FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
ISPRAVA PISARULUI IOANICHIE
Text postat de Gheorghe Rechesan
Într-o binecuvîntată dimineață de vară, să fi fost pe la leatul doămiitrisutepatruzeci și ceva, de la zidirea Romei, pe șleaul ce duce de la Tîrgul de Floci către vatra Țăndăreilor și Giurgenilor, mergea cătinel, călărind pe-un asin brumăriu, domnia-sa, pisarul Ioanichie Cîrtianu. Multe gînduri îl împovărau pre diac, căci vodă Kalachis, ăl de dădu țării boala cea zisă stenahorie, or lene, mai pre graiul pămîntesc, îl tremisese cu strașnică poruncă să iscodească tăte căsăpiile și tăbăcăriile de prin părțile Ialomiței de-au plătit birul cuvenit pentru chelea de vițel, ori noanten. Vedeți, cetitori dumneavoastră, născocise pîrdalnicu’ de grecotei, pripășit la dulcele scaun al domniei, aist bir șugubăț, căci în acele vremi toate zapisele, bucoavnele, terfeloagele și înscrisurile se scriau pe chelea nevinovatelor dobitoace, cari după ce erau ucise și belite, dădeau acea iscusîtă izvodire tăt de la Elada venită, zîsă pergament. Se gîndise bine pevezenchiul de domn, căci în cănțălarii și lavre, în pisării și diecii multă trebuință de chiele ierea și multe dobitoace trebuiau jertfite s-o împlinească.
Pisarul Ioanichie, era de felul său, om cu frică de Dumnezău și cu dragoste pentru necuvîntătoare, n-ar fi ucis o muscă nici să-l pici cu ceară! De aceea să-nțălege de ce era mîhnit să vadă atîtea ghite belite doar pentru folosul scribălăilor lacomi de scris. Pe unde rătăcise în slujba sa, numa căsăpiri văzuse, apa pîraielor se-umfla roșîie de-atîta sînge nevinovat, iar mormanele de pielicele s-adunau pecum șirele de paie după seceriș.
Îndurerat de-atîta chin pe dobitoace, să gîndise omu’ nost cu ceva vreme în urmă, să născocească alt razăm pentru scris. De ce n-am beli pomii, , ca să scriim pă chelea lor, căci dînșii nu-s așa sîmțîtori ca dobitoacele! Cercase Ioanichie să-ncropească foi netede dîn coajă dă mesteacăn dar prea puțin lesnicioasă îi fuse strădania, căci nu pridideau pădurile să crească cîtă trebuință de coajă era!
Cum mergea așa scufundat în gînduri, nu băgă de samă domnia-sa și cercînd să treacă asinul peste o punte, să prăvăli, cu tăt cu catrafuse și dobitoc, în apă. Mare vătămare decît că să udă ciuciulete n-avu, dar pe cînd se tologea pe prundiș să-și zvînte țoalele văzu un lucru de mirare: pre firul apei bătea dîn ciocane, nu o moară de rîșnit grăunțe, ci o ciudățenie de piuă. Lăsînd măgariul priponit în tufe să duse Ioanichie să vază mai îndeaproape meșteșugirea ceia și multă mirare avu. Acu mai văzuse dînsul cum se țese pînzetul ori să bate abaua în piuă, da’ nu văzuse așa minunăție ca aceia de care vă pomenii, căci nu lînă, in ori cînepă să-npiua în ea ci urzici, păpuriș, coji de tei și zdrențe felurite. Pasămite atît de lipiți pămîntului și sărăciți de biruri erau poporenii ceia, că nici dărac ori urzeală potrivită n-aveau să-și facă veșminte. Stătu și cugetă îndelung pisarul și un gînd izbăvitor îi veni în minte! Ce era potrivit să-nvelească goliciunea omenească putea îmbrăca și scrisul, așa că luînd aminte, în loc de pînză Ioanichie porunci a să țese val subțire ca foița din maț de oaie ori prapur de vită. Ca să se vadă lesne slovele, scrise cu zamă de bozie pe-așa drăcovenie puse de albi parascovenia ceea cu leșie și var.
Ce să mai lungesc aiurea vorba, născocirea se vădi de folos. Căci prăbăluind cu pana pre dînsa pisarul Ioanichie, putu scrie fără nici o sminteală. Iară cei care fusără îndemnați de dînsul să cerce noul fel dă pergămînt, să vădiră mulțumiți, mai cu seamă că meșteșugirea foilor dă chiele nu era lesnicioasă, iară papură, buruieni, cîlți și zdrențe dîn catrințele lelelor erau pă toate drumurile. Mulțămite fură și dobitoacele că scăpară de căsăpire aiurea, mulțumiți fură șî diecii, pisarii șî toți mîzgălitorii cu pana, numa’ vodă Kalachis nu s-arată defel bucuros căci teșchereaua nu i se mai umplea dîn birul pă chelea dă scris, iară pofta de arginți îi secă precum o baltă vara. Din astă supărare i se trase șî moartea, căci nemaiîmplinind haraciul către sultan, fu mazilit taman în pustia Anatoliei, unde răposă de tînjală și aprindere la prapori, de parcă împlini vreun blăstăm al dobitoacelor chinuite.
Vă spun dară harnici slujitori ai scrisului să știți, că nu franțujii, nemții, or sinii, cei cu chelea gălbejită, de la Soare-Răsare născociră foaia de hîrtie, ci neștiutul pisar Cîrtianu, așa cum îi vădește și numele, căci dacă grecoteii îi zic „ Χαρτί ”, iară în slavonă să buchisește „chartija” ,tot piuătură de scoarță, urzici și catrințe iaște, încaltea că mulți smîsgălitori o-nnegresc fără noimă, cum bunăoară se-ntîmplă în lume, da’ șî-n lavra sinilie s-arată cu prisosință!


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE