FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Revoluția licuricilor
Text postat de Marian Tudorel Lazar

Plouase în poiană și bălți mari străluceau din loc în loc. Era pe înserat și cerul plumburiu atârna ca un lințoliu peste poiana nemișcată. Din când în când, o pală de vânt rece făcea iarbă să suspine biciuind apa de sub ea, gata să o înnece. Se făcu tot mai întuneric și tot mai frig.
Dintr-o dată, o luminiță se iți din dosul unui fir de iarbă. Apoi alta, și alta, și altă până când centrul poienii se lumină de torțe albăstrii și tremurătoare. Un zumzet, apoi un pocnet ca de cucută ruptă de vânt se auzi din mijlocul roiului de torțe. Curioasă și neagră ca noaptea, ce cuprindea de-acum totul, coțofana se trase mai aproape.
"Vrem lumină", "vrem căldură", "ne-am săturat de umezeală"! - se auzea dinspre viermuiala luminoasă.
"Vreo revoluție?" -se gândi coțofana, gata să-și pună urechile pe înregistrare, pentru veștile de a doua zi.
Vreo doi șoareci, treziți de concertul de lumini și scandări repetate, se treziră buimaci și începură să chițăie:
"Vai, Doamne, am agonisit cu atâta greu provizii pentru iarnă și "luminații" ăștia or să le dea foc într-o clipă. Supărați, începură să aruce înspre protestatari cu ghivecele în care își puneau, iarna, semințe, ca să aibă puțină verdeață de ronțăit. Un licurici se clătină tremurător și fu înghițit de ape.
O căprioară se apropie și ea, curioasă și flămândă. Ar fi trebuit să fie acasă, în culcuș, dar foamea, cu fulgerele și tunetele din timpul ploii, o zăpăciseră și credea că licuricii anunță zorii zilei. Se apropie tot mai mult când, dintr-o dată, un urlet sinistru sparse liniștea nopții. Scandările licuricilor încetară brusc și fiecare fugi în dosul unui fir de iarbă. Doar căprioara rămase, înghețată de spaimă. Și spaima nu-i trecu nici măcar atunci când colții unui lup i se înfipseră adânc în beregata plăpândă. Ochii i se umeziră, dându-și în sfârșit seama ce se întâmplă, și rămaseră, duioși, privind întrebători spre cerul înstelat: "de ce, licuricilor?" Dar lumina din ochi i se stinse curând și nu mai rămaseră decât două oglinzi sticloase, în care se oglindeau zeci de luminițe ce se adunau din nou în centrul poienii, în timp ce lupii sfârtecau flămânzi trupul nevinovat. Două hiene, atrase de urletul lupilor și de mirosul de carne caldă, se apropiară amușinând. Așteptau ca lupii să-și termine masa, ca să se hrănească și ele cu ciolanele rămase. Între timp, lăsară pe pământ două excremente, ca ofrandă pentru licuricii ce le purtaseră noroc în noaptea aceasta. Atrași de mirosul de căldură, licuricii se apropiară temători, întrebându-se: "gata, fuseseră de ajuns scandările, li se împliniseră cererile, mai trebuie să se adune"? Câțiva dintre ei se înghesuiră, norocoși și fericiți, pe "insulele calde". S-ar fi așezat și ceilalți, dar nu mai era loc. Și, oricum, primii ocupanți deja bâzâiau mulțumițiși nu mai primeau pe nimeni: aveau căldură, aveau lumină și, parcă, mirosea și a mâncare. Dintr-o dată, o geană de lumină portocalie se ivi în depărtări. Speriați, licuricii își stinseră torțele, strigând disperat: "Vai, of, văleu ce nenorocire, ce absurditate, ce calamitate"! Curând, soarele se ivi, strălucitor și învingător, în toată splendoarea lui. Ascunși prin găurile pământului, chiar și cei care, mai înainte, se ghemuiseră la căldură, licuricii mai aveau putere doar să suspine:
"Las', că mai e și mâine o zi"!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE