PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Lacul lebedelor în versiune modernă Text postat de Marian Tudorel Lazar Suntem mai bogaţi acum, că avem mai mult? De bună seamă că da. Cu toate acestea, lucruri care ieri ne-ar fi făcut fericiţi, cum ar fi un hârb de Dacie şi un apartament amărât, azi nu mai prezintă nici un fel de satisfacţie. Un magazin plin cu marfuri strălucitoare, care ne-ar fi făcut să ne credem într-al nouălea cer, azi ne lasa indiferenţi sau destul de nepăsători. S-a prostit lumea, a evoluat, a involuat sau totul este un sindrom bărbătesc postorgasm? Ieri eram nefericiţi că aveam gurile ferecate, azi observăm că „lăcătuşii” chemaţi să ni le descuie, scriitorii revoluţiei sau nerevoluţiei post decembriste, nu fac decât să strice şi mai tare broasca. Şi, de la atâtea broaşte încuiate, s-a născut ditai lacul ce îşi aşteaptă lebăda care să-i cânte celebrul ei cântec. Aş putea fi eu, ai putea fi tu, ar putea fi oricare altul. Cu condiţia să te asculţi şi să vezi că nu faci „ga”. Că eşti provocat şi nu faci „ga”. Că, multe sau puţine de zici, niciodată nu zici „ga”. Vorbeam însă de bogăţie şi de mulţumirea care nu vine totdeauna o dată cu ea. Avem acum mai multe ca niciodată, dar avem şi grija zilei de mâine. O zi de mâine destul de împopoţonată. Nu doar cu un apartament şi o Dacie, ci cu o afacere înfloritoare, cu muschii lui Schwarzenegger, inteligenţa lui Einstein şi femeile lui Solomon. Unii ar zice că mă înşel. Că nu lăcomia este cea care îl chinuie pe om cel mai tare, ci frica de boli, terorism, încălzire globală, poluare şi război atomic. Oricum ar fi, observ că omul se teme. Că suntem bogaţi în multe, dar mai ales în frici. Şi că gurile ce strigă în piaţa publică nu împrăştie această teamă, ci o întreţin. Că amnarele scapără doar să dea foc la paie şi lumânările nu mai sunt. Suntem, deci, mai bogaţi? Da, suntem. Ne mai lipseşte doar o lebădă destul de nebună să cânte. O lebădă care să ştie că este lebădă. O lebădă căreia să nu-i fie ruşine să-şi etaleze frumuseţea. Dar şi o lebădă care să nu mănance grăunţe, o neîmblânzită căreia să-i placă numai zborul şi cântecul ei. Avem nevoie de un scriitor. Unul adevărat. Da, sunt convins că toate broaştele se visează cântăreţe şi toate gâştele se cred graţioase. Şi sunt convins că, fără broaşte, lacul nu ar mai avea farmec şi fără de gâşte oamenii ar mânca lebede. Dar de mult nici o lebădă nu a mai coborât pe lac iar oac-oac şi ga-ga parcă nu mai au nici un farmec, dacă nu vine primadona. Eu o aştept. Ştiu că va veni. Şi atunci vor tăcea găştele, vor tăcea broaştele şi păsărarul îşi va arunca grăunţa cu fir de aţă. Dar lebăda va zbura. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE