el... Nici macar acum, la 29 de ani, cu atata experienta de viata, si ca si Consilier, nu isi putea explica ce era acel sentiment... pe care il curmase atat de violent, odata cu moartea Ei, a Adelei. O iubise... ca o prietena buna... si ca o fata sincera si frumoasa ce era. Binenteles ca nu o iubise ca el... Pur si simplu nu ii trezise astfel de sentimente. Dar... nu mai conta... Sau conta? Privirea ei, inainte de a apasa pe tragaci si a vedea-o prabusindu-se la pamant, in acea piata subterana parasita... Nu avusese timp sa reactioneze, macar avuse parte de o moarte rapida. Ii spuse doar, cu lacrimi in ochi "Imi pare rau." si apoi trase. M. se scutura un moment, apoi isi indrepta privirea spre tavan, acolo unde o singura stea trona pe "cer". Inchise ochii, dureros. Apoi se ridica din pat, facandu-si curaj, si se duse la biroul din lemn de stejar, incrustat cu motive ciudate... ritualuri ale mortii din Imperiul Mayas si Aztec. O fascinasera intotdeauna aceste lucruri, si nu fara sens isi puse asemenea imagini infioratoare la vedere, pe obiectul care il folosea cel mai des din toata casa. Considerase toata viata ei de dupa moartea Adelei o sentinta la moarte. Fiecare hotarare, fiece decizie luata insemna o decapitare... o rana de cutit... un glont in suflet... o ducere la taiere. Copilaria... inocenta.. care nu mai exista, furata fiind, odata cu ultima privire a lui, dezamagita, plina de ura si durere. Nu avusese curajul sa dea ochii cu el, chiar daca, prin intermediul camerelor, il putea vedea in fiecare zi, daca dorea. Nu o facea, insa, constienta fiind de impactul emotional pe care il va fi avut asupra ei... Doar uneori cadea in melancolie, strangand in brate un urs crem, de plus, uitandu-se cum Dor isi desfasura activitatile zilnice, departe de ea...
Era sigura ca el ii urmarise evolutia... Pe unul din acele ecrane cu imagini tridimensionale care inlocuisera televizoarele. O putea vedea cum se transforma... cum mintea masele cu zambetul pe buze, pentru a-i aduce voturi in plus... Era sigura ca nici macar nu banuia cata putere detinea in realitate. Nici un OU nu banuia cata putere de decizie detinea exact Consiliul. Ar fi facut din acesti oameni deosebiti tinta unor atacuri violente... Si acest lucru trebuia impiedicat. Asadar, s-a creat contextul in care Consiliul sa fie considerat un fel de "Comisie" din fosta UE... o entitate distincta de state, care controleaza activitatea acestora, dar fara un rol major de decizie.
M. se aseza pe scaunul de lemn, cu o perna rosie pe el, si porni aparatul pentru imagini. Incepu sa scrie cu stiloul sau... tot rosu, cu penita de aur. Pe aceasta era incrustata o coroana. Scria cate un pic... apoi se oprea ganditoare...si tot asa. Cand termina, porni Transmitatorul. Brusc, biroul se umplu de tot felul de butoane, aratand mai ceva ca un panou de bord de avion. Selecta "caption" si salva inregistrarea cu ea scriind, si scrisoarea propriu zise, apoi o trimise spre adresa lui... Inchise Transmitatorul, iar suprafata biroului redeveni neteda. Femeia se urca in pat, se inveli lenesa cu patura si adormi repede.

prescurtari:
RV- Realitate Virtuala
OU- Oameni Utili
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Vai! Cum sa pice Astralul? Astralul nu pica niciodata! Pentru ca acolo unde e nu are cum sa mai coboare.

A! Mi-a placut continuarea... Inca mai pot citi :)
 
Postat de catre Sorin Teodoriu la data de 2006-01-30 18:16:16
         
 
  cam aiurea sa dau de tine asa...
A picat Astralul pe extern... cica il repara acum.
 
Postat de catre Doru Alexandru la data de 2006-01-30 17:53:16
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE