FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Andrei Petre
Arta polemicii

Polemica, una dintre cele mai complexe “activitati” ale omului, este inteleasa gresit. A polemiza nu inseamna a te certa, a discuta nu este sinonim cu a te lupta. Vorbele nu sunt niciodata sinonime cu pumnii, pentru ca ele nu pot sa afecteze fizicul, pot avea repercusiuni doar asupra mentalului. Din aceasta cauza vorbele nu trebuie sa fie niciodata pedepsite, pentru ca fiecare om este liber sa gandeasca ceea ce crede de cuviinta, nimeni nu ii poate interzice asta.
Polemica ne este cunoscuta inca din Antichitate. Si atunci, oamenilor le placea sa discute, sa ofere argumente pro si argumente contra, pentru a reusii sa isi convinga semenii, pentru a reusii sa demonstreze validitatea rationamentelor create de ei. Aceasta dorinta este una fireasca, pentru ca omului ii face placere sa emita ipoteze, sa incerce sa inteleaga, sa incerce sa analizeze! Da, acesta este un impuls firesc al omului, dar care, odata cu aparitia a din ce in ce mai multe posibilitati de exprimare, s-a alterat, a devenit ceva “la moda”. Ceea ce este grav. Decat sa spui ceva inutil, decat sa prezinti o teorie pe care nu o poti argumenta logic, mai bine taci. Pentru ca, doar asa poti fi corect cu tine insuti, doar asta iti poti urma cursul firesc. Sa nu mai vorbim doar ca sa ne auzim vorbind si sa ne gandim bine daca vrem sa emitem o teorie! Pentru ca o teorie, pentru a fi viabila, trebuie sa fie atent analizata, trebuie sa fie intemeiata pe baze solide. Un exemplu:
A este X, in cazul in care M si N!
Daca M si N nu pot fi atacate, atunci, mai mult ca sigur ca A este X. Concluzia este o rafinare a argumentelor. Daca acestea sunt viabile, atunci si concluzia este viabila. Dar, inainte de a crea, trebuie sa intelegeti ca este mai usor sa distrugi. Distrugerea este mult mai usor de infaptuit, pentru ca distrugerea este o generalizare a greselii in timp ce constructia este o particularizare a reusitei.
Astfel, distrugerea este mult mai usor de atins, pentru ca a distuge inseamna a nega, iar negarea este o stare mai usor de atins.
Sa luam drept exemplu un elastic: el, se afla in stare de repaus, nu se misca. Astfel, apare aici o negare a miscarii. Pentru a obtine aceasta negare, este suficient sa lasam elasticul liber, nu trebuie sa ii aplicam nici o forta. Acum, sa zicem ca am dori sa intindem elasticul, deci sa negam negatia, astfel obtinand afirmatia. Vrem sa il miscam, sa il intindem. Dar, pentru a face asta, trebuie sa ii aplicam o forta. Aceasta forta este mai mare decat cea din primul caz (care de fapt era zero)! Deci, observam ca actiunea afirmativa este mai complicata si mai dificil de realizat decat cea negativa!
Astfel, putem observa ca, pentru a crea, trebuie sa modificam, iar pentru a modifica avem nevoie de un efort mai mare. Pentru a intinde elasticul avem nevoie de o forta, in timp ce, daca dorim sa il facem sa se comprime, trebuie doar sa il lasam liber si el va reveni la starea initiala. Insa, trebuie sa intelegem ca, si a afirma si a nega inseamna a argumenta. Daca eu zic: “Asa este” si ofer argumente sau zic “Nu este asa” si de asemenea ofer argumente, in ambele cazuri se poate vorbi de o argumentatie. Argumentele pot sa fie pro sau contra, dar tot argumente sunt. Deci, a argumenta poate inseamna fie a accepta, fie a respinge. Insa este mult mai usor sa respingi.

Astfel avem:
Fie A, care exista in cazul in care B.
Fie B, care exista in cazul in care C.
Fie C, care exista in cazul in care D.

Presupunem ca A, B, C, sunt, daca le luam separat, perfect logice. La fel si legaturile dintre ele. Astfel AB, BC, CD sunt legaturi perfect argumentate, existenta lor nu poate fi pusa la indoiala. Si totusi, intregul rationament tine de veridicitatea argumentului D. Sau oricare dintre B, C, D. Sa presupunem insa, cum am mai zis, ca A, B, C sunt corecte. Si totusi, in cazul in care D este gresit, in cazul in care poti demonstra aceasta greseala, rationamentul se prabuseste. Atunci, nu vei mai putea sa zici ca exista A. Insa, nu vei putea sa zici nici ca nu exista A in mod absolut. Aceasta este o greseala frecventa. Se zice: daca nu este da, atunci este nu. Nu, ar trebui sa zicem: daca nu este da, atunci nu putem zice ce este.
A spune ca A nu este X, nu inseamna a demonstra ca A este Y. Semnul diferit pus intre A si X nu garanteaza in nici un fel semnul de egalitate dintre A si Y. De aceea, pentru a demonstra ca A este Y, trebuie sa gasim alte argumente, argumente independente de X. Afirmatia “Daca A nu este X, atunci A este Y”, este valabila doar daca este in prealabil completata prin “A nu poate sa fie decat X sau Y”. In momentul in care am demonstrat ca afirmatia 2 este adevarata putem sa zicem acelasi lucru si despre afirmatia 1!
Greseala de mai sus este greseala care sta la baza dezvoltarii metafizicii moderne. Da, toata metafizica se bazeaza pe o singura antiteza: supranatural si natural. Astfel, ceea ce nu este natural, tot ceea ce nu poate fi explicat pe baza legilor fizicii, este automat considerat supranatural si este analizat pe baza legilor acestuia din urma. Putem observa acest rationament mai jos. Vom nota evenimentul cu A. Totalitatea fenomenelor naturale cunoscute va fi notata cu N. Iar supranaturalul va fi notat cu sN. Propietatile naturale vor fi notate cu P, iar propietatile supranaturale cu sP.

Astfel avem:
N – fenomene naturale, certe, observabile, logice
sN – fenomene supranaturale, ipotetice, imposibil de analizat, ilogice
P – propietati naturale, certe, observabile
sP – propietati supranaturale, ipotetice, imposibil de analizat
A – un eveniment oarecare

Algoritmul care sta la baza analizei lor este:

Avem A. Daca A nu apartie N, daca propietatile lui A nu se regasesc printre P, atunci mai mult ca sigur A apartine lui sN, iar propietatile lui A se regasesc printre sP!

Acest rationament este baza, pe el se intemeieaza toate celelalte constructii ale metafizicii. Aceste constructii pot fi oricat de logice, daca baza lor este viciata, atunci toate vor fi la randul lor inutile. Prima greseala care apare in acest rationament este crearea categoriilor. Astfel, vorbim despre N si sN, adica natural si supranatural. Dar nu facem nici o diferenta intre acestea. Consideram N si sN apartinand aceluiasi tip de variabila. N este totalitatea fenomenelor naturale si are propietatile unei multimi de acest tip. Si, ei ne spun ca sN este de asemenea o multime, are propietatile unei multimi, dar de fapt ei prin acest lucru ii neaga chiar ipoteticul caracter supranatural. Totalitatea ipoteticelor fenomene supranaturale nu poate sa fie comparata cu totalitatea fenomenelor naturale. Deci, N si sN nu pot fi in acelasi timp multimi. Daca N este considerata multime, atunci sN trebuie sa isi piarda acest statut, pentru ca, in caz ca sN este la randul ei considerata multime, avem o contradictie: doua lucruri total diferite sunt considerate ca apartinand aceleasi familii. Astfel, este ca si cum am zice ca plasticul si apa apartin aceleasi familii de obiecte! Ceea ce este fals. Privind din punct de vedere natural, nu putem sa asezam supranaturalul pe aceeasi treapta cu naturalul! Aceeasi greseala apare si in cazul propietatilor. Astfel, numim naturale toate propietatile certe si observabile. Acestea sunt propietati. Prin termenul propietate, se intelege o caracteristica a unui obiect care poate fi analizata prin intermediul organelor de simt. Aceasta este propietatea. Si atunci, este gresit sa spui ca exista propietati supranaturale, pentru ca este un nonsens, o contradictie. Propietatile sunt definite ca naturale, deci ele nu pot exista in alta stare decat cea naturala. Propietatea este perceptibila doar din punct de vedere natural, nu poate fi inteleasa decat pe baza naturalului, deci a pretinde ca exista propietati supranaturale este un nonsens!
Atatea probleme pe care un metafizician trebuie sa le rezolve doar pentru a putea prezenta coerent situatia initiala! Din pacate insa, cand vine vorba de metafizica, aceasta situatie initiala este deja stabilita, nu mai poate fi modificata. Impartirea pe clase, chiar daca este gresita fundamental, este singura care poate fi facuta. Si acest amanunt este relevant. Daca cea mai buna varianta este una gresita, daca cel mai bun rezultat la care poate ajunge o teorie este unul gresit, atunci care mai este rostul acelei stiinte, care mai este justificarea ei?....
Si chiar daca ar reusii sa rezolve in cele din urma aceste probleme, chiar daca ar reusii sa autentifice clasele de obiecte pe care le propune, ar aparea din nou alte probleme, pentru ca acum el ar trebui sa dovedeasca, sa argumenteze schimbarea de clasa a elementului A. Iar, pentru a justifica aceasta schimbare de clasa ar trebui sa treaca prin doua etape:
1. Demonstrarea negativitatii: el ar trebui sa demonstreze logic, folosind argumente firesti, ca evenimentul A nu apartine categoriei N, iar propietatile lui A nu se regasesc printre P. Aceasta demonstratie este foarte dificila, deoarece trebuie analizata fiecare propietate in parte, pentru a se vedea procentul inadvertentei. Astfel, daca indentificam 10 propietati ale lui A si demonstram ca 5 apartin lui N, iar cinci nu, atunci inadvertenta este de 50%. Acest procent este foarte important, pentru ca, in functie de el putem sa determinam gradul de apartenenta al elementului A la multimea N.
2. Demonstrarea afirmatiei: dupa ce a demonstrat ca A nu apartine lui N (intr-o proportie sa zicem x), trebuie acum sa demonstreze ca A apartine lui sN (in aceeasi proportie x). Dar, ca argument pentru a demonstra acest lucru nu poate sa aduca doar negativitatea pe care a demonstrat-o mai sus. El nu poate sa spuna ca A apartine lui sN doar pentru ca a reusit sa demonstreze ca A nu apartine lui N. Pentru a demonstra ca A apartine lui sN trebuie sa demonstram ca propietatile lui A apartin lui sP in aceeasi proportie (x). Si trebuie sa facem asta cu fiecare propietate. Astfel, trebuie sa se demonstreze ca o propietate care nici macar nu poate fi constientizata apartine unei multimi de propietati care nici ele nu pot fi constientizate. Deci, pentru a reduce aceasta dilema la termeni matematici: metafizicianul trebuie sa demonstreze ca infinitul este egal cu infinitul. Si apoi sa ne prezinte aceasta precara demonstratie pe post de argument ultim! Destul de greu de crezut ca o asemenea demonstratie ar avea vreun rezultat notabil. Chiar daca negatia ar putea in principiu sa fie mai usor de demonstrat, problema apare in momentul in care se doreste demonstrarea afirmatiei, pentru ca aceasta este mult mai dificil de argumentat, fiind necesare argumente coerente si bine structurate. Este de-ajuns sa darami un pilon pentru a prabusii cladirea, dar trebuie sa refaci toti pilonii pentru a construi o alta cladire in locul celei care a fost daramata. Este mai usor sa distrugi decat sa creezi, iar o demonstratie care include si negatii si afirmatii este una foarte complexa, iar argumentele oferite trebuie sa fie irefutabile, pentru ca orice argument irelevant poate duce la prabusirea intregii demonstratii!

Am prezentat mai sus un exemplu de demonstratie inutila si irelevanta. Pe langa greselile logice, apare si o greseala conceptuala initiala. Inainte de a concepe o demonstratie, inainte de a te lansa in polemica trebuie sa meditezi asupra subiectului, trebuie sa faci diferenta intre un subiect logic, asupra caruia poti emite o teorie pertinenta si un subiect obscur, in sprijinul caruia nu poti prezenta argumente logice. De asemenea, trebuie sa alegi afirmatia sau negatia tinand cont de subiect. Astfel, pentru un subiect ilogic, este mai usor sa demonstrezi negatia, in timp ce pentru un subiect logic, afirmatia va fi mult mai usoara de demonstrat. Trebuie sa incerci sa demonstrezi lucrurile care pot fi demonstrate, pentru ca astfel iti usurezi foarte mult sarcina. Sunt atatea teorii gresite, sunt atatea interpretari ilogice, ocupa-te intai de acestea, respingele, pentru ca argumentele sunt de partea ta. Lasa demonstratiile imposibile in seama celor care nu au altceva mai bun de facut. Este chiar hilar: un om se chinuie, zeci de ani, pentru a crea un sistem complex, iar apoi, printr-o demonstratie simpla, bazandu-ne pe argumente logice si firesti, tu poti sa distrugi acel edificiu fara probleme, in cateva minute. Asta pentru ca oamenii uita de bucatele si se concentreaza asupra intregului. Astfel, se concentreaza asupra turnuletelor si uita de fundatie. Si atunci de ce se spune ca cei care critica nu sunt filosofi adevarati? Nu si Da reprezinta ambele cuvinte, iar negatia si afirmatia sunt pareri. Eu pot sa neg sau sa afirm, tot va trebui sa aduc argumente pentru a-mi sprijini opinia. Este mai usor sa critici, dar asta din cauza ca cei care creeaza nu tin cont de detalii, trec cu vederea lucruri importante. In loc sa plece de la argumente logice, de la lucruri evidente, ei pleaca de la prezumtii absurde. Sa oferim mai jos un exemplu. Astfel, argumentul pe care John Locke, filosof german pentru a demonstra existenta divinitatii este urmatorul:

“Stim ca noi insine existam si ca putem percepe si cunoaste. Singura explicatie posibila a acestui fapt e aceea ca am fost creati de o fiinta eterna si atotputernica si atotstiutoate!”

Acesta este un argument absolut, cel putin asa a fost considerat de autorul sau si de discipolii acestuia. Pe argumente de acest tip sunt fundamentate sute de carti, carti in care se demonstreaza in cerc, plecand de la concluzie pentru a crea argumente. Este ca si cum intai am construi casa pentru a vedea de ce materiale avem nevoie. La o analiza mai atenta, astfel de argumente se prabusesc, iar odata cu ele, se prabuseste si stiinta creata pe baza lor. Si atunci trebuie sa ne intrebam serios daca merita sa pierdem atatia ani pentru a demonstra ceva care nu este demonstrabil?!
Sa incercam in cele ce urmeaza sa analizam argumentul oferit. Deci, omul exista, poate sa perceapa si sa cunoasca, deci omul este capabil sa inteleaga mediul care il inconjoara. El face asta prin intermediul simturilor, prin intermediul partilor sale naturale. Omul este natural, iar aceasta caractersitica naturala ii permite sa inteleaga natura din jurul sau. Deoarece intelege natura, omul este la randul lui natural, pentru ca simturile si perceptiile nu pot fi invatate, cu ele ne nastem. Un om care se naste orb nu va putea niciodata sa invete sa vada, deci vederea este ceva a priori, nu a posteriori. Un om se naste capabil sa vada, sa auda, sa simta, deci capabil sa inteleaga. Prin intermediul acestor analizatori omul este in masura sa inteleaga. Aceasta este cunoasterea fireasca, este cunoasterea nemijlocita, tot ceea ce vine apoi este impur, pentru ca depinde de foarte multi factori.
Se spune ca prin credinta il poti intelege pe Dumnezeu. Dar exista oare oameni care se nasc credinciosi?! Deci, credinta apare a posteriori si astfel nu poate fi ceva pur. Nu putem sa punem credinta inaintea instinctelor, pentru ca acestea sunt principalele atribute ale omului, acestea sunt calitatile cu care el se naste. Intre credinta si ratiune exista un conflict evident. Dar cu ratiune ne nastem, credinta o dobandim chiar prin intermediul acesteia! Deci cum poate cineva sa pretinda sa urmam indemnul: “crede si nu cerceta”, cand doar prin cercetare putem sa ajungem in masura sa credem. Daca teoria este precara nu este vina celui care o cerceteaza, ci este vina celui care a formulat-o. Acesta trebuie sa fie atent la detalii, pentru ca el este cel care incearca sa isi impuna o anumita idee. Cel care combate este interesat in primul rand de distrugerea ideii celuilalt si abia apoi de construirea propiei sale idei. Cand construiesti o ipoteza trebuie sa fi atent, sa analizezi toate argumentele si contraargumentele care pot fi aduse in sprijinul acelei teorii. Doar asa vei putea sa fi sigur ca teoria ta poate fi viabila. Argumentele garanteaza fiabilitatea unei teorii, deci trebuie sa fim atenti cand le alegem, pentru ca doar ele pot garanta adevarul acesteia!
A argumenta inseamna a reusii sa respingi teoriile adverse intr-o prima faza si a reusii mai apoi sa iti impui propia teorie. Dar a impune nu inseamna a convinge. A impune inseamna a reusii sa creezi un edificiu imuabil. De exemplu: afara ploua. A reusii sa argumentezi ploaia este simplu: ii spui interlocutorului sa iasa afara. El va simtii stropii de apa atingandu-i pielea. Inseamna ca prezenta ploii a fost demonstrata. Mai mult nu se poate face. Daca interlocutorul accepta sau nu concluzia nu mai conteaza. Ea este evidenta si imuabila: in acest moment ploua. Si va ploua in continuare, chiar daca oamenii cred sau nu in ploaie. Acest fel de demonstratii nu pot fi puse la indoiala. Dar exista subiecte mult mai complicate. Asupra acestor subiecte putem sa emitem teorii, dar nu putem decat sa incercam sa le argumentam cat mai bine. Nu putem niciodata sa fim absolut siguri de valabilitatea demonstratiei, pentru ca aceasta este relativa.
De exemplu, orice incercare de argumentare sau de explicare a supranaturalului este sortita esecului, deoarece nu putem sa ne bazam pe nici un simt. Vazul, auzul, mirosul, gustul, atingerea, rationamentul, acestea sunt capacitatile noastre de analiza. Ori, supranaturalul nu poate fi inteles prin intermediul acestora. Supranaturalul este mai presus de natura, asa se pretinde, iar capacitatile de analiza sunt naturale. Deci, nu putem sa intelegem prin intermediul lor decat naturalul. De aceea, orice explicatie a supranaturalul nu este decat o incercare inutila de a descrie un obiect pe care nu putem sa il percepem. Iar o astfel de demonstratie este inutila, ea poate fi respinsa.
Aici este marea arta a polemicii. In momentul in care apare o discutie care are ca tema de exemplu, supranaturalul, se formeaza doua tabere: una care sustine veridicitatea acestui concept si alta care il neaga. Dar retineti, noi nu negam supranaturalul in sine, noi negam explicatiile lui. Iar acestea pot fi combatute foarte usor. Nu avem cum sa cunoastem supranaturalul, deci nu putem sa spunem daca exista sau nu. Ceea ce putem sa facem este sa negam teoriile care prezinta supranaturalul, pentru ca acestea, plecand de la aceleasi date ca si noi presupun existenta lui, desi nu o pot demonstra logic. Doi oameni, nestiind nimic despre un obiect pot spune:

1. Obiectul X exista, are calitatea A!
2. Teoria 1 este gresita, pentru ca noi nu putem in nici un caz sa spunem daca obiectul X exista sau nu!

Oare cine are dreptate? Este evident ca cel de-al doilea. Pentru ca, nestiind nimic cert, nu poti spune nimic cert. “Da”, sau “Nu” implica cunoasterea, dar “Nu stiu” implica negarea lui “Da”, sau “Nu”, negare care poate fi realizata logic. Nu este nici “Da”, dar nu este nici “Nu”, este pur si simplu nedefinirea. Iar, unui lucru nedefinit, cea mai usoara caracteristica pe care i-o putem atribui este nedefinirea. Este logic. Aceasta afirmatie este imuabila atata timp cat, prin experienta nu putem sa cunoastem acel obiect. Nu putem sa cunoastem nedefinitul a priori, acesta poate fi cunoscut doar a posteriori, prin experiment. Doar dupa ce am vazut sau am aflat printr-un mod divers, dar logic, informatii despre un obiect putem sa spunem ceva despre acel obiect. Nu putem sa vorbim despre un obiect pe care nu il cunoastem. Nu putem sa pretindem ca un obiect este nedefinit, nu putem sa pornim de la aceasta premisa pentru ca mai apoi sa ii atribuim caracteristici definite. Acesta este un algoritm de acest gen, un algoritm fortat:

Avem clasa A si clasa B, doua clase opuse, doua multimi disjuncte.
Elementele care apartin clasei A au propietatile a.
Elementele care apartin clasei B au propietatile b.
Presupunem ca rationamentul este:
X apartine clasei B. El are propietatile p1, p2, p3 si p4. p1, p2, p3 apartin lui a, iar p4 apartine lui b. p1, p2, p3 si p4 sunt indeplinite simultan.

Total gresit. A si B fiind disjuncte, a si b sunt disjuncte la randul lor. Deci, un element care apartine lui A nu poate avea propietati ale elementelor care apartin lui B, deoarece asta ar contrazice ipoteza. Ipoteza noastra este stabilita arbitrar de conditiile exterioare, iar a o contrazice echivaleaza cu a destabiliza intreg rationamentul. Acum sa oferim un exemplu efectiv de rationament creat dupa principiile gresite enuntate mai sus:

Avem naturalul si suprananturalul.
Elementele care apartin naturalului au propietati naturale.
Elementele care apartin supranaturalului au propietati supranaturale.
Divinitatea apartine supranaturalului. Divinul este: o fiinta, este etern, este imuabil, este independent si bun in esenta. Toate aceste caracteristici sunt indeplinite simultan.

Greseala este evidenta. Astfel, ipoteticul divin, apartine supranaturalului. Si totusi, i se atribuie caracteristici tipice naturalului. Mai sus, doar p4 era argumentul problematic, dar aici, toate caracteristicile atribuite obiectului X (divinitatea) apartin multimii a (propietatile naturale). Astfel, observam ca obiectul X apartine multimii B (supranaturalul) si totusi calitatile sale sunt specifice obiectelor care apartin multimii A (naturalul). Este o greseala grava, care trebuie semnalata, pentru ca nu putem sa consideram corect un algoritm conceput in acest mod. Nu ii obliga nimeni si totusi ei imbratiseaza filosofia analitica. Deci, daca vor sa demonstreze, trebuie sa respecte cateva principii imuabile ale acestui tip de demonstratie. Altfel, aceasta nu are nici o valoare, pentru ca ei pretind ca este filosofie analitica. Daca nu vor sa respecte aceste principii, pot sa nu o faca, dar atunci nu mai pot sa pretinda apartenenta la o anumita filosofie. Aici este problema: nu esti obligat sa respecti reguli, dar daca iti impui sa le respecti si nu reusesti vei plati. Astfel, daca vrei sa scrii ceva si totusi nu iti impui ceva anume va iesi “ceva”, nu vei putea spune ca ai gresit. Dar, daca iti impui de exemplu sa scrii ceva fix, sa zicem un rondel, si nu reusesti sa respecti normele acelui gen de creatie, va trebui sa spui ca ai gresit. Daca nu vrei sa gresesti trebuie sa inveti sa iti impui numai lucrurile pe care le poti realiza. Iar cand vine vorba de o argumentatie, nu trebuie sa iti impui nimic. Trebuie sa lasi argumentele sa se succeada firesc, in orice forma si sa accepti concluzia, oricare ar fi ea. Atata timp cat este logica, cat poate fi argumentata coerent, trebuie sa acceptam concluzia. Mintea noastra este facuta pentru astfel de argumente, mintea noastra functioneaza logic. Cand vedem un mar, mintea noastra stie ca vedem un mar, deci orice alt argument fantasmagoric scornit de filosofi este in van, el nu ne poate convinge ca avem in fata altceva. De aceea, a incerca sa demonstram caracterul iluzoriu al marului este pierdere de timp, pentru ca, o mie de cuvinte nu fac cat o privire!
Problema apare in momentul in care acceptam constrangeri inutile. Arta polemicii este inovativa. Avem dreptul sa spunem orice, putem sa incercam sa demonstram orice ineptie. Nu vom reusii, dar nu ne impiedica nimeni sa incercam. Din pacate, se incearca prea des, iar ceea ce rezulta este un amalgam de ineptii. Carti intregi pline cu fraze tratand probleme abstracte, mii de carti dezvoltand sisteme metafizice complexe, argumente “savante” aliniandu-se intr-o ordine cat se poate de logica. Si totusi, cartile acelea pot fi aruncate fara probleme la cosul de gunoi, pentru ca nu exista argumentele simple pentru a demonstra acele insiruiri de argumente complexe! Si totusi, cei care le-au scris aveau potential, se vede acest lucru din abilitatea cu care leaga cuvintele. Si atunci trebuie sa ne intrebam: de ce se incapataneaza oamenii sa demonstreze imposibilul?
Raspunsul este simplu si din pacate foarte trist: oamenilor le este frica sa critice, simt nevoia sa fie “continuatori”. Astfel, un tanar citeste o carte, este influentat de o doctrina anume si se hotaraste sa fie el cel care “mai face un pas”. Pleaca la drum cu acest scop intiparit in minte, dar descopera in curand ca teoria pe care el a considerat-o ca fiind perfecta are numeroase hibe. El incearca sa le solutioneze, dar realizeaza ca ele sunt profunde… Si ce face acel tanar?!... In loc sa renunte, sau sa incerce sa creeze chiar el o teorie, sa elimine acele probleme, “sa taie nodul gordian”, el se chinuie, isi iroseste viata incercand sa argumenteze ideile altora, incearca sa descalceasca ce au incalcit altii. Ce le zic eu tuturor acelor “filosofi insingurati” care au lasat posteritatii probleme aberante de rezolvat este: jie ling hai xu xi ling ren (pentru a lua clopotelul este nevoie de cel care l-a atarnat). Daca eu ajung la aceleasi idei la care a ajuns inaintea mea o alta persoana nu este nici o problema, eu le argumentez pentru mine, dar, a argumenta ideile unei alte persoane, a prelua o teorie “asa cum este ea” si a incerca sa ii demonstrezi valabilitatea este prostie. Interpreteaza acea teorie, filtreaz-o prin propia ta perceptie si abia mai apoi construieste argumente pentru a o sprijinii! Acesta este cursul firesc, acesta este Tao. Altfel, ajungem in situatia actuala, in care mii de adepti sustin ineptii doar pentru ca acele ineptii au fost sustinute de un “maestru”! Oferim ca exemplu: marxism-leninismul!
Aceasta doctrina este impartita in mai multe capitole, capitole care iau in considerare probleme diverse, incepand cu supranaturalul si terminand cu problemele sociale. Sa luam si noi aceste doua probleme si sa analizam, pentru a reusii sa scoatem in evidenta o greseala fundamentala:
Astfel, pentru marxisti-leninisti, supranaturalul nu exista, nu poate fi demonstrat, iar singura teorie corecta este teoria evolutionista. Aici ei aduc argumente corecte, logice, iar demonstratia nu poate fi in mare pusa la indoiala. Desigur, exista cateva mici hibe, dar ele nu pot in nici un caz sa duca la o prabusire a teoriei. In cazul in care ar fi rezolvate, noile conceptii care ar aparea ar putea sa duca cel mult la o adaptare a teoriei, in nici un caz la respingerea ei. Deci, in privinta supranaturalului, marxist-leninistii se situeaza pe o pozitie solida, o pozitie practic inatacabila! Tocmai aici apare problema. Ei, nu pot sa trateze subiectele separat. Astfel, ei nu pot, sau nu vor, sa trateze subiectele individual si incearca sa creeze un amalgam din care nu se mai poate intelege nimic.
Da, omul a aparut ca urmare a unei evolutii treptate, dar teoria lui Darwin, teorie pe care se bazeaza marxistii a fost creata pentru a explica evolutia naturala. Insa, extrapoland intr-un mod fundamental gresit, aceasta teorie a fost propusa pentru a explica aparitia marxismului. Astfel, considerand istoria, marxistii considera societatea burgheaza depasita, si vorbesc de revolutia sangeroasa care sa indeparteze capitalistii de la putere ca despre o perioada fireasca de trecere. Apoi, ei ne spun ca se va instaura dictatura proletariatului. Aceasta forma, una de tranzitie, se numeste socialism si ea este singura care a existat in “asa-zisele” state comuniste. Lumea nu a ajuns si nu va ajunge vreodata la idealul comunist, pentru ca acesta este absurd. Din dorinta lor de a explica totul pe baza materialismului strict, creatorii sistemului marxist si-au impus un scop si au incercat sa il atinga prin orice mijloace. Astfel, plecand de la o teorie corecta, incercand din rasputeri sa ii pastreze continuitatea, au creat o teorie mamut, complexa, dar gresita. Decat sa faci 100 de piese proaste, care sa se imbine armonios, mai bine faci 100 de pieste bune, dar care sa nu se imbine. Astfel, ei ne spun noua ca dupa faza de tranzitie care este socialismul va aparea faza finala, comunismul. Acesta este scopul ultim al oricarui marxist: abolirea statului si implementarea pacii generale. Acest scop insa nu a fost niciodata atins, si totusi, cei care si astazi pretind ca sunt marxisti inca pretind ca statul ideal este statul comunist, un stat in care orice autoritate dispare si in care oamenii se ajuta reciproc doar pe baza constiintei care le spune ca “asa trebuie”!
Socialistii au avut ocazia sa aplice sistemul pe care il considera corect si totusi nu au reusit sa realizeze nimic. De ce nu inteleg continuatorii lor ca acele teorii nu au sanse de izbanda, de ce continua sa mearga pe acelasi drum?! Este o colosala pierdere de timp. Si astfel de demersuri prostesti exista in atatea alte domenii. Intelegeti ca nu trebuie sa demonstram ineptiile predecesorilor nostrii. Trebuie sa cream propiile noastre argumente, sa preluam din “cartile vechi” doar acele lucruri care pot fi argumentate logic si sa le argumentam chiar noi, fara sa ne bazam pe argumentele predecesorilor. Fata de restul nu avem nici o obligatie. Un sistem nu trebuie sa fie privit dintr-un singur unghi, pentru ca atunci perspectiva va fi serios afectata. Pentru marxistii, ar fi fost mult mai simplu sa priveasca problema divinitatii din perspectiva strict materialista, iar mai apoi sa adopte o alta postura in ceea ce priveste statul. Poti sa fii materialist in ceea ce priveste lumea si deist in ceea ce priveste Soarele: nu apare nici o contradictie, iar daca poti demonstra “bucatelele”, atunci intregul va fi si el demonstrabil. Este simplu, pentru ca nu te poti lasa constrans de aberatii. Poti sa faci ceva si fara sa fi aliniat unui anumit curent. Poti sa afirmi ca Dumnezeu nu exista si fara sa fi marxist, poti sa afirmi ca exista yin si yang si fara sa fii chinez. Este simplu, trebuie doar sa impletesti argumentele logice si sa le elimini pe cele absurde. Nu esti constrans de nimeni. Nu trebuie sa fii adeptul unei teorii anume, esti liber in orice moment sa modifici orice teorie. Daca te cramponezi de limitele impuse de predecesori nu vei reusii niciodata sa progresezi. Nu esti cu nimic mai prejos decat cei care te-au precedat, deci poti sa le contesti fara probleme opiniile. Trebuie sa ai incredere in tine, pentru ca timpul nu este o scuza. Cuvantul a ramas acelasi, deci o ineptie spusa astazi nu este cu nimic mai presus de o ineptie spusa acum 1000 de ani. La fel este si in privinta teoriilor. Nu pot fi acuzati cei care traiesc in prezent de plagiat daca, analizand chiar ei, ajung la aceleasi concluzii ca si predecesorii lor. La fel cum o carte nu este mai valoroasa in functie de perioada in care a fost scrisa sau de “problemele” pe care le-a avut autorul ei. Da, aceasta “inflorire” este foarte frecventa din pacate. Astfel, auzim expresii de genul: “tinand cont de circumsantele X, este remarcabil ca autorul A a reusit sa scrie o asemenea carte”. Si apoi, cand analizeaza cartea, “scuza” eventualele argumente precare aduse in sprijinul teoriei aducand la randul lor ca argument situatia “autorului”! Aberant! Nu conteaza ce probleme a avut autorul, conteaza doar ceea ce a ramas in urma. De exemplu, daca un autor propune uciderea unui mare grup de oameni, el ar trebui respins, pentru ca nu poate aduce nici un argument logic in aceasta privinta. Insa, cei care analizeaza cartea vor spune mai mult ca sigur: “acest autor a fost nedreptatit in viata lui de aceste persoane si de aceea le cere moartea”. Astfel, ei il scuza! Aberant! Nu, nu conteaza problemele pe care le-a avut autorul, conteaza numai argumentele pe care el le-a adus in sprijinul teoriei sale! Deci, sa nu ii mai compatimim pentru problemele pe care le-au avut, pentru ca acestea nu sunt scuze. Conteaza doar argumentele, iar, daca acestea sunt precare, putem sa respingem teoriile fara nici cea mai mica urma de regret. Sa sfidam prostia, sa sfidam absurdul, pentru ca adevarata forta a unei idei rezida in argumentele logice care pot fi aduse in spijinul ei, nu in “tragediile” autorilor. Sa sfidam prostia lor!
Principalul lucru pe care trebuie sa il ai in vedere cand vine vorba de polemica este pastrarea calmului. Astfel, trebuie sa inveti sa-ti pastrezi calmul. Doar asa vei reusii sa ramai lucid, sa reusesti sa functionezi la capacitate maxima! Argumentele sunt foarte importante, iar o minte iritata nu mai reuseste sa le identifice foarte bine. De aceea, cea mai periculoasa stare este enervarea. Trebuie sa invatati sa nu va enervati, pentru ca nervii nu sunt firesti. Mintea omului tinde sa amplifice, iar constiinta pronunta foarte des cuvantul “dar”! “Dar” daca? “Dar”… Trebuie sa invatati sa subminati acest “dar”, pentru ca el va provoaca multe neajunsuri. Ideal intr-o disputa verbala este sa reusiti sa ii enervati pe ceilalti. Bine, depinde de persoana sau persoanele cu care vorbiti. Cu prietenii se pot purta discutii amiabile, fara ca vreuna dintre parti sa se enerveze. Aici argumentele curg firesc si logic, iar respingerea unei teorii se face la fel de usor ca si acceptarea ei. Aici avem polemica de dragul polemicii. Acestea sunt discutiile cele mai fructoase, pentru ca oamenii interactioneaza fara prejudecati, fara temeri absurde. Singura putere este puterea argumentului. Dar, din pacate, acest gen de discutii apare rar. Astfel, majoritatea polemicilor implica parti adverse, care se agata cu dintii de teorii. Cand discuti cu astfel de oameni trebuie sa fii calm si sa reusesti sa ii aduci la o stare de “isterie”! Pentru ca, in acel moment, ei nu mai pot rationa, isi pierd controlul si devin usor de invins. Un om stresat nu va mai putea oferi argumente pertinente, va fi usor de respins, usor de manevrat. Astfel, trebuie sa ii faceti pe ceilalti sa se enerveze in timp ce voi ramaneti calm. Doar asa va veti asigura succesul deplin intr-o astfel de polemica. Arta polemicii este determinata de calm, pentru ca acesta este cel mai important factor care apare intr-o “confruntare”! Fiti calmi, pentru ca aceasta stare este propice conversatiei. Polemica este o arta, nicidecum un mod de a invata sa urli mai bine. Astfel, pentru a obtine cele mai bune rezultate trebuie sa nu va precipitati. Oricat de buna si de solida ar fi teoria, daca persoana care o sustine este stresata si isi pierde controlul, infrangerea este aproape. In polemica se pot aplica aceleasi reguli generale ca si in razboi, pentru ca si polemica si razboiul se bazeaza pe forta (de o parte armata de alta parte argumente), dar ambele sunt guvernate de inteligenta. Astfel, daca vrei sa invingi intr-o disputa verbala trebuie sa inveti sa fii mai inteligent decat adversarul. De aceea am zis ca polemica purtata intre prieteni este cea mai buna, pentru ca acolo nu iti doresti sa castigi sau sa pierzi, acolo iti doresti doar sa discuti. Cand insa vine vorba de persoane straine, cand discuti avand in fata adversari, trebuie sa inveti sa invingi, pentru ca victoria conteaza.
Astfel, la fel ca si in cazul conflictelor armate si in cazul polemicii se pot emite cateva consideratii de ordin technic, care sa inlesneasca victoria intr-o astfel de disputa. Retineti insa, aceste sfaturi pot fi urmate doar in cazul in care discutati cu oameni fata de care nu aveti sentimente. Cu prietenii, cu persoanele iubite aceste reguli nu isi au rostul, pentru ca, intr-o atmosfera placuta si relaxata, argumentele sunt singurele care conteaza. Deci, aplicati aceste reguli numai in cazul confruntarilor pe care tineti neaparat sa le castigati:

1. Alegerea subiectului: astfel, pentru a putea sa creezi o demonstratie cat mai buna, trebuie sa alegi un subiect cat mai logic. Intai trebuie sa testezi, sa vezi daca subiectul pe care intentionezi sa il alegi poate fi demonstrat. Construieste intai pentru tine demonstratia, schiteaz-o, asta daca vrei cu adevarat sa fii pregatit. Desigur, poti lasa totul pe seama “inspiratiei de moment”, dar este destul de riscant. Nu lasa discutia sa alunece pe fagasul propice adversarului tau, atrage-o intr-o zona propice tie, intr-o zona in care argumentele tale se pot dezvolta in voie. Alegerea subiectului unei polemici este foarte importanta, pentru ca ea poate determina intreaga desfasurare a procesului. Astfel, inainte de a emite o teorie analizeaz-o, verific-o, si, daca argumentele sunt suficiente, daca ele se leaga logic, emite teoria fara grija. Daca insa argumentele tale sunt precare, daca nu poti argumenta teoria corespunzator, renunta la ea, mai lucreza, pentru ca nu poti sa risti o infrangere deplorabila printr-o lipsa crasa de rabdare. Daca esti fortat sa discuti despre un subiect, nu ai ce sa faci, trebuie sa incerci sa afli cat mai multe lucruri despre acel subiect si sa concepi o teorie cat de cat elocventa. Astfel, un mare orator poate sa emita teorii pertinente asupra oricarui subiect. El nu poate fi surprins. Iar un om care nu poate fi surprins este foarte greu de invins. Cunoaste, pentru ca doar astfel poti sa eviti infrangerea, doar astfel poti sa iti domini adversarul!
2. Alegerea persoanelor: si persoanele pot fi alese, si adversarii pot fi alesi. Astfel, inainte de a te lansa in polemica, alegeti cu grija adversarii. Alege ca adversarii oamenii cu care poti vorbi, cu care poti polemiza. Nu alege ca adversari oameni care lovesc la primul argument pe care nu il agreeaza, pentru ca acestia nu pot fi parteneri de discutii. Exista anumiti oameni cu care pur si simplu nu se poate discuta. Trebuie sa inveti sa eviti astfel de oameni, pentru ca, daca te implici intr-o disputa verbala cu ei ai numai de pierdut. Astfel, dintr-un grup de oameni care sustine o idee, studiaza-i pe toti si alege-ti ca adversar pe cel mai usor de invins. Nu este lasitate, este inteligenta. Nu te arunca intr-o lupta cu un adversar mai puternic, pentru ca vei fi infrant. Iar scopul unei lupte este si trebuie sa fie intotdeauna victoria, deci infrangerea nu poate si nu trebuie sa fie o optiune. Astfel, alege-ti ca adversar persoana cea mai usor de invins, pentru ca aceasta este singura care iti poate garanta o sansa cat mai mare de victorie! Intr-o astfel de infruntare victoria este lucrul cel mai important, iar un bun “luptator” stie sa faca tot ceea ce tine de el pentru a isi inlesni lupta!
3. Alegerea limbajului: cuvintele sunt foarte importante, pentru ca pe baza cuvintelor sunt construite argumentele. Dar atentie, in momentul in care iti alegi cuvintele trebuie sa ai in vedere un lucru: cuvintele il favorizeaza intotdeauna pe cel mai pregatit. De aceea, daca vrei sa ai o sansa, discuta cu cuvintele tale, chiar daca acestea nu se ridica la nivelul cuvintelor adversarului. Nu incerca sa il copiezi in acel moment, pentru ca astfel devi fals si pierzi orice sansa. Daca vrei sa folosesti si tu cuvinte si rationamente complexe, invata asta in timp, fara sa fortezi. Un argument logic si irefutabil, spus in cuvinte simple valoreaza de multe ori mult mai mult decat zece aberatii invaluite frumos in costumul obscuritatii! De aceea, folositi limbajul care va avantajeaza cel mai mult pe voi!

Pe langa aceste note, putem sa mai spunem: folositi orice comportament care ii poate provoca adversarului o stare de discomfort psihic. In acest mod, el nu va mai reusii sa rationeze corect si va pierde disputa. Daca vreti sa castigati, folositi orice mijloc legal ca sa obtineti victoria!
Polemica este o arta, dar aceasta arta se aseamana mult cu arta razboiului. Poti crea teorii, poti distruge, dar totul trebuie sa se bazeze pe argumente. Argumentele sunt tot ceea ce conteaza cand vine vorba de polemica. Adversarul poate incerca sa te intimideze, tu poti incerca sa il intimidezi pe el, dar, pana la urma, castiga teoria care este mai bine argumentata. Aceasta este frumusetea, aici apare arta!
Polemica este o arta, dar arta poate fi facuta in doua feluri: construind sau distrugand. Poti sa distrugi la fel de bine cum poti sa construiesti, dar trebuie sa te bazezi pe argumente! Argumentele inseamna totul!
Nu uita! Daca vrei si poti sa distrugi, distruge! Acesta este Tao!
Cine vrea sa emita o teorie care sa reziste, sa o construiasca atent. Voi munciti o viata, noi distrugem intr-o secunda! Acesta este cursul firesc! Cui nu ii convine, sa nu mai construiasca! Sa construiasca numai cei capabili!
Intradevar, este mult mai usor sa distrugi, dar, si mult mai placut!
Daca ai ceva de distrus, de ce sa nu distrugi?...
Intai distrugem, apoi construim. Constructiile noastre se inalta dintre ruinele lor, si de asta devin inatacabile. In loc sa construim un stalp printre alti stalpi, noi alegem sa demolam stalpii lor si sa cream un singur stalp, stalpul nostru!
Putem sa facem acest lucru doar pentru ca ei au construit neglijent. Daca se gandeau la asta de la inceput nu mai ajungeau aici. Dar acum, este prea tarziu pentru teoriile lor savante, dar ireale. Din muntii a coborat firescul, cu topoarele sale ascutite, pentru a toca marunt toate argumentele lor absurde si pentru a ridica un rug imens prostiei. Ce va ramane in urma focului va fi cenusa, o cenusa din care se va ridica o alta teorie. Nu putem sa spunem ca este cea mai buna, dar macar este a noastra, iar argumentele aduse in sprijinul ei sunt logice. Punem topoarele la pastrare!
Dar oare vom putea sa le lasam acolo… Filosofia se poate foarte bine face cu toporul…!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Un articol zdravan. Si foarte muncit! Cred ca ar fi mers mai bine postat in doua capitole. In rest numai de bine.

Felicitari si spor in continuare.
 
Postat de catre Sorin Teodoriu la data de 2006-02-12 00:01:10
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE