FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Între bătut câmpii și performanță
Text postat de Marian Tudorel Lazar
Uneori mai bat câmpii. Mă duc la câte un ogor, al meu, plin de bălării, mă uit la imensitatea lui, mă întreb cum l-aș putea lucra, iau un băț și încep să-l bat. Și atunci trece pe lângă mine prostul satului. Știți voi care. Cel pe care toată lumea îl ia la prășit, la săpat și la tot felul de munci. "Ce faci, bă, aici", mă întreabă el, zâmbind din colțul buzelor. "Ia, dă, să văd dacă pot să fac și eu la fel". Și îmi ia bățul din mână, începe să bată cu el câmpul, câmpul meu, și râde de să se tăvălească pe jos. După ce se distrează îndeajuns, ori poate după ce i-a obosit mâna, se întoarce înțelegător spre mine și îmi spune: "Nu ar fi mai musai dacă ai da cu o sapă?". Și tot el ia propria sapă, începe să îmi arate de zor cum să-mi lucrez pământul și sapă, sapă cu simț de răspundere. Ba chiar îmi lasă una cadou, cam gioarsă, e drept, după care pleacă râzând la treaba lui. Amu, ori cu bățul, ori cu sapa, tot un băț e și asta. Așa că bat câmpii în continuare, cu sapa, dacă tot mi-a făcut-o cadou prostul satului. Până trece pe lângă mine plugarul satului. Știți voi care. Cel pe care, de câte ori ai de cărat ceva cu căruța, de arat ceva în grădină, de cărat niște bălegar, de cumpărat ceva din obor, îl chemi, îl plătești și el îți face treaba.
"Ce faci, nenicule, ari pământul cu sapa?!. Ori ești prost, ori ești bolnav." Numai că eu, setat pe grija mea, îi răspund mai mult automat: "da' ce, nu se poate ara și cu sapa?". "Bre, da' bolând tre' să mai fii"! Cu plugul se ară, nu cu sapa! Și, ca să-mi arate cum se face, coboară plugul din căruță, înhamă calul și îmi ară o bucată bună, cu simț de răspundere. "Ei, na, îți place"? "Da, îmi place"! "Așa se ară, nenișorule, nu se zgărie pământul, cum faci tu"! "Așa se ară, nenișorule", răspund și eu, tot automat, privind strivit la câmpul din fața mea. "Apăi, mai am și alte treburi de făcut, îmi zice plugarul, plecând în drumul lui, văzând că "nu mișc nimic din urechi".
"Plug să fie atunci", îmi zic eu și întorc sapa, o țin ca pe un bici și încep să mă plimb pe câmp strigând "hăis, Bouleanu, cea, Plăvanu". Nu, nu erau cai, erau boi, dar nu contează, erau buni și aștia să-mi tragă plugul imaginar. Și atunci trece pe lângă mine tractoristul satului. Știți voi care. Cel care, când se apucă să are, duduie pământul sub el. Oprește tractorul, se uită la mine și mă întreabă: "Văd că nu-ți sunt boii acasă, nene, îți sunt la câmp. Termini până diseară"? "Oi termina, dacă îmi arăți dumitale cum", răspund eu. "Apăi, dă-ți boii la o parte și lasă-mă să-ți arăt cum". Îmi dau "boii" din drumul lui și îl las să-mi arate ce știe el a face. Și ară, domnule, ară bine, cu simț de răspundere,cum știe el să facă. Da' cum nici la el nu dau din urechi, ridică plugul și se duce în treaba lui.
Amu', cu terenul pe jumate arat și cu gândurile ceva mai limpezi, dau o fugă până acasă, iau niște grăunțe, taman atâtea cât să le arunc să fac niște masă verde pentru animale, pe jumătatea arată, iar restul îl las așa, că tot aveam de gând să las terenul nearat anul acesta, să se mai odihnească, da' nu eram sigur dacă pentru la anul să-mi iau doar plug și cai sau să-mi cumpăr un tractor. Și m-am hotărât: îmi iau motosăpătoare. Pentru că, la urma urmei, câmpul nu este chiar așa mare cum credeam și, dacă mai vin și la anul să-l bat cu bățul, sigur iarăși mai găsesc câțiva deștepți, care să mi-l lucreze pe jumătate. Între timp, eu mă documentez cum se lucrează cu motosăpătoarea pentru ca, atunci când voi începe să o folosesc, să le dau lecții la toți...
"Cea, Bouleanu, hăis, Plăvanu, hai cu tata acasă"!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE