FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Electoralia I
Text postat de Andrei Florian
România electorală este în fierbere. La linia de start s-au aliniat două mari grupări ale aceluiași sistem. De partea stângă, figurile cele mai proeminente sunt marcate de stigmatul corupției, al colaborării cu fostele structuri de informații, al apartenenței la cea mai criminală formațiune politică din istoria României. De partea dreaptă, cu foarte mici excepții, asemenea. Electoratul din teritoriu, și el, este structurat după aceleași criterii și împărtășește aceleași simpatii cu foștii. Foști comuniști, foști securiști, tot felul de foști și actuali. În fapt, România se găsește în aceeași repartiție electorală ca în anii ’90.
Singura mare diferență este dată de generația anilor ’90. Lipsiți de un sistem de educație performant, aceștia au crescut cu Google, FaceBook, Twitter, Yahoo și cu ochii în micile ecrane. La sfârșit, dar nu cei din urmă, am lăsat o mare categorie de electori, cea mai evoluată din punct de vedere al educației, al atitudinii, al spiritului civic, al curajului de a intreprinde ceva în cont propriu, adică diaspora românească. Mulți dintre aceștia, luând contact si îmbrățișând depriderile democratice si civilizația occidentală, nu se vor mai putea întoarce niciodată în acest “sistem al foștilor”. Este în firea legică a progresului. Cum va vota majoritatea acestora depinde în mare măsură de oferta politică supusă votului.
Nu putem, însă, să mai discutăm despre alegeri interne fără să mai luăm în calcul repartiția de forțe în plan internațional și în plan mondial. România este o țară membră a UE și NATO. Dacă dorim să dăm un pronostic cât mai apropiat de evoluția cea mai probabilă a traiectoriei Românei spre civilizația occidentală va trebui să luăm în calcul și rezultatul alegerilor din SUA.
Este România pregătită să facă pasul hotărâtor spre civilizație și ce presupune acest pas?
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Epigramist, nu ma dezamagesti si nu ai facut-o niciodata. Banuiesc ca te pot intelege.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-11-01 17:46:05
         
 
  Domnule Bordas, sunteti liber sa va plictisiti oriunde doriti dumneavoastra. Eu vorbeam despre alegerile din USA si despre consecintele rezultatelor pentru noi, dar asa se intampla cand ai idei fixe si anchilozate, te plictisesti inainte sa citesti fraza pana la capat.
Sunteti liber la program.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-11-01 17:45:44
         
 
  "Epigramist ne poate spune mai multe despre scandalul declansat de crimele acoperite de Casa Alba a preacuratului Obama.
Ne va spune, oare?
:)"
(Andrei Florian)

Cu riscul de a te dezamagi, nu ma pasioneaza deloc politica si politicienii decat in masura in care imi devin subiecte de texte umoristice.
Nu dau doi bani nici pe unii, nici pe altii. Asta nu inseamna ca nu stiu tot ce misca. Tocmai de aceea sunt si echidistant si vad lucrurile exact cum sunt, fara a fi patimas.



 
Postat de catre General Motors la data de 2012-11-01 16:10:40
         
 
  20 de ani de influență rusească? Rîd și pruncii de școală, domnule AF.

De ce nu spuneți direct: USL ne duce la pierzanie. Alegeți drumul spre civilizație. Votați dreapta. Votați ARD.

Ar fi mai cinstit. Și mai aproape de prozelitismul pe care îl practicați pe aici.

Mă plictisiți cu banalități expuse pe post de adevărări fundamentale.

Vorba cronicarului, ușor adaptată situației: mai nasc în țara asta și oameni cu capul pe umeri.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-11-01 16:02:36
         
 
  Domnule Bordas, in mesajul ambasadorului american, „profund preocupat în legătură orice tentativă de amenințare a independenței instituțiilor democratice”, si ma refer strict la polarizarea opiniilor "Urmeaza provocari extrem de mari. Romania se apropie de o serie de alegeri dificile care este posibil sa dezbine poporul".
In fapt, Mark Gitenstein face o prognoza a alegerilor din SUA si arata ca, dupa acestea, radicalizarea pozitiilor in plan international urmeaza sa ne puna in fata unor optiuni fundamentale. Daca marea inghesuiala din decembrie nu a facut nimic altceva decat sa ne lanseze intr-o forma sau alta sub o serie de regimuri aservite intereselor rusesti, iar halul in care se gaseste Romania este elocventa in acest sens, ambasadorul ne anunta ca, in decembrie, avem sansa sa alegem drumul spre civilizatie. E drept, Romania este plina de agenti de influenta sovietici, indivizi care si-ar vinde si mama ca sa pastreze Romania intr-o mizerie care sa le poata asigura controlul, dar optiunea electoratului inteligent poate fi determinanta in evolutia ulterioara a Romaniei spre o civilatie care sa asigure prosperitatea individului si sa creeze "un sistem juridic si administrativ care sa ii incurajeze pe tineri sa ramana in tara".
Ca sa putem intelege ce s-a intamplat in cei peste 20 de ani de influenta ruseasca, trebuie sa cunoastem ce s-a intamplat in '89.
La minutul 88 veti gasi marturia sefului contraspionajului romanesc din acea perioada, marturie care nominalizeaza elitele romanesti aflate in solda Moscovei. Merita!
http://www.nasul.tv/
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-11-01 15:22:02
         
 
  Vax.

America nu înseamnă Gitenstein, după cum nici glăsuiala lui Gitenstein nu înseamnă vocea Americii.

Dacă se va găsi cineva să-i spună insului de mai sus că-și depășește clar atribuțiile cînd își dă cu părerea prin presă despre, printre altele, care procuror e bun de șef și care nu, fiți sigur că America nu se va simți ofensată.

Eu tot mai sper într-un ambasador american de profesie. De fel de fel de lobyști m-am cam săturat.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-11-01 14:08:26
         
 
  Că o vrem sau nu, soarta României pe următorul deceniu se decide pe 6 noiembrie în America

Obama si noi
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-11-01 13:33:27
         
 
  Epigramist ne poate spune mai multe despre scandalul declansat de crimele acoperite de Casa Alba a preacuratului Obama.
Ne va spune, oare?
:)
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-26 23:24:58
         
 
  Intre timp, in Romania, lovitura de stat data in grup organizat capata o forma continuata. Ministrul Dobritoiu doreste sa implice si fortele armate.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-26 22:44:26
         
 
  http://www.foxnews.com/politics/2012/10/26/father-seal-killed-in-libya-says-clinton-vowed-to-arrest-and-prosecute/?intcmp=trending  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-26 22:35:35
         
 
  Iata ce se spune in presa americana:
http://www.foxnews.com/politics/2012/10/26/cia-operators-were-denied-request-for-help-during-benghazi-attack-sources-say/#ixzz2AQiAzN5K
Obama si-a vandut sufletul profetului.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-26 22:04:09
         
 
  PS pagina ta...nici în loc de hîrtie igienică, e grosolană și plină de balast! :))  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-10-23 17:55:51
         
 
  așa, trollere, dă-ți arama pe față! doar atît poți la nervi?
Hai să te ajut: ”găozar”, ”țigan împuțit”, ”complotist”....
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-10-23 17:54:31
         
 
  Mars de aici, ca imi murdaresti pagina, incultule.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-23 15:58:03
         
 
  oricum ești jenant, l-ai cunoscut personal, băi musiu afelache, pe Asachi de știai că picta? mă umflă rîsul și-mi imaginez că pe vremea Ducăi-vodă te-ar fi urcat în perpeleac, uns cu dohot și tăvălit prin fulgi de cioară.de ce? iaca așa, de spurcăciune și stricare a cărților!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-10-23 15:00:35
         
 
  trollere, mai pune mînuța aia oranj și mai citește-o carte...știi, chestiile alea din hîrtie, cu foile acoperite de litere!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-10-23 14:50:49
         
 
  Gheorghe, asa este, cum spui tu. Toti cei pe care nu-i cunoastem nu exista.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-23 14:13:02
         
 
  gafeule, iar ai comis-o în comentariul de mai jos! așa-i cînd te ia gura pe dinainte și kultiura pe dinapoi: Gh Asachi, pictor? common, a predat arhitectura, geodezia și istoria artelor, o fi mîzgălit vreo acvarelă-două trei dar eu unu nu știu de niciun tablou semnat de el.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-10-23 09:25:06
         
 
  In finalul filmuletului, o doamna ne poate demonstra ca batranetile nu sunt intotdeauna senile si nicidecum triste. Ma intreb cati dintre noi am fi batut atata drum ca sa depunem flori la mormantul marelui Gheorghe Asachi, prozator, poet, jurnalist, pictor, cunoscut om politic.

 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-23 02:42:45
         
 
  Avem patru de NU pana acum. E clar ca ne-am nascut in perioada de tuica.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-20 21:35:35
         
 
  o să [mă] risc și eu c-un răspuns.
frate, știi cum e? în viața asta, nimic nu-i veșnic.
așa și cu bizonu mioritic.
se mai trezește o sută de ani, mai doarme-o sută, mai trage-o țuică, își mai pune-un dvd, mai [...] o mioară, etc.
acu depinde cînd te naști, cum îți fu norocul.
cam asta.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-10-20 21:31:55
         
 
  Avem trei de NU, unul mai pitoresc decat altul.
Domnule Latunski, nu stiam ca imi cunoasteti parintii. Salutari din partea tatalui meu. Va asteapta sa mai schimbati amintiri din epoca de aur.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-20 10:30:03
         
 
  Amarnic te mai chinuie grija pentru România, AF, de parcă ți-ar fi soră rămasă fată bătrînă, ori mătușă văduvă. Și văd că vrei s-o căpătuiești, să-i faci un viitor. Nu vezi că n-ai nici o șansă cu alde noi, exponenți ai criminalului regim comunist (precum și părinții tăi sînt). Du-te, nene, pe alte meridiane, lasă altruismul și idealismul, sîntem nevindecabili. Sau măcar du-te pe un sait cu lătrători de serviciu, cu analiști politici și prezicătoare. Iar pe mine nu mă jigni, plasîndu-mă în comunitatea ”oamenilor inteligenți”, îmi inoculezi sentimentul că (eu cu tine) facem parte din aceeași gașcă.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2012-10-20 08:18:59
         
 
  Nu e constructiv, dar apreciez sinceritatea.
Multam fain!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-19 23:22:02
         
 
  nu eschivez!

părerea mea sinceră e că pentru noi, cei trecuți de prima tinerete, nu mai există un viitor, acea inflexiune de care vorbești nu va avea loc pe parcursul vieților noastre.

dacă s-ar putea, toți politicienii noștri ar trebui topiți și făcuți din nou.
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-10-19 22:02:02
         
 
  Mihai, eschivezi? Eu vreau sa fac un sondaj intr-o comunitate de oameni inteligenti, asa cum se gaseste aici. Uite, hai sa nu-i spunem sondaj. Hai sa-i spunem altfel. Sa-i spunem cum vrei tu, numai sa reusim sa dam un raspuns care sa fie si sincer si constructiv.
Care este, in opinia ta, pasul care poate determina aparitia unui punct de inflexiune in traiectoria Romaniei?
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-19 21:54:45
         
 
  te dezamăgesc, pot fi și 100 de opinii la fel de asemănătoare, însă asta nu se cheamă sondaj. treaba asta, ca să fie corectă, ascultă de legea numerelor mari...

eșantioane de peste 1000 de "răspunzători" cu marjă de eroare de câteva procente...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-10-19 21:46:46
         
 
  Mihai, dar ce ar presupune, in opinia ta, ca Romania sa faca pasul acesta?
Considerand ca iti doresti in mod real sa trecem peste pragul saraciei, un prag care, in opinia mea, ar fi ma degraba o consecinta decat o conditie a atitudinii fata de civilizatie, care ar fi pasul hotarator in aceasta directie?
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-19 21:42:04
         
 
  Ok, am inteles :)
Ca sa rezum, daca tot doresc sa fiu cinstit si sa fac un sondaj corect, pana acum s-au pronuntat doua opinii sensibil asemanatoare. Doi de NU.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-19 21:37:05
         
 
  gafeule, răspunsul meu e un NU cât se poate de ferm și de convins, deoarece, cu burta goală și mațele ghiorăind de foame, ar fi penibil să spunem că aparținem europei civilizate...

l-am înjurat pe brucan, însă am făcut-o de pomană...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-10-19 21:29:48
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Mihai, vad ca tu esti mai aplicat si de aceea imi permit sa iti mai pun o data intrebarea din finalul textului. Este Romania pregatita sa treaca pragul care delimiteaza Romania comunista de Romania europeana?
Domnule Bordas, sunteti liber.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-19 21:21:18
         
 
  Bon. Despre text. Banalități sentențioase. Și sentințe banale. Unele, de-a dreptul răsuflate.

La ce categorie ați dori să-l încadrați? E prea slab pînă și pentru o gazetă de perete.

Pentru a comenta în mod polemic, e nevoie de un text pe marginea căruia să se poată polemiza. Al dumneavoastră este, cu multă îngăduință, o înșiruire de lozinci.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-10-19 21:01:37
         
 
  gafeule, văd că te uiți zbanghiu, și-n dreapta, și-n stânga!

fratello, ținând cont că numărul votanților e undeva pe la 45-50% și că ei, electorii, se împart în două părți aproximativ egale, eu zic să-ți mai înfrepți privirea și spre marea masă tăcută, mută din punct de vedere electoral.

până la urmă, adevărata majoritate aici este, și nu în dreptul celei care l-a pus pe chioromela președinte...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-10-19 20:54:38
         
 
  Am notat. E timpul sa parasiti polemica, daca nu mai aveti nimic de adaugat, desi nu vad care a fost aceea. Cand va aduceti aminte ce anume ati dorit sa comentati in mod polemic cu privire la textul de mai sus, puteti reveni. Altfel, doar ca sa produceti praf, e inutil. De prafuiti sunt satul.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-19 20:48:53
         
 
  De obicei, evit polemicile cu persoane mancurtizate. Pentru dumneavoastră, azi, o mică excepție.



 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-10-19 20:25:41
         
 
  Domnule Bordas, nu m-ar mira sa imi citati si din Dan Diaconescu, semn al afinitatilor dumneavoastra. Se vede treaba ca nu ati inteles ori nu ati citit nimic din ceea ce am scris. Mai la stanga decat suntem nu mai exista decat comunismul. Ori, intre mai multa Europa si intre mai mult comunism, dumneavoastra sugerati sa mergem in directia opusa civilizatiei. Este si asta o optiune, dar va plaseaza tot in categoria fostilor, cee ce imi confirma teoria ca Romania nu a progresat cu nimic nici la nivelul mentalitatilor si ca ne gasim exact acolo unde mineriadele si-au pus bornele.
Astept si parerile celor care doresc sa mergem inainte.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-10-19 16:12:53
         
 
  Un prim pas, cu dreptul, înspre stînga:

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/dezvaluiri-socante-in-sanul-pdl-gelu-visan-radu-berceanu-mi-a-oferit-spaga-ce-spune-berceanu-281306.html

Aștept pașii următori. Sunt convins că fiecare județ a avut bercenii lui.

Articolul? Subțire. Nu cel din RL, desigur.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-10-19 15:46:42
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE