FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Hess, sau o poveste arabă - A doua parte
Text postat de Dragos Tudose
Deschise ușa doar pe jumătate și se strecură prin deschizătură în curtea interioară. Rămase apoi nemișcat, privind în jur de parcă vedea pentru prima oară această priveliște. Arcadele sculptate deasupra ferestrelor prin care lumina soarelui crea irizații ciudate îi atrase întâi atenția. Apoi privirea alunecă de-a lungul vrejurilor de vie ce se cățărau de-a lungul zidurilor. Verdele cărnos al frunzelor și lumina ce se reflecta, orbitoare, în bazinul din mijlocul curții, toate îi păreau noi, necunoscute. Se furișă, pe lângă ziduri, de parcă era un hoț în propria casă. Se opri în fața ușii masive din dreptul ghizdului fântânii. Apăsă pe clanță și ușa se deschise fără zgomot. Înăuntru, un întuneric gros ca și covorul în care tălpile sale se afundau. Înaintând, ochii săi se obișnuiau cu întunericul și începură să distingă câteva statui zoomorfe din marmură sau piatră albă, apoi niște vaze foarte înalte în care erau aranjate flori cu o tulpină lungă și corole mari și roșii și al căror miros îi învăluia nările, pentru ca, în final, să vadă zăpada corpului ei. Amir se ascunse rapid în spatele unei draperii ce apăruse providențial în fața sa și, din spatele ei, spionă ca un voyeur scena incitantă a îmbăierii. Doar spatele ei alb îl vedea și pletele revărsate peste marginea vasului imens care-i ascundea trupul și brațele ce luceau vag în lumina lămpilor cu petrol și degetele negre ale bătrânei ce o ajuta să se spele. La început nici nu o recunoscu, era altfel, era alta. Așa, cu spatele, abandonată căldurii apei și mâinilor pricepute ale bătrânei, era de nerecunoscut. Era alta, era femeie. Întotdeauna fusese una din favoritele lui, dar pentru alte calități o prețuia, pentru altceva. Era, nu se mai îndoia acum, Aba, cu toate că, așa cum o vedea acum, nu o mai văzuse niciodată. Aba, cu toate că nu ea era cea mai tânără dintre cadânele lui, pe ea și doar pe ea, el o considerase mereu femeie-copil, un amestec incitant de inocență și senzualitate. Aba știa să îmbine aerul de fecioară neprihănită cu gemetele subțiri și chiotele deșucheate de care el se bucura. Dar niciodată, până în seara asta, nu o privise ca pe o femeie, nu o simțise împlinită. Ea fusese doar jocul care duce la descoperire. Nici măcar atunci când, jucându-se cu sânii ei, îl remarca pe cel drept care avea sfârcul bont, de parcă ar fi fost mușcat de dinții unui bărbat, nici atunci nu o considera cu adevărat femeie, ci copil, un copil pe care el îl învăța , îl iniția în tainele erosului. Cine ți l-a mușcat, o întreba, dar acum nu-i vedea sânii și nici fața rotundă și bucălată și nici zâmbetul ei de copil mare. Doar spatele ei alb peste care se revărsa, ca o ploaie, părul blond și cârlionțat, degetele negre ale bătrânei ce frământau carnea albă, aproape transparentă. Apoi Aba se ridică în picioare, rămânând în continuare cu spatele. Acum marginile ligheanului îi ajungeau până la brâu, descoperind privirilor lui Amir toată unduirea torsului ei până la mijloc. Cu un ștergar alb, bătrâna frecă corpul Abei până când pielea albă a femeii căpătă o ușoară culoare rozalie. Bătrâna dispăru câteva clipe pentru a se întoarce apoi cu un castron smălțuit pe care-l ținea în mâna stângă. Degetele mâinii drepte și le afundă în lichidul vâscos din castron pentru ca apoi să frece, cu buricele degetelor, spatele Abei. Amir privea, ca hipnotizat, din spatele draperiei, urmărea degetele negre și urma pe care ele o lăsau pe corpul femeii și simțea în nări parfumul de trandafiri, mirosul uleiului cu care bătrâna freca corpul Abei. Amir urmărea fascinat întreg ritualul, ascuns în spatele perdelelor, privea fascinat cum cadâna lui se supunea acestui ritual al înfrumusețării, privea cum fața femeii era unsă cu un unt purpuriu, buzele erau atinse de două picături de ulei de culoare galbenă, iar ochii subliniați cu antimoniu și negru de mosc și, la sfârșit, părul, fiecare fir în parte și toate la un loc trecute prin strâmtoarea periei de păr, iar apoi din nou toate, legate cu un șiret la ceafă. Era un joc nou, un joc în care femeia își compunea un nou chip, un nou trup, o identitate nouă cu care să-l surprindă, să trezească în el o nouă dragoste. Amir închise ochii și un sentiment plăcut și răcoros urca în el ca un val, un sentiment nou care iată, îl făcea să uite de tot, de spaima cu care, aproape pe furiș își părăsise camera, de cadavrul femeii pe care o lăsase într-o baltă de sânge în patul cu baldachin, de temerile sale, de frica de moarte. Ce simple păreau toate, deschideai o ușă, întrai într-o cameră, o cameră a frumuseții și, iată, tot răul rămânea în urmă. Frumusețea, șoptea Amir, frumusețea... Adhanul, sunetul puternic al chemării la rugăciune îl făcu să tresară și, astfel, fraza abia începută rămase neterminată, înțepenită la primul cuvânt: frumusețe. “Allah akbar, Allah akbar, Allah akbar ... Allah akbar, Allah akbar.” (“Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare. Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu afară de Allah. Mărturisesc că Muhammad este Trimisul Allah. Veniți la Rugăciune. Nu există putere mai mare decât cu Allah. Veniți la izbăvire. Nu există putere mai mare decât cu Allah. Rugăciunea este mai bună decât dormitul. Nu există putere mai mare decât cu Allah. Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare”).
Vocea muezinului, amplificată de difuzoarele puternice instalate în vârful minaretului, făcea să tremure aerul fierbinte, iar Amir simțea vibrația în fiecare fibră a trupului său. Neauzit, se grăbi să părăsească încăperea. Era timpul rugăciunii de dimineață.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE