PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
DOMINO -1- Text postat de Spiridon Ramniceanu DOMINO -partea 1 (din volumul „Povestiri fără mesaj explicit-Editura Sting Buzău 2010) 1.Domnul Petrică avea de ce să fie supărat. Puse receptorul în furcă şi medită un timp apreciind variantele, trebuia să o găsească pe cea mai profitabilă. Tocmai primise un telefon de la Constanţa, asistenta şi menajera lui. Din nu se ştie care motiv fusese agresată pe stradă de nişte derbedei, iar loviturile primite cer spitalizarea pentru câteva zile, poate chiar zece. Dacă se adaugă şi convalescenţa va rămâne fără asistentă două sau trei săptămâni. Se hotărî să nu povestească nimănui urâta întâmplare a fetei şi să apeleze, temporar, la doamna Mara, vecina lui de palier. Peste două zile aceasta, însoţită de o tânără brunetă şi drăguţă, a sunat şi au intrat pe uşa apartamentului descuiată tot timpul. - Domnule Petrică, iată pe cine v-am adus! Dacă doriţi, o poate înlocui pe fata din casă, cea care v-a părăsit… Asistenta… - Nu m-a părăsit! Mie nu mi s-a întâmplat niciodată aşa ceva… Trebuie să mai aşteptaţi până se va naşte acea femeie! Eu… i-am spus să plece! Mirosea… De unde o cunoşti? - Din autobuz. Mă rog, dacă vă place, vă poate ajuta. Este studentă la medicină. - Intră, fetiţo! Îmi pari cunoscută… Eşti vecină cu noi? - Nu, domnule colonel! Stau în partea cealaltă a oraşului. - Sunt maior, nu colonel. Tu i-ai spus, doamnă Mara, că sunt colonel? - Am informat-o că sunteţi ofiţer şi că aveţi pretenţie… - A fost un gest spontan, domnule, lăsaţi-mă să vă spun colonel! Când v-am văzut am descifrat marţialitatea unui grad superior. Dacă n-aş fi fost sigură că nu sunteţi general!... - Lasă-ne singuri, doamnă Mara! Să nu mai vii mâine dimineaţă cu cafeaua! Dacă n-aş avea mecanismele implantate domnişoara n-ar fi fost în siguranţă! Dar aşa!... Domnul Petrică izbucni într-un râs, repede curmat cu sobrietate. - Uneori, când sunt bine dispus, glumesc. Cum te cheamă, fetiţo? Ai buletin? - Mi se spune Norica, dar mă cheamă Frusina Vlase. Sunt cunoscută … - Eu am o singură problemă, inima. Am fost, toată viaţa, inimos… Pentru a rezista mi s-a implantat un stimulator. Înţelegi despre ce vorbesc eu sau n-aţi ajuns la lecţia aceasta? În ce clasă eşti acum? - Am trecut anul patru. - Uite ce trebuie să faci… Câteva minute domnul Petrică a detaliat programul care trebuia îndeplinit în fiecare zi. Cât vrei pentru munca aceasta? - Atât cât plăteaţi şi celeilalte… - Nu ştiu dacă ai să poţi face totul… - Poate chiar mai mult, un colonel are nevoie de multe… - Dacă vrei tu, spune-mi şi aşa! Am trecut în rezervă, altfel, după o jumătate de an ajungeam colonel… Aici sunt cunoscut ca ofiţer, pot fi şi general, dacă vreau. Boala nu mi-a permis!... - Înţeleg, doar boala… Altfel, arătaţi absolut redutabil! Adică păreţi foarte puternic… Aveţi un tors de halterofil. - Acum s-a depus puţină grăsime, dar aveam o alură de culturist. - Să vă fac un ceai… Aproape de ora patru a plecat lăsându-i domnului Petrică, pe o farfurie acoperită, felii de pâine cu brânză şi şuncă. Alături, cana de ceai pentru prostată. S-a îndreptat spre locuinţa unde era găzduită prin grija unui bun prieten şi ajunsese dincolo de staţia de benzină, când, după colţul unui bloc, a văzut, de fapt a auzit mai întâi, o cerşetoare care îngâna un cântec sau un poem. „… treci cu voioşie, spre nemernicie, spre uitarea vieţii, spre uitarea morţii, spre căderea sorţii, spre pierderea firii…” - Taci, babo! Mai bine ia cinci lei pentru o pâine!… Femeia continua să îngâne cuvintele strecurând printre ele mulţumiri. Ajunsă acasă, făcu o baie şi plânse tăcut, o jumătate de oră. Primi un telefon şi plecă până la staţia de benzină unde o aştepta o maşină scumpă. 2.- Astăzi sunteţi bărbierit şi parfumat! Aşa da, veţi deveni iar irezistibil, un cuceritor… să vă fac o cafea, sper că aţi renunţat la serviciile doamnei Mara, cafeaua mea este mai bună, are un ingredient secret… Am să vă spun altădată… Vă pregătesc gustarea de dimineaţă, astăzi aveţi dreptul să mâncaţi un ou. Aproape de ora prânzului Norica a terminat treburile programate şi i-a adus domnului Petrică un ceai de plante. - Începând de astăzi vom face o plimbare, trebuie să vă schimbaţi tonusul de bolnav, mişcare este bună în toate cazurile. Eu cred că şi doctorul dumneavoastră are aceeaşi părere. Vom merge împreună! Să plesnească de invidie toţi boşorogii de pe băncile bulevardului!... - Cu tine, frumoaso, merg până la capătul Pământului… Numai să nu mă zoreşti. - Cu mine veţi putea ajunge şi dincolo de capătul Pământului! Ştiţi bine că limitele ni le impunem prin temerile noastre. Dacă avem curaj, multe sunt… - Tu ai curaj, fetiţo? - Numai cu dumneavoastră, domnule colonel, curajul meu poate fi demonstrat! - Te cam joci cu vorbele! Pe mine nu mă păcăleşti, eu te prind repede… - Sunt sinceră… colonele, foarte sinceră! Numai dumneata să fii la fel! Să mergem, vom trăncăni pe drum. Au mers lejer o jumătate de oră pe bulevard sub umbra teilor, apoi s-au odihnit pe o bancă. Sprijinindu-se de braţul fetei cu încetul s-a îndreptat şi pieptul i s-a bombat ca în tinereţe. Nu atât bărbaţii, cât bătrânele care îl cunoşteau, au început a şuşoti. Câtorva le spuse: - Este noua mea asistentă! Vă place aşa frumuseţe?! Adio speranţe! Are cine să-mi mănânce pensia! Domnul Petrică a scos câteva hohote scurte şi demn, aşa cum obişnuia el, a plecat mai departe la braţul Noricăi. Babele au râs strâmb şi l-au bârfit în spate. Întors în apartament, puţin obosit, dar bine dispus, colonelul a adormit în fotoliu. A mâncat voios şi repede. Norica l-a potolit. - Vă îngrăşaţi dacă mâncaţi aşa hulpav! Abia aştept să-mi povestiţi aventura cu soţia plutonierului. Mi-aţi promis de ieri, nu vă puteţi sustrage! - O chema Nicoleta şi era cât un dulap. Venea la bărbatul ei, la unitate, când ar fi trebuit să aştepte până ajungea acasă. După felul în care mă privea am înţeles că venea pentru a-mi atrage mie atenţia. M-am cam speriat, era mai solidă chiar decât mine! Am privit asta ca pe o provocare! Nu mă putea birui pe mine o femeie, nu mi se întâmplase aşa ceva! Auzeam pe câte unii că sunt terminaţi, că nu mai au… muniţie! Voi dovedi eu… O voi dovedi! Discret am tras de limbă un căprar, bun prieten al plutonierului… Nu contează numele lui! Mânca jar Nicoleta! Bărbatul ei abia mai făcea faţă. - Tu de ce nu-i dai ajutor? l-am întrebat pe căprar. - „Nu se uită la mine, sunt grad mic, ochiul ei este la dumneavoastră, domnule locotenent.” - Ce mai tura-vura, sar peste amănunte, s-a lipit rău. Să nu crezi că o femeie voinică sau grasă înseamnă un efort în plus! Din contră, sunt foarte comode… - Vreau detalii, domnule colonel! - Numai să le suporţi! Mie nu-mi este jenă! Adică, vreau să-ţi spun, i-am zis: „ să nu crezi că mă voi lupta cu tine pentru chiloţi!” Pe vremea aceea bărbatul trebuia să îndeplinească această obligaţie, femeia „împotrivindu-se” cu ajutorul ei discret. Nu ca acum… cum este acum, Norica? Ia spune cum faci tu? - Mă ruşinez… când vom deveni mai apropiaţi, poate vă spun! - Vreau să-mi arăţi, sunt sătul de poveşti! - Nu vă grăbiţi, avem timp pentru toate, domnule colonel! - Să nu uiţi, tocmai ai promis că îmi vei arăta cum te dezbraci în faţa unui bărbat!? Râse scurt şi nervos, mai curând excitat. Norica îi puse palma pe frunte: - Liniştiţi-vă, stimulatorul nu este proiectat să reziste la aşa solicitare… Nici inima… Ştiţi, erecţia consumă foarte multă energie şi dumneavoastră chiar… Vă aduc un pahar cu apă rece… Când s-a întors asistenta a adăugat: - Vă rog să încetaţi cu poveştile! Nu ne fac bine, atât eu cât şi dumneavoastră trebuie să luăm medicamente pentru liniştirea simţurilor… Asemenea situaţii mă consumă… La plecare, după ce trecuse de staţia de benzină, după colţul unui bloc, auzi cântecul tărăgănat, de neconfundat al cerşetoarei. Era un fapt curios, nu-i ţinea minte faţa. „...vântul care bate, pomul care cade, pasărea ce zboară, omul stă să moară, răul se pogoară, prinde-o căprioară, suflă vânt de seară, cleştele o doare, buba ei se sparge, răul o cuprinde, rece este ziua, rece este noaptea fără de veşminte, fără îmbrăţişare, fată iubitoare….” Aici o aştepta în fiecare după-amiază, pregătită să-i spună un cântec fără înţeles. Norica nu se străduia să-l priceapă, îi dădea cinci lei. Bătrâna cerşetoare repeta aceleaşi cuvinte: „ mulţumesc, mamă, viaţa e o clipă, nu o pierde, nu o trece, nu zăbovi în ieri, să fii sănătoasă, bucură-te de mâine!” 3. În ziua următoare programul obişnuit a cerut mai mult timp, sau femeia redusese ritmul. Domnul Petrică o strigă de câteva ori: - Cât mai întârzii? Nu este ora noastră de plimbare? Senzaţia de pe bulevard a fost sporită de fusta ceva mai scurtă şi largă, cu flori mari, a Noricăi, aducând în cercul celor interesaţi şi al tinerilor pierde-vară un fior rău mascat. Fluierăturile lor admirative au dus la bombarea excesivă a pieptului fostului ofiţer. Stimulatorul a putut prelua surplusul de efort al inimii. Era prima parte a spectacolului, cele mai interesante momente urmând a se petrece în interiorul intim al locuinţei… - Bănuiam eu, picioarele tale sunt ca ale unei iepe de rasă! Afirmaţia i s-a părut deplasată şi înjositoare, comparaţia cu un animal, chiar dacă acesta este, cu adevărat, elegant, dovedea o apreciere cazonă. Nu era bine să se supere. - Când am venit trebuia să-ţi dau un sfert din pastila aceasta. Un sfert am să iau şi eu, ne va ajuta să păstrăm un calm relativ… - Ce medicament îmi dai? Nu este periculos? - Am înghiţit partea mea. Dacă nu vrei şi dumneata, te priveşte! Îţi asumi un risc… Norica a adus două ceşti cu cafea. Cea pentru colonel avea doar un centimetru cub de lichid. Medicamentul a fost înghiţit cu aceste câteva picături. - A doua ceaşcă îmi este interzisă! (va urma partea a 2 a) Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23932 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE