PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Ciocburamiaiul Text postat de Dragoş Iovan O întîmplare neobişnuită, petrecută recent, comparabilă cu desfacerea celei de-a şaptea peceţi şi hrănirea sihaştrilor prozodici doar cu bozie şi papir virtual în loc de lăcuste şi miere, atrage atenţia celor care colindă ograda şi chiliile lavrei sinilii. În căutarea de raiting, egumenul, prea cinstitul stareţ Ioan Chrysostomos Korbulov îşi suflecă mînecile, luă o cazma şi se apucă să facă pe-arheologul la poalele unui tumul de indiferenţă. Ce găsi acolo, nu-i mare scofală, doar nişte cioante din epoca paleocatrenistică a prerenascentiştilor lirici, care nici la Muzeul de Istorie Naturală din Găgăuzii-de-stepă ( latunski poate confirma)n-ar fi atras vizitatori. Atunci, în lipsă de altceva, medită el preţ de cîteva fîrtare de ceas şi îşi zise să facă din ele o lucrătură uimitoare, mergătoare, răsuflătoare şi vorbitoare. Ce, numai rabinul Elie Baal-Shel din Chelm şi Gustav Meyrinck să aibe un Golem, domnia-sa nu? Cu ce e mai cu moţ d’alde doftoraşul Frankenstein al hăbăucei Mary Shelley decît stareţul de la “Sînta Evroekoliteraturnaia cea Sinile şi Preacurată”?! Zis şi făcut! Spălă cuvioşenia-sa osemintele, le puse într-o legăturică şi le duse în chilia sa cu gîndul de a încropi din ele ceva ce n-a văzut Kazanul, Gorgora-Gondarul şi Uniunea Scriitorilor din România, laolaltă. Dacă golemul ori lighioana tocmită din ciovzîrte ale decedaţilor avea doar o tărtăcuţă, după o îndelungă chibzuinţă, pe principiul că mai multe guri şi minţi fac mai mare scandal decît una, cea a părintelui Korbulov avea trei. Pe cea din mijloc o tocmi dintr-o butie în care rămăseseră drojdii de zaibăr. Ca să nu sune a gol, o înzestră cu niscaiva circuite din liţă de cupru, o diodă şi un megafon anacronic, iar ca să aibe o înfăţişare lumească, trase pe ea scalpul unui juvete beregăţit de băştinaşii Navajos şi de societatea de consum în anii 70’ , undeva prin California. Cea din stînga, oleacă sinistră, o dură dintr-o ladă metalică de computer programat doar pe Pascal şi Kobol. Ca să aibe aparenţe antropomorfice ataşă de ea, folosind clei de prun, o căpăţînă de suin gorjan şi un burdihan cu tot cu ombilicul aferent, provenind de la aceeaşi specie. Cînd circuitele se încingeau prea tare, din buric şi măruntaie fîsîiau sudalme spurcate, dar cu puţină apă sfinţită răcirea era asigurată. La a treia căpăţînă, neavînd material adecvat, folosi mucava şi nişte maculatură provenind de la revistele cu integrame. Arăta ca un personaj de desene animate, dar funcţiona şi aceasta mulţumitor, iar ca să posede şi mufă, o înzestră cu un căpşor de guzgan. Era cam strîmtă mintea dinăuntru, dar pronunţa silabele destul de repede şi coerent. După ce isprăvi arătarea, cocoţă căpăţînile pe osemintele găsite, le legă straşnic cu sfoară să nu se bălăngăne, o îmbrăcă în nişte cîrpe mitocosite cu artă, iar în lipsa suflului divin, ca să-i dea viaţă cum se cuvine, preacuvioşenia-sa pulveriză în gurile celor trei capete cîte un flacon de rinofug şi o boteză, în numele literaturii, codrului albastru şi ignoranţei desăvîrşite , cum altfel decît “Cioc-bur-amiai”. Ar fi folosit mentol, dar era prea scump şi oricum cavităţile bucale ale treimii duhneau prea tare. Destul şi bine că Ciocburamiaiul se puse în mişcare, scrîşnind, răsuflînd prin toate cele trei guri, vorbind, socializînd cu cine se nimerea în preajmă, ba mai mult chiar, compunînd catren după catren. Nu mă credeţi? N-aveţi decît să scotociţi în arhivele atelierului de remaiat prozodii. Iată ce mostre lirico-epigramistice scoase Ciocburamiaiul pe gurile-i întreite, chiar zilele trecute, cînd l-am surprins în trapeză bind apă chioară dintr-o stacană bleu cu motive scatologice: “pe-acest om cu mintea shuie, si potenta de ne-nvins, nu stiu cati curcani l-au prins, iubindu-se c-o statuie.” (1) Bîrîi vocea din mijloc, cu zvon de bute şi pe loc îi răspunse grohăind sinistru din stînga, capul de rîtan: “El încearcă şi se screme, catrene la nimereală să ne scrie, de o vreme, dar îi iese-o cufureală de cuvinte, la extreme!” (2) Nici căpăţîna de guzgan nu rămase mai prejos şi chiţcăi la repezeală, ceea ce în opinia lui era o epigramă: “ţi-ai luat vilă cu grădină, reche, ai şi limuzină şi depozite-n valute vânzând sticlele băute...” (3) Aşteptînd ca istoria literaturii să se pronunţe asupra oportunităţii golemului ecoliterar, vă sfătuiesc să vă încuiaţi în chilii, fiindcă dacă e zădărîtă, arătarea egumenului Korbulov e tare agresivă. (1) Citat din opera neobositului D. Cioaca (2) Stihuri rîgîite de gloria catrenului, M. Buricea (3) Epigramă în pană de integramistul pîrît, a. mihai, autointitulat ratatouille Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE