FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Mulțumim Charlie, mulțumim Sergiu Cioiu!
Text postat de Emanuel Cristescu
Miercuri 3 martie 2021, sala George Constantin a Teatrului Nottara. Amfitrioni, directoarea teatrului, distinsa doamnă Marinela Ţepuş, împreună cu doi mari actori, Liliana Tomescu și Sergiu Cioiu. Cu toate că, fizic, celebra interpretă, vedetă incontestabilă a Teatrului Nottara, se afla la mii de km de cocheta sală, George Constantin, prezența spirituală a domniei sale a fost percepută de toți cei aflați în sală. Ca și cum era acolo, ca și cum vorbea, povestea, își depăna din amintirile sale. Un gest, întru neuitare, de o eleganță remarcabilă, realizarea cărții despre și cu Liliana Tomescu. Cartea îl are coautor pe acest trubadur etern care este actorul și interpretul, total, Sergiu Cioiu împreună cu delicata doamnă, Marina Spalas, autoarea sensibilă, tandră, citind emoționată rândurile trimise celor prezenți, chiar de Liliana Tomescu aflată la Stockholm. O carte care putea ”să nu fi fost scrisă” dar care, iată, s-a scris, oferindu-ne, într-o versiune, sui generis, secvențe memorabile din viața celebrei artiste. Una dintre cele mai mari ale teatrului românesc. Fie și dacă amintim că ”Adio Charlie” s-a jucat de 870 de ori! Sau că actrița a primit titlul de ”Artistă emerită” la 35 de ani, fiind cea mai tânără căreia i s-a acordat acest titlu.

Sala George Constantin plină, în condițiile impuse de pandemie. Adică, un scaun ocupat altul nu, un rând liber, altul ocupat. Public elevat. De la oameni simpli, la artiști, critici de teatru și film, profesori, ingineri, academicieni. Tineri și mai puțin tineri. Iubitori de teatru, muzică și de… Sergiu Cioiu, care a promis un scurt recital de cântece, ca încheiere a serii.

Organizare impecabilă. La intrare, volumul ”Liliana Tomescu” scris de Marina Spalas și Sergiu Cioiu. Volum pe care, după spectacol, autorii vor da autografe. De asemenea, un număr de CD-uri din discografia lui Sergiu Cioiu, lângă cărțile editate, toate la dispoziția celor prezenți.

Programul serii: după cuvântul de bun venit rostit de Doamna Țepuș, seara a început cu lansarea filmului Omagiu lui Brâncuși pe Calea Eroilor, realizat de Sergiu Cioiu. Un strălucit debut cinematografic, odată cu sărbătorirea pe scenă a 80 de ani de viață și 60 de activitate artistică. În numele Președintelui UZPR, care este și producătorul filmului, a vorbit jurnalistul poet Miron Manega. Domnia sa a subliniat însemnătatea unui asemenea proiect sprijinit și de Institutul Brâncuși din Târgu Jiu, precum și de faptul apariției filmului, chiar în ziua în care s-a aniversat nașterea, la Hobița, a celui mai important sculptor modern al lumii, 19 februarie, aceasta devenind Ziua Națională Constantin Brâncuși. Miron Manega a subliniat calitatea estetică a filmului și faptul că încă se pot înfăptui asemenea minuni. Un film realizat fără un buget masiv, dar cu incontestabil talent și mare inspirație. La finalul alocuțiunii sale, Miron Manega i-a dedicat un scurt poem realizatorului Sergiu Cioiu. O scurtă prezentare a făcut și subsemnatul. Un film esențializat. Un dialog al artelor în care apar celebrele sculpturi ale lui Brâncuși, nu mai puțin celebrele texte și melodii care aparțin lui Alexandru Mandy și, desigur, interpretarea de excepție, a actorului – interpret Sergiu Cioiu. Și, bineînțeles, filmarea profesionistă și inovativă a tânărului Alexandru Andrieș, care a semnat și montajul filmului.

Regizorul a mulțumit vorbitorilor, a făcut câteva considerații despre film, despre cum l-a realizat și despre echipa cu care a cooperat. L-a prezentat pe Alexandru Andrieș, tânărul care a semnat imaginea și montajul. Excepționale.

A urmat vizionarea filmului.

Prezentat pe ecranul unei săli, devenite, ad-hoc, sală de cinema, filmul realizat de Sergiu Cioiu capătă.... (continuare la link de mai jos)




”Mulțumim Charlie, mulțumim Sergiu Cioiu!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
   
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2021-03-16 15:22:10
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE