PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Muza şi oglinda (2) Text postat de Vasile Hurmuzache Ghiţişor are ochii injectaţi cu sînge şi mă priveşte cu o fixaţie stranie, de peşte mort pe uscat. Simt o nelinişte ciudată, parcă în aerul suprasaturat cu miros de mucigai al încăperii s-ar fi infiltrat, pe lîngă halena din gura păcătosului, ceva de nedefinit dar ameninţător. În gând, mă şi îndreptam deja pe furiş către ieşire, dar m-a ajuns din urmă bunul samaritean din mine, m-a luat de mână şi m-a adus din nou în faţa zărghitului. Nu mai aveam chef de aiurelile lui, dar ochii de balenă ucigaşă aruncau spre mine priviri atât de otrăvite de acuzator reproş, că am simţit nevoia să mă disculp, deşi nu eram cu nimic vinovat faţă de el, cu atât mai puţin de pierderea Muzei. Şi am reluat dialogul: - Zadarnic vrei să mă sperii, cum să fie Muza ta fantomă? - Uite-aşa, cum te văd şi cum mă vezi! Acu’, nici nu ştiu cum să-ţi spun, parcă este şi nu este ea, seamănă mai mult a bărbat… - Bre, ai vedenii, fă bine şi du-te la psihiatrie! Cum să-şi facă Muza, o fantomă a ta, operaţie de schimbare de sex? Acum mă priveşte ca şi cum m-ar fi muşcat deja de nas şi ar fixa ţinta următoarei muşcături. Oftează lung şi ceva din licărul acela ucigaş se stinge. Şi când îmi vorbeşte din nou, glasul lui parcă ar ieşi de sub pardoseală: - Nu mă mai necăji şi tu, nu-mi mai arde de glume. De când s-a dus ea, parcă nu mai sunt om întreg… Îl privesc lung şi figura lui de şobolan şifonat îmi confirmă că suferă îngrozitor. Simt nevoia de a-i adresa câteva cuvinte de consolare: -Ai dreptate, Ghiţă, am observat şi eu că de o vreme baţi câmpii, parcă ai dat în mintea lui Calackis, după ce s-a dereglat cevaş ţiglă de pe ‘coperişul minţii… -Mă, nu ştiu cum să-ţi spun, aud în cap o hârâială şi o foşgăială de parcă ar săpa poţocii hude în iştălău. De parcă devla asta a mea ar fi o şcatulă moartă pe care se dau de-a dura tot felul de gânduri prosteşti, ca peste un dric gol…Şi, totuşi, eu mai cred că încă sunt viu! - Păi, măi Ghiţică, eu cred că ar fi mai bine să suni la 112… - Eşti un tâmpit! Eu am ce am cu 123! - Lasă, lasă, Ghiţă, ştiu că ai fost la grădiniţă… - Bă, nea caisă, limbricel anost, eu nu vorbeam aici de numărătoare; am eu unul ce-şi zice 123… - Gheorghiţă, de când te ai tu cu bărbaţii?! - Te bag în mă-ta! Văzând că discuţia a degenerat prea mult, încerc să-mi pregătesc retragerea: - Văz că nu prea eşti în apele tale, plec şi eu către casa mea… Sare ca ars: - Cum să pleci tocmai acum, să mă laşi singur cu Muza? - Fii serios, cum să te las singur? Nu ai spus tu că ai o bibliotecă mai mare ca a mea, că ai o educaţie riguroasă, etc. Acuma… pune şi tu mâna pe opul ăla mare şi roşu…Uups! Tu încă mai ţii la vedere ,, Omagiu”-l Odiosului? Te mai încearcă nostalgia? - Mă, iar mă faci să te înjur! N-o să te înalţi niciodată tu la nivelul meu de înţelegere a lucrurilor. Şi nici alţii! Dar, cum tu eşti cumva prietenul meu, o să-ţi explic cum devine chestia. În zilele mele bune, opul ăsta mă face să meditez la ce am fost , în cele rele, la cele ce nu am fost în stare să fiu… - Ghiţucă, ai verificat dacă nu ai temperatură? - Te bag în mă-ta! În MĂ-TA, auzi? Suntem noi prieteni, da’ vezi-ţi de lungul nasului! Artist ca mine n-a existat înaintea mea şi nici nu va fi după! Chiar dacă nu sunt un intelectual! Îl privesc consternat şi nu-mi vine să cred. Pune atâta patos în inepţiile pe care le debitează de parcă ar recita la scena deschisă ,,Mulţumim din inimă, Partidului”!... Aş pleca, dar sunt prea intrigat de afirmaţiile sale, aşa că mai rămân un pic, să-l mai trag de limbă: - Eşti confuz, prietene, nu mai înţeleg nimic… - Asta, pentru că nu-mi înţelegi subtilităţile: unii ştiu ce spun, alţii spun ce ştiu, eu nu mă încadrez în nici una din cele două categorii! - … ! - Lasă, nu mă mai privi aşa de compătimitor, că şi mie mi-e greaţă uneori de mine. Simt că , prin mine, piere un artist… Şi mă apucă jalea când mă gândesc ce va ajunge biata literatură lipsită de aportul condeiului meu genial. Ţi-am mai spus, de când m-a părăsit Muza, în jurul meu este numai nimicnicie, toţi veleitarii, toţi agramaţii, se cred de o seamă cu mine; cum îmi fac cafeaua, vor să-mi fure caimacul! Cred că o să-i dau dracului pe toţi şi voi pleca să-mi caut Muza. Dacă o mai găsesc, văd ei pe dracu’! - Ghiţucă, înţeleg că mult ai mai iubit-o! Măcar era frumoasă? - Numai la prostii îţi stă gândul… Nu ştiu cum era, că ne-am iubit platonic, de la mare distanţă… - Haide, de, asta să i-o spui lu’ mutu! Tot târgul ştie că aţi fost amanţi… - Gurile rele, gurile rele. De fapt, doar am cochetat o vreme cu ea, apoi doar am încercat să salvăm aparenţele. - Am înţeles, ai suferit tare mult. Păi, ce-mi spui tu că s-a întâmplat, e ca şi cum ai face ceva de unul singur într-o casă de toleranţă… - Nţţţ! N-ai înţeles nimic. Unde mai pui că Muza este aici şi te aude!... Iar e zburlit ca un motan arţăgos. Dar risc în continuare dialogul, încercând să-i scot din cap această obsesie: - Măi, Ghiţă, măi, ca să-mi demonstrezi că nu te-ai scrântit, ia fă bine şi arată-mi-o şi mie! Mai adineauri spuneai că a revenit… - Se vede că nu te duce cerebelu’. Muza mea e moartă şi vie în acelaşi timp! - Hai, bre, că este indecent ceea ce spui tu! - Nu ştiu dacă este bine s-o vezi şi tu… dar dacă ţii cu tot dinadinsul!... Şi, cu o grimasă acră pe figură, luă cu sfială, temător chiar, pânza albă care acoperea oglinda mare. Am venit cu mare precauţie în spatele lui. Şi, pentru o clipă, am rămas perplex: din oglindă mă sfredelea cu privirea o arătare ce aducea a bărbat! Apoi… ,,m-am râs” cum n-am mai făcut-o de când mă ştiu: Muza purta mustaţa şi ochelarii lui Nechezan!... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE