FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Oenolectorul
Text postat de Elena Stefan
Literarul reprezină convenția potrivit căreia textul, într-un context dat, ca existență autonomă cu potențialități generatoare de stimuli ideatici și perceptivi - senzoriali, intuitiv ori rațional, în interrelaționarea cu alte texte ori concepții, se validează ori este validat auctorial și/sau lectorial, inter și transdisciplinar, într-un perpetuu proces de tranzitivare de semnificații coerente, care se deduc unele din altele, astfel încât, niciuna să nu fie arbitrară, izolată.

În definiția generală, de mai sus, am încercat surprinderea tuturor ori a cât mai multor factori care sunt implicați în fenomenul literar. Toți acești factori au importanța lor. De-a lungul timpului, de multe ori, s-a pus accentul, fie pe unul, fie pe altul ori mai mulți dintre acești factori. Fenomen care a condus la elaborarea unor întregi teorii mai mult ori mai puțin integratoare, mai mult ori mai puțin acceptate de către cei implicați în ceea ce am putea numi „viața literar㔠a unei comunități mai mari ori mai mici. La limită, întreaga societate umană.

În însemnarea de față mă voi referi la unul dintre acești factori și anume la cititor denominat și „lector”.

Teoriile actuale decelează o muțime de tipuri de lector. De la lectorul naiv până la, să spunem, specialistul ori expertul în lecură. Iată câteva astfel de tipuri, fără pretenția de a le fi menționat exhaustiv.

„Lectorul primitiv”, naiv sau neavizat. Este o persoană, alfabetizată sau nu, care poate intra în contact cu un text literar direct sau mediat. Intuiția și experiența imaginativ-senzorială îi permit, de regulă, o receptare univocă și limitată a textului. Evident, în procesul lecturii se poate perfecționa. Și poate deveni un valoros autodidact. „Lectorul țintă”. Este lectorul căruia, după principii de marketing, îi sunt destinate, de cele mai multe ori, premeditat, texte. Cu intenții mai mult sau mai puțin manipulatorii însă, oricum, texte produse pentru gustul ori așteptările sale. „Lectorul autor”, cunoscut și ca „alter ego”. În timpul producerii textului sau după, autorul își citește propriul text. Text care, cel puțin diacronic, poate răspunde concepțiilor și exigențelor sale sau nu și față de care poate avea opinii convergente sau divergente.. Este cazul tipului de lector în care, în principiu „ce și-a propus să spun㔠autorul și „ce spune textul” se identifică mult cu „ceea ce înțelege lectorul” Am spus „în principiu” deoarece, de multe ori, lectorul-autor nu este mulțumit de propriul text pe care îl revizuiește, revine asupra lui, îl completează, etc. Cine a văzut pagini scrise de Marin Preda a putut constata ceea ce am putea denumi „chinul creației”. Cuvinte șterse, inserții de pasaje, corecturi, adăugiri, etc. „Lectorul ideal” este lectorul la care visează, asimptotic, orice autor. Teoriile lecturii mai menționeaz㠄lectorul virtual” „lectorul înscris” (Ladima din Patul lui Procust, de exemplu) „lectorul real” denominat și „empiric” în categoria căruia intr㠄criticul literar”, „specialistul” sau „expertul” Am mai putea adăuga „lectorul avizat”, „lectorul pasionat”, „lectorul fanatic” și, evident, lista rămâne deschisă.

Dintre toate aceste tipologii se detașeaz㠄lectorul avizat” categorie mai largă în care este inclus „criticul literar”. Hulit de unii, adulat de alții. Însă personaj fără de care „literarul” nu ar putea exista decât ca fenomen, posibil valorizabil individual, empiric și haotic, nestructurat și neintegrat într-o teorie axiologică generalizată.

Criticul literar, în viziunea mea, este un fel de „oenolector”. Adică un lector avizat, „dotat” cu simțuri perfecționate și capabil să deceleze din „marea masă textuală”, produsă de către autori, acele texte care corespund unor standarde culturale de calitate. Standarde pe care, în fapt, tot criticul literar le elaborează și le impune. Munca lui, a criticului literar, este o muncă de creație în sine. Textul critic, în sine, este textul despre text. Cu un limbaj specific și sofisticat și care, de multe ori, rămâne inaccesibil profanului. Limbaj în care, intuitiv și rațional, ipotetico-deductiv, intertextual și tranzitiv, criticul literar descifrează și interpretează textul, valențele și semnificațiile sale și le valorizează etic, moral, estetic și, de multe ori, istoric și biografic. Pentru aceasta criticul literar trebuie să aibă competențe, să fie un fin cunoscător al fenomenului literar, să aibă erudiție, imaginație și, -de ce nu?- metodă și proceduri care se pot apropia de ori chiar pot fi știință.

Cum nu oricine poate fi oenolog, nu oricine poate fi critic literar. Profanul se supune dictonului „de gustibus non disputandum” în timp ce criticul literar evoluează într-un corpus de norme și standarde pe care tot el, generic vorbind, le inventează și le impune. Fără critică literară avem „texte” într-un haos de texte. În care valorile și nonvalorile „trăiesc” în devălmășie. Critica literară reprezintă vectorul anentropic destinat să pună ordine în acest haos. Criticul literar este un fel de „oenolector”. Poate și de aceea Călinescu să fi fost numit „divinul critic”
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  'te, mă, d-ici, și dă cînepa prim meliță!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-03-31 22:52:51
         
 
  Nelu, fii baiat destept si treci peste. fara Europeea esti suferind. Rechesan a prins rampa de lansare si a folosit-o. Peia, esti tanar, ai literatura in fata.  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2014-03-31 22:10:18
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  cum spuneam mai jos: singura virtute a scrierii de mai sus e că adună turmentații în juru-i și le stimulează sentimentele religioase. iată, un tip de mozaism, stîrnit de vertijul amocului lingvistic!
și, desigur, de gradele alcoolice din licoarea afrodisiacă a iubirii de jupan!
succes la linkit!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-03-31 21:40:39
         
 
  Scrierea dvs m-a indemnat la vin. Si-am baut. apoi am citit. si iar am citit. si mi-am zis ca vinul e bun. si m-am dus pe strazile lui ghe dej. si am dat de icoana Sf Gheorghe la casa lui ge calinescu. aia data jos de maestru in fata altui maestru. si ghe dej i-a spus: pune frate icoana acolo, ca si io ma rog la sf. Si am inteles asa: Viata si literatura are nevoie de dumnezei. Dumnezeul Europeei e Ion Corbu!

 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2014-03-31 21:15:07
         
 
  @Kosta Vianu: l-ai uitat pe K.V.
Cel mai cel.

 
Postat de catre General Motors la data de 2014-03-31 18:39:55
         
 
  Ce critic mare si vestit
La provocat cucuie
Era - pe cand nu l-am citit -
Azi l-am citit si... NU E!

 
Postat de catre General Motors la data de 2014-03-31 18:37:29
         
 
  “Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor. “

Constantin Brâncuși

Privim o lucrare a unui artist, d. e. : „Masa tăcerii”. Avem voie să facem afirmația că s-au epuizat toate interpretările celebrei sculpturi? Îndrăznesc să infirm un potențial răspuns pozitiv. Motivul?. Încerc să mă delimitez de curentul de opinie, de influențe, de interpretări și fac abstracție de faptul că este opera unui mare artist. O privesc „în gol” de la înălțimea celor 1,80 m pe care îi am. Din nou văd clepsidre în cele douăsprezece ceasuri, înlănțuind feciorelnic hora nesfârșită a timpului. Mi-aduc aminte că sunt aproape bătrân, un orologiu ruginit și uitat, dar brusc ceva mă hrănește dintr-o dată cu tinerețe. Parcă plutesc. Simt nevoia instinctivă să o privesc de sus și mi-o imaginez în fața ochilor din plan vertical. Fixez, fără să vreau, exact centrul mesei, orbindu-mă cu alb. Extraordinar! Cele douăsprezece explozii solare echidistante în jurul fixației mele încep să pulseze: apar și dispar. Sunt suflete nepieritoare, modificându-și forma, gravitând angelic în jurul purității albe. Am revelația sufletului fără vârstă cu credința în Dumnezeu și mă simt tânăr…. Sunt fericitul consumator al unei opere de artă și oricât de critic aș fi, vis-à-vis de orice detaliu tehnic (sau de altă natură) a celebrei sculpturi, este absolut irelevant, iar dizertația mea (“creație a creației”) e cel puțin la fel de insignifiantă, iar rostul acesteia din urmă e cel mult menit să-mi hrănească deopotrivă orgoliul mincinos și eventual frustrarea că nu voi putea niciodată realiza o operă de asemenea valoare. Deci, distinse coleg E.S., valoarea categoric se impune de la sine, nici de “x”, nici de “y” cu pretenții de impuneri valorice, “născători” peste noapte de curente de opinie. De ce? Pentru că opinia (oricât de avizată ar fi, așa cum afirmam mai jos) este departe de a avea caracter de absolutizare, relativitatea ei (rod majoritar al propriei percepții) fiind evidentă. Putem admite cel mult influența limitată (dacă e cazul). Sincer acum, chiar credeți că un vizitator ocazional, aflat la limita de jos a culturii, care n-a deschis în viața lui o carte de Călinescu (d.e) o să se apuce să-șl deschidă conserva de fasole navetistă pe “Masa Tăcerii”? Personal înclin să cred că orice altceva în afară de paznic o să-i spună din interior: NU!... iar dacă s-a putut abține, oricât de foame i-ar fi fost, credeți-mă, e deja un “critic de art㔅 în felul lui, bineînțeles
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2014-03-31 17:43:32
         
 
  In fond, n-am negat niciodata scopul educativ (posibil, proiectat, intentional, na!) al Europeei. El e admirabil, sublim, putem zice, dar rezultatele "nu se cam vede", daca e sa ma "esprim" ca vecinul Sandu Preparandu, despre ale carui gusturi in materie de literatura imi pare ca v-am mai relatat io cate ceva.
Educatia Europeica in materie de literatura a atras aici, cum atrage lumanarea aprinsa fluturii bezmetici, pe de-alde IGP, AF, S.O. und andere, und andere, sau, daca preferati, and others like this (or that?). Ce sa zic, educa-m-as si io literar la dumneavoastra-n insectar, dar m-am cam plictisit de epigonie, de grosolanie, de glosolalie si de marlanie. In rest, tot ce am avut de spus in secs negativ despre Europeea, am tot zis. Si, la ce mi-a folosit? Vorba vecinului meu: da-o dracu' de purcea, nu mananca, nu-i mai da! Iar totdeauna cel mai intelogent cedeaza. Ce ramane din tot? Umbra pasarii in aer si a pestelui in apa. Literatura e dulce fictiune, asa ca nici nu se pune.
 
Postat de catre sters sters la data de 2014-03-31 11:16:41
         
 
  Cel mai autentic critic literar este cumparatorul de carte. El da banutul, si el are dreptul, legitim, de data aceasta, sa se pronunte
daca i-a placut sau nu ce a cumparat. Restul sunt fasoane, tromboane si bomboane pe coliva literaturii. De altfel, Eminescu a rezumat transant si definitiv problema, dupa cum se stie: "...critici, voi, cu flori desarte, care roade n-ati adus...etc", nu insist. Mi-a placut, recunosc, faza cu Scoala literara europeica. MARE GASELNITZA, DE CE SA VA MINT!
 
Postat de catre sters sters la data de 2014-03-31 11:03:26
         
 
  Aoleu, mamă! Ce de expresii prețioase, ce fraze pretențioase! Ce mai, citindu-le, m-am convins că sunt total pe afară de multe lucruri legate de creația literară. Totuși,

" Cu cât mă instruiți mai bine,
Cu-atîta uit ce mai știam,
Dar nu vă îngrijiți de mine,
Mă simt ca-n sânul lui Avram."

vorba lui Mitică Ion. Unde naiba am citit eu așa ceva?
 
Postat de catre Dumitru Bordusanu la data de 2014-03-30 13:18:34
         
 
  Critica literară, domnule coleg, este departe de a fi o simplă estetică. Este, așa cum încercam să spun mai sus, o activitate uman-culturală extrem de laborioasă, interdisciplinară și transdisciplinară, complexă, bazată pe, probabil o să vă surprind, subiiectivitate. În primul rând. Critica literară este ori trebuie să fie parțială, pasionată și pasională, deschizătoare de sensuri și drumuri noi. Ea trebuie să fie capabilă, asemenea unui oenolog, să separe, să deceleze, să valorizeze și să impună un text. Obiectivitatea, câtă va fi existând, referă doar adevăruri cu o relevanță textuală oarecum colaterală pe când subiectivitatea este aceea care conferă validitate textului și hermeneuticii textuale.

Spuneți "Criticul de artă este o simplă opinie, o intuiție asupra unei viziuni a artistului: o interpretare. Argumentată, sau nu, avizată, sau nu, funcție de gradul de documentare, precizia documentării și mai ales simțului estetic al acestuia, consolidat pe temeinice studii beletristice, sau chiar informații directe, rămâne în final o poziție, o estimare proprie, preponderent încărcată de subiectivism și atât." Nici vorbă. Ceea ce descrieți domnia voastră în acest paragraf reprezintă, prin extensie de la tipurile lectoriale pe care le-am prezentat mai sus, privitorul de artă avizat și poate chiar pasionat. Criticul de artă depășește acest statut pe care, asemenea oricărui privitor avizat, îl are și el. El, criticul de artă, se angajează pro sau contra, argumentează valid, situează, uneori emite judecăți de valoare face conexiuni, ocurențe, integrează și ordonează. În câteva cuvinte luminează spațiul artistic și face ordine în haosul creației și creațiilor, "al producției" artistice, în general. Și aceasta se face într-un text. Care este unul original, o creație în sine. Adesea exprimat într-un limbaj distant însă, cu siguranță, complex specializat și, de cele mai multe ori, pentru profan, sofisticat și, chiar, aparent ininteligibil. Critica artistică este un fel de interrelaționare grațioasă sau ostilă între mai multe concepții. În primul rând, concepția auctorială manifestată în "produsul" artistic, text, pictură, sculptură, etc. Apoi, concepția intrinsec-receptivă a beneficiarului, lector, privitor, auditor, etc. În care un rol esențial îl are percepția subiectivă și tranzitiv-semnificantă interrelațional a produsului artistic manifest, cu întreaga sa concepție culturală. Și, evident, concepția ori concepțiile contextului înțelegând prin aceste conceții ansamblul acumulărilor artistice (Marele Text, ca sistem cu potențări sinergetice ale tuturor textelor umanității până la un moment dat, ansamblul tuturor sculpturilor și picturilor lumii, ansamblul tuturor operelor muzicale, etc.) Pe lângă concepțiile acestui context cumulativ de creații care însumează, diacronic, toate creațiile umanității, mai intervine și concepția contextului concret, spațio-temporal, ca expresie a validităților majoritar acceptate ori cultural impuse, ca valori ale momentului cultural dat. Din interrelaționarea acestei triade de concepții se naște creația critică ordonatoare subiectiv. Ca vector cultural anentropic în marea producție de simboluri artistice. Fără ca aceasta, respectiv, critica artistică să însemne normă canonică ori rigiditate. Critica artistică nu este nici pe departe simplă opinie ori performanță individuală. Cu atât mai puțin, critica artistică, nu este un fel de "servitoare" a artei. Ci, este creație autonomă, de sine stătătoare. Adică este creația despre creație. Raportarea individuală a diferitelor tipuri de beneficiari, alții decât criticii, la "produsul artistic" reprezintă percepția individuală și solitară a acestora. Percepție necesară, validă prin definiție însă insuficientă pentru creația critică. Această percepție ține mai mult de un impresionism personal insertat, istoric, în ceea ce am putea numi, valorile culturale medii ale unui spațiu socio-cultural dat. Adică, acel "curent de opinie" invocat, corect, de către domnia voastră.

În fine, mai am o remarcă de făcut. Care vine, flagrant, în contradicție cu susținerea dumneavoastră. Valoarea nu se impune de la sine, domnule coleg. Ci ea trebuie descoperită, înțeleasă și, de cele mai multe ori, impusă. Iar, odată impusă, devine "standard" adică element de referință. Pe cea mai înaltă scară axiologică devine capodoperă.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-03-30 12:06:24
         
 
  eu cred că sunteți am turmentați oenologilor și oenocriticilor! de la beția de cuvinte vi se trage.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-03-30 10:57:55
         
 
  Nu cred în esteticianul "de profesie" și am să argumentez oarecum hilar:
"Un, să zicem, extraterestru cu 4 ochi și două guri care nouă ne-ar repugna prin însuși imaginea lui "grotească", probabil ne-ar considera, prividu-ne, urâți din același motiv: incorespondența propriului model auto-considerat etalon."
Asimilând estetica o mulțime obiectivă, oenologul nu poate fi altceva decât o subdiviziune a ideii de estet, pe care însă nu o putem "administra" decât atribuindu-i particularitatea, individualitatea, incluziunea ca atare.
Criticul de artă este o simplă opinie, o intuiție asupra unei viziuni a artistului: o interpretare. Argumentată, sau nu, avizată, sau nu, funcție de gradul de documentare, precizia documentării și mai ales simțului estetic al acestuia, consolidat pe temeinice studii beletristice, sau chiar informații directe, rămâne în final o poziție, o estimare proprie, preponderent încărcată de subiectivism și atât. Produsul artistic, dacă este artistic prin reducerea la esență și în sine, este și va fi veșnic interpretabil și transmite o stare. Nu există clișee, nu există emoții standard: gradientul de temperatură, unghiul figurativ de privire, percepția, etc., sunt tot atâtea generatoare interne de imagine, intuitiv, sau (de ce nu?) concluzii absolut personale. Nu trebuie neapărat să le mai împărtășească, sau agreeze cineva. Lungimea de undă a transmiterii poate să difere sensibil de la un individ, la altul, funcție de multe criterii, incluzându-le chiar și pe cele de interferență cu starea de moment, capacitivul, rafinamentul, sau imaginația fiecăruia. Poate una din trăsăturile de mare complexitate și finețe a unei stări transmise prin intermediul produsului artistic este însăși capacitatea subiectului de a evalua „n” diferit aceeași lucrare a unui artist, indiferent cât de direct se vrea a fi mesajul inițial. Tocmai asta e frumusețea: emoții multiple și tocmai din această cauză, absolut oricine poate fi un critic de artă… în felul lui, chiar dacă percepția personală poate părea pentru altul (alții) aberantă, sau naivă.
Lipsit de influențe, sau nu, educat sau absolut ne-avizat, trezirea în fond a unui sentiment compatibil cu starea de bine, deci emoția în sine, tensiunea estetică, îi conferă acestuia dreptul la opinie, chiar dacă în p.p.m. – insignifiantă (altfel decât ca sens).
Curentul de opinie cel puțin favorabilă, fluxul „matriceal” pozitiv, surclasându-l net pe cel negativ, fac o lucrare să fie cotată valoroasă, atâta timp cât numitorul comun este obiectivitatea. Alinierea la obiectivitate se face de la sine și în timp, excluzându-se minimele și maximele sinusoidei de păreri. Altfel spus, valoarea se impune de la sine.
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2014-03-30 09:49:15
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE