FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Ciocburamiaiul
Text postat de Dragoș Iovan
O întîmplare neobișnuită, petrecută recent, comparabilă cu desfacerea celei de-a șaptea peceți și hrănirea sihaștrilor prozodici doar cu bozie și papir virtual în loc de lăcuste și miere, atrage atenția celor care colindă ograda și chiliile lavrei sinilii.
În căutarea de raiting, egumenul, prea cinstitul stareț Ioan Chrysostomos Korbulov își suflecă mînecile, luă o cazma și se apucă să facă pe-arheologul la poalele unui tumul de indiferență. Ce găsi acolo, nu-i mare scofală, doar niște cioante din epoca paleocatrenistică a prerenascentiștilor lirici, care nici la Muzeul de Istorie Naturală din Găgăuzii-de-stepă ( latunski poate confirma)n-ar fi atras vizitatori. Atunci, în lipsă de altceva, medită el preț de cîteva fîrtare de ceas și își zise să facă din ele o lucrătură uimitoare, mergătoare, răsuflătoare și vorbitoare. Ce, numai rabinul Elie Baal-Shel din Chelm și Gustav Meyrinck să aibe un Golem, domnia-sa nu? Cu ce e mai cu moț d’alde doftorașul Frankenstein al hăbăucei Mary Shelley decît starețul de la “Sînta Evroekoliteraturnaia cea Sinile și Preacurată”?!
Zis și făcut! Spălă cuvioșenia-sa osemintele, le puse într-o legăturică și le duse în chilia sa cu gîndul de a încropi din ele ceva ce n-a văzut Kazanul, Gorgora-Gondarul și Uniunea Scriitorilor din România, laolaltă.
Dacă golemul ori lighioana tocmită din ciovzîrte ale decedaților avea doar o tărtăcuță, după o îndelungă chibzuință, pe principiul că mai multe guri și minți fac mai mare scandal decît una, cea a părintelui Korbulov avea trei.
Pe cea din mijloc o tocmi dintr-o butie în care rămăseseră drojdii de zaibăr. Ca să nu sune a gol, o înzestră cu niscaiva circuite din liță de cupru, o diodă și un megafon anacronic, iar ca să aibe o înfățișare lumească, trase pe ea scalpul unui juvete beregățit de băștinașii Navajos și de societatea de consum în anii 70’ , undeva prin California.
Cea din stînga, oleacă sinistră, o dură dintr-o ladă metalică de computer programat doar pe Pascal și Kobol. Ca să aibe aparențe antropomorfice atașă de ea, folosind clei de prun, o căpățînă de suin gorjan și un burdihan cu tot cu ombilicul aferent, provenind de la aceeași specie. Cînd circuitele se încingeau prea tare, din buric și măruntaie fîsîiau sudalme spurcate, dar cu puțină apă sfințită răcirea era asigurată.
La a treia căpățînă, neavînd material adecvat, folosi mucava și niște maculatură provenind de la revistele cu integrame. Arăta ca un personaj de desene animate, dar funcționa și aceasta mulțumitor, iar ca să posede și mufă, o înzestră cu un căpșor de guzgan. Era cam strîmtă mintea dinăuntru, dar pronunța silabele destul de repede și coerent.
După ce isprăvi arătarea, cocoță căpățînile pe osemintele găsite, le legă strașnic cu sfoară să nu se bălăngăne, o îmbrăcă în niște cîrpe mitocosite cu artă, iar în lipsa suflului divin, ca să-i dea viață cum se cuvine, preacuvioșenia-sa pulveriză în gurile celor trei capete cîte un flacon de rinofug și o boteză, în numele literaturii, codrului albastru și ignoranței desăvîrșite , cum altfel decît “Cioc-bur-amiai”.
Ar fi folosit mentol, dar era prea scump și oricum cavitățile bucale ale treimii duhneau prea tare. Destul și bine că Ciocburamiaiul se puse în mișcare, scrîșnind, răsuflînd prin toate cele trei guri, vorbind, socializînd cu cine se nimerea în preajmă, ba mai mult chiar, compunînd catren după catren.
Nu mă credeți? N-aveți decît să scotociți în arhivele atelierului de remaiat prozodii. Iată ce mostre lirico-epigramistice scoase Ciocburamiaiul pe gurile-i întreite, chiar zilele trecute, cînd l-am surprins în trapeză bind apă chioară dintr-o stacană bleu cu motive scatologice:

“pe-acest om cu mintea shuie,
si potenta de ne-nvins,
nu stiu cati curcani l-au prins,
iubindu-se c-o statuie.” (1)

Bîrîi vocea din mijloc, cu zvon de bute și pe loc îi răspunse grohăind sinistru din stînga, capul de rîtan:

“El încearcă și se screme,
catrene la nimereală
să ne scrie, de o vreme,
dar îi iese-o cufureală
de cuvinte, la extreme!” (2)

Nici căpățîna de guzgan nu rămase mai prejos și chițcăi la repezeală, ceea ce în opinia lui era o epigramă:

“ți-ai luat vilă cu grădină,
reche, ai și limuzină
și depozite-n valute
vânzând sticlele băute...” (3)

Așteptînd ca istoria literaturii să se pronunțe asupra oportunității golemului ecoliterar, vă sfătuiesc să vă încuiați în chilii, fiindcă dacă e zădărîtă, arătarea egumenului Korbulov e tare agresivă.

(1) Citat din opera neobositului D. Cioaca
(2) Stihuri rîgîite de gloria catrenului, M. Buricea
(3) Epigramă în pană de integramistul pîrît, a. mihai, autointitulat ratatouille
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE