PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
MINUNEA SFÎNTULUI ION Text postat de Gheorghe Rechesan Cerca-voi să mai descreţesc frunţile, domniile voastre, căci văz că mare obrîntuială de cujet e prin lavra albastră, ş-am să vă istorisesc o pildă cu-adînci învăţăminte. Amu’ să hi fost f’o tri fîrtare de veac, pre cînd mai îmblau bucherii cu pana-n noadă, se nimeri sfîntul Ion, mare mucenic Barbu, să se preumble prin cea Dobrogie de var, tărîmul lui jupan Dobromir,în căutare de melci încondeiaţi şi rigi mînătărci. Pe cînd ajunse tăbărît şi însetat în preajma Isarlîcului, cam la vremea cînd bătea toaca, văzu lîng-o cişmea, unde poposi cu gînd să-şi stîmpere setea, un păgîn de turc înţolit într-o giubea ponosîtă, ce plin de mînie, croia un biet măgar c-o jordie pe schinare ! Se apropie sfîntul de dînsul şi-l iscodi cu blîndeţe: « Au, ce osîndeşti bre, săracu’ dobitoc, ce rău îţi făcu ? E şi el un biet suflet necuvîntător, nu pricepe şi nu poate răspunde ! » Turcul se opri, împinse fesu-i jegos spre ceafă şi grăi : « Effendy, să vede că nu ieşti de prîn părţile noaste…magariul cesta îi blăstămat ! Îl am de cînd ierea pui şi ioc folos avut-am de la dînsul ; la cărat poveri nu-i bun , că-i cam bicisnic, de călărie ipac, că-i nărăvaş şi azvîrle amarnic din copite, iară amu-i săptămîna, întră Şeitan întrînsul ş-începu a vorovi! » Sfîntul zîmbi oleacă mucalit, aşa-n barbă, da’ se făcu a nu pricepe şi-l ispiti mai la vale : « Cum să vorovească marha, că n-om hi în cele vremuri bătrîne, cînd fiece hiară avea glas ? » « Îţi vine a şugui, drumeţule, se sumeţi turcul oţărît , stai numa’ şi-i videa ! » Ş-atuncea, numa ce-mpunse păgînu’ de ismailitean asinu-n pîntec c-o ţepuşă, că dobitoaca dădu glas, şi nu oricum, ci-n stihuri : « Te sparg, te-ndoi Boţ de noroi Capul fi-va-ţi la coadă Şi mintea la noadă » Tare se sparie sfîntul şi-şi făcu cruci nenumărate, iar turcul-şi scuipă în sîn, la auzul acelui glas nepămîntean : « De multă vreme glăsuieşte aşa ? » îl mai iscodi dînsul pre păgîn. « Să hie f’o dzăci zîle, zîse cesta, de cînd trecu pe la noi, pîn Isarlîk, un solomonar de-i dzîce Voicu Eximtovici, o liftă de ghiaur, ce be rachiu’ duşcă ca pe apă şi suceşte minţile la babe, făcîndu-le farmece de se cred fecioare ! A trecut şi prîn ograda mea, cu gînd să înşface ceva şi pen’ că l-am uşuit cu cînii, se uită la măgaru’ aista şi boscorodi ceva ; de-atuncea cred io, că niscaiva tertipuri drăceşti o fo făcut, de voroveşte marha ca oamenii ! » Ce să mai lungesc spusa ! Se milostivi sfîntul de măgar şi-i dădu treizeci de parale păgînului, făcîndu-se stăpîn pe dobitoc şi scăpînd pe bietul om de-aşa năpastă. Astea fiind isprăvite, luă sfîntul Ion asinul de căpăstru şi purcese rodnic la drum. Îl ispitea amarnic gîndul să mai îmboldească oleacă ghita cu vreun scaiete ţepos, să vază dacă mai glăsuieşte, dar să temea şi de ce sudălmi i-ar putea audzî urechile. Şi tot mărgînd dînsul drum întins, numa’ ce-ajunse la un liman, larg răsfirat între marea cea Mare şi pustia Casîmcei; iară dincolo de liman, încongiurat de trestii nalte se întindea un ghiol mititel cu apă sărată foarte. Cum ierea noapte, se grăbi să dureze sălaş şi se astrucă degrabă, gîndind să se hodinească. Somnu’ însă pas de-i venea pe pleoape, aşa că de voie, de nevoie, prinse a se ruga la Dumnezeu şi la Maica cea Preacurată; iară pentru că nu avea păcate prea multe, pe răbojul celei dzîle, îi trecu prin minte să se roage pentru ogîrsîtul de asin: „ Doamne Dumnezeule, mare-i puterea Ta şi nenumărate-s căile prin care Ne-ndrumi! Ce-Ţi ceriu nu-i pentru mine, ci pentru nevinovata aiasta de dobitoacă ,ce tot din priceperea şi izvodirea Ta se-ntrupă; scoate pe Ucigă-l toaca dintrînsa, ca să nu-l mai chinuie şi să hie asemenea celorlalte făpturi ale Tale! Dacă mi-auzi ruga, fă din ăst măgar, om ca toţi oamenii, că cine ştie ce suflet nevinovat de muritor zace-ntrînsul !” Numa ce isprăvi dînsul rugăciunea, că ş-auzi alăturea-n beznă, un răget răguşît , iar cînd se sculă să vază ce se petrece, găsî în locu’ asinului, un copchil de fo dzăci anişori, care stătea cu ditamai căpăstru la grumaji şi plîngea. Îi sări sfîntului inima din chept de spaimă, căci oricît scotoci prinpregiur, nici urmă de măgar nu dibui, ş-atuncea se dumiri ce minune mare făptuise ruga sa. Degrabă, temîndu-se să nu se-ntoarne Satana în cel trup nevinovat, de cum dădură zorile, se grăbi să ia copchilul, să-l scufunde în ghiol şi să-l boteze, creştineşte; ipac, neştiind ce nume să-i dea şi gîndind că un turc îi fusese stăpîn, îi zise iute Tekir; iară locului cela unde se făptui minunea, lumea, de-atunci îi zice Tekirghiol, adică balta lui Tekir. Iară apa cea amară şi sărată, minuni făptuia, căci oricare beteag se scălda-ntrînsa, pe loc se lecuia. Amu, de gîndeaţi că istoria s- gătat aci, vă-nşălaţi; geaba se-ntrupă magariul în pui de om, că tot apucături de dobitoacă ave: nu vorovea, îmbla în patru picere, răgea măgăreşte, ba îi rămaseră-n loc de tălpi şi două copite negre. Se canoni sfîntul Ion cu dînsu’ ,să-l facă să se poarte pe potriva noii lui zidiri, dar degeaba; din ce se muncea mai tare cu lămurirea, Tekir mai avan să-ncontra ! Vedeţi domniile-voastre, sub chelea de om îi rămasără apucăturile măgăreşti. Azi aşa, mîine tot aşa, pînă-ntr-o noapte, cînd istovit de truda învăţăturilor sale, Sfîntul Ion adormi şi-avu un vis ; iar în vis i s-arătă Maica Domnului, învălită într-o manta sinilie cu-o ramură de măslin în brîncă; îi zîmbi Preacurata Născătoare de Dumnezău şi-i grăi cu blîndeţe: „ Alcătuirea sufletului rămîne de-a pururi , orice haină l-ar îmbrăca; nu poci a face din ţînţar, sireap şi din coadă de cîne, sită de borangic! Am ghicit gîndul tău credincios Ioane, iar acu’ fiindu-mi milă de strofocarea ta şi văzînd că-ţi înţălegi greşala, mă gîndi să întorn lucrurile cum fost-au făcute dintr-un început!” Aşa îi grăi sfîntului Maica Domnului, iară cînd se deşteptă, găsi dînsul în locul copchilului Tekir cel tare îndărătnic, un măgăruş cu copite negre ce păştea prin bozii, netulburat. Aci isprăvesc şi eu povestea-mi nevrednică, iară cine n-o crede, să purceadă în locurile ce-am zîs şi să vadă; ghiolul cela ce vindecător o hi tot acolo, iară de veţi da peste f’un asin, uitaţi-vă bine-n ochii lui, ş-aţi vide cum licăre uitătura lui Tekir! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE