FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Colaboratori, colaborări
Text postat de Emanuel Cristescu
În cardul secțiunii ”Redacția” a revistei ”Europeea” este prevăzut: ”Pe măsura dezvoltării proiectului vor putea fi cooptați în cadrul redacției și alți membri Europeea sau din afară.”

Sigur, revista a pornit, oarecum, atipic. Dacă așteptam să constitui, mai întâi, o redacție și apoi să ajungem la un consens, am rezerve că revista ar fi apărut vreodată.

Pentru o bună funcționare ar fi nevoie de colaboratori care, pentru moment, să-și asume, voluntar, una sau mai multe atribuții dintre cele de mai jos.

Aștept propuneri sau autopropuneri pentru:

• selecție texte din secțiunea Literatura online, Atelier literar, conform prevederilor din regulamentul de funcționare prezentate în paragraful Ajutor.
• selecție imagini
• tehnoredactare
• machetă site
• grafică
• realizare informatică a revistei
• design,
• realizare imagini
• corectură

Redacția Europeea
– director
– redactor-sef
– secretar general
– director economic

Pagini
• Poezie
• Proză
• Teatru
Toaate paginile revistei.


Corespondenti și colaboratori din străinatate
(Canada)
(Franta)
(Grecia)
(Italia)
(Marea Britanie)
(Spania)
(USA)
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  abureli clasice
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2018-05-04 17:58:00
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE