|
|
|
|
|
|
|
|
|
HODINA PREACUVIOSULUI EMANUIL |
|
|
Text
postat de
Gheorghe Rechesan |
|
|
Tare-i mai plăcea părintelui Emanuil, în rarele sale ceasuri de tihnă, să se hodinească într-un chioșc durat chiar în grădina mănăstirii, printre tufe de liliac vinețiu și buje împestrițate aduse hăt-departe, tocmai din Isfahan. Acolo, tolănit într-un jeț, proptindu-se-n nește perne de puf, departe de frămîntările lumii aistea ticăite, obicinuia adesa să cheme la dînsul pre ucenicul cel mai iubit, pe fratele Hristu, și să-i asculte stihuirile.
Așa se făcu întocmai și azi;după prînz preacuviosul se tolăni în umbrar și Hristache, copilandrul îndrăgit de Muse se înfățișă înainte-i.Dar în loc să fie rîzător și deschis ca soarele de primăvară, învățăcelul arătă un chip posomorît și mînjit de păraiele lăcrimilor ce le vărsase.
"De ce ești mîhnit frate Hristu?" îl iscodi sfinția sa .
"Apoi,preacuvioase, cum să nu hiu...că fratele Sfincterie amarnic m-a batgiocorit!"
"Da' în ce fel te-a întristat ogîrsîtul cela?"
"M-a poreclit c-aș fi bucher de rînd și izvoditor de stihuri neghioabe!"
"Lasă paharul acesta de la tine, fiule!Ia zi-mi mai bine niște stihuri mai proaspete ce le-ai ticluit!" îl ogoi starețul pre jăluitor.
Hristache dășchise atuncea un terfelog gros, mai gros ca bucoavna sîntului Vasile cel Mare, pecetluit în scoarțe trainice și podobit cu stele aurii și dregîndu-și glasul, începu a prozodi.
Glasul său mulcom se îngîna ca o litanie cu visarea în care se adînci starețul Evropeii, într-un susur blînd, la ison cu bîzîitul bondarilor din tufele înflorite.
Preafericitul părinte lunecă în brațele lui Morheu, iar stihuitorul își depănă mai departe zicerea, ca o muzichie,întrerupîndu-se pe la răspîntii, cînd sforăitul celui adormit îi rupea șirul.Trecură în ăst fel ceasurile ca și clipele în orologiul lavrei, da' cetitoriul nu îndrăznea a se opri, ca să nu turbure hodina învățătoriului său.
De'abia pe la scăpătatul soarelui, părintele Emanuil icni și se trezi olecuță rușinat.
"Frumoase și iscusite stihuri, frate Hristache!"
"Da' n-am isprăvit preacuvioase!" bîigui prozodierul.
"Las' că și mîine-i o zi"...
În ăst fel se depănau întîlnirile lor și-n ăst fel își dovedea preaînțeleptul părinte prețuirea pentru învățăcelul său!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|