FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Hess, sau o poveste arabă - Partea a patra
Text postat de Dragos Tudose
Mirosul morții se simțea acum prin toată casa, pătrunsese prin canatul ușilor, prin porii pereților, sau fusese dus, dintr-o cameră în alta, chiar de respirația oamenilor ce se vânzoleau de acolo-colo, fără oprire, ca într-un furnicar. Părea că zeci de cadavre se descompuneau în aerul fierbinte de dinaintea amiezii, iar duhoarea lor acoperea totul cu un văl aproape vizibil. Amir chiar se mira cum se putea ca toată duhoarea asta să vină doar de la trupul femeii ucise în camera lui. Foarte ciudat era și faptul că nimeni nu părea deranjat de miros, aproape că nici nu-l luau în seamă. În definitiv, își zicea Amir, era aproape imposibil ca nimeni să nu o fi descoperit pe Shah până la ora asta, nimeni să nu-i fi descoperit trupul fără suflare zăcând într-o baltă de sânge în patul său. Și, chiar dacă părea total improbabil, se pare că așa se petrecuseră lucrurile, căci, în afara vânzolelii obișnuite ce preceda tihna din mijlocul zilei, nimic neobișnuit nu anunța că cineva i-ar fi descoperit trupul.
Amenințarea pentru care Fatima venise într-un suflet să-l avertizeze nu ajunsese până la el, nu îl făcuse să simtă fiorul fricii și al îngrijorării. Din contră, căzuse într-o stare de reverie din care Fatima nu reușise să-l trezească.
- Când a venit prima oară Hess? șopti el, dar era o întrebare care nu aștepta un răspuns din afară, iar Fatima tăcea și ea, neștiind cum să-l ajute sau să-l apere.
Nu-și mai amintea exact ziua aceea, ziua în care Hess intrase pentru prima dată în casa lui. Probabil că fusese o zi obișnuită din moment ce nu-și mai amintea nimic despre ea. Singurul lucru cu adevărat remarcabil fusese apariția lui. Cineva venise într-un suflet să-l anunțe că un străin cerea găzduire. Acesta era un lucru destul de obișnuit, dar fața îngrozită a celui ce aducea vestea îl făcuse să înțeleagă imediat că nu era vorba de un călător obișnuit. Se grăbise să-l întâmpine. Străinul stătea în cadrul porții, nu făcea pasul care l-ar fi dus înăuntru, dar nici pasul înapoi ce l-ar fi lăsat afară, iar soarele ce tocmai începuse ascensiunea era chiar în spatele lui, așa că Amir nu vedea decât o siluetă neagră din spatele căreia răsărea soarele. Părea un nimb de foc, un arhanghel al răzbunării și al pedepsei. Apoi, când străinul, părăsind cadrul porții și ieșind din zona razelor soarelui ce-i dădeau o aură supranaturală, deveni vizibil, Amir avu o a doua surpriză. Nu albeața nefirească a pielii și părul lui roșu erau cele care-ți atrăgeau imediat atenția (deși ar fi fost suficiente și doar acestea), ci urâțenia aproape neomenească a chipului acelui străin. Era o urâțenie cu atât mai grotescă cu cât ea nu părea să-și aibă cauza într-un accident, ci rezultatul unui stări firești, a unei dezvoltări. Era, se gândea Amir, rezultatul unor malformații congenitale care, evoluând, ajunsese acum la maturitate, la maximul de grotesc și hidos la care se putea ajunge. Era, și de acest lucru Amir a avut suficient timp să se convingă după aceea, era aproape imposibil să-i privești chipul mai mult de câteva secunde, privirea devenea dureroasă, iar schimonoseala neomenească a chipului celuilalt ți se transmitea ca o durere puternică care te străpungea prin mijlocul trupului. Hess, s-a prezentat străinul. Hess mă numesc, a spus el și vin tocmai din Suedia, din nordul Europei. Nu am bani dar, în schimbul găzduirii, o să găsesc o modalitate să plătesc. Amir l-a găzduit atunci mai mult din curiozitate. Era o atracție pe care nu și-o putea explica. Era un sentiment asemănător aceluia pe care-l ai atunci când te apleci peste marginea unei prăpăstii, iar hăul de sub picioarele tale se transformă într-un gol pe care-l simți în măruntaie. Există atunci un moment în care ai impulsul de a te arunca în gol și e destul de dificil să te opui acestei chemări, o faci apoi cu greu, iar în sufletul tău rămâne un regret inexplicabil, un gol ce va rămâne mereu necunoscut. Probabil, se gândea acum Amir, în clipa în care-l primise pe străin sub acoperișul lui și îl găzduise fără să-i ceară nimic în schimb, probabil că atunci Amir nu rezistase impulsului inițial și, ca atras de niște brațe nevăzute, se aruncase în gol.
Străinul stătea aproape toată ziua în cameră și asta era foarte bine căci oamenii îl ocoleau și ieșiseră deja vorbe și superstiții legate de întâlnirea cu el și de nenorocul pe care aceasta îl putea provoca. La început mâncase în cameră, dar, într-o seară, își făcuse apariția în sala în care luau masa. În lumina torțelor, fața lui albă ca stâncile de sare de la Gomora, încadrată de părul roșu, completată de urâțenia grotescă a chipului, îi făcuse pe toți să li se întoarcă mâncarea din stomac. A fost prima seară în care, folosindu-și harul său ascuns, Hess și-a plătit găzduirea. Harul lui era acela de a-i bucura pe ceilalți. Spunea povești, recita poezii și cânta balade vechi acompaniate de mandolină. Era cu adevărat un har, căci publicul părea vrăjit și, lucru aproape de necrezut, treptat, treptat, urâțenia povestitorului se estompa. Amir își amintea cum, în prima seară, după primele cântece, ridicând ochii către cântărețul venit din cealaltă parte a lumii, a remarcat uimit că hidoșenia chipului acestuia aproape dispăruse, îndulcită de rimele cântate la mandolină. Fusese o seară vrăjită în care nimeni nu se îndura să se ridice de la masă, cântecele erau completate cu povești despre vremuri demult apuse, apoi poezii despre eroi și balauri, o atmosferă vrăjită se crease în jurul lor, o atmosferă ce se năștea din vorbele străinului cu pielea albă.
Serile acestea se repetau din când în când, fără să știe nimeni când, după cheful străinului, căci Amir nu îndrăznise să-i ceară vreodată ceva așa cum nici străinul nu ceruse niciodată nimic. Și iată acum, dacă ceea ce spunea Fatima era adevărat, Isis se îndrăgostise de acest străin și, mai mult, voiau să fugă împreună și nu oricum, ci ucigându-l pe el, pe Amir, mai întâi. De ce ar fi vrut să-l ucidă pe cel ce-i oferise găzduire? Cine putea să știe? Amir nu putea să înțeleagă așa cum nu înțelesese metamorfoza pe care Hess o suferea în timp ce povestea, cânta sau recita poezii. Era ca un fluture ce ieșea din cocon și probabil Isis de acest fluture se îndrăgostise. Nici asta nu reușea Amir să înțeleagă, cum reușea femeia aceasta care era de fapt femeia lui, privind fața străinului, să vadă mereu doar chipul acestuia transfigurat din timpul serilor magice în care acesta își arunca urâțenia și era cuprins de o aură aproape mistică, cum putea ea să-l iubească necondiționat, să accepte pentru el chiar și o așa ticăloșie de a-și ucide soțul pentru a putea fugi cu amantul. Amir nu putea înțelege, erau prea multe necunoscute ce se adunaseră în jurul lui, străinii pe care-i găzduise noaptea trecută, trupul însângerat al femeii pe care o lăsase în așternuturile sale, metamorfozele lui Hess și planul acestuia de a-i pierde viața, îmbrățișarea fierbinte a Fatimei, sînii ei pietroși ce-i împungeau pieptul.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  no. eu, unul, nu aș fi rezistat.
interesați?
ei, aș!
sunt cîteve mii de cărți are așteaptă la rînd.
din alea scrise, nu bine, ci teribil de bine.
timpul pierdut pe aici nu are decît rol de relaxare.
deci, benevolenția este complet aleatorie.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 11:14:08
         
 
  Aș! Unu-doi tot o citeau până la sfârșit, de regulă cei interesați. Așa, riști să-i pierzi pe toți pe drum.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-09-06 09:27:02
         
 
  Multumesc foarte mult pentru rabdarea pe care ati avut-o cu textul meu si va multumesc inca o data pentru comentariile dvs.
Acesta este unul din textele care s-a nascut tare greu si, poate tocmai de aceea, opiniile dvs inseamna foarte mult pentru mine (mai ales opinia la final, opinia asupra intregului).
Cit priveste impartirea si livrarea "cu lingurita", trebuie sa ma intelegeti, caci textul integral era mult prea lung si, in mod sigur, ar fi descurajat oricare cititor de pe net.
 
Postat de catre Dragos Tudose la data de 2013-09-06 08:35:22
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Te-a prins pentru că are poezie în ea. Multă.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-09-05 23:01:18
         
 
  mie-mi pare scrisă bine. se cunoaște că e un condei exersat. da' tot așa: nu prea intră pe zona mea de preferințe. eu, cu narațiunea, pa! și-apoi, dacă aș vrea să gust ceva arăbești, aș merge la sursă. tot am uiat aproape complet cele dooșpe volume din 1001 de nopți. că le-am citit cînd fu vremea poveștilor.
altfel, printre puține texte lungi pe care le-am parcurs pînă la capăt. mă rog, dacă acesta ar fi capătul, dar parcă nu.



 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-05 22:25:39
         
 
  Am găsit și un dezacord, plus câteva exprimări nu tocmai fericite:

"După ce înainte pielea femeii îi treziseră în minte amintirea unei catifele roșii"


"Străinul stătea în cadrul porții, nu făcea pasul care l-ar fi dus înăuntru, dar nici pasul înapoi ce l-ar fi lăsat afară, iar soarele ce tocmai începuse ascensiunea era chiar în spatele lui, așa că Amir nu vedea decât o siluetă neagră din spatele căreia răsărea soarele";

Cunoscându-l pe autor (nu-i stă în obicei să aibă atari scăpări), îmi este clar că l-a sedus foarte mult subiectul, pierzând pe drum detaliile.

Asemenea, mi se pare forțată comparația dintre sfârcul denivelat și capul acela ciudat.

Are și părți interesante (cea cu îngerii, spre exemplu, care spun că ar putea fi îngeri), însă, așa cum este acum, nu convinge.

Cred că e nevoie de timp, să se coacă.

Într-adevăr, nefericită ideea administrării cu bucățica.

 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-09-05 21:58:02
         
 
  domnule Dragoș Tudose, voi fi sincer cu dvs, proza dvs nu mă prinde. n-are culoarea pe care o aștept, poate, sau ideea de a o posta în episoade zilnice e nefericită, nu știu. oricum, aveți erori pe ici pe colo - nu de ortografie, stați liniștit - și un stil prea prolix, prea cuminte, pentru gustul meu. cu speranța că nu v-ați supărat, vă sfătuiesc să reveniți pe text și să-l faceți mai vioi...

un cititor
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-09-05 19:59:38
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE