FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Dacă enneadele ar fi pateuri cu brînză
Text postat de Dragoș Iovan
Mon cher Porfir,

Iată, îți adresez această epistolă, prima de cînd am pășit pe meleagurile unde, hélas, printr-o ironie a sorții a dat pronia, moașa sau cine știe ce entitate răutăcioasă să văd lumina zilei. Din capul locului, vreau să te anunț că acest popor din Lycopolis e teribil de ignorant. De-abia știe buchiile și la tot pasu’ auzi doar “bre”, m㔠, “mazare”, “mânz”, “ barza”, brândza”. Mitocănie în toată lege, parol d’honneur, ce mai!
Am întrebat un personaj care părea mediu alfabetizat “qu’ est ce brândza”, iar el mi-a aruncat o privire năucă și s-a răstit la mine pe un ton atît de agresiv: ” ce-zîsăși, bre!?” încît am renunțat să polemizez cu el.
Episodul de care-ți povestesc s-a întîmplat în agora de legume, fructe și produse lactate. Fiindcă veni vorba, fromage-ul de aici este savuros, dar prezentat într-un mod dezastruos consumatorului: urda, cașul, mortadella, feta, gorgonzola sau camembert-ul se păstrează în recipiente inestetice din lemn, numite “putina”, plutind într-o zeamă cenușie, cu aspect dubios. Am întrebat vînzătoarea, o femeie în vîrstă, cu față bonom㠓 de ce nu spălați putina, madame?” și din nou am fost tratat cu impolitețe și vădită mitocănie: “noa fătu’ mieu, s-o speli tu, cu mumă-ta șî tăt neamu’ tieu dă nărozi, dac’ai vre, io numa ce-am vinit să vînd oleacă dă caș!” N-am înțeles de ce m-a admonestat babornița și am părăsit locul, fiindcă se adunaseră cîțiva inși care începuseră să hohotească necuviincios.
Și asta n-ar fi nimic, dragă discipole, dar închipuiește-ți, chiar și scribii sunt de o ignoranță care m-a stupefiat. Unul, care scrie într-o gazetă de aici, habar n-are cine e Parmenide, nici de Socrate n-auzise, iar Συμποσίον (”Banchetul”) sau Πολιτεία (“Republica”) cred că nici măcar nu le răsfoise vreodată.
Mi-e jenă să consemnez aceste fapte legate de concitadinii mei, e dureros să recunosc evidența că egipțienii sunt un popor ignorant, murdar (da, am constatat acest lucru prin propria olfacție) și dedat unor obiceiuri cel puțin stranii.
Acest incident e relevant pentru xenophobia lor. Nu numai că se uită chiorîs la străini, dar urăsc din răsputeri reprezentanții diasporei, de parcă aceștia ar fi vinovați de toate relele ce se întîmplă în țară. Eu, cel puțin, am venit să le arăt calea spre cunoaștere prin cele șase tratate ale scrierilor mele care tratează: Etica, Fizica, Sufletul, Intelectul și Unicitatea. Un prim pas a fost să public într-un spațiu adecvat această chintesență a spiritului, intitulat㠓Crezul meu”:

“Motto:
Coboară Doamne din speranța născocită,
Să ne vezi cărarea îngustă și cumplită.


În zbor mă-ntrec cu vânturile oarbe,
Ca păsările albe și sihastre.
Mă-nalță crezul, bezna mă absoarbe
Spre frigul unor bănuite astre.

Par cuc străin de cuib și fără glas,
Dar cântul meu e flacără nervoasă,
În care tremură sunând grav un ceas
Să vină iară Dumnezeu acasă.

Eu cred în oameni, munți, minuni și zâne,
Ori în zăpezi cu miresme albastre...
Însă fărădelegea grea rămâne
Prelungul somn al existenței voastre." (1)

Crezi că a avut vreun impact? Da de unde, ignoranții m-au ignorat. Preaplinul minții mele, înfățișate într-un mod atît de iscusit, armonic și concis a dat, cum spun mitocănește egipțienii,“chix!”. Nici o voce nu s-a ridicat să aștearnă laurii binemeritați unei exprimări atît de elevate, concise și cuprinzătoare! De altfel, ei sunt nu doar analfabeți dar și opaci , exprimîndu-și cu orice prilej opoziția printr-un scurt “ nu-mi place”. Cînd am încercat să recit poemul filosofic de mai sus în aula unei academii de litere, m-a întîmpinat o tăcere dezaprobatoare, doar un tinerel s-a ridicat și m-a apostrofat: “ala-bala, portocala, monșer, ești expirat rău, scrii ca pe vremea lui Pazvante!” Nu știu cine e pazvante acela, se pare că era un fel de tiran desuet, dicționarele lor sunt incomplete, dar replica mi-a întărit opiniile, cu astfel de inși, lipsiți de cultură, leneși, murdari și obtuzi, mai ceva decît figurile lui Euclid, nu poți intra într-o comuniune spirituală. Nemaiovorbind de faptul că drumurile din Lycopolis sunt într-un hal fără de hal. Deunăzi, vrînd să fac o plimbare peripatetică, cu Aristoteles de braț, mi-am murdărit cu noroi crepidele noi-nouțe, cumpărate în vară la tîrgul de sofisme din Alexandria, știi, alea din piele fină de antilopă decorate cu ibiși și elefănței din fir de aur. Nu cred că mai pot să le folosesc, sunt răvășit de această întîmplare, ceea ce e o lovitură a soartei de-o cruzime inimaginabilă pentru mine.

Cher maître, măi Plotine,

Sunt vexat de ceea ce se întîmplă în țara noastră natală, dar trebuie să-ți mărturisesc deschis, fiindcă, “amicus Plato, sed magis amica veritas” , tot adevărul: nu face ca un vîrf al sofisticii, ca dumneata să se coboare la gropile cu jeg din Lykopolis. Doar domnia-ta ne-ai învățat cu limbă de moarte “mă străduiesc să înalț divinul din mine la divinul din Univers!” Oare ce este imunda țarină egipțiană, plină de putori și troglodiți, decît un grăunte de praf pe lîngă nețărmurita divinitate universală. Cum zice un minor poet de-al lor într-un poem oarecare, “ dar piară oamenii cu toți, s-or naște iară oameni, etc.”
Ceea ce mi se pare cu adevărat supărător este că toată acea comunitate este inconștientă de prăbușirea nației și a polisului lor. Dacă vor cădea sub asuprirea unui despot sau pradă hoardelor barbare, ce mare rău? Doar că va întări convingerea pe care ne-ai insuflat-o “Înțelepciunea este gîndirea care doboară lucrurile inferioare pentru a înălța sufletul spre cele superioare!”. Așa că, iubite magistre, lasă-i în plata lor de meteci seci și nubieni grobieni și dedică-te studiului din a cărui floare ne vom ospăta doar noi, discipolii tăi la benchetuială…honny soit qui mal y pense.
În ordinea minții tale vei găsi fără doar și poate un mijloc să ajungi la mințile lor sărăce. Ce-ai zice, de pildă de-o tarabă, o boulangerie colea ca-n Urbea Eternă, unde să le servești țopîrlanilor, merdenele, pateuri și alte produse de pâtisserie fine, umplute în loc de brândza lor puturoasă, cu răvașe din nepieritoarele dumitale enneade ?
În legătură cu crepidele acelea elegante, nu te mai amărî, cunosc un pantofar pe rue Origene, care ți le drege la fix, nu lucrează scump și-și știe lungu’ nasului, nu face pe sofistul.
Salutări din tot sufletul, ție și noii concubine de-acolo, nădăjduiesc că în pofida originii ei țărănești e nurlie și drăgăstoasă!

N.A. Acest text este un pamflet, exagerările și portretizarea personajelor au fost întreprinse cu un scop satiric
---------------------------------

(1) “ Crezul meu “ poezie de Stelian Platon
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE