FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Scrisul ca parteneriat* (Exercițiu de lectură)
Text postat de Elena Stefan
Scrisul ca parteneriat*

Spuneam, undeva, că numai „poezia și religia ar mai putea opri decăderea omului” Și nu cred că mă înșelam. Pe zi ce trece, constat tot mai mult, că poezia devine un fel de religie globalizantă, ca un ultim refugiu al omului ca individ întru propriul său echilibru și ca punte comunicațională etic-estetică de natură a-l împăca pe om cu sine insuși, cu natura și, de ce nu ? cu ceilalți oameni.

Scriem. Scriem poezie. Scriem proză. Ne scriem. Și, uneori, ne întrebăm de ce scriem. Sau întotdeauna ne urmărește întrebarea: de ce scriem ? Scriu ca să nu înebunesc, spunea Bataille, adică să-mi păstrez echilibrul. Dar oare reușesc? Scriu pentru că exist ar putea spune altcineva. Și ar putea fi adevarat. Scrisul ca nevoie existențială. Scrisul izbăvire. Un fel de vase comunicante în care, încet, încet, ne transformăm, ca o prelungire prin continuitate a existenței efemere, un fel de speranță că pot exista prin „urmele” pe care le las. Devin. O operă deschisă.

Cititorul, el insuși un autor mai mult sau mai puțin manifest, cel puțin prin capacitatea comprehensivă și, eventual, prin judecățile de valoare, poate fi privit ca un instrument sensibil cu care autorul poate comunica în timp și spațiu, nedeterminate, și care poate fi luat ca partener, ab initio, al actului creator. Pentru că el, cititorul real sau virtual, poate fi sau deveni măsura scrisului ori feed bak-ul inițiatic al scrisului. Acest cititor - dezirabil, coparticipant la actul creației totale, înțelegând prin aceasta quintetul autor, text, receptor, întelegere, interpretare, în care privesc autorul și receptorul ca factori activi, în spațiul hermeneutic, incluzând și contexte - poate asigura, teleologic vorbind, împlinirea, finalitatea actului artistic. De aceea este el sperat, dorit și, uneori, vânat.

În poemul „am prins un cititor la colț de strad㔠întâlnim un fel de portret robot al unui astfel de posibil cititor căruia autoarea i se adresează inchizitorial: „măi cititorule / fiară cu unghiile galbene de fum / curvă nerușinată / bestie nesătulă / devorator de maculatură / ochelarist ipohondru / șoarece drogat”. Întâlnim aici expresia frustrărilor poetice ale eului auctorial care se vrea rezonant cu acel cititor atemporal și aspațial, care să înțeleagă, să se transpună sau să se suprapună mesajului ori esteticii textului său, însa care, fatal, nu se va lasa îngenuncheat și nu va fi o simplă cutie de rezonanță. Pentru că și el are personalitatea sa, setul său de cunostințe și valori, percepțiile sale și, uneori, de cele mai multe ori, spiritul său de frondă. De aceea, anticipat, acest cititor este perceput în posibilele lui stadii existențiale ca „fiar㔠adică neiertator cu textul meu, „curvă nerusinat㔠gata sa mă înșele imediat cu un text mai bun, „bestie nesătulă”, crud devorator de texte, -poate, alte texte, decât ale mele, s-ar putea deduce, sunt maculatură- subltil reproș subliminal - „ochelarist ipohondru” , acribic și prudent îns㠄ronțăitor” de texte , ca acesta de exemplu, adică ceea ce întâlnim sub sintagma „șoarece de bibliotec㔠respectiv un cititor fanatic. Acestui cititor, destul de exigent, i se adresează autoarea, imperativ, în sensul ce ai vrea tu mă să scriu spre a răspunde exigențelor tale ? Spre a-ți fi pe plac. Sunt dispusă să fac cele mai mari sacrificii pentru aceasta, numai spune-mi, adică inspiră-mă cum spune autoarea și textul este revelatoriu: „inspiră-mă cu nările tale de latex / răstigneste-mi cuvintele / strânge-mă în pumn / să-ți intru ca sticla măruntă în carne / să-ți curgă sângele peste poemul ăsta / -n care am investit / patru litere” Se observă cum actul scrificial al împlinirii operei nu aparține numai autorului ci și receptorului, respectiv cititorului: „să-ți intru ca sticla mărunțită în carne / să-ți curgă sângele peste poemul ăsta”. Odată împlinite aceste sacrificii „poemul” este gata și va fi așa cum ți-l dorești tu, cititorule, fără de care eu nu exist și pe care te iubesc ca pe un amant, adică ușor frivol îns㠄poemul”, copilul meu, merită prețul.

Și, astfel, se împlineȘte, într-un cerc virtuos, actul creației, cu inerente sacrificii și, uneori, cu anumite compromisuri care, nici nu mai contează, atâta timp cât „poemul” își va fi căpătat autonomie existențială și cât mașina de făcut poezii funcționează. Poemul în sine, frust, lucid bine realizat textual este incitant și poate pune probleme cititorului invocat în care, cu umilință, m-aș putea regăsi dacă aș avea și „unghiile galbene de fum”.

Superfluu chiar având conotații ușor inadecvate finalul, total nereușit „cu degetele ...” care trebuie să dispară.

Text postat de către Elena Ștefan 2005

*am prins un cititor la colț de stradă**

am prins un cititor la colț de stradă
l-am tras insistent
de mânecă
l-am privit în ochi și
i-am zis printre dinți
măi cititorule
fiară cu unghiile galbene de fum
curvă nerușinată
bestie nesătulă
devorator de maculatură
ochelarist ipohondru
șoarece drogat
inspiră-mă cu nările tale de latex
răstigneste-mi cuvintele
strânge-mă în pumn
să-ți intru ca sticla măruntă în carne
să-ți curgă sângele peste poemul ăsta
-n care am investit
patru litere
p
o
e
și
m
-am hazardat să-l îmbrac până la gât
să-i pun ciorapi groși de bumbac
cu jartiere exclamative și
căluș la gură
să nu geamă să nu țipe să nu te
sperie pe tine cititorul meu
iubitul meu amantul meu mașina mea de făcut poezii
cu degetele ...

** Text postat de către Diana Epure
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23924
Comentarii: 120160
Useri: 1423
 
 
  ADMINISTRARE