|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Andrei Petre |
|
|
Mã plimbam pe marginea unui lac de acumulare. Peisaj atât de ciudat în mijlocul unui oraº mare, plin de maºini care claxoneazã nervos încercând sã meargã cât mai repede, cât mai departe, parcã gonind spre moarte... Pãrea straniu acest peisaj alb în mijlocul oceanului de gri. Era iarnã, iar pojghiþa de gheaþã strãlucitoare acoperise albastrul apei. Probabil cã peºtii se priveau acum cu mirare în oglinda îngheþatã. Cine ºtie, poate cã se organizau chiar ºi concursuri de frumuseþe în lumea aceea scufundatã sub stratul fin de gheaþã...
Peisajul era încântãtor... Copacii se aplecaserã pe malul lacului, aproape atingând suprafaþa albã cu ramurile pline de fulgii ce cãzuserã cu o searã înainte. Probabil cã zãpada vroia sã se atingã, gheaþa vroia sã mai simtã încã o datã fiorul fulgului abia cãzut. Cert este cã lungile întinderi albe erau parcã un material fin care învelise totul, un costum elegant, de sãrbãtoare! Stãpânã absolutã era iarna în aceastã dimineaþã încã învãluitã de aerul tare al nopþii care abia se ridicase...
Nu mã întrebaþi ce cãutam acolo, la acea orã... Pentru cã nu voi ºti ce sã vã rãspund. Întradevãr, plecasem de acasã pentru a cumpãra ceva, un scaun cred, deºi nu îmi mai amintesc exact... Dar, cum nu gãsisem ceea ce doream, ar fi trebuit sã mã îndrept grãbit spre casã. Aveam atâtea de fãcut, atâtea de rezolvat. ªtiþi, povestea omului modern, întotdeauna prea ocupat sã trãiascã.
Dar în dimineaþa aceea, ceva m-a atras înspre bãtrânul lac de acumulare... Nu ºtiu, poate dispoziþia mai melancolicã, poate frumuseþea peisajului, poate iubita mea care mã þinea de mânã zâmbind... Cert este cã am ajuns pe malul acelui peisaj imaculat ºi am descoperit cu plãcere una dintre cele mai frumoase imagini pe care ochiul omenesc le poate surpinde. ªi am stat acolo mult timp contemplând imensitatea albã...
Într-un târziu, m-am desprins de peisaj ºi m-am întors acasã. În aceeaºi zi, peste doar câteva ore, am avut norocul sã trec din nou pe acolo, pe lângã peisajul de iarnã care mã impresionase atât... Iar ceea ce mi-a fost dat sã vãd a fost ºi mai impresionant...
Astfel, toatã zãpada care dimineaþã împodobea copacii ºi împrejurimile lacului se topise sub razele soarelui. Totul, chiar ºi pojghiþa de gheaþã se topea fãrã sã opunã rezistenþã. Natura renunþa fãrã luptã la unul dintre cele mai frumoase peisaje pe care le crease vreodatã.
Am plecat acasã nedumerit...
Însã nu, nu este vorba de renunþare, nu este vorba de resemnare. Am înþeles asta câteva zile mai târziu când am vãzut lângã acelaºi lac cum primele fire de iarbã muºcau cu nesaþ din lumina soarelui.
Am înþeles cã natura nu este frumoasã prin peisajele diverse pe care le zãmisleºte, ci prin însãºi esenþa ei. ªi cã, nu orice schimbare înseamnã neapãrat o pierdere!
Ce pãcat cã nu înþeleg asta ºi oamenii atât de preocupaþi de ridul al 17-lea care a apãrut în al treilea cadran al chipului!
Pãcat întradevãr...
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|