PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
De ce s-au săturat românii de politicieni Text postat de Marian Tudorel Lazar Dacă ai răbdare să priveşti de departe lumea politică românească, primul lucru ce-ţi loveşte ca un bici simţurile este un iz de mahala: nu dispute de idei, nu prezentări de programe, nu soluţii venind în întâmpinarea problemelor oamenilor, ci certuri, jigniri şi acuze la adresa adversarilor politici. Dacă ar fi să aleg un refren pentru muzica tribunelor „politichiei”, singurul potrivit ar fi „ba a mătii, că-i mai proastă”. Ne-am obişnuit atât de mult să vedem ură şi ceartă între roşu şi portocaliu, între stânga şi dreapta, între centru-stânga şi centru-dreapta, între centru-centru şi centru-mai puţin centru, că ni s-ar părea ireală o scenă în care doi politicieni de culori diferite discută politicos, civilizat, fără ranchiună şi, mai ales, fără să-şi privească, ostentativ şi ameninţător, beregata. Ce să mai spun de o scenă în care cei doi cooperează, în virtutea faptului şi numai a faptului că au un ţel comun, care trebuie să-i apropie în pofida oricărei alte diferenţe, slujirea poporului. Ei sunt aleşii noştri! Pe care îi alegem nu ca să ne facă demonstraţii de meciuri de box, ci ca să gospodărească ÎMPREUNĂ avuţia noastră, avuţie care este, nu în ultimul rând, şi a lor. Sunt diferiţi pentru că cei care îi aleg sunt diferiţi şi sunt acolo sus pentru ca, prin exemplul lor, oamenii diferiţi să convieţuiască în pace şi înţelegere, nu în dezbinare. Sunt diferiţi pentru că reprezintă interese diferite, dar interese care trebuie să COEXISTE, nu să se excludă reciproc! Să presupunem că Gheorghe şi Ion, doi ţărani proşti, de la ţară, vor să-şi lucreze ogorul, singurul lor ogor, şi au doar o căruţă, singura lor căruţă. Pentru că Ion este cam turc şi Gheorghe este cam chinez, au păreri diferite despre boii care trebuie să le tragă căruţa, dar amandoi ştiu că au nevoie de boi, că altminteri rămân pe loc şi mor de foame. Aşa că, se duc, împreună, să aleagă din târg doi boi, fiecare alegând după priceperea şi plăcerea sa. Cumpără boii şi îi înhamă la car, unul de-a stânga şi altul de-a dreapta. Amu, proaspăt înjugaţi, mi se pare normal ca boii să se mai împungă până se obişnuiesc unul cu altul. Mi se pare normal ca, la început, Ion să strige „hais” şi Gheorghe „cea”. Dar ceea ce boii nu pricep (fiindcă sunt boi!), este că, oricât ar striga Gheorghe şi Ion „hăis” şi „cea” în acelaşi timp, interesul lor, al boilor, este să tragă carul înainte, oricât de proşti ar fi Gheorghe şi Ion şi oricât ar continua, unul „hăis” şi altul „cea”. Pentru că, până la urmă, văzând cum nu se urneşte carul din loc, şi Gheorghe şi Ion s-or plictisi, s-or supăra şi s-or enerva şi, proşti cum sunt, tot pe boi s-or răzbuna şi or începe să-i bată până când, ori o iau împreună din loc, nu contează că-i în stânga sau în dreapta, ori îi omoară pe-amândoi şi-i trimit la măcelar, apoi îşi cumpără alţi boi, capabili să tragă împreună, la acelaşi jug. Că, în parabola mea, boii sunt politicienii, este uşor de priceput. Că Ion şi Gheorghe sunt poporul român, iar este uşor de înţeles. Mai greu de priceput este care este carul. Ori, carul este şi guvernul şi parlamenul, şi administraţiile locale şi cea centrală şi o mai fi şi altceva. Carul este statul. Statul care nu poate fi în dublu exemplar, câte unul pentru fiecare bou! Deci, cine vrea să se înjuge la carul ţării, fie că-i obişnuit mai mult pe partea de hăis, fie pe cea de cea, dacă vrea să tragă căruţa înainte, să facă bine şi să se înţeleagă cu orice bou i-o pune stăpânul lui, poporul, fie de-a stânga, fie de-a dreapta. Iar dacă boii au o scuză, că sunt animale şi nu au încotro, nu se pot sustrage de la sarcina jugului, fiindcă sunt lipsiţi atât de minte cât şi de libertatea de a alege, politicienii care se înjugă la carul naţiunii nu au nici o scuză şi nu au voie, nici măcar o clipă, să fie boi! În plus, dacă nu sunt în stare să-şi învingă resentimentele sau proasta educaţie, din dragoste pentru popor şi din respect pentru sfânta meserie de conducător, să se ducă la... abator. Nu, nu ca să fie tăiaţi, ci ca sa taie. Să se facă măcelari şi să-şi ostoiască astfel setea de sânge, de ceartă şi de răzbunare. Pentru că numai acolo, între mugete şi zbierete de animale speriate, este singurul loc unde un politician poate să uite că este om şi să vorbească precum un animal. Cât despre comportamentul de mahala, mahalalele nu mai există! Poate au mai rămas mizeria şi sărăcia, au mai rămas pe ici pe colo gunoaiele vechilor mahalale, dar oamenii sunt alţii. Şi, mai ales, aspiraţiile sunt altele. Dacă tanti Leana şi nenea Costel s-au născut în mahala, or fi avut ei şi clipe frumoase, dar sentimentul general faţă de această amintire este de repulsie. Repulsie la această amintire şi la tot ce seamănă cu ea. Repulsie cu atât mai mare atunci când această amintire este adusă la suprafaţă de cearta dintre doi aleşi, doi oameni respectaţi şi de la care aşteaptă multe lucruri bune, fie Gheorghe, fie Ion, fie Leana, fie Coste. Da, Leana şi Costel, Gheorghe şi Ion s-au născut cu nişte tare. Da, din cauza acestor tare, pot fi antrenaţi în jocul politic al huiduielilor, scuipatului şi arătatului cu degetul sau, mai rău, al aruncatului cu pietre. Dar aspiraţia lor spre bine şi frumos va face ca, în primul moment de luciditate, să urască toate ţaţele politice ce i-au provocat, fie că-s de stânga, fie că-s de dreapta, fie că-s de centru sau de orice culoare şi nuanţă a curcubeului. Cine are urechi de auzit, să audă: poporul român nu mai vrea ţaţe în fruntea sa, nu mai vrea golani, derbedei, scandalagii şi mahalagii, nu mai vrea necivilizaţi certăreţi şi mânioşi şi nu mai vrea culori, vrea transparenţă. Vrea eroi, dar nu de mucava. Vrea meseriaşi, dar nu gropari care să sape groapa altuia. Vrea oameni buni, dar nu de cinci minute. Vrea buni oratori, dar nu de fraze găunoase. Vrea conducători, dar nu birjari. Dar, mai ales, vrea nişte boi adevăraţi care să-i tragă căruţa, FĂRĂ SĂ SE ÎMPUNGĂ! E chiar aşa de greu de înţeles?! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Eu cred că afirmaţia cu privire la interesul personal este un clişeu. După ce m-am documentat cu privire la instaurarea şi dezvoltarea comunismului în diverse ţări ale lumii, am rămas uimit să aflu că, în procesul de exportare a comunismului, de multe ori, forţele interne folosite pe post de cal troian au fost sprijinite chiar de oamenii politici locali, de capitalul lor de încredere, dar de care s-au descotorosit imediat ce au simţit "pământ tare" sub picioare. Şi-au cunoscut aceşti oameni, care s-au lăsat folosiţi, interesul personal? Evident că nu. În plus, cât valorează viaţa şi averea unui om care îşi pierde onoarea?! Poate părea un cuvânt mare, dar nu este pentru că nevoia de apreciere face parte dintre nevoile primare ale omului, la fel de importantă ca hrana şi căldura. Din punctul meu de vedere, chiar dacă aparent unii politicieni pun interesul personal înaintea celui public, de fapt ei fac acest lucru tocmai pentru că nu îşi cunosc foarte bine interesul personal.   Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-01-19 08:39:06               La ei, totul se rezuma la atat: INTERESE PERSONALE.   Postat de catre General Motors la data de 2012-01-18 21:36:41	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23930 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE