FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Mutații diverse
Text postat de Andrei Ghejan
Un lucru devine tot mai vizibil: starea generală (și) de spirit a românului (și nu numai) a suferit și suferă în continuare schimbări majore (nu în bine), stare izvorâtă parcă nu atât din nevoia de adaptare la dinamismul societății, cât dintr-o acerbă și nesăbuită dorință de a refula cumva cumulul de frustrări de toate genurile. Rezultatul? Omul se înrăiește pe zi ce trece, iar efectele acestui fenomen disturbator la nivel social au devenit un ”trend” impus nu numai de nevoi, dar și de lăcomie, orgolii, instabilitate, lene și de multe ori golăneală, sau prostie ieftină. Chiar și egoismul, sau epatarea gratuită s-ar rușina de așa ceva. ”Noroc” însă că rușinea, sau bunul simț aproape că nu mai există, de conștiință nici nu mai vorbim. Să deții așa ceva te-ar califica ”demodat” direct... o relicvă cum medita cândva Alain Delon. Unde se va ajunge? Greu de estimat pe termen scurt. Cert e că cineva care și-ar masca răutatea doar în spatele supraviețuirii ca motivație n-ar mai fi credibil în ziua de azi, deci izvorul răutății trebuie căutat în altă parte. Vorbind tot ”macro”, un scop comun (altul decât propria scurtătură către chiverniseală), un crez vectorial către bine și bunăstare generală nu mai există și aproape nimănui nu-i mai pasă de ce se întâmplă cu cei din jur, decât strict de el (eventual și celula intimă din care face parte) –atât. Până la urmă nici asta n-ar fi un păcat atât de mare, dacă procesul în sine s-ar derula pașnic, sau măcar cu o răutate moderată, sau agresivitate limitată din convingerea că un rău făcut/aruncat asupra altuia/semenilor/naturii se întoarce înzecit, iar Universul nu face figurație la asta (demonstrat). Dar nu, nu mai există limite de expresie a răutății sub orice formă, mergând până la acțiuni din ce în ce mai complicate, inconștiență frizând aproape inimaginabilul. Exemplificările pot fi cu miile. Ce-ați spune de exemplu de eliberarea virușilor ca să se vândă medicamente, sau otrăvirea solului, aerului și-a apei, tăierea pădurilor, deșeuri și deversări ilegale, alimente și animale infestate deliberat, crize economice premeditate, crime de tot felul, activități mafiote, terorism de toate neamurile, hoții, sărăcirea cu intenție a unei populații, secretizări descoperiri științifice, etc, etc , etc. Chiar și cei care în trecut nu-și acceptau acțiunile murdărite de răutate s-au reprofilat și-și ofer㠔în compensare” tot felul de scuze aberante, cufundându-se în nimicnicia aferentă. Se merită? Nu cumva vom transforma și puținul frumos care a mai rămas într-o mare băltoacă a mizeriei umane? Finalitatea va fi una cât se poate de deductibilă chiar și pentru proști: dacă noi nu (că nu mai apucăm), sigur generațiile următoare, sau poate chiar copiii noștri vor fi sufocați de ea. Iar ăsta e scenariul cel mai optimist, iar noi românii, în ritmul ăsta, vom fi printre fruntași, garantat.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Păi ce valoare are, mă zbiereșane? Hai, devoalează-ne tu virtuțile stililstico-speculative ale textului cu pricina. Că tu ești haștagist obiectiv.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-18 18:50:57
         
 
  :))
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2018-02-18 16:56:38
         
 
  da, un păcat de neiertat.textul dumneatale n-are valoare fiindcă ești haștagist!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-02-18 16:51:07
         
 
  Nu cred că ați nimerit chiar bine, dle Kosta.
Tipul e haștagist, dar face pe neutrul!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-18 14:43:48
         
 
  Multumesc de vizita si com d-le Kosta  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2018-02-18 14:16:28
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Desi am nivel scazut si n-ar mai trebui, in semn de dispretz sa mai comentez, textul dumneavoastra merita, asa ca o voi comite, indiferent de consecintze. Super adevaruri, rostite cu nonsalantza si destul de delicat, as zice. Nu, nu-i asa, nu mai avem ce spera, distrugerea fibrei nationale a reusit. Mediocritatea a dat un asalt final si a reusit sa-si impuna "valorile" ei. Nu mai este chiar nimic de facut. Mai lipseste programata si mult asteptata de catre ardelenii de Cluj dezmembrare teritoriala si ne-am dus pe copca. Eu doar mai sper ca bunul Dumnezeu nu le va ajuta. Doar la El mai am nadejde.  
Postat de catre sters sters la data de 2018-02-17 18:14:27
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE