PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Esenţa conceptului „părinte” nu este de A FACE ci de A CREŞTE copii! Text postat de Marian Tudorel Lazar „Spunea cineva, într-un comentariu de la editorial, într-o logică, aş zice eu ilogică "A nu-ti respecta conducatorii, este totuna cu a nu-ti respecta parintii." Ce analogie! Esenţa conceptului "părinte" este aceea de a face copii. Iar copiii, într-adevăr, trebuie să-i respecte. Conducătorii nu fac popoare ci ei sunt făcuţi de popoare. Aşadar analogia inversă pare mai aproape de realitate. Ca atare, a nu-ţi respecta poporul este totuna cu a nu-ţi respecta părinţii.” Emanuel Cristescu Un domn, respectat şi demn de tot respectul, dar care işi vede capătul înţelepciunii ceva mai departe decât este în realitate (părerea mea actuala!), a făcut afirmaţia, destul de sănătoasă la prima vedere, că esenţa conceptului părinte ar fi aceea de a face copii. Păi, atunci, părinte se numeşte şi nebuna care face un copil şi îl aruncă la ghena de gunoi, dementa care îşi omoară copiii ca să fie cu amantul, nemernica sau nemernicul ce-şi chinuie copiii că nu se lasă dresaţi precum un câine şi alte mii şi poate milioane de MAMIFERE cu denumirea de „homo sapiens” ce-şi închipuie că, dacă au procreeat, deja au făcut mai mult decât era absolut necesar şi obligatoriu. Părerea mea însă (şi-mi place să cred că nu numai a mea) este că ceea ce caracterizează un părinte este tocmai acel chin de fiecare zi, că ai făcut ce trebuie pentru copilul tău, ca să-i fie bine în viaţă, că l-ai educat şi pregătit îndestul, încât să fie capabil să se descurce singur şi să-şi găsească fericirea, să şi-o construiasca bizuindu-se pe propriile puteri, acea dulce şi cumplită nelinişte că, acea fiinţă care depinde sau nu mai depinde de tine, dar a depins cândva, este la adăpost de orice rău şi orice nelinişte. Părinte nu este cel care pune la bătaie un spermatozoid sau un ovul, ci cel care pune la bătaie întreaga sa viaţă şi tot ce iubeşte mai mult, ca să asigure fericirea altei fiinţe, nu neapărat pentru că există o legatură de sânge şi de descendenţă între părinte şi acea fiinţă, ci pentru că există o puternică şi minunată dorinţă interioară de a dărui dragoste şi fericire. Dar dacă am stimula această nevoie? Dacă am dărui bani cuiva ca să crească un copil? Păi, asta se întâmplă deja, la casele de copii sau în cazul asistenţilor maternali, când oamenii sunt plătiti ca să fie părinţi. Să fie aceştia mai puţin părinţi? Da, sunt mai puţin părinţi, dar nu sunt puţine cazuri când, aceşti „mai puţin părinţi” sunt chiar mai mult părinţi decât cei care sunt părinţi naturali. Şi cred că am demonstrat deja aceasta, puţin mai sus, acolo unde am dat câteva exemple grăitoare şi culese de pe la ştiri, adica din viaţa reală, despre părinţi denaturaţi. Pe de altă parte, chiar dacă aceşti părinţi surogat sunt părinţi „doar” pentru că sunt plătiţi pentru aceasta, să îşi aleagă ei, oare, această meserie, de a fi părinte, doar pentru singurul criteriu pecuniar? Nu credeţi că trebuie să existe deja şi acel „ceva” interior, acea nevoie de a ajuta şi a contribui la fericirea unui pui de om? Acea dorinţă sfântă şi mistuitoare de A FI PĂRINTE, chiar dacă nu a contribuit cu absolut nimic la procreerea acelui copil? Eu sunt convins că, a fi părinte, nu înseamnă un spasm muscular, nu însemnă nici acele cumplite dureri de naştere şi acel dulce sau imposibil de descris chin de a purta, timp de nouă luni, ceva ce mişcă în tine şi-ţi dă tot organismul peste cap. Părinte înseamnă răspundere, grijă şi multă, multă dragoste. Iar plata, că este sau nu este şi bănească, este, în primul rând, satisfacţia de a dărui o nouă viaţă lumii, nu timp de o clipă, nu timp de nouă luni, ci zi de zi şi clipă de clipă, din momentul conceperii şi până în momentul când nu te mai poţi îngrijora, pentru că toate grijile au murit, deja, odată cu tine. Şi poate nici atunci! A fi părinte înseamnă grijă şi responsabilitate. A fi părinte înseamnă chin liber consimţit, dar imposibil de refuzat. Şi acum să luăm la puricat altă afirmaţie a preaînţeleptului domn de mai sus. Afirmă dumnealui că, nicidecum, conducătorii unui popor nu pot fi comparaţi cu părinţii, ba chiar invers, poporul este similar părintelui conducătorului. Păi, stimaţi domni, moare poporul de grija conducătorului?! Să fim serioşi! O iubi poporul conducatorul, dar cel care se îngrijeşte ca să-i fie celuilalt bine este conducătorul faţă de popor şi nu invers. Şi ce dacă face acest lucru plătit! Şi ce dacă acel conducător este recompensat băneşte şi prin alte onoruri ca să fie un bun părinte pentru poporul ce-l cârmuieşte! El este asemenea oricărui asistent maternal, care nu poate să-şi aleagă aceasta meserie, dacă nu are acea înclinaţie naturală spre meseria de părinte. Da, unii asistenţi maternali sunt mai puţin asistenţi maternali decât alţi asistenţi maternali. O chestiune ce ţine de talent, de întelepciune şi de experienţă. Dar toţi, absolut toţi pleacă de la un minim, minimul necesar. Şi nu sunt de acord nici cu afirmaţia că „nu conducătorii fac popoare, ci conducătorii sunt făcuţi de popoare”. Conducătorii se nasc, nu sunt făcuţi! Şi conducătorii fac popoare. Istoria a demonstrat-o. Trebuie doar să o citeşti. Un singur om poate fi liantul unui grup care să rămână unit peste ani şi ani până se naşte din el un popor sau chiar mai multe popoare. Poporul evreu se presupune că a pornit de la un singur om. Dar să zicem că nu se pune ca exemplu, că nu toţi cred în ceea ce spune Biblia. Dar poporul dac? Oare nu a fost făcut de Burebista? Oare, daca nu exista Burebista şi nu unea toate triburile dace, mai exista Sarmizegetusa? Mai venea Traian să cucerească un pământ nelocuit? Mai apăreau românii? Dar, dacă nu era Cuza, mai exista România? Poate?! Aici nu există poate, domnule Cristescu! Aici nu ne mai jucăm. Sunteţi poate mai cult, mai întelept şi mai deştept ca mine, dar asta nu va scuteşte sa mai calcaţi în străchini,câteodată, acolo unde eu nu am călcat niciodată şi nici acum nu calc. Deci, încă o data, afirm tare şi răspicat: conducătorul face popoare! Afirm tare şi răspicat chiar mai mult de atât: conducătorul, oricare ar fi el, este chintesenţa unui popor, chintesenţa acelui popor din acel timp şi acel loc. Nu există conducători proşti, nu există conducători răi, nu există conducători nebuni! Ei sunt totdeauna, fără excepţie, omul potrivit la locul potrivit. Ei sunt strigătul de durere, de triumf, de bucurie sau de umilinţă al acelui popor, al acelui timp. Câteodată este un strigăt de teroare, sunt de acord, dar, la nivel macro, teroarea nu mai este un drum spre înfrângere, ci un drum spre vremuri mai bune. Şi strigăte de teroare apar doar la vremuri de iminentă răscruce. Nu vă place Hitler? Nici mie nu-mi place. Dar el a fost omul apărut cand Germania era în fundul gropii. Hitler a fost strigătul de teroare al unui popor ce tânjea să se ridice. Şi s-a ridicat. Doamne, ce s-a mai ridicat! Şi, Doamne, ce s-a mai ridicat şi Rusia după Stalin! Vă place Gorbaciov? Mie mi-a plăcut. Dar a fost începutul declinului pentru Rusia. Cât priveşte noii „tirani” Gadafi şi nu mai ştiu care, mie nu-mi par chiar atât de grozavi şi nu prevestesc schimbări extraordinare pentru popoarele lor, dar prevestesc că ceva se întâmplă acolo, că ceva se urneşte şi lumea musulmană începe să-şi dea seama că, a trăi prea mult în umbra strămoşilor, nu ţine nici de foame, nici de sete şi nici de cald. Deci, rămân la părerea că, a nu-ţi respecta conducătorul. înseamnă a nu-ţi respecta părinţii şi chiar mai mult de atât, înseamnă a nu te respecta pe tine însuţi. Pentru că. nu văd cum s-ar putea respecta pe sine cineva care nu ştie să-şi respecte părinţii. Deci analogia d-voastra inversă PARE, DAR NU ESTE mai aproape de realitate, este chiar total contrara realităţii. Iar acum, după ce am avut îndrăzneala de a contrazice un om mai cult şi cu mai multă minte decât mine, te rog să-mi ierţi şi îndrăzneala de a-mi cere iertare pentru această îndrăzneală. Am făcut-o, cred eu, de dragul adevărului, dar poate avântul tinereţii şi beţia polemicii m-au dus ceva mai departe decât ar fi trebuit. Ceartă, mustră şi îndreaptă, că eu mai mult nu voi mai vorbi pe acest subiect decât, doar, de mi se va cere să explic, să recunosc sau să mă declar învins. Şi, de voi fi învins, mai mult voi câştiga, că mai de folos îmi pare să-mi îndrept o greşeală decât să am bucuria efemeră a rostirii unui adevăr. Să fii iubit! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   maestre, despre polivalenţele semantice ale apelativului "distinse", într-un număr (pentru matale, desen) viitor.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-30 22:24:18               Oricum, a se observa că a luat şi naganul escu bidineaua şăfului în mîini şi ne tot dă cu "distinse"-n sus, "distinse" jos, de-am ajuns să mă uit pe lîngă mine, bănuitor, ca să-mi disting "distinsele" calităţi ce mi-au procurat un sentiment genealogic de lord cu rădăcini în william cuceritorul!   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-30 21:55:49               Decucem, din spumosul banc, zis pe de rost de către naganul escu, anume că el nu este intelectual! Altfel, de unde atîta detaşare?!!...   Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-30 21:49:58               typo - popor   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-30 20:38:40               @ distinşi colegi, antinomia aparent de nereconciliat a aserţiunilor dvs, citez a) "A nu-ti respecta conducatorii, este totuna cu a nu-ti respecta parintii." şi b) "a nu-ţi respecta poporul este totuna cu a nu-ţi respecta părinţii" mie unuia, iertare, ca părinte, fiu, şi om din popr, printr-o asociere bizară de idei, mi-a amintit un banc vechi de tot, care mi s-a părut bun. dar dacă aveţi altă părere, sau dacă îl ştiaţi deja, nu-l mai citiţi. cică, prin anii 20 şi ceva, un genial sculptor sovietic primeşte o comandă pentru un bust al lui Lenin. dar, vezi, băi tovarăşe (i se spune) bustul ăsta e chiar pentru piaţa roşie, tre să iasă ceva original, viu, revoluţionar, ceva care sfărîmă şabloanele artistice burgheze, că altfel kamceatka te mănîncă. zis şi făcut, înainte de dezvelirea bustului, tipul de la GRU, NKVD, KGB, sau ce-o fi fost, trimis să examineze capodopera, constată cu stupoare că Lenin avea cioc, mustaţă, şapcă, era în general ok, dar avea în plus (pardon) 2 ţîţe, în consecinţă scoate naganul şi-l întreabă liniştit pe marele artist ce e cu silicoanele. - păi, tovarăşu comisar, răspunde artistul, în viziunea mea revoluţionară, Lenin, ca mamă a glorioasei noastre patrii sovietice, trebuie să aibă obligatoriu, scuzaţi, ţîţe. ţîţe de la care suge clasa muncitoare, în alianţă, fireşte, cu ţărănimea muncitoare. zic eu, e destul de clar. - hm. dar intelectualitatea? - iertare, tovarăşu, n-aţi comandat decît bustul.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-30 20:37:58               Textul de mai sus denotă înţelegerea afirmaţiei "esenţa calităţii de părinte este aceea de a face copii" în contextul evidenţierii incorectitudinii analogiei "copii-părinţi" "popor-conducători", de tipul înţelegerii, ca să mă esprim tot analogic, de care a dat dovadă Gherghe când cineva îi spunea că nevastă-sa se află în păpuşoi cu Vasile! Replica lui Gheorghe, devenită celebră, suna cam aşa: "Ei şi? Ce-i porumbul meu? E al CAP-ului!" Să scrii o asemenea poliloghie doar pentru a-ţi permite luxul de a te trage de bretele cu cineva, în final, rostind un nepoliticos "Să fii iubit!" este o performanţă!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-29 05:29:49	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE