FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Eurromi
Text postat de Elena Stefan
De la o posibilă primă menționare, într-un document scris, a cuvântului “atsincani”, [1] denominând țiganii la cuvântul rromi, având același sens deși, se pare, corect ar fi „bărbat, țigan” [2] dispersia acestor cetățeni în spațiul indo-european a ajuns să cuprindă, practic, aproape toate țările.

Prin urmare, țările Uniunii Europeane își încalcă propriul statut și lege de existență a UE atunci când, fie și motivat, selectează din diferite țări persoane aparținând acestei etnii, și le expulzează, de regulă, în România. Amplificând conținutul voitei denominații “rromi” și întreținând confuzia, se pare premeditată, țigani, rromi, români.

Prin anii 90, UE critica dur încercările de civilizare a acestei entnii de către România. Acum, pur și simplu a uitat își își încalcă unul dintre principiile fundamentale care justifică existența UE și anume, acela al liberei circulații a persoanelor.

Problema fundamentală a țiganilor, rromilor cum ipocrit se spune, este lipsa educației acestei etnii care face ca aceasta să nu corespundă standardelor europene în materie de comportament, valori sociale și atitudine față de muncă. Și nu va fi soluționată până când Europa nu-și va asuma dreptul acestei etnii la educație și, implicit, ca un corolar al acesteia, la muncă. Iar aceasta nu se realizează cu împachetări și expulzări, adică, discriminând această etnie, ci asigurând dreptul la liberă circulație și investind în dreptul acestei etnii la educație, oriunde s-ar afla. Expulzările, cum s-a văzut, reprezintă un proces ciclic infinit. Și care, evident, nu rezolvă problema. Este un fel de tactică a struțului.

O modalitatea de a îndrepta această situație este aceea de conștientizare a erorii de abordare de până acum, asumarea statutului de cetățean liber de orice prejudecată al acestei etnii și asigurarea condițiilor de existență și educație a etniei acolo unde aceasta se stabilește.

Faptul în sine presupune schimbarea de mentalitate a diriguitorilor la nivelul fiecărei țări și la nivelul UE. Un prim pas ar fi asumarea acestei etnii de către întreaga UE. Această asumare, ab initio, în viziunea mea, presupune, ca prmă acțiune, schimbarea denumirii etniei din rromi în eurromi! Fără ca denumirea ancestrală de “țigani” să fie abandonată. Noua denumire ar fi în consens cu realitatea imediată și ar înlătura și posibila actuală confuzie: țigan → rrom → român. Confuzie care îi permite, ilegal, UE să procedeze la expulzările despre care am vorbit.

Prin urmare, vă propun ca, de acum înainte, în locul expresiei “rrom” să o folosim pe aceea de “eurrom” Iar, când se va atinge masa critică de utilizatori ai expresiei, aceasta să poată fi și legalizată.

[1] Angus Fraser, Țiganii, Edit. Humanitas, București, 1998, p. 52

[2] Gheorghe Sarău, Dicționar rrom-român, Edit. Sigma, București, 2006, p. 172
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
 
De ce vor tiganii alt nume? Simplu: pentru ca renumele de tigan a devenit sinonim cu hot, gainar, murdar, mizerabil, galagios, needucat, etc. Din cuvantul tigan au derivat in limba romana cuvinte ca: tiganie, tiganos, tiganeste, tiganizat, etc. Acolo unde e o mizerie mare si o galagie de nedescris romanul spune: Ce e cu tigania asta? N-o sa spuna niciodata: Ce e cu nemtia asta sau cu unguria/sarbia/bulgaria asta...
Don't worry! Tiganii isi vor dobandi pana la urma un nou nume, cel de rromi. Dar in cateva decenii si acest nume va fi asociat cu hotia, cersitul, mizeria, etc. Atunci vor cere sa li se spuna altfel, de exemplu neoeuropeni. Dupa alte cateva decenii si aceasta denumire va fi asociata cu hotia, furtul, gainariile si vor cere sa li se schimbe numele. Sui tot asa, pana la afarsitul veacurilor Amin! Oricum, e mult mai simplu sa iti schimbi numele decat RENUMELE!
 
Postat de catre General Motors la data de 2014-02-15 01:47:32
         
 
  Si apropo, peio, daca avem crestere economica record si suntem primii in Europa, de ce se vede asta numai in buzunarele potentatilor zilei si nu in cele ale romanulului de rand?

De ce te mai plangi atunci din moment ce astazi curge lapte si miere in tara datorita masurilor luate la timp de guvernul Boc?
 
Postat de catre General Motors la data de 2014-02-15 01:37:36
         
 
  "AZI, costul benzinei e mai mic decît la sfîrșitul perioadei bociste, care l-au dublat în patru ani de bășcălie guvernamentală." (ioan peia)

Pai daca-i mai mic, de ce vrea Ponta sa il mareasca? De ce il plagiaza 100% pe Boc?


 
Postat de catre General Motors la data de 2014-02-15 01:35:40
         
 
  "a o lua în freză" este motiv de cenzură, editoareo?
aveți o frică-n voi, de vă tremură buricele deștelor pe taste, măi supraveghetorilor!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-02-15 00:09:28
         
 
  "Nu ma intereseaza ce s-a intamplat in trecut, ci ma intereseaza daca AZI,(...) (hopa-popa)

păi, n-auzi, popo? sau ești fudul de urechi? sau, mă rog, nu ești fudul destul!
AZI, costul benzinei e mai mic decît la sfîrșitul perioadei bociste, care l-au dublat în patru ani de bășcălie guvernamentală.
și cică ăștia, de la statistică, zic că am avut creștere economică record și suntem cam primii prin ioropa.
sau nu-ți place?

 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-02-14 22:30:23
         
 
  Domnu' peia, imi cer scuze... stiti, eu sunt cam departe de tara si nu mai stiu cine-ce-cum.
Nu ma intereseaza ce s-a intamplat in trecut, ci ma intereseaza daca AZI, la ora asta, cel care scumpeste benzina e Boc sau Ponta?
Ca sa stiu cui sa ii multumesc...


 
Postat de catre General Motors la data de 2014-02-14 19:10:48
         
 
  Poti sa dezvolti mai mult, nu se intelege nimic.
Poate ne mai dai si alte surse.

PS: Nu-i asa ca ala care a intrat la coafor de si-a impuscat nevasta si mai vreo cateva persoane e complet nevinovat?
Hitler si cu Stalin au omorat mai multi...

 
Postat de catre General Motors la data de 2014-02-14 16:19:59
         
 
 
pentru subdezvoltații mintal, am să dezvolt:

„un litru de benzina costa ieri (11 august 2005 – n.m.) 1,005 euro, ceva mai mult chiar decat in unele tari din Europa. In Spania, de exemplu, litrul de benzina se vinde in medie cu 1 euro, in Grecia cu 0,94 euro, in Austria cu 1,07 euro, iar in Franta cu 1,19 euro.

In Romania, preturile la benzina si motorina au crescut in mod repetat de la inceputul anului. Astfel, fata de februarie, cand un litru de benzina fara plumb putea fi cumparat de la statiile Petrom cu doar 29.800 lei, pretul a crescut cu peste 4.000 de lei, la 33.200 de lei.

De la inceputul anului, pretul materiei prime, titeiul, s-a majorat cu 33%, exprimat in dolari, sau cu 25%, in lei.”

(sursa: evenim. zilișoarii, ca să nu avem discuții)

Preț benzină 30 oct. 2012 : 5,94 roni (benzina standard)

Deci, de la 33.200 lei la 59.500 lei, diferența e aproape dublă.
Cine fu la cîrmuire pe astă perioadă? Păi, parcă bocii lu bășilă?

Preț benzină la 14 febr. 2014: 58.500 lei (!!!)

Cum, cum, cum? Într-un an de guvernare pontistă, prețul benzine scăzu?
Iar bociștii îl ridicară de la 33.200, la 59.500?!!

Cică e de rîs!
Distractiv e că dacă ai să citești comentariile bășiste, de pe al ziarele lor falimentare, că nu se citesc decît ei înde ei, cînd prețul benzinei creștea și to creșeta, în avalanșă, pe vremea bocilor, înjurau vîrtos Petromul!
Acușa, că doar se anunță că va crește, propaganda băsulistă a luat foc, ponta e de vină!
Băi, papagalilor, măcar dacă faceți atîta zarvetă, sprijiniți-vă pe ceva concret, nu pe istericalele electoarale ale băssuului, că miroase grețos, zău așa!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-02-14 11:56:38
         
 
  ai idee cam cîte accize au vîrît bășiștii la benzella & motorella și tu nu te-ai sesizat diloc, da' diloc?
(ioan pea)

Eu unul n-am idee. Poti sa dezvolti?
 
Postat de catre General Motors la data de 2014-02-14 06:39:11
         
 
  atanase,
ești mai răsuflat în replici decît un borcan de murături uitat în debara dupe un an pe altul.
pretențiile tale de retor fasonat eșuează, "fleșcăit și puturoas", în zeama de varză a sfîrșitului de iarnă.
și te mai dai și domn!
poate, dar cînd scobori din bloc să te plimbi cu trenulețu, nu cumva nu ești atent la drum și te împotmolești în retorica a canină, de rasă pură, cam de aceeași substanță cu a ta?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-02-14 01:51:04
         
 
  "in prezent ma intereseaza mai mult accizele la carburanti," (răDulea)

cam tîrziu, răduleo, cam tîrziu!
ai idee cam cîte accize au vîrît bășiștii la benzella & motorella și tu nu te-ai sesizat diloc, da' diloc?
de, pe-atunci conduceai mașina societății și nu te durea suflețelu, da' acușa, pesemne că ți-ai luat merțană?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-02-14 01:46:02
         
 
  Doamna Elena Stefan,
Eu cre ca denumirea de rrom tot de la daci se trage. Cu multi ani inaintea inventarii termenului de rrom dacii le spuneau florareselor care le delectau nasucurile cu parfumul emanat de floricele prospete "romicele noastre". Si de marea cantareata Romica Puceanu ati uitat? Pai ce puteau naste romicele noastre daca nu rromi?! Daci?
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2014-02-14 00:24:50
         
 
  Domnule Peia, dacă v-ați îngriji un pic de cămară dv., n-ați duhni așa a murătură fleșcăită și puturoasă. Dar țiganii se nutresc și cu abundența mai la îndemînă de prin tomberoane.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2014-02-13 23:31:48
         
 
  "olărind, cîntînd la fluier,"

Prima mi se potriveste mie, a doua lui peia...

 
Postat de catre General Motors la data de 2014-02-13 16:18:46
         
 
  ca veni vorba, cu privire la geneza poporului roman, as reposta o modesta contributie personala, scrisoarea XXXIV, din care citez un fragment relevant:

"după ce, sacerdotal,
înspre Sarmisegetuza, noaptea se-nfrăți cu prînzul,
iar în vatra strămoșească, brînza fuzionă cu brînzul,
liniștea căzu stăpînă peste tot și peste toate.
cînd ciuleai urechea stîngă, auzeai cum, compostate
de soldați vînjoși ai Romei, caste dace mușcă fînul
din pășuni privatizate. slobod, se năștea romînul,
prevăzut cu glugă, cioareci, după datini de Bizanț,
și încins, de prea mult suflet, peste fruntea grea, cu lanț,
olărind, cîntînd la fluier, socotind pe zece dește,
iubitor de carte, pașnic, harnic. bun, copilărește."
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-02-13 15:01:26
         
 
  err: va permite - va permit  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-02-13 14:51:20
         
 
  doamna Stefan, de cateva zile incoace, asistam la un schimb fara precedent de lovituri sub centura (reale, sau doar mimate, nu se stie) intre partidele coalitiei de guvernare, care ameninta ruperea USL, cu consecinte greu de anticipat; eu unul m-as fi asteptat sa va exprimati un punct de vedere asupra negocierilor in curs (dupa unii, suspendate), asupra tintelor noii aliante USD, etc; oricum, sunteti o voce autorizata, "din interior". in loc de asta, vad ca va ocupati cu chestiuni, n-as zice minore, oricum, nu de stricta actualitate (dacii, romii, poporul de tampiti, etc) poate, totusi, in masura in care timpul si disciplina de partid va permite, ne scrieti cateva vorbe. eu unul am sa le citesc cu interes, fiindca, iertati-mi lipsa de anvergura a viziunii, in prezent ma intereseaza mai mult accizele la carburanti, de ex, decat chestiunea lui "viris fuerat exhausta" sau a fecundarii femeilor dace de catre soldatii romani, sau, cine mai stie, invers.

stima
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-02-13 14:50:20
         
 
  da' tu, atanase, scrobitule și sclivisitule, ce-mi ești?
viță dă nobel, geantă dă sînge albastru, den ăia crescuți la bloc, cu debaraua plină de murături academice?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-02-13 13:49:44
         
 
  Amendament pentru atingerea masei critice de români inconfundabili

Atunci cînd românii nu se vor mai comporta ca țiganii (inclusiv pe acest site), șansele de a nu mai fi confundați cu ei vor crește substanțial.

Pînă atunci egalitatea țigan=rrom=român va funcționa cu destulă îndreptățire.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2014-02-13 12:25:18
         
 
  Scuze tuturor "obrazelor" subtiri pentru indicibila magarie de mai jos cu Gogutza, dar realitatea e mult mai prozaica decat ne vine sa credem. Vulgaritatea ne inconjoara din toate partile, iar noi ne dam savanti. Ce e de facut? Sa judecam cu mintea noastra, sa respingem in egala masura vulgaritatea si indecenta, ca si sclifoseala pretins-academica.  
Postat de catre sters sters la data de 2014-02-13 10:54:04
         
 
  Daca aceste completari, comentarii sau cum vreti sa le numiti vi se par polemice, uitati-le! Eu nu polemizez cu dvs! Ma doare sufletul ca luati de bune aiureli sclivisite cu pretentii de stiintza, fara sa le treceti prin filtrul gandirii, fara sa le mestecati pe indelete, fara sa le judecati. Atat!  
Postat de catre sters sters la data de 2014-02-13 10:49:54
         
 
  Am sa-ti dau un singur exemplu edificator, ca sa te lamuresti si dumneata cam cum sta realitatea limbistica: in medii insuficient cultivate, care n-au purtat niciodata baston (poate, cel mult bata sau carja, uneori ciomag) sunt cantecele porcoase, mai vechi chiar decat naravul de a gasi origini si etimologii. Un asemenea cantecel, pe care-l stiu ...hat, din negura vremii, suna cam asa: "GOGUTZAAAA, A PRINS-O PE MADAM POPESCUUUU, I-A TRASO JOS LA VARJOLESCUUU, LA MISTO, TANGO!" Multi am vrea, unii cu disperare, sa ne tragem, si ca limba si ca neam, din spuma marii si din neamuri nobile. Nu prea cam e asa, cu durere o spun.  
Postat de catre sters sters la data de 2014-02-13 10:45:55
         
 
  "papillon", scuze, adica fluturasul de la gatul domnilor eleganti, carora le pute cu cravata.  
Postat de catre sters sters la data de 2014-02-13 10:40:58
         
 
  Sa mori tu? Poate dupa dex-urile cu pretentii academice, caci realitatea e una cam nasoala, dupa mine: convietuind cu rasa blestemata atata vreme, mai lesne e sa se ia raia decat aspectul elegant. Realitatea contrazice pretentiile spilcuite ale etimologilor de salon. E o pretentie, o simpla inchipuire. Mai aproape furam de tigani decat de nemti, sa fim intelesi!
Asa cum este si cu forma pretentioasa si care imp[leticeste limba, a cuvantului frantuzit inutil, "repercusiune", cand realitatea etimologica este una latineasca, mai aproape de fiziologia limbii, pe modelul "cursum-percursum-repercursum". Dar pas de a te pune cu filologii de salon, care ne-ar vrea cu origini spalate de jegul epocilor fanariote, extrasi direct din Paris, cu tot cu paie si cu jeg, dar cu melon si papollon. Ridicolul are uneori aspect "limbistic" ca sa zic asa. Dar nu sdunteti de vina dumneavoastra, de vina-i numai primavara, vorba cantecului....
 
Postat de catre sters sters la data de 2014-02-13 10:39:29
         
 
  "misto" vine din pe filiera germana. Mitt stock - cu baston.  
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2014-02-13 10:13:38
         
 
  "Peiorativ", scuze de typo. Ceea ce ma mira efectiv si ma intristeaza in acelasi timp este naravul nostru prost de a accepta tot ce e negativ de la toate etniile care ne-au "colorat" de-a lungul vremii existenta. Astfel, am imprumutat cu mult prea mare usurintza in limba cuvinte ca "gagiu" (gagica), "misto" etc, am adoptat maneaua, aspectul cel mai evident al degradarii nepermise a gustului artistic romanesc in materie de muzica. Suntem asa de relaxati in privinta asta, iar relaxarea ne vine, se pare, din constiinta vechimii noastre ca neam, a valorii culturale imense a traditiei romanesti in Europa, la o fortza nu neaparat numai morala pe care o reprezinta romanismul cu toate ale sale. Suntem aproape nepasatori, risipitori, exagerat de indulgenti, dupa opinia mea. Lasam ca toate aceste ignominii sa ni se intample cu aerul ca nu ne-ar putea atinge. Habar nu am de ce.  
Postat de catre sters sters la data de 2014-02-13 09:47:54
         
 
  Glumesc, desigur, exista tigani (termenul nu este si nu are de ce sa fie piorativ sau jignitor, atata timp cat de milenii ei sunt numiti asa - sau altfel, dar nu "rromi"! - de aproape toti europenii) care se poarta relativ normal si convietuiesc aproape onorabil cu toti vecinii lor. Exista insa o mare masa critica de tigani care refuza explicit si ostentativ educatia si care ne considera, pe noi cei care respectam legea si nu furam, fraieri, numindu-ne "gagio", termen care este infinit mai dispretuitor si mai jignitor si mai rasist decat "tigan". Asta doar asa, ca sa repunem lucrurile pe sina adevarului.  
Postat de catre sters sters la data de 2014-02-13 09:39:25
         
 
  Confuzia este voita si ticaloasa, intentionata. N-ar fi de ras, altfel, ca nemtii sa prefere "rrom" in loc de "zigeuner", asa cum le zice pe limba lor nemteasca de mii de ani acestor nomazi? De ce sa se fi schimbat oare tartorii si, pana la urma, stapanii uriasei manzocarii numite "UE" (un comunism mascat, de fapt, intr-o prefacuta rupere de grija popoarelor din Europa) la opinie, asa, tam-nisam?
Romania deranjeaza pe multi. Misto s-ar fi mai facut cartile pentru rusi, unguri si chiar alti vecini care mor de grija noastra, daca noi n-am fi fost p-acilea, manca-ti-as!
 
Postat de catre sters sters la data de 2014-02-13 09:33:35
         
 
  Colegul nostru, Nicolae Tudor e rom. Si aici si in spatiu.

 
Postat de catre General Motors la data de 2014-02-13 06:12:12
         
 
  Într-un alt spațiu, colegul nostru, Nicolae Tudor îmi spune că acest subiect nu ar trebui să existe. Corect, spun și eu, în răspunsul pe care i l-am dat. Nu ar trebui să existe. Din păcate, există într-o cruntă, acută și ipocrită realitate. Doar nu am inventat eu avioanele cu eurromi care aterizează pe Otopeni.

Propunerea mea atrage doar atenția și intenționează conștientizarea UE și a țărilor componente asupra existenței problemei, culpabilizează comportamentul inadecvat actual și invită la soluționarea durabilă a acesteia.

M-am gândit mult dacă să postez ori nu textul. În primul rând pentru menajarea sensibilității eurrome. Până la urmă am considerat că tactica struțului este rea.

Cei care au propus utilizarea denumirii "rromi" cred că au avut în vedere discreditarea etniei pe de o parte, utilizând un termen de excliziune socială, și, pe de altă parte, discreditarea poporului român, în încercarea de a-i atribui prin confuzie premeditată, o parte dintre trăsăturile negative ale etniei. Propunerea mea, soluționează aceste aspecte. Termenul "eurromi" este unul de incluziune a etniei în conceptul mai larg de cetățean european și nealterarea conținutului conceptului de român.

Sper că s-a înțeles corect demersul meu.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-02-13 05:54:20
         
 
  Am stat odata de vorba cu un negru din Detroit, care, printre altele, m-a intrebat de unde sunt.
- I'm from Romania! I-am zis eu, mandru.
- Wow! You are Gypsy! s-a uitat la mine mirat.

 
Postat de catre General Motors la data de 2014-02-13 03:47:36
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE