FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Rodica Elena Lupu
Sã fii ºi mamã bunã, ºi o iubitã tandrã... E posibil oare? Când copiii cresc, ei devin adeseori o piedicã pentru mamã, în încercarea ei de a-ºi reface viaþa. Uneori e foarte greu sã gãseºti un echilibru între cele douã laturi ale vieþii...
Era într-o dimnieaþã de varã pe o terasã la malul mãrii. Aici am întâlnit-o pe Adriana. Nu ne mai vãzusem de mulþi ani ...
-ªi în afarã de asta care mai e viaþa ta? o întreb.
-Acum e bine Ileana, dar dacã ne întâlneam acum câteva luni, uite ce þi-aº fi spus: Da. Seamãnã cu anii de ºcoalã. Însã nu atât de grozavi precum s-ar crede. Serile mi le petrec stând de pazã lângã telefon ºi sar ca o panterã de câte ori sunã. Trebuie sã apuc receptorul înainte ca fiica mea sã ajungã la telefon.
-Exact, fiindcã tu ºi amicul tãu vã feriþi de fatã.
-Cândva, demult, am mai trecut o datã prin asta. Doar cã la 15 ani trebuia s-o mint pe mama, iar acest lucru, dãdea primei mele iubiri interzise o intensitate aparte.
-Acum însã tot ce îþi doreºi este sã poþi petrece în liniºte o searã acasã, stând cu familia în jurul mesei, iar cei pe care îi iubeºti, sã nu se uite unii la alþii ca niºte duºmani.
-Cu toate acestea, alearg spre telefon ca o apucatã ºi, cu o dezamãgire prost ascunsã, îi spun fiicei mele: „Vino la telefon, e pentru tine”.
-Atunci fata, te priveºte cu o ironie rãutãcioasã, în timp ce-þi ia receptorul din mânã.
-Exact. Dacã însã aud în receptor vocea lui ºi încep o conversaþie conspirativã despre serviciu, ea, de obicei, îºi dã seama imediat, cu un fel de al ºaselea simþ, pufneºte cu dispreþ, apoi pleacã în camera ei.
-Iar apoi urmeazã partea cea mai groaznicã – începe sã plângã isteric, strigând printre sughiþuri cã nu mai vrea sã trãiascã.
-Trebuie sã spun cã, în adâncul sufletului o înþeleg pe Maria. Cândva am avut ºi eu 14 ani. Doamne, ce vârstã nenorocitã! Am crescut fãrã tatã. Ne simþeam bine împreunã, eu ºi cu mama, a început „povestea” ei Adriana.
-Cred cã mama ta a fãcut totul ca tu sã nu te simþi singurã, nedreptãþitã...
-Aveam un cãmin plãcut, vesel ºi prietenos. Mama fãcea niºte mâncãruri ºi prãjituri extraordinare. Înainte de a împlini 15 ani, mã pricepeam deja s-o ajut prin bucãtãrie, prin casã. Tot ce aveam în jur mi se pãrea de la sine înþeles, având sentimentul ºi convingerea cã mama era foarte departe de mine.
-Te aflai la vârsta la care, în locul unei fripturi bune ºi calde, sau a unei rochii bine cãlcate, ai fi avut nevoie de înþelegere, iar tu ºi mama eraþi doi oameni foarte diferiþi.
-Aºa este. ªi, deodatã, ea s-a îndrãgostit.
-Da, o înþeleg. Era acea iubire târzie, care venea dupã ani de suferinþã ºi singurãtate.
-În casa noastrã a început sã aparã un tip antipatic ºi cam înapoiat, cum mi se pãrea mie, cu glumiþele lui rãsuflate, care, la început, nu fãcea decât sã mã irite, îmi spune adriana. Iar mai târziu m-am îngrozit. Da, ºtiu, era ultima ei ºansã, asta o înþelegeam ºi pe atunci. Dar cu el?!
-Îþi era profund antipatic?
-Da, ºi mi se pãrea, la modul cel mai sincer, cã nu e bun pentru mama.
-De ce?
-Simplul gând cã el ar putea sã vinã sã locuiascã în casa noastrã drãguþã ºi pur femininã, cã mutra lui anostã mã va întâmpina în fiecare dimineaþã la micul dejun ºi cã se va fâþîi prin faþa ochilor mei toatã duminica mi se pãrea un sacrilegiu.
-Te simþeai ca ºi cum cineva încerca sã te lase pe drumuri. Ca ºi cum ar fi urmat sã locuieºti cu chirie la niºte strãini.
-Nu, eu nu pretindeam nimic. Nici mãcar crize de isterie nu prea fãceam, iar atunci când rãbufneam n-o fãceam demonstrativ...
-Atunci înseamnã cã pur ºi simplu nu mai rezistai.
-Aºa e. Am început sã lipsesc mult de acasã, am intrat în depresie. Au început apoi problemela de sãnãtate, pe fond nervos. Umblam de la un medic la altul, iar mama, ca întotdeauna, era cu mine.
-Medicii îþi prescriau pastile, care, bineînþeles, nu te ajutau cu nimic, completez eu ceea ce ea voia sã-mi spunã.
-Mama se consuma foarte mult. Mi-o amintesc: durerea din ochii ei, pe care nu prea reuºea s-o ascundã, expresia vinovatã a feþei, rochia stupidã pe care ºi-a cumpãrat-o, la un moment dat... Renunþase de mult sã mai þinã pasul cu moda, iar acum îi era greu sã se îmbrace elegant, sã devinã din nou o femeie bine îmbrãcatã.
-Tipul, la rândul lui, considera cã o ºantajezi?
-Exact. Mi-o spunea în faþã ºi chiar îmi reproºa, pe un ton ridicat, cã nu-mi iubesc mama, cã nu vreau ca ea sã fie fericitã.
-Acum îþi dai seama cã avea dreptate?
-Aºa este. Poate cã nici mãcar nu mã gândeam la mama, la faptul cã el nu ar fi o pereche potrivitã pentru ea, pur ºi simplu, nu doream ca în viaþa mea comodã de pânã atunci sã intervinã vreo schimbare.
-Of, Doamne! am scãpat un oftat. Sunt sigurã cã pânã la urmã a renunþat mama ta.
-Da. Curând, ea a renunþat sã-l mai invite pe la noi. Se întâlneau pe undeva, aproape pe ascuns, ca doi elevi de liceu.
-Era ceva înduioºãtor ºi trist.
-Era ceva semãnând cu iubiri de-ale mele pe care le ascundeam de mama, convinsã fiind cã ea nu le-ar înþelege ºi nu le-ar accepta.
-Treptat, cred cã s-au întâlnit tot mai rar, nu?
- Da. Mama se întorcea acasã tristã, tãcutã ºi parcã pustiitã.
-Nu este singura care a trecut prin aºa ceva. Cred cã sunt milioane de femei care au avut parte de de asta cel puþin o datã în viaþã.
-Câtã dreptate ai, îºi ºterge ea ochii care s-au umplut de lacrimi. Uite cum a fost. Într-o zi mi-am dat seama cã acel bãrbat a dispãrut pentru totdeauna din viaþa ei. Aºteptam de mult momentul acela, trãind mereu cu teama cã ar putea reveni. Însã, nu ºtiu de ce, nu am simþit în ziua aceea nici o uºurare.
-Îþi pãrea rãu. Ai rãmas cu sufletul greu ºi cu un gust amar, de parcã i-ai fi distrus viaþa.
-Mama nu mi-a adresat nici un cuvânt de reproº. Mi-a reproºat doar faptul cã, o datã cu înaintarea în vârstã, m-am îndepãrtat de ea, cã o vizitez rar, cã nu vreau sã locuiesc împreunã cu ea, cã nu-i povestesc nimic despre mine...
-Da, ºtiu. Obiºnuitele reproºuri ale mamelor în vârstã.
-Iar eu, pe atunci, mã bucuram din plin de propria mea libertate. Aveam apartamentul meu, un seviciu bun, eram iubitã ºi fericitã ºi îmi era peste mânã sã strãbat tot oraºul ca s-o vizitez pe mama.
-Bineînþeles cã, mãcar o sunai la telefon.
-Da e adevãrat. O sunam de câte douã ori pe zi, încercam sã trec pe la ea mãcar o datã la douã trei sãptãmâni, o ajutam un pic cu bani ºi eram convinsã cã fac foarte mult.
-Desigur, mulþi nu fac nici mãcar atât. Dar, mama ta îmbãtrânea în singurãtate.
-Doar ea ºi pisica ei. κi trata pisicuþa foarte bolnavã, aflatã pe moarte, singurãtatea o înebunea. Plângea la telefon...
-O bãtrâneþe tristã, am oftat din nou.
-Straniu: aproape cã nu mi-o amintesc tânãrã ºi veselã. În ultimii ani era aproape tot timpul tristã. Nu i-am putut oferi nici mãcar bucuria de a avea o nepoþicã – Maria a venit pe lume dupã moartea ei.
-Situaþia mea e cu totul alta. La anii tãi eu nu o mai aveam pe mama. S-a mutat între stele ºi de acolo de sus cred cã m-a vegheat mereu.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi. Ce n-aº da s-o pot avea pe mama alãturi de mine! Sã mã dojeneascã ºi-n mângîierea ei sã-i simt dragostea.
-Oare totul se repetã? m-a întrebat Adriana readucându-mã la realitate.
-Nu, nu cred cã este o regulã, i-am rãspuns ºtergându-mi lacrimile care ºiroiau pe obraji.
-Multe s-au schimbat de atunci... continuã Adriana. Am încetat de mai mulþi sã mai fiu iubitã ºi fericitã. Soþul m-a pãrãsit ºi am simþit pe pielea mea cum este sã creºti de una singurã un copil, care nici nu este cel mai blând ºi înþelegãtor.
-Adevãrul este cã cã vã iubiþi mult tu ºi Maria.
-Da. Doar prãjituri bune ca ale mamei n-am reuºit niciodatã sã fac – n-am apucat sã-i cer reþeta.
-Câþi ani are fiica ta?
-Acum, are 14 ani.
-O vârstã ingratã: probleme cu acneea, cu prietenele, cu bãieþii.
-Adeseori este tristã, se închide în camera ei ºi ascultã muzicã.
-Nu ºtii cum s-o ajuþi ºi suferi îngrozitor din pricina asta?
-Da. Iar acum a intervenit ºi problema mea cu Sorin. Dumnezeule, de când n-am iubit ºi eu aºa, de când n-am mai fost iubitã ca acum! De atâta timp nu m-am mai simþit fericitã, n-am mai mers la întâlniri, nu m-am mai sãrutat cu un bãrbat!
-Te înþeleg. Te-ai obiºnuit deja sã priveºti perechile de pe stradã sau din metrou ca pe ceva strãin þie, departe de orice þi s-ar putea întâmpla vreodatã, ca pe o modã pentru tineret.
-Da. Am ºi uitat cã ºi eu aº putea fii iubitã!
-ªi, ai constatat cã ai mai uitat ceva: copiii pot avea pãrerea lor personalã cu privire la iubirea pãrinþilor.
-Apropo, îmi amintesc cã, atunci când cu...povestea cu amicul mamei, ea avea cam aceeaºi vârstã ca mine acum. Doar cã eu mã simt atât de tânãrã!
-De ce dragostea de atunci a mamei þi se pãrea atât de târzie ºi stupidã?
-De ce? Mã întreb ºi eu. Pe Sorin, Maria îl priveºte cu o ostilitate fãþiºã. Deºi el este cu totul altfel decât acel tip. E inteligent, vesel, modern...
-De parcã asta ar avea vreo importanþã! am întrerupt-o destul de brutal.
-Probabil cã sunt idioatã, cã am început sã devin misticã, dar, de un timp, am încetat sã mai caut explicaþii pentru atitudinea ei ostilã faþã de Sorin.
-ªtii ce e acum?
-Nu.
-Bumerangul...
-Ai dreptate. E o pedeapsã de sus, pentru tot ce i-am fãcut odatã mamei mele, mi-a rãspuns Adriana ºi lacrimile i-au umplut din nou ochii.
-Nu plânge. N-ai sã-i mai poþi cere niciodatã iertare.
-Deci voi primi totul ca pe un dat, ca pe o cruce. O sã continui sã mã vãd cu Sorin pe ascuns.
-Nu, nu cred cã e bine. Spune-i, explicã-i fetei ºi cred cã te va înþelege.
-Stai cã nu am terminat. Altfel s-au petrecut lucrurile. Sorin sunã întotdeauna pe la nouã seara. Sunt aproape sigurã cã am sã-i aud vocea ºi ridic receptorul. Da, el e. Începem conversaþia noastrã obiºnuitã, ca doi agenþi secreþi. El mã iubeºte ºi ºtie totul despre Maria ºi despre mama. Nu trebuie sã-i dau nici o explicaþie în plus.
-Este gata sã continue jocul.
-Exact. ªi acum, ca de obicei, încercãm sã stabilim o „întâlnire de afaceri”. Dar de ce nu pleacã Maria? Stã în uºã ºi mã priveºte într-un fel ciudat, altfel decât de obicei.
-Vraja s-a rupt!
-„Maria, draga mea! ªtiu cã înþelegi tot, n-am cum sã te pãcãlesc. Ieºi, te rog, din bucãtãrie, lasã-mã sã-i spun mãcar în ºoaptã cã îl iubesc!” ªi, deodatã, ea se apropie de mine, îmi pune o mânã pe umãr ºi îmi spune: „Mami invitã-l la noi! Facem o fripturã, merg eu ºi iau niºte prãjituri de jos. E un tip OK!”
-Ce credeai cã totul se repetã ºi...
-Îi spun repede lui Sorin cã trebuie sã închid ºi cã-l voi suna eu mai târziu. Apoi mã uit la ea, fãrã sã-mi cred urechilor...
- Este cel mai fericit caz.
-Ceva mai târziu, deja stãm amândouã îmbrãþiºate pe bancheta din bucãtãrie, cu câte o ceaºcã de ceai în faþã.
-Aþi povestit îndelung ºi chiar aþi plâns un pic una pe umãrul celeilalte: ea despre prietenul ei, tu despre al tãu.
-Despre tot. ªi, de la lacrimile noastre, ne simþim mai uºoare, mai senine...
* *
Problema cuplului îi preocupã atât pe oamenii obiºnuiþi, cât ºi pe oamenii de televiziune. Acest subiect este intens discutat în multe emisiuni. Care sunt greºelile pe care le fac cel mai frecvent femeile într-o relaþie sentimentalã? Dar bãrbaþii?
Am discutat nu de mult timp, cu prietenele mele Lia ºi Alexandra despre acest lucru atât de important ºi le-am relatat ceea ce i se întâmplase Adrianei.
-E extrem de dificil sã poþi numi greºelile frecvente dintr-o relaþie, pentru cã fiecare cuplu are ceva particular, de unde derivã ºi eventualele greºeli. Fiecare lucru are personalitate ºi, sincer, nu cred cã se poate generaliza, deºi existã multe cãrþi sau psihologi care studiazã viaþa de cuplu, e de pãrere Lia.
-În esenþã, ºi bãrbaþii ºi femeile fac cam aceeaºi greºalã: uitã cã, într-o relaþie sentimentalã, nu trebuie sã te limitezi doar la a-l cuceri pe celãlalt, ci eºti dator sã „lupþi” în permanenþã pentru ca „focul iubirii” sã nu se stingã niciodatã! îi replicã Alexandra.
-Într-un fel e ca ºi celebritatea: greu nu e atât sã o câºtigi, cât, mai ales, sã o menþii!
-Are dreptate Ileana. Acest lucru îl uitã în genere, ºi femeile ºi bãrbaþii.
-Exact. Odatã cuceritã „reduta”, ei se lasã „pe tânjealã”, crezând cã nimeni ºi nimic, nu mai poate clinti aceastã situaþie datã, le spun.
-ªi se înºalã amarnic! nu se abþine Lia.
-Dacã e sã identificãm greºelile „specifice”, aº spune cã femeile pãcãtuiesc prin exagerarea sentimentului de posesie asupra bãrbatului, tradusã în încercarea de limitare a libertãþii acestuia.
-Cred cã aceastã tarã se întâlneºte ºi la destui bãrbaþi!
-Sigur, aºa este. Ai dreptate. ªi, mai greºesc femeile atunci când încearcã sã preia conducerea în cadrul cuplului, uitând cã bãrbatului trebuie sã i se creeze mãcar senzaþia cã el este cel care „cântã” în casã! Nici bãrbaþii nu sunt uºã de bisericã! Ei uitã, din pãcate, foarte repede sã mai fie romantici, sã-ºi surprindã partenerele cu iniþiative neaºteptate...
-Uitã cã femeilor le place sã fie rãsfãþate ºi sã li se ofere acel sentiment de protecþie, chiar dacã ele însele sunt femei puternice, de acþiune.
-ªi, aº mai spune cã o greºalã capitalã pe care o fac bãrbaþii, unii, nu toþi, o reprezintã menþinerea unei stãri conflictuale cu... soacrele! le spun, pentru cã am eu ce am cu cel care nu o respectã pe cea care i-a dat viaþã soþiei lui.
-Eu, cred cã atât bãrbaþii cât ºi femeile greºesc când se grãbesc într-o relaþie, fãrã sã se cunoascã.
-Da. Fãrã sã ºtie dacã au condiþiile necesare întemeierii unui cãmin.
-Aºa este, Lia. Uite, în Suedia nu e aºa, ºi nu numai acolo. Un bãrbat ºi o femeie, care vor sã întemeieze o familie stau împreunã ani la rând, se cunosc bine, îºi fac un tot al lor ºi abia apoi trec la scripte, fãrã de care se poate trãi mult ºi bine. Eu zic cã de aici apar problemele.
-În plus, unul dintre marile necazuri ale societãþii noastre este violenþa în familie. Am întâlnit foarte multe femei care se plâng cã sunt maltratate.
-ªi o sã mai întâlneºti, intervine Alexandra. Asta e de când îi lumea, dar e pãcat, mare pãcat sã baþi pe cea care dã viaþã, cel mai de preþ lucru.
-Aveþi dreptate, le spun. Pãrerea mea este cã, femeile greºesc prin renunþarea la sine ºi autovictimizare. În momentul în care are o relaþie cu un bãrbat, femeia are nevoie de promisiuni pe termen lung, are nevoie de „Te iubesc”, are nevoie de „Îmi las nevasta pentru tine”. Prost sã fie sã nu te mintã.
-Scuzã-mã, aºa e, din moment ce bãrbatul e construit ca sã repurteze succes de moment.
-Femeie – bãrbat – sex. Femeie – bãrbat – sentimente, floricele, poezii, cântecele. Când treaba nu mai merge, femeile ajung la autovictimizare: „Nenorocitu’ mi-a promis cã o lasã pe nevastã-sa ºi mã ia pe mine” sau „Am stat cu el ani de zile ºi l-am spãlat”. Asta mã deranjeazã pe mine. În momentul în care trãieºti cu un bãrbat, cãsãtoritã sau necãsãtoritã, bucuria este de ambele pãrþi. Expresii ca „I-am fost saltea”, „L-am spãlat ºi l-am îngrijit” nu sunt adevãrate, nu-ºi mai au rostul. ªi ea s-a simþit bine în momentul în care i-a fost „saltea”. Ea a vrut sã rãmânã lângã el ani de zile, ea s-a transformat în tot acest timp în soþie, uitând sã fie femeie. De ce atunci îi mai dã în cap pentru cã bãrbatul este fãcut sã se simtã bine. Cu cât e mai confortabil, dacã are trei.
-Foarte bine, Ileana, - dacã se descurcã! Are ºi nevastã ºi douã amante. Nevasta îi face copii, îl spalã ºi are grijã de el, una dintre amante aratã bine ºi el iese cu ea în lume, iar a doua amantã este bunã la pat.
-Ai perfectã dreptate. Prost sã fie sã zicã nu. Aºa vãd eu lucrurile. În momentul în care accepþi anumite lucruri din partea unui bãrbat cum ai pretenþia sã fii respectatã? Atât timp cât femeia nu-ºi pãstreazã demnitatea e problema ei.
-Bãrbaþii uitã foarte repede cã suntem femei... ofteazã Alexandra.
-Uitã foarte repede sã-þi spunã într-o dimineaþã „Vai dragã, dar n-arãþi rãu astãzi!”, uitã sã-þi mai aducã o floare, cã un buchet e...
-Da, aºa este Lia. Uitã sã-þi facã curte.
-Eu sunt de principiu cã o femeie – am citit undeva lucrul ãsta, este ca vioara. Depinde cine cântã la ea. Dacã ºtii sã te porþi cu o femeie, poþi spãla cu ea pe jos la orice orã din zi ºi din noapte. Dar dã-i motivaþie! Sã se simtã iubitã, admiratã ºi respectatã.
-Greºelile bãrbaþilor ºi ale femeilor? Eu consider cã greºala cea mai mare pe care o fac atât femeile, cât ºi bãrbaþii este faptul cã pe parcursul relaþiei pierd comunicarea, pe care bineînþeles se presupune cã o aveau la început ºi de aici decurg toate nemulþumirile ºi frustãrile.
-Corect, ai dreptate Ileana. Faptul cã cei doi nu mai discutã deschis despre ce probleme au, ce îi deranjeazã la celãlalt ºi nu mai simt nevoia sã îl înþeleagã pe partener, duce la o rutinã în care ambii se complac ºi care, mai devreme sau mai târziu, duce la o rupturã foarte mare, chiar ºi la adulter.
-Nu consider cã femeia sau bãrbatul au o vinã mai mare sau mai micã, ci cred cã ambii parteneri sunt la fel de vinovaþi de faptul cã relaþia lor moare, pentru cã atunci când unul dintre ei simte cã se întâmplã ceva, uitã sã lupte ºi motivaþia începe sã disparã. Atunci când în viaþa mamei apare un iubit, situaþia se complicã într-adevãr. Copiii au adesea o atitudine foarte circumspectã atunci când e vorba de asemenea schimbãri. Aceasta nu înseamnã totuºi cã o femeie trebuie sã renunþe la încercãrile ei de a-ºi aranja viaþa personalã Sã ai o relaþie cu bãrbatul care te atrage nu înseamnã deloc cã devii egoistã ºi cã sacrifici interesele propriului tãu copil. Mai mult, noua relaþie ar putea face mai plinã ºi mai bogatã ºi propria ta viaþã, dar ºi pe cea a celor care îþi sunt dragi. Important este sã-i faci pe proprii tãi copii sã creadã în asta. Sau cel puþin sã insiºti ca ei sã-þi respecte alegerea. Din pãcate, devenim adesea prizonierele unor idei preconcepute cu privire la ceea ce se cheamã bunãcuviinþã, le spun ºi am oftat. Neâncrederea în sine, jena ºi sentimentul de vinã o determinã pe femeie sã-ºi mascheze relaþia „stupidã”. În acest caz, chiar acest comportament al mamei a fost, poate, cel care a determinat atitudinea ironicã ºi ostilã a fiicei. De aceea, este absolut necesar sã învãþãm sã vorbim despre dorinþele ºi sentimentele noastre. Cu cât cei ce ne sunt apropiaþi aflã mai multe despre frãmântãrile noastre, cu atât mai bine ne vor înþelege ºi ierta slãbiciunile ºi greºelile. Nemulþumirile nu trec aºa, pur ºi simplu, ele pot continua sã ne otrãveascã viaþa ºi sã ne distrugã relaþiile. La prima vedere, mama face totul pentru fiica ei, trãieºte de dragul ei ºi tot de dragul ei renunþã la multe. Cu toate acestea zidul de neînþelegere continuã sã creascã. La timpul ei, mama ºi-a neglijat sentimentele, pentru a pãstra armonia în familie. Însã acest sacrificiu nu a dus, ºi nici nu avea cum sã ducã, la o mai bunã înþelegere reciprocã.
Da, este adevãrat cã, adesea, repetãm întrucâtva soarta propriilor noºtri pãrinþi. Dar acest lucru nu este o fatalitate! Sã nu renunþãm la o dragoste de dragul alteia. Stã întotdeauna în puterea noastrã sã schimbãm un stereotip trist.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE