FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
file din jurnalul lui Hadrilică (1)
Text postat de Dragoș Iovan
În primul rînd trebuie să avertizez lumea, și-n general orice ins care mă fugărește cu vătraiul în mînă sau îmi pune grîu cu ratinex în sufragerie că aceste însemnări sunt redactate de mine. Da, sunt un șobolan de intravilan, Rattus Anonymus, subspecia epigramater integramatus, de fapt sunt singurul exemplar în viață, celelalte, clonate în laborator, n-au fost viabile, și am învățat să scriu. N-a fost simplu, dar tehnica computerelor mi-a venit în ajutor, așa că n-am nevoie de degete opozabile să țin un plaivaz, e suficient să apăs cu botul niște taste.
Dacă ceilalți chițorani trăiesc în hrube, conducte de termoficare, pe cîmp sau sub podeaua bucătăriei, eu sunt un rozător de strană, fiindcă locuiesc într-un schit și nu unul de rînd, ci chelcă șoz noblî, cu particulă. Eu, nu mitocul de mitocani. Ați auzit bine, moa, Michel Hadrien de Merde Salée zis "Roade-Pătrățele" provin dintr-o familie cu sînge bleu și îndelungate tradiții în ronțăirea gazetelor, cotoarelor de dicționare și coperților revistelor cu integrame.
Mi-am descoperit vocația devreme, pe la șase săptămîni, cînd, deabia ieșit de sub confortabila protecția a maicii-mele, o adevărată mamă eroină, producătoare a aproximativ o mie cinci sute de generații de hîrți (înmulțiți cifra cu minim doisprezece și-o să vedeți cîți frați și cîte surori posed ) am dat într-o pubelă de o foaie unsuroasă, pictată-n careuri alb-negre. Cum nu știam încă citi am amușinat-o curios , am morfolit-o conștiincios și, plăcîndu-mi gustul rînced-savuros, condimentat cu mucegai doar cît trebuie, am înghițit-o repejor. De atunci asta e hrana mea spirituală de zi cu zi. Altfel mă hrănesc cu ce-apuc: coji de ouă, resturi de legume fezandate, plastic, talaș, oase, ba chiar și cărniță. Soarta a făcut să mă tîrăsc pe sub mobile, să sap tunele și să trăiesc în beznă. Dacă eram liliac, fluture sau guguștiuc ajungeam sigur poet, ori măcar fabulist ca văru-meu care-i pastișează pe Grigore Alexandrescu și pe Esop. Fiindcă veni vorba de Esop, sunt fericit că ieri am dat de cap unei definiții rare: sclav celebru în oglindă! Nu v-ați prins, e POSE ?! Bine, e cu S în loc de Z, cum bolborosește nenea Dumi', care nu poate diferenția cele două litere nici dacă-i arăți pisica. Are o scuză, dumnealui e un capybara bătrîn, care a venit tocmai din Los Angeles unde e animal de companie la o firmă de electronică, ca să ne învețe arta ronțăitului în patru rime. Zice că e prezbit cu "sî" , din cauza vibrațiilor lesei are și o ușoară hipoacuzie, ceea ce nu-l împiedică să sîsîie și să zîzîie catrene cu o viteză uimitoare, de cinci bucăți pe minut. E talentat, moșu, ce mai și mă tot îndeamnă să stihuesc și eu! Am descoperit că nu e ușor, dar ce satisfacție cînd reușești să rimezi de pildă "beat" cu "băiat" sau "mișu" cu "pișu", E adevărat integrama e mult mai elevată, dar fiind destinată cu precădere spiritelor alese, apte să deguste o încrucișare din doișpe ori doișpe, profesionistă, în timpul liber mă îndeletnicesc și cu astea...cum le zice? gramipee...amigrape...egramipe, asta-i!
De ce m-am hotărît să țin un jurnal? Fiindcă pot și vreau să rivalizez cu lio rat a lu' la fonten, sunt un șobolan de mănăstire, ce-i drept virtuală, dar tot lavră se cheamă că-i, pot să scriu destul de ușor, folosind un mouse și vreau ca realiările mele să rămînă posterității de rozătoare ce mă vor urma. Un văr de-al străbunicului ce-a călătorit cu unu' Columb zicea așa: " în viață nu contează ce ronțăi, contează ce bagi în gură și, pardon de expresie, ce scoți de sub coadă!" N-a descoperit el, americile, dar a murit fericit pe la doisprezece ani, vîrstă record pentru specia noastră, căzînd într-un butoiaș cu gorgonzola și halind pînă i-a plesnit duodenul.
Din capul locului vreau să se știe că nu mi-e frică de nimic! Nici de raticide, nici de terieri ori pisici. Bine, Fane, motanul mănăstirii, mă fugărește zilnic, ultima oară am scăpat din ghearele lui făcînd pe mortul, dar am semnat un armistițiu: el se preface că mă hăituie, eu îi dedic cîte un catren și treaba merge bine, fiecare simțindu-se util în felul lui.Principalul e să nu se prindă starețul, că-l demite din funcție și-aduce alt cotoi, mult mai zelos.

* anul I, deux dă mai

Azi am făcut cunoștință cu încă trei confrați, toți din confreria căreia i se spune firesc, "ratonistă" sau "ratogramă" a făuritorilor terținelor, catrenelor și sextemelor de toate soiurile. Mișu Brambur, un șobolan cu blana roșie, știrb, dar cu ochi fioroși, veșnic injectați, cam bîlbîit de felul său, Alex, un tip bisericos, cică a studiat la seminar, dar a trebuit să-și abandoneze studiile , fiindcă l-a prins rectorul rozîndu-i roba și nea Val, un exemplar frumos, cu bot fățos care se ocupă pe lîngă rime de toate soiurile și pastișele din clasici cu "arta incisivă", adică roade artistic lemnul, trebuie să-i vedeți sculptura din strană, e superbă, zici că-i făcută cu dalta și șmirghelul. Roșcatul e nostalgic, oftează după vremurile demult apuse cînd era dăunător cooperatist într-un CAP din Oltenia, după care s-a reprofilat a făcut un curs de cabluri și e expert în calculatoare, dar eu cred că se laudă, fiindcă după cum scrie nu pare a fi intelectual. Mi-a propus să facem o partidă de scrabble și ce credeți, susține un nonsens: cică Marx e un cuvînt din cinci litere: M, A, R, C, S! Acum vă las, se servește prînzul în trapeză și trebuie să mă înființez la coadă, poate-mi pică vreun oscior din Descartes, o fărîmă din La Bruyère sau barem un zgîrci din autorul meu preferat, Mihail Roller . Motto-ul meu? "Rebusiști din toate ghenele încrucișați-vă!"
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  jalnic ești, recheiovane,
când faci plângere! scrii jalba
rezemat de trei bidoane
și golești rachiu cu halba!

 
Postat de catre adrian mihai la data de 2011-11-23 12:23:06
         
 
  ești zău harnic hadriene
mi-a spus piranda-ți, nene
că te cît goliși la kil
v-ați făcut un bidonville!
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-11-23 11:42:40
         
 
  de la păstorel, iovane,
ai luat - și-i mare dramă! -
arta de-a goli bidoane,
nu de-a scrie epigramă...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2011-11-23 10:33:49
         
 
  îmi zice a.mihai că aș fi criță
prefer să fiu bețiv ca Păstorel
decît lipsit de haz ca mihăiță
și buimăcit de caroiaje ca și el
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-11-23 00:41:02
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  reche-(c)laponul

când în casă frigul crește
și toți tremurăm - parol! -
recheșan se încălzește
doar pe bază de alcool...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2011-11-22 23:34:45
         
 
  reche-gospodarul

dând pe gât mereu - reține! -
opt răchii și nouă votci,
recheșan dă la bovine,
după care... la boboci!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2011-11-22 23:28:24
         
 
  dormind dus, beat, pe tăpșan,
(ce tablou funebru!)
ce visează recheșan?
c-a ajuns celebru!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2011-11-22 23:19:45
         
 
  Mulțumesc pt aprecieri,d-le Florian!Ați ghicit, scopul acestui jurnal animalier era să destind atmosfera un pic cam încrîncenată de pe europeea, vale a oftaturilor poetice, cîteodată cam banale. Faptul că dei doi colegi au reacționat vehement, cu rictusuri virtuale ofuscate, mă face să cred că scopul a fost atins. Acum, serios discutînd, nu cred că stimabilii m.a. și buricea mihai sunt "roșii", ci doar nstalgici ai vremurilor în care tătucu-stat le oferea iluzia unei existențe sigure, cu rația zilnică a cojiței de trapist uscat pe masă, dar unele reflexe dispar greu la o anumită vîrstă. De aceea menirea umoristului e să îndrepte moravuri(ridendo castigat mores), ironizînd apucăturile de rozătoare, căpușă,cucuvea sau stăncuță.  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-11-22 19:55:50
         
 
  Domnule Adrian, in acest caz, daca v-a distrat intr-atat, autorul si-a atins scopul. Atat cu mine, cat si cu dumneavostra. Chiar ma intreb de ce intarzie sa apara Steluta :)  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-11-22 16:47:02
         
 
  "...cum ati dedus ca despre...? Culoarea sau firea?" (AF)

textul de mai sus, stimate,
m-a distrat de nu se poate!
e-o traducere nebună
din română... în română!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2011-11-22 16:42:16
         
 
  Domnule Adrian, eu am iesit in calea altuia, dar, ca tot ati deschis discutia, cum ati dedus ca despre dumneavostra se vorbeste in acest pamfletel? Culoarea sau firea?  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-11-22 16:25:19
         
 
  domnule a. florian,
(că tot mi-ai ieșit în cale..)
zici că-s roșu (ca guzgan)
comunist... cum ești matale?
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2011-11-22 16:21:59
         
 
  Spre deosebire de domnul Adrian, colegul de mai jos, mie mi-a placut acest monolog. Imi place pentru ca personajele acestui pamflet sunt schitate cu talent, frumos colorate, iar daca "intriga" nu este incarcata cu o doza suficienta de "adrenalina", in schimb, jocul de cuvinte face toti banii. Eu l-as fi intitulat, "sobolanul rosu"  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-11-22 15:54:26
         
 
  sau
Șobolanul NecheZan,
cântărind ca mai-nainte,
e suspect, când e Iovan,
de port ilegal de minte!
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2011-11-22 15:35:46
         
 
  da' trama, narațiunea-ți plăcu monsieur Rata? Oui?
N-am ce face, cu tipourile pe-aici, validîndu-mi-se textele pe-apucate n-apuc să le corectez.

mă acuzi de ce nu ai,
e firesc dar nu e bai
decît rîca-ți din canal,
mai bine portu' ilegal...
("ce-ai sub brăcinar băiete?
am ce n-am și dau la fete"...doinire autohtonă din zona Hîrții-de-sus, jud. Rom-emanați)
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-11-22 15:20:40
         
 
  "N-a fost simplu, dar tehnica computerelor mi-a venit în ajutor..." (D.I.)

"...cînd, deabia ieșit de sub confortabila protecția a maicii-mele" (D.I.)
............
plus vreo sută de virgule, aruncate împrăștiat, care-ncotro, așa, să fie și să se găsească! halal ex-editor! pune mâna pe carte, ochi-de-șoim!

cât timp lume-o să cutreier,
zi de zi și an de an,
îl acuz pe d.iovan
de port ilegal de creier!


 
Postat de catre adrian mihai la data de 2011-11-22 15:14:42
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE