FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Confesiune către gândaci - Prima parte -
Text postat de Dragos Tudose
-în care vom afla povestea nemaiîntîlnită și nemaiauzită
a stimabilului nostru concetățean, pre numele lui, Prevost-

Astăzi e joi și nu pare o zi prea bună pentru a începe ceva. De altfel, ziua e pe sfârșite și nu văd altceva mai bun de făcut, așa că o să vă povestesc despre Prevost. Iată:
Prevost e unul din locatarii blocului de garsoniere de la marginea orașului. Prevost e atât numele de familie cât și cel de botez. Probabil că nașii lui s-au aflat într-un moment de lipsă de inspirație la respectiva ceremonie în care micuțul, pe atunci, Prevost, a fost cufundat într-un lighean cu apă. În acest fel a fost botezat pentru că preotul bisericii era, ptiu, mă bat peste gură, puțin cam bețiv și schimbase, Dumnezeu să-l ierte, toate obiectele de cult pe băutură. Dar, până la urmă, totul a ieșit bine la botezul micului Prevost și s-a terminat, inevitabil, în valuri de țuică la care, din nefericire, plodul abia botezat nu a putut participa decât puțin. Zic puțin, fiindcă unuia din participanți i-a venit ideea de a muia de câteva ori în țuică degetul mic al bebelușului Prevost pe care acesta îl ascundea apoi grijuliu, în gură. În uralele mulțimii, popa a răsturnat o damigeană de lichid sfânt și dublu rafinat în ligheanul în care anterior trupul micuț al lui Prevost fusese închinat Domnului, și toți au început închina, prunilor și roadelor lor, adânci mulțumiri.
Mă opresc aici cu relatarea acestei sfinte orgii bahice, căci, de aici încolo, ea nu mai are legătură directă cu Prevost, întrucât acesta, obosit de ceremonie, sau amețit de alcoolul pe care-l sugea de pe degetul mic, a căzut în brațele somnului și s-a trezit abia atunci când totul se terminase. Da, așa cum ați auzit, atunci când preotul, umflat de pălincă, o pupa pe gât pe mama lui, Prevost dormea, cu degetul bine înfipt între buzele puțin răsfrânte.
Aveam inițial de gând să vă povestesc, pe scurt bineînțeles, toată viața lui Prevost, până la clipa în care începe, de fapt, aventura incredibilă pe care a traversat-o într-un moment de maturitate fizică și psihică. M-am răzgândit însă. Și asta fiindcă astăzi e joi și ziua e pe sfârșite (alt motiv nu mi-a venit în minte).
Prevost e un cetățean normal al orașului nostru. Nu și-a plătit chiria de trei luni, nu și-a achitat restanțele la întreținere și nu a anunțat organul de poliție cel mai apropiat de pierderea cărții de identitate. În rest, despre Prevost se mai poate spune că locuiește cu chirie într-o garsonieră din cartierul nou de la marginea orașului și deține o mașină Dacia, luată la mâna a doua. Altceva? Lucruri nesemnificative care se pot spune despre oricare om, luat la întâmplare. Că are datorii, sume relativ mici, un serviciu relativ bun, cât de bun poate să fie un serviciu în orașul nostru și că nu are o prietenă sau o iubita, oricât de bună sau de rea ar putea fi aceasta. E un om ca oricare altul, concetățeanul nostru.
Dar astăzi, joi, pe la unsprezece dimineața, când se afla la birou, eroul nostru a primit un telefon de la prietenul său Pascalopol, căruia Prevost, ca o dovadă de amiciție, îi spune Pas. De fapt, nu erau propriu-zis prieteni, dar nu există un alt cuvânt care să definească exact relația dintre ei. Se întâlneau o singură dată pe săptămână, sâmbăta, la berăria din centrul orașului. Schimbau câteva banalități despre vreme, despre politică și despre nelipsitele necazuri din timpul săptămânii: durerile de șale ale lui Pas, respectiv șicanele pe care i le făceau lui Prevost, colegii săi de birou. Toate astea durau cel mult un sfert de oră, iar apoi beau în tăcere, nu mult, doar câteva halbe, până spre ora două după amiaza, fără a-și mai adresa vreun cuvânt. Apoi se despărțeau, își strângeau mâna și plecau, fiecare spre casa lui, în direcții, inevitabil, opuse. Apoi, până sâmbăta următoare nu se mai întâlneau, nu-și mai vorbeau, nu mai știau unul de altul. Așa se explică mirarea cu care Prevost a recunoscut, la capătul celălalt al firului, vocea puțin răgușită a amicului Pascalopol. Conversația a fost scurtă dar plină de învățăminte pentru tinerii din ziua de astăzi care pierd ore întregi la telefon, fără a spune, cu adevărat ceva. Eroii noștri, spre diferență, în foarte puține cuvinte au reușit să transmită atât de multe informații încât, dacă le-am pune cap la cap, am putea lega pământul de planeta Tyche, planeta gigant de la marginea sistemului nostru solar. Această planetă, numită de unii Nibiru, care în limba babiloniană înseamnă Planeta de Traversare și a cărei cuneiformă, în cartea facerii Enuma Elish, este crucea, va avea, poate nu întâmplător un sens pentru eroul nostru în acea zi de joi. Poate că în acea zi influența lui Marduk, zeul care guvernează această planetă invizibilă, a fost mai puternică decât în alte zile. Nu vom ști niciodată. Dar să ne întoarcem la convorbirea eroilor noștri. Ei bine, foarte pe scurt, Pascalopol îl sunase în legătură cu o scrisoare. El, Pascalopol, lucrând la Poștă, avea obiceiul să deschidă, înainte de a fi arse, scrisorile pentru care destinatarul nu fusese de găsit din cauza unei schimbări de domiciliu, sau, foarte adesea, din cauza neîntreruptei modificări a numelui străzilor din urbea noastră. Am astfel prilejul să avertizez încă o dată iubitele noastre notabilități că o astfel de morișcă nesfârșită a schimbării numelor ulițelor din orașul nostru nu poate să ducă decât la o completă bulversarea a prea stimatei noastre societăți. Revenind însă, trebuie să spunem că zelosul funcționar Pascalopol îi ceru permisiunea amicului său Prevost să pună scrisoarea într-un alt plic pe care să treacă adresa completă, iar apoi să-l expedieze prin poștă. Amicul, în cazul nostru Prevost, îi răspunse puțin iritat că nu era cazul. Dacă plicul tot e deschis, ar putea să-i citească scrisoarea chiar acum, la telefon. Iritarea din glasul lui Prevost îl făcu pe funcționarul Pascalopol să se gândească la nerecunoștința prietenilor pe care-i ajuți și la altele asemenea, cum ar fi, bunăoară, un proverb cu un șarpe și un sân, despre care nu se specifică, însă, nimic precis. Asta fiindcă funcționarul poștei pusese iritarea din glasul prietenului său pe seama faptului că el, în calitatea sa de reprezentant al statului, deschisese, deci violase, corespondența privată a unei persoane, în cazul nostru din urbea noastră, ba mai mult, o persoană cunoscută. Această infamă acuzație pierdea din vedere faptul că el, mărinimos din fire, făcuse acest gest pentru a ajuta, a aduce un avantaj, a sprijini un prieten. Dar noi, știind totul, știm și că Pas greșea, fiindcă iritarea din glasul amicului său avea un cu totul alt motiv și o altă direcție. Mai exact de sus, de la etajul trei, de la etajul unde se afla biroul șefului care, în urmă cu doar câteva minute îl somase pe bietul Prevost să-și dea demisia, căci altfel lucrurile puteau deveni mai grave, adică va fi dat afară cu un șut bine țintit în partea din dos. Dar funcționarul răvașelor nu avea de unde să știe toate astea, astfel încât iritarea amicului său îl înfurie peste măsură, așa că citi aproape răstit, apropiind mult receptorul de buze, scrisoarea. Iar noi, neavând cum reda întreaga încărcătură emoțională a scenei, ne vom mulțumi să prezentăm doar scrisoarea, așa cum era ea așternută pe hârtia cu pătrățele albastre, ruptă, probabil, dintr-un caiet de matematică:
“16 decembrie 2011
Dragă domnule Prevost,
Iubită rudă, nepoate, dragule,
Chiar dacă, poate, nu-ți mai amintești de noi, așa cum nici noi nu te știm, și asta fiindcă nu ne-am văzut niciodată, să știi că noi nu te-am uitat. Gândul nostru e mereu la tine, mai ales acum, în acest moment de grea cumpănă pentru familia noastră.
Nu te lăsa doborât de durere, fiindcă și noi ne ținem tari, deși l-am iubit foarte mult, ca și tine, pe răposatul.
Te așteptăm deci, la înmormântare, pe data de 18 sau 19 ianuarie 2012. Poți să vii mai devreme, adică pe 16 sau 17, atunci când răposatul va trece la cele veșnice, Dumnezeu să-l odihnească. Asta pentru că-mi închipui că vrei să-ți iei rămas bun de la el. Dar să fii convins că noi te vom înțelege și dacă o să vii pe 18 sau 19, căci știm și noi cât e de greu să vezi cum se stinge cineva drag.
În rest, noi suntem bine și te așteptăm și nu ne gândim decât la tine.
Cu drag,
Familia
Redactată astăzi, 16 decembrie 2011, de mine, umil slujitor al Domnului, Preot Paroh Arim, prea nevrednic slujitor al Bisericii Dintr-un Lemn și rudă de sânge a înălțimii voastre, dragă Prevost, vărule!”

Spre finalul scrisorii, vocea bunului vestitor Pascalopol se mai îndulcise, devenind, spre final, aproape plângăreață și, după ce încheie, făcu o pauză binevenită, iar apoi șopti, cu buzele lipite de receptor:
-Condoleanțe. Îmi pare foarte rău… Sunt alături de tine, să știi…
Prevost, buimăcit cum ne putem închipui că era, nu putu decât să spună mulțumesc și lăsă ușurel receptorul în furcă. Fiecăruia i s-a întâmplat, din păcate, să piardă pe cineva drag, așa că ne putem lesne închipui prin ce stare sufletească trecea bietul Prevost. Ne putem imagina cum lacrimile se vor rostogoli fierbinți pe obrajii eroului, cum va izbi cu pumnul în masă, sau, cel puțin, cum își va prinde capul în palme și va rămâne cu privirea pierdută în gol. Și iată, bunul Prevost, alese ultima variantă. Rămase pierdut, cu privirea aninată de tabloul abstract ce era agățat pe peretele opus, tablou ce purta numele de Natură moartă cu pești. Era consternat, era zdrobit, era pierdut. Durerea, sau altceva îl făcuseră să uite de toate, de iminenta concediere și de glumele răutăcioase ale colegilor. Dar era durere, sau altceva. Nu, nu ați ghicit. Nici nu aveați cum. În definitiv, doar autorul le știe pe toate. Nu, nu era vorba de nici un fel de durere, căci în sufletul mare al eroului nostru nu se găsea nici un motiv care să declanșeze un astfel de sentiment. Doar poate, dacă ne gândim la iminenta concediere, la glumele proaste ale colegilor, la singurătatea eroului nostru, la tristețea din sufletul lui, la… , dar toate astea dispăruseră într-o secundă, un val mare spălase totul, iar în urma lui rămăsese doar uimirea, ce zic eu, mirarea profundă, iar bietul nostru Prevost chiar avea motive să fie așa. Chiar avea motive să nu mai priceapă nimic în această lume ce se răsturnase cu picioarele-n sus, iar ale cărei poale, mai bine să nu spunem ce anume dezvăluiau vederii. Nu mai înțelegea nimic bietul erou, căci el nu avea nici un fel de rude de la care să primească scrisori, nu avea familie și, în definitiv, el nu avea chiar pe nimeni. Dacă vreți, o să vă spun un secret. Aplecați-vă un pic, să vă șoptesc la ureche. Dar promiteți să nu-l mai spuneți la nimeni. Oricum, dacă vorbele astea, cine știe cum, vor ajunge la urechile neprihănitului nostru Prevost, eu nu voi recunoaște nimic, habar nu am cine a scornit toate astea și a cui gură s-a apucat să vorbească fără el. În fine, ascultați! Eroul nostru, îngerii să-l aibă în pază, nu avea mamă așa cum nu avea nici tată. El era născut din fuga trenului și din mărinimia Domnului, acesta din urmă făcând ca roțile de oțel să-l ocolească, lăsându-l în viață, biet prunc aruncat în nebunia lumii. Da, da, nu e ceva chiar atât de extraordinar. S-au mai auzit cazuri asemănătoare în care, ca și la el, femeia, gravidă într-o lună înaintată, scremându-se tare deasupra recipientului în care se adună partea nefolositoare și urât mirositoare a ființei noastre, a scăpat, cu durere în suflet, alături de un vânt cu parfum fin de mosc și plodul pe care, timp de multe luni, îl purtase în pântece. Tot așa se întâmplase și cu bunul nostru erou, cu singura diferență că el nu putu fi apoi pescuit din apa tulbure a closetului. Nu se putu face asta deoarece closetul de care vorbim, și ne cerem scuze pentru faptul că ne vedem nevoiți de a vorbi de un lucru atât de pidosnic, closetul ziceam era un closet de tren, adică doar o gaură în podea prin care toată scursura se împrăștia peste cele două șine metalice care, prin faptul că nu se întâlnesc niciodată, mulți poeți au inspirat. Ce-ar mai fi de spus? Doar că trenul trecu în viteză peste pruncul ce atât de brusc năvălise în lume. Trenul trecu fără să-l rănească așa cum multe altele vor trece peste Prevost fără a lăsa nici o urmă, nici chiar în sufletul său atât de greu încercat.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Domnule Kosta. Imi pare tare rau daca ati inteles ca eu evit vorbesc cu dvs. Pur si simplu am renuntat la contul de facebook. In schimb, va ofer o adresa de mail temporara prin intermediul careia puteti sa-mi comunicati adresa dvs de mail. Ulterior o sa va contactez eu de pe adresa mea obisnuita (pe care e limpede de ce nu o postez aici).Adresa de mail temporara este: [email protected]  
Postat de catre Dragos Tudose la data de 2021-03-25 17:00:26
         
 
  expresia corecta era "mi-am sters contul". Pe de alta parte, faptul ca atmosfera de pe Europeea este una toxica e demonstrat de lipsa cimentariilor. De putinatatea textelor postate si de calitatea lor despre care chiar nu mai trebuie sa amintesc. Domnule, Cristescu, dumneavoastra ati demonstrat cu asupra de masura dublul standard, duplicitatea si parti-pris-ul politic. Pe de o parte sustineti vocal ca sunteti anti-hastag, iar pe de alta mangaiati pe cap hastagii si globalistii cei mai inversunati. Bu va mai dau exemple. Mi se pare inutil. Daca am intrat aici am facut gestul NUMAI pentru a-mi exprima admiratia pentru textul domnului Tudoase. Acum regret, fiindca vad ca domnia sa nu vrea sa discute cu mine si il inteleg. Pe dumneavoastra, domnule Corbu, insa, nu. Avem o istorie destul de lunga in care ati demonstrat duplicitate. Sa fiti sanatos si aveti grija de dumneavoastra, eu nu va urasc si nu mai am ce discuta cu o persoana care se dezice de ce a spus.  
Postat de catre sters sters la data de 2021-03-25 16:23:28
         
 
  Multumesc pentru aprecierile dumneavoastra, dar regret ca neintelegerile dvs. nu-si pot gasi o rezolvare. Pe de alta parte, domnule Vianu, trebuie sa va spun ca am renuntat cu mult timp in urma la pagina mea de facebook, iar asta nu e un lucru pe care sa il regret.  
Postat de catre Dragos Tudose la data de 2021-03-25 09:09:39
         
 
  Frumos și elegant domnule șters. Dar chiar nu realizați că neadevărul din afirmația ”dar mi-a sters contul” este ușor de constatat? Dacă v-aș fi șters contul, mai puteați scrie acest neadevăr?

”unde domneste o atmosfera ostila, neprietenoasa si nesincera, impartasita si promovata de insusi proprietarul duplicitar si nesincer ale acestui site,” Puteți aduce o singură probă care să vă susțină măcar unul dintre neadevărurile pe care le-ați afirmat? Una singură. Dumneavoastră confundați percepțiile și închipuirile dumneavoastră cu ceea ce credeți dumneavoastră că ar fi ”adevărul”

În rest, domnule Kosta Vianu, chiar și așa, galant, laudativ și plin de sentimente pro-Europeea eu vă spun bine reveniți, când doriți să o faceți. Conștiința mea este curată și, cum vă invocam, de mai multe ori pe aici, vă întreb ce părere aveți de spusele Maicii Tereza: ”Ați făcut bine și vi s-a plătit cu rău? Continuați să faceți bine”?

Domnule Dragos Tudose, dați curs invitației distinsului domn. Sunt sigur că veți putea decela adevărul de neadevăr.

Despre text, da este unul bun, ironic, dramatic și acuzator. Ca un bisturiu taie în carnea narativă și pune în evidență tare existențiale, sociale, comportamentale și nu numai. Stilul alert, narațiunea parcă spusă dintr-o suflare.

Voi înstela textul. Felicitări.



 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2021-03-25 03:34:34
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Stimate domnule Tudose
Am intrat aici numai ca sa va felicit pentru stilul dumneavoastra si pentru acest inceput de proza umoristica reusita, dupa umila mea parere. Eu am renuntat sa mai intru aici, dar proza dumneavoastra mi-a atras atentia. Sunt cunoscut din vremurile bune ale acestui site sub numele de Kosta Vianu, dar mi-a sters contul si am jurat sa nu mai public aici, unde domneste o atmosfera ostila, neprietenoasa si nesincera, impartasita si promovata de insusi proprietarul duplicitar si nesincer ale acestui site, odinioara populat cu scriitori valorosi. As avea rugamintea sa-mi scrieti un mesaj pe facebook prin care sa-mi indicati o modalitate de a lua legatura cu dumneavoastra. Cu cel mai afurisoit respect, KV.
 
Postat de catre sters sters la data de 2021-03-24 22:06:49
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23916
Comentarii: 120178
Useri: 1422
 
 
  ADMINISTRARE