PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Ciorile Text postat de Gheorghe Rechesan CIORILE Venise vremea friguroasă şi, odată cu gerul, stoluri mari de ciori şi stăncuţe se abătură peste sat. Picase un pospai de nea, iar negrele zburătoare aterizară în grădină cu zecile, scurmînd în ţărînă ori aşteptînd cocoţate pe crengile îngheţate ale pomilor o pradă comestibilă. Ion Jumate îşi luă o pufoaică cîrpită la coate, îşi îndesă pe cap o căciulă veche de astrahan, roasă de molii şi ieşi în bătătură. Cocoţat chiar pe stîlpul pridvorului un corb mare, cu penele negre-albăstrii îl măsură curios, cu un ochi rotund şi sticlos clămpănind din pliscu-i curbat. Ca şi cum prezenţa omului i-ar fi stîrnit neîncrederea scoase un croncănit de avertizare şi, deodată, la acest semnal, tot stolul se ridică în zbor. „Dracu să te ia de cioroi, fir-ar să-ţi fie blestemat tot neamul tău ciorditor!” sudui omul mîniat de învîrtejirea zgomotoasă a negrelor zburătoare. Intră în casă şi se întoarse cu o carabină veche vînătoare Z.B. , cu două ţevi, de fabricaţie cehoslovacă. Încărcă arma cu două tuburi pline cu alice şi se puse pe aşteptat. Ciorile se rotiră deasupra capului său, în cercuri tot mai largi, apoi se lăsară din nou peste copaci şi pe acoperişul casei. Ion Jumate duse arma la ochi, ţinti scurt prin cătare şi apăsă cocoşul trăgaciului. Se auzi un pocnet puternic, care plesni în ţăndări liniştea ogrăzii, apoi ciorile se împrăştiară speriate dar niciuna nu pică lovită în zăpadă. Mai trase o salvă ca să le sperie şi se întoarse în casă. Înteţi focul într-o plita roasă de rugină şi aşeză o căldare de tuci pe ea. Cînd apa dădu în clocot, presără doi pumni de mălai vînăt-alburiu în căldare şi amestecă fiertura cu un linguroi de lemn. După ce mămăliga se întări, o răsturnă pe un fund de lemn şi începu să hăpăie lacom cu lingura. Mălaiul era muced şi plin de gîngănii iar mămăliga ieşise amară şi plină de cocoloaşe, dar lui îi chiorăiau maţele de foame şi o mîncă pînă la ultima îmbucătură. Iarna îl prinsese pe nepregătite, fără provizii şi de o săptămînă încheiată se hrănea doar cu mămăligă şi ceapă degerată. „ Ce bună ar fi fost coleaşa amestecată cu oleacă de telemea ori c-o ciozvîrtă bine unsă!” îşi zise ştergîndu-se la gură cu mîneca. Nu mai mîncase carne de la sfîntul Dumitru cînd tăiase ultima curcă din bătătură. Celalalte muriseră lovite de gripa aviară, aveau carnea puturoasă şi nu pusese gura pe ea. Şterse ocheţii de-o palmă ai ferestrei şi privi peisajul hibernal. Ciorile se întorseseră, parcă mai numeroase, mai zgomotoase decît înainte de a slobozi încărcătura de alice. Larma lor îl sîcîia la culme, mai ales că nu mai avea decît două cartuşe şi se gîndi ce-ar fi de făcut. Ura ciorile de cînd se ştia. Copil fiind, păzea porumbiştea de stolurile care veneau la furat. Le alunga zvîrlind cu pietre ori rotind un retevei, fiindcă momîia îmbrăcată în zdrenţe şi ridicată într-un par ca să aducă a fiinţă omenească nu le mai speria. Alte necazuri îi aduceau „ciorile pe două picioare.” Cetele de şătrari care treceau prin sat oferind băştinaşilor oale, lighene şi cazane din aramă în schimbul unei găini sau a unui săcui cu mălai îi stîrneau spaima. De mic copil auzise ameninţarea „dacă nu eşti cuminte, te dau la ţigani” şi tremura la gîndul că ţiganii veniţi cu miloaga l-ar fi putut răpi şi-ar fi fost silit să trăiască printre „ciori”. Cînd ajunse flăcău a avut parte de multe experienţe pline de semnificaţii cu ginta nomazilor. Plecînd la oraş, curiozitatea l-a împins să viziteze într-o duminică un parc de distracţii, un bîlci cum se numeau pe-atunci astfel de locuri. Se dăduse în carusel, deşi era ditamai vlăjganul, trăsese la ţintă cu o puşcă cu aer comprimat, mîncase vată de zahăr pe băţ şi băuse o sticlă de limonadă sălcie, colorată cu chimicale. La intrarea într-un cort peticit, o femeie ridată şi foarte brunetă îmbrăcată în fuste multicolore, cu o salbă de arginţi la gît îi aţinuse calea îmbiindu-l: „Hai la baba să-ţi ghicească, frumosule...de noroc, de bani, de dragoste, mînca-ţ-aş sufletul tău!” El se codise puţin, prezicătoarea aceea oacheşă nu-i inspira deloc încredere dar, pînă la urmă o urmase în cort. Piranda se ghemuiese pe pămînt şi-i luase palma dreaptă între mîinile ei murdare. Cercetîndu-i liniile din palmă ea îl lămurise aşa: „Ţi s-arată c-ai să trăieşti noăuş nouă de ani şi c-ai să ajungi om mare...avere ai să strîngi destulă dar nu ţi-i scris să te bucuri de bani...în dragoste n-ai noroc fiindcă ţi-s legate cununiile! Se lăsase prins de scornelile ei şi-o întrebase: „ Şi ce-i de făcut ca să le dezleg?” În loc să-i răspundă direct, ţiganca trecuse la alt ritual misterios. Îi smulse cîţiva peri de păr din chică, îi frămîntă cu un boţ de ceară în formă de păpuşă, îl puse să sufle asupra ei, apoi îi dădu foc şi aruncă ceara topită într-un blid cu apă. Îşi dăduse , apoi, ochii peste cap şi bolborosise: „ Văd o gagică ochioasă, oacheşă, tare bengoasă, cu ţîţele mari şi un benghi roşu în frunte...ea ţi-i ursită!” El se lăsase prins în plasa scornelilor ei şi-o întrebase aţîţat: „ Cum o cheamă şi cum dau de ea?” Prezicătoarea întinsese mîna şi înşfăcase iute suta de lei zicîndu-i: „ Numele ei e Vandana şi trăieşte departe-departe, hăt către soare-răsare...dar dacă vrei să iei de nevastă du-te pe urmele ploii şi-a vîntului c-ai s-o găseşti!” De-abia după o lună, trecînd prin faţa unui cinematograf şi văzînd un afiş viu colorat pe care scria cu litere mari, roşii sub poza din profil a unei fete brunete „ Vandana, cu Sadhana Shivasani” pricepuse că a fost escrocat. Ura sa împotriva neamului nomad, emigrat ca ciorile, din lunca Gangelui pînă pe plaiurile carpato-dunăreano-pontice se înteţise ca focul din spuză pe care torni o litră de gaz. I se năzărea că oriunde se îndrepta numai de balaoacheşi murdari, şmanglitori şi netrebnici dădea. După ce se angajase în fabrica de tricotaje şi ţesături primind şi o cameră într-un cămin de nefamilişti se înfiinţase dinaintea secretarului b.o.b. al p.c.r. pe fabrică, unul Stelian Cioară cu o cerere prin care solicita buletin de oraş. Cioară ăsta, care-şi merita din plin numele fiind ţigănos, buzat, burtos şi ciupit de vărsat ca un bulibaşă îi rupse cererea tacticos rînjind: „ Bă, ţărane, ce aia mă-tii vrei? Ia auzi la el,încă i se vede ţărîna sub unghii, nu i s-a șters de tot farba de mămăligar şi vrea boletin ca orăşenii?” Ion Jumate văzuse negru dinaintea ochilor şi-i venise să-l strîngă de beregată dar înghiţise insulta ştiind că, orice ar fi cu partidul nu te poţi pune. Croncănitul duşmănos al stolui îi întrerupse şirul amintirilor. Ieşi afară suduind cu nesaţ, cum nu-şi permisese pe vremuri să-l înjure pe secretatul b.o.b. cu toată naţia lui de balaoacheşi: „ Huooo, cioară, lovi-te-ar benga, pîrli-ţi-ar focul aripele, trăzni-te-ar Dumnezeu să te trăznească, pieri-ţi-ar neamul tău croncănitor şi şmanglitor, că de la voi ni se trag toate belelele de pe lume, fi-v-ar rasa a dracului să vă fie, cioclovine şi spurcăciuni prădătoare!” Ca şi cum ar fi priceput vorbele, cioroiul din capul stolului făcu o voltă elegantă survolîndu-l şi lepădă din zbor un găinaţ păstos care-l nimeri între ochi. Ion Jumate se hotărî să adopte altă tactică împotriva ciorilor şi să anihileze, aşa cum se procedează în orice conflict, pe şeful armatei adverse. Confecţionă un laţ din sîrmă şi, ca să momească corbul să pice în cursă se crestă în palmă, picură sîngele pe o bucată de zdreanţă şi o piti bine în zăpadă. Se puse apoi pe aşteptat, lîngă vatră dar veni şi-nserarea şi blestemata de cioară nu se abătu asupra capcanei. Se culcă flămînd, învelit într-un ţol care mirosea tare a găinaţ de curcă şi dormi chinuit pînă cînd se făcu ziuă. Ieşi în bătătură şi găsi corbul în laţ, cu ghearele-n sus spre cer şi ochii încremeniţi. „ Ha-ha-ha, urlă Ion Jumate fără să-şi ascundă satisfacţia, nu mai faci cra-cra-cra, ţi-am venit de hac, cioara dracului, ţi-am luat gîtul şi ţi-au rămas pirandele văduve!” Scoase trupul îngheţat al păsării din laţ, cîntărindu-l în palme. Măsura cît o curcă tînără şi cam anorexică. Luă o custură, îi tăie capul şi ghearele şi începu să-i smulgă penele. După ce o jumuli bine, îi scoase măruntaiele, îi înfipse trupul într-o ţepuşă şi-l fripse pe îndelete la flacără potrivită pînă cînd pielea vînătă se rumeni umplînd casa cu şfară de friptură. Adulmecînd mirosul de cioară perpelită, cu gura plină de salivă, Ion Jumate murmură fericit că se afla în vîrful piramidei trofice autohtone: „ Te-am halit, garoiule, da, te-am halit, fir-ai a dracului să fii cu neamul tău cu tot!” Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   nene domn Buricea, iarăși ai încurcat sticluța de trascău cu cea de haloperidol!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-05-15 18:18:01 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Zbierasane esti penibil, ai ramas cu mintea in porumbiste si cu dintii infipti in ioan jumate !   Postat de catre Mihail Buricea la data de 2018-05-15 12:52:49	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE