FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Gânduri despre stânga
Text postat de Cristian Vasiliu

I Identitatea stângii

Stânga este o atitudine. Stânga, din punct de vedere filozofic, nu este altceva decât o ridicarea ca importanță și valoare a categoriilor colective de orice fel deasupra categoriei individuale. Cea mai eficientă definire a sa se face însă, nu printr-o identitate colectivă cu atribute pozitive, ci printr-o alteritate colectivă, cu atribute negative. Uniunea stângii nu se face pentru ceva – orice!-, ci împotriva a ceva; de aceea globalismul este o aspirație a stângii imposibil de atins: unitatea și consensul înseamnă pentru stânga eradicarea opoziției și, prin aceasta, dispariția – nu a scopului – ci a însăși existenței sale.

II Scopul stângii

Ca mișcare politică, stângismul – odată stabilite în mod ideologic tranșeele și inamicul, de obicei majoritar și asupritor –, este o încercare de anihilare sau de înglobare a alterității inamice, fără negociere și compromis. Poziția nu poate fi decât una combativă, chiar dacă această poziție atrage după sine o insurmontabilă aporie: stânga își dorește ceva imposibil practic de atins, dar a cărei atingere, teoretic, ar anula-o definitiv.

III Mecanismele stângii

Exemplele furnizate de secolul 20: bolșevismul, feminismul și corectitudinea politică ne conduc la idea că oricând se vor găsi fisuri în demnitatea umană în care se va infiltra – pentru a le mari - iraționalitatea. Confuzia în definirea naturii umane dintre existența natural㠖 ce demonstrează descriptiv inegalitatea - și esență cultural㠖 ce postulează normativ egalitatea – este speculată cu cinism de agenții stângii. Este marca înregistrată după care se poate demască fără echivoc orice discurs de stânga.

IV Mijloacele stângii sau Istoria ca agent politic.

Pentru stânga, Istoria este definitiv angajată politic și lucrează cu fervoare în direcția ei. Din nou argumentele despre timp din discursuri – trecutul rău, viitorul bun – o dau de gol: (1) schimbarea – ce repară întotdeauna o nedreptate – este inevitabilă, iar stânga nu face altceva decât să o anunțe prin ideologie și să o visează prin utopie, (2) mâna invizibilă care în capitalism intervine în economie, în cazul stângii intervine în istorie, (3) progresul viitor este noul Dumnezeu. Din păcate vremelnicele victorii ale stângii nu sunt și nu au fost nicicând probe ale existenței sensului Istoric (în lipsa agentului politic și, respectiv, istoric).

V Mijloacele stângii (continuare) sau Stânga că agent istoric

Într-o altă etapă mai realistă (și mai pragmatică) a dezvoltării stângii, într-o etapă în care Istoria a fost jucată în mod activ (adică stânga și-a asumat rolul de agent istoric), ideologia nu a mai fost (doar) ideologie și nici utopia – (doar) utopie, ci instrumente de manipulare. Însăși escatologia laică a stângii (copie grosieră ca formă a celei creștine) nu este altceva decât o demagogie goală. Se apelează la disponibilitatea de ura și mai ales de iubire a sufletului creștin (golit de Dumnezeu de anti-cruciada modernismului, însă păstrând reflexe creștine) în vederea obținerii puterii. Iar mai îngrozitoare și mai stupidă decât crimă și tirania din ura este crimă și tirania din dragoste…

VI Lipsa neutralității

Deoarece stânga susține că nu există neutralitate în termini politici a unei gândiri, trebuie presupus că orice discurs pro stânga vine din partea unui agent politic angajat (fie în lupta, fie în activitatea de racolare). Pentru un agent politic conținutul discursului este doar stilistică. Ceea ce contează este scopul.

VII Pericolul inocenței de stânga

Dacă există o stângă a inocenței, ea nu poate fi decât generatoare de dezastre. Căci Inocența de stânga are convingeri eronate și puternice despre binele etern din lume și este ușor coruptibilă fiindcă subestimează (sau nu cunoaște deloc) frumusețea răului. Puterea în mâna inocenței politice conduce inevitabil la crimă, la o crimă fără ucigași și comisă cu bune intenții; la cea mai gravă crimă dintre toate, ce nu poate fi oprită sau diminuată de mecanisme morale (cum ar fi remușcările). Inocența singulară poate fi, uneori, o cale inspirată de grația divină spre mântuire; în schimb, inocența ce decide în numele unei mulțimi este condamnată și, în același timp, condamnă fără milă. Voce inocenței este mai puternică decât vocea milei și decât vocea rațiunii și astfel orice compromis este imposibil, iar orice consens este cel al distrugerii. În politică inocența de stânga este o formă teribilă de tiranie; în spatele ei se ascund și alte tare prietenoase: necunoașterea, prostia autosuficientă, lenea, ce nu pot fi eradicate și capăt㠖 prin prisma inocenței – o doză de respectabilitate...

VIII Progresul stângii

La o analiză mai profundă se poate pune semnul de egalitate între diverse atitudini ale agenților politici de stânga, chiar dacă ele la suprafață, par profund diferite. Cu ce este mai rău în esență (1) comunismul cu lupta de clasă, decât (2) feminismul cu vânătorile ei de vrăjitori și cu distrugerea sistematică a feminității și decât (3) corectitudinea politică unde toleranța și discriminarea pozitivă este pretinsă (în numele unei false sau trecute agresiuni) fără a se oferi nimic – nici măcar pace – în schimb? Progresul stângii înseamnă doar rafinarea inteligenței și a limbajului, nu a patimilor; progresul stângii nu este un pas spre civilizație, ci în afara ei…



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Teoria expusa mai sus ar conduce la instaurarea fascismului odios !
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2016-12-07 17:23:32
         
 
  Daca am desfinta prin violenta sau legislatie STANGA, cu ce am ramane ? Cu exploatarea fara limite a celor ce muncesc cu mintea sau bratele ?
Nu s-ar ajunge la o dictatura a DREPTEi, asa cum a reusit besmeticul de HITLER producand cele mai odioase crime impotriva umanitatii ?
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2016-12-07 17:21:35
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23932
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE