FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Minunea din Valea Viilor
Text postat de Gheorghe Rechesan
Victor Laza își sprijini coatele de grinda parmalîcului, privind din cerdac peste tot cuprinsul văii desfășurate înaintea lui. Costișele, săpate în terase concentrice, adăposteau mii de araci de vie plantați în șiruri regulate. Nasul lui borcănat, vinețiu, inspiră cu lăcomie boarea parfumată cu miresme dulci de poamă și de pămînt sec, pietros. Inspiră adînc și ochii tulburi, apoși, cu albul împînzit de vinișoare sîngerii, admirară mulțumiți sutele de hectare pe rod, cu viță nobilă, premiată, nu poșircă din hibrid.
Sorbi o gură de cafea, pufăind mulțumit din țigara cu filtrul dungat auriu. Se învățase să bea dimineața cafea ca orășenii și fuma doar tutun scump. Îi dădea mîna, bună afacere făcuse cînd pusese mîna pe viile fostului I.A.S.! Pămîntul nisipos de pe coastele îndreptate spre apus era tocmai potrivit pentru cultivarea strugurilor de soi, nu degeaba plantaseră sașii vie acolo, iar satul luase numele de Valea Viilor. Sașii, cîți se mai găseau în zonă, se cocîrjaseră de bătrînețe, nu mai erau buni de muncă, iar cei tineri veneau din Vaterland doar în concedii.Laza își cumpărase tractoare și tocmea în fiecare toamnă zilieri la cules, iar în anii buni, așa cum se arăta a fi și acesta, scotea peste suta de mii de hectolitri. Nu-i tescuia el, trimitea remorcile, pline ochi cu ciorchinii dulci, "franțuzului" ce-și instalase fabrică de vin la jumate de oră de mers din sat și care cumpăra producția tuturor vierilor de pe Tîrnava Mică.
La două-trei sute de metri, pe cărarea dintre plațul casei lui și grădina lui Boștinar, Laza zări o mogîldeață îmbrăcată într-o salopetă albastră, decolorată de soare și de ploi, cu o pereche ponosită de cizme din cauciuc în picioare. Pășea anevoie, șchiopătînd greoi, de parcă stîngul, țeapăn din genunchi, cosea calea celuilalt picior. Îl recunoscu lesne, îl știa tot satul pe Tolea Ignat, de loc de pe lîngă Murfatlar, lipovean după mamă, venise în urmă cu cinci ani în vale ca să-și cîștige traiul. Lucrase ca tractorist în viile lui, era harnic și priceput, dar într-o primăvară, luînd prea din scurt volanul la o curbă, se răsturnase într-o rîpă. Scăpase dintre fiarele hîrbuite, dar rămăsese beteag rău de-un picior. "Patronul" , cum îi ziceau mai nou toți lui d'alde Laza, îl iertase de pagubă, tractorul nu mai era bun decît de dat la fier vechi, ba ca să scape de un proces nedorit îi pusese-n mînă și ceva bani, iar Tolea rămase în sat agonisindu-și pita cum putea. La început din banii primiți își cumpărase o drujbă și tăia grinzi, ostrețe, ori bulumaci pentru acoperișuri oriunde era nevoie. De necaz însă, se apucă de băut, da' nu vin curat, care se găsea din belșug, ca tot gospodarul, ci vinars și tescovină tare, care te prostește și-ți macină ficații. Drujba o dăduse pe băutură, iar acum umbla ca vai și-amar de el cu un firiz și-o toporișcă-n spinare, tăind lemne de foc pe la oameni, ori reparînd cîte-un gard dărîmat.
Acu se opri în livada lui Boștinar și măsura din ochi un cireș bătrîn și uscat. Pesemne Floarea Boștinarului, care era văduvă de multă vreme, îl tocmise să-l taie, pentru că nu mai rodea.
" Ar trebui să-l chem și la mine, să-mi dreagă poarta la șură, gîndi Laza, că nu se mai închide bine!" Apoi alungă repede acest gînd, avea destule slugi, mai ales că nu-i venea la-ndemînă să vorbească cu Tolea, care după năpasta cu prăvălirea tractorului, nu-l privea cu ochi buni. Pe lîngă piciorul strîmb, rămase și gîngav din izbitură și, cum era mai toată vremea afumat, greu te puteai înțelege cu el.
Peste haturi, schilodul începu să izbească cu toporul în trunchiul noduros, făcînd să răsune văzduhul, în bătăi repetate și seci ca țăcănitul unei ciocănitori. Lovea fără spor, fiindcă lemnul vîrtos se-mpotrivea cu încăpățînare lamei știrbite. Lăsă toporul jos și potrivi în crestătură joagărul și începu să ferestruiască cu trudă. Floarea ieși din casă cu un deț de trascău în mînă, iar Tolea îl dădu peste cap dintr-una. Soarele pripea călduț, așa că-și scoase salopeta peticită, iar razele aurii îi poleiau torsul zdravăn, asudat și roșcovan, sub ochii lacomi ai Floricăi, care-l privea cu nesaț.
" Ia te uită, gîndi Laza, urmărind înveselit scena, cum jinduie găina bătrînă după morcov tînăr!"
După al treilea țoi de vinars, Tolea ajunse cu lama fierăstrăului dincolo de jumătate din grosimea copacului și proptindu-se-n el, îl făcu să se prăvălească, scîrțîind cu glas jeluitor, de parcă ar fi fost viu. Ciopli din topor și țandăra în care atîrna, trase deoparte truchiul doborît și se așeză ostenit pe buturuga ce rămase înfiptă încă în rădăcini. Floarea veni cu un dărab de pită, o sticlă de vin și-o palmă de slană ca să-l omenească.
" Hehehe, îi dă și demîncare vădana, ca să prindă puteri"! constată spectatorul din cerdac.
Zîuașul se ridică să ia mîncarea din mîinile femeii, dar aceasta, privind înaintea ei, scoase un țipăt lung și pică pe brînci în tină.
" Ce dracu' face, se miră Laza, a pălit-o damblaua de atîta ațîțare..."
Tolea se suci îndărăt, privind prostit spre buturuga alburie, apoi căzu și el în genunchi, bătînd o sumedenie de cruci late.
Laza se smulse din cerdac și coborî iute scările casei, săltîndu-și pîntecul rotund. O luă pieziș printre haturi pînă-n gardul Boștinarilor, strigînd din mers:
- Ce-ați pățit, măi zăluzilor, v-a lovit șlogu'?
Tolea gîngăvind arătă spre buturuga care lucea curată-n lumină:
- Mi...mi..mi-nu-ni... m-m-mare minuni!
- Tulai Doamne, întări și Floarea cu lacrimile curgîndu-i șiroaie pe obrazul încrețit, mare minune, apără-ne Cristoase și ne păzește!
"Patronul" se apropie de trunchiul retezat și se zgîi lung la buturugă. Între scoarță și miez, în cercul rotund al tăieturii, se zărea o cruce de o palmă, întunecată la culoare și clar încrustată în carnea gălbuie a cireșului. Luă sticla cu vin chihlimbariu și-o turnă peste buștean, șterse apăsat cu palma lemnul, dar semnul lucea în continuare, umed, limpede, triumfător.

*
Vestea se răspîndi iute în tot satul și oamenii veniră buluc ca să vadă minunea din grădina Boștinarului. Veni răsuflînd anevoie, purtîndu-și burdihanul greu cuprins în rantie și popa Coman, poreclit de săteni "Gîtlej Uscat", care împingînd în lături liota de curioși stropi cu agheasmă buturuga și porunci țîrcovnicului să pună doi bărbați de nădejde care să străjuie sfîntul semn, zi-noapte. Se nimeri să fie în ajun de sărbătoare, a doua zi era Înălțarea Sfintei Cruci, iar apariția aceasta avea fără îndoială tîlc dumnezeiesc.
Pînă seara, pe vale nu se mai vorbea decît de crucea din cireș. Tolea povestind pentru a nu știu cîta oară întîmplarea, fu cinstit la cîrciumă cu atîta vinars și pălincă, încît adormi beat-criță, după ce plecară toți mușterii pe la casele lor, pe dușumelele pline de mucuri și noroi uscat .
A doua zi, toată suflarea de pe vale se adună în biserică, de unde, după slujbă, se porni în mare alai, cu părintele Coman și praporii purtați dinainte, spre locul minunii. Popa puse să se împrejmuiască butucul sfînt cu sîrmă de la vie, întinsă între niște pari, iar deasupra se-ntocmi un umbrar ca să nu-l ude ploaia ori să-l pripească soarele. Rînd pe rînd, femei, copii și bărbați în toată firea, îngenuncheau în fața bușteanului însemnat, se închinau și aprindeau cîte o lumînare. Betegii și muierile sterpe se-nghesuiau să-l atingă, ba unii mai habotnici își lipeau buzele de el ca și cînd ar fi fost moaște sfinte. Sosiră autobuze încărcate cu credincioși de la oraș și se șușotea că va sosi însuși preasfinția sa, mitropolitul Ardealului să sfințească minunea. Atîta amar de popor nu se văzuse prin partea locului nici la alegeri, iar cel mai fericit dintre toți părea a fi norocosul de Tolea, căruia duhul sfînt îi îndreptase toporul spre dezvăluirea acelei taine închise într-un cireș uscat, fiindcă toată lumea îl firitisea și-i dădea de băut.

**

- Scoală măi bărbate, zise nevasta lui Laza, scuturîndu-l cu putere, hai scoală-te odat ' !
Omul mormăi ceva nedeslușit și se suci pe-o parte, dar femeia nu-l slăbi, pînă nu-l văzu că deschide ochii.
-Ce-i, măi muiere, de ce m-ai trezit cu noaptea-n cap?
Tocmai visa că se plimbă prin vie și ciorchinii aurii, răscopți se preschimbau sub degetele lui în teancuri, verzi și vinete, de euro.
-Tu ai vreme de dormit și alții se căpătuiesc! bombăni acră consoarta.
-Ce-i mă femeie, nu ți-e bine?
Se ridică și căută, bîjbîind setos, pe noptieră, cana de-o litră plină mereu cu vin.
-Du-te mai bine și-adu-mi niște vin rece din beci!
-A venit televiziile...proteveul și tăte antenele... iară ție-ți arde de băut...popa Coman dă interviu...și Floarea lu' Boștinar a dat...ba pînă și orbetele de Tolea e la știri!
-Ai bolunzit, Tolea, la știri?
Își trase nădragii și coborî scările la parter, unde-și făcuse un living ca-n neckerman, cu fotolii și canapele de piele și o plasmă cu ecranul cît ușa șurii. Într-adevăr, mutra roșcovană a lipovanului se lățea voioasă pe toată sticla, în timp ce povestea repăortrilor cum a visat-o pe maica Precista și pe arhanghelul Gavriil și îndemnat de sfîntul Duh și-a luat toporul ca să dezvăluie lumii semnul dumnezeiesc. Purta o cămașă curată, se primenise, era bărbierit și parcă nici nu se mai bîlbîia ca-nainte.
Laza scuipă scîrbit și luă o dușcă zdravănă de vin proaspăt dar,femeia măruntă, cu nasul ascuțit și ochi iscoditori nu se lăsă :
-O s-ajungem de rușinea văii, dacă își fac reclamă tăți sărăntocii la televizăr...du-te și tu că doar pămîntu' lu' Boștinar e-n arendă la noi...
Omul se-nfurie de atîta cleveteală:
- Nu-i treaba noastă, să facă popa ce-i de făcut...
-Păi ar face da' nu i s-arată...că a vrut să mute buturuga cu cruce cu tăt în beserecă...da' nărodu' dă Tolea nu-l lasă, că el l-a găsît...amu' zîse Floarea, că de la ea vin, că vrea să-i cumpere minunea un pastor bogat dîn America, îi dă cică sute dă mii de dolari pe ea!
Auzind de bani, Laza se-nvioră deîndată și-și făcu pe loc un plan. Întîi sună un funcționar de la Primărie să-i dea o hîrtie de la cadastru, apoi formă numărul unui avocat care-l scosese din belea și-n alte dăți cînd avusese procese cu statul ori felurite daraveli. După ce goli stacana de vin, fluieră un argat să-i scoată mașina, un Toyota Land Cruiser V8, din garaj și plecă îngîndurat.
Cînd se coborî din jeep, în livadă, îi găsi pe doar pe Tolea și pe Elvis Covaciu' care-și făceau de lucru cu niște lanțuri cu zalele cît pumnul. Reporterii și cameramanii de la televiziuni se împrăștiaseră care-ncotro, unii să guste licoarea din crama locală, alții să filmeze coclaurile și viile.
-Ce faci, mă Tolea, hohoti el, altoiești cireșu' să facă cuie or' potcoave?
Elvis rînji politicos, scoțîndu-și șapca murdară de funingine de pe creștetu-i negricios, dar Tolea se burzului arțăgos:
-Nu v-v-vorbi cu pacat, domn' patrion că te bati D-D-Dumnezău!
-Iote mă la el, zise Laza, unde se găsi sfințenia să s-aciueze..da' ce faci cu lanțul ăla?
- L-L-Lumea e rea și s-s-stricată...lucrarea Domnului trebuiești pazîtă ghini!
-Legăm crucea meseriaș, adăugă țiganul, să n-o șparlească careva!
Laza se înfipse cu tălpile bine-n pămînt și spuse răspicat:
-Măi, Tolea, vinde-mi-o mie! Îți dau o drujbă nou-nouță pe ea și credit la birt pe un an întreg!
-N-n-n-o vînd, răspunse bîlbîitul, f-f-facem o lavrî acilea-șa!
-O, ce? ridică vocea celălalt.
-O l-l-lavrî, o monastire cum să dzîci pi la voi, un lacaș dă-nchinăciune... s-s-să vie să să minuneze la sîntul s-s-sămn toț c-c-credincioșii!
Covaciul își termină treaba cetluind buturuga în lanțuri pe care le petrecu în scoabe de fier înfipte-n pămînt. Văzînd că nu-i rost să se-nțeleagă cu tontul, Laza se aburcă înapoi în mașină. De la volan, îi aruncă Floarei care ieșise în ogradă cu un snop de lumînări și-o candelă mare:
- Las' că vedem noi acu-i pămîntul pe care-a crescut cireșu'!
Femeia își făcu cruce și-l sudui, dar el n-o mai auzi. Demară și plecă în trombă, drept spre casa parohială.

***
Părintele Coman își mîngîie barba stufoasă, înspicată cu smocuri dese, argintii și turnă încă un rînd de fetească sclipitoare-n pahare:
-Acu' Victore, eu ce să zic: dacă nebunu' nu vrea să mă lase să duc minunea în biserică, lîngă altar, ce poci face? Să chem poliția, să fac plîngere la sfîntul Sinod?
Laza bău și își drese glasul:
-Vrei sfinția-ta, să pună mîna baftiștii și penticostalii pe minunea ivită aici, în vatra noastă strămoșească? Gîndește-te bine!
Popa alungă o viespe care bîzîia în jurul cănii goale:
-Nici vorbă, da' trebe să cumpănim îndelung!
-Ce să cumpănim, clipi șiret celălalt, io-s om de acțiune, nu dascăl de evanghelii...vorbește mata cu cine trebe să dea dezlegare, că io scot act de la cadastru că cireșu' e pe pămîntu' meu și pînă mîine seară, lemnu' cu semnu' sfînt e la dumneata-n ogradă!
-Așa ar fi firesc, încuviință preotul, ca semnul mîntuirii să stea în clădirea parohiei celei mai apropiate...
-Așa o să fie, întări Laza, și socot că preacucernicul mitropolit, cînd o fi să se scoată la licitație viile de pe lîngă mănăstiri, o să-și aducă aminte de donația mea...vorba ceia: o mînă spală pe alta și amîndouă obrazul...
-Firește, firește, zise preotul, știe și preasfîntul că ești om de ispravă..da' gîndesc cum să facem treaba creștinește și fără zarvă prea mare!
-N-ai dumneata grijă, n-o să simtă nimenea ș-odată ce-i la parohie și e sfînțită, bașca atestatu' dă autenteficare, vreau să văd cine mai are coraj să revendice butucu'!
Laza plecă mulțumit după ce dădu mîna cu preotul, ca la încheierea unei afaceri bănoase.

****

Nu s-a aflat niciodată cine a pus focul. Unii zic că Laza, de ciudă că n-a putut să cumpere bușteanul sfînt, a aruncat într-o noapte o canistră de benzină și-un chibrit aprins peste el. Alții zic că popa e de vină, fiind îngrijorat că-și pierde enoriașii. Sunt șușoteli care spun că prostul de Tolea a vrut să dovedească unor turiști că minunea nu arde și n-a izbutit decît s-o facă scrum. Poliția, venită deabia în dimineața următoare, a făcut un raport, din care rezultă că s-a aprins de la nenumăratele candele care se aflau în preajmă.
Floarea se jură, oricui stă să o asculte, că ieșind în noaptea aceea afară, a văzut cum, din pălălaia înaltă de-un stat de om, s-a întrupat chipul Domnului Iisus, care i-a glăsuit despre venirea Apocalipsei cu potop de foc pe pămînt.
Fiindcă începuse culesul viilor devreme în acel an, întîmplarea a fost repede uitată și oamenii de pe vale și-au văzut pe mai departe de treburile lor.
După incendiu, Tolea a dispărut fără urmă, zice-se că s-ar fi întors în Dobrogea și s-ar fi tuns călugăr la un schit îndepărtat.
Folos de pe urma minunii cu crucea din cireș a tras doar popa Coman care, multă vreme după această întîmplare, a vîndut tăciuni sfinți oricui avea trebuință, fiind, după actul întărit de mitropolie, folositoare la tot felul de necazuri trupești ori sufletești.
Singurul semn, care stă mărturie, că-n trupul unui cireș s-a ivit semnul crucii, e groapa neagră, plină de cioate arse, rămasă în grădina lu' Boștinaru.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  mulțam, Radu!adevărul e că prin anii 90 era plină presa de știri senzaționale, pe lîngă povestea găinii cu trei capete care năștea instant pui vii era și asta.inițial vroiam să scriu un story mai lung cu un reporter care cercetează cazul și intră-n conflict cu autoritățile bisericești dar, am ajuns la forma asta, cu tentă locală.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-04-26 09:03:17
         
 
  să ții omu-n în priză cu o povestioară de doi bani ca asta, se cheamă talent, dar cred că ți-am mai spus-o.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-04-25 23:46:57
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23924
Comentarii: 120160
Useri: 1423
 
 
  ADMINISTRARE