FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sonet 223 (CCXCIV) - continuare
Text postat de Cristian Vasiliu
Și iată-ne la capăt! Ne-așteptă începutul
Cu alte nesfârșite primejdii si tăceri;
Ne va tăia iubirea învingător trecutul,
Sau am învins fiindcă suntem și azi ca ieri?
Trecutul: la răscruce ne-am înecat cu vise
Și-am învățat iertarea greșindu-ne cumplit;
Ni-s porțile de humă pe dinăuntru-nchise,
Dar dincolo de ele trecutul a murit.
Și totuși viitorul, cu-ntunecate ape
Se bucură sub gheață, tăcut, ca un mișel;
Ne vrea sleiți și singuri, dar noi, de-mi stai aproape,
Cum am trecut trecutul, vom trece și de el.
În ciuda zbuciumării prin care am trecut,
Nu-i viitor mai dulce decât un nou trecut.

29.I.2011
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Tea, Adrian, Radu, dle Corbu, multumesc pentru lectura si pentru comentarii...

Si Adrian si Radu au spus tot ce se putea spune despre acest sonet. Interventia mea acum ar fi tardiva...

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-02-02 23:01:24
         
 
  O mica observatie imi permit si eu: 223 in cifre romane se scrie CCXXIII. Numarul din paranteza reprezinta, in cifre arabe, numarul 294.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-30 11:48:30
         
 
  De fapt, monostihul final salvează toul. Mai vîrsticul tău coleg (fr. vill.) are și alte propuneri:
"- nu-i șleau mai larg decît e bărăganul;
- nu-i chin mai crunt decît din gelozie;
- nu-i masă cînd nu-ți umpli burdihanul;
- nu-i zămislire ca în baie, nici veselie ca- bătaie"
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-01-30 08:49:17
         
 
  Unde zice că-i așteaptă un început?! în versul 1

și etc... s-o lăsăm baltă.

...
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-01-29 20:12:39
         
 
  Dacă-mi permiteți...


"Cu alte nesfârșite primejdii si tăceri" - păi, iartă-mă, dacă tot ați învins, și vă așteaptă un început învingător (vezi versul 3), el nu prea sună bine.>> (R. Ș) - nu-i așteaptă niciun început. Unde zice că-i așteaptă un început?! Versul 3, împreună cu al 4-lea, formează o întrebare, iar întreabrea, de cele mai multe ori, așa cum știm, nu este certitudine, ci cere una.

"paranteză - versul 3, învingător trebuie pus între virgule" (R. Ș) - e un adverb, se recomandă virgulele, dar nu-s obligatorii.

"versul 4: ce ați învins? pe cine? păi dacă iubirea "taie" trecutul, premiza că sunteți ca ieri cade din start." (R. Ș) - repet: acolo e vorba de întrebare, nu de certitudini. Eu așa văđ versul acesta: ne va spăla iubirea (invingător) păcatele (trecutului, evident) sau am învins (am rămas aceeași) fără această "spălare"? Am învins = am rămas împreună (cred)

"versul 6: "Și-am învățat iertarea greșindu-ne cumplit" - iertarea nu poate fi o greșeală, așa cum e scris, așa rezultă. trebuia - greșindu-ne cumplit, am învățat iertarea" (R. Ș) - e de ajuns o virgulă, după "iertarea".

"versul 7: porțile de humă - un clișeu, nu exprimă nimic, la fel "pe dinăuntru"" (R. Ș) - dinauntrul lor, evident.

"versul 8: "Dar dincolo de ele trecutul a murit." dincolo, unde? afară, sau înăuntru? și de ce "dar"? cu ce contrazice ideea morții trecutului faptul că ați închis niște porți ale comunicării? evident, trebuia "și". (R. Ș) - dincolo, în afara lor. Trecutul, timpul obiectiv a murit. Porțile ( = timpul subiectiv, timpu' lor) au rămas închise - timpul interior a încremenit. De aceea, "dar"-ul este perfect justificat. Traducere:

"Ni-s porțile de humă pe dinăuntru-nchise,
Dar dincolo de ele trecutul a murit." =
timpul nostru a încremenit, dar timpul obiectiv a trecut.


S-avem pardon, e un text foarte bun. Asta în măsura în care, bineînțeles, îl citim ca pe o poezie, nu ca pe un tratat științific.
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2011-01-29 19:10:30
         
 
  "Nu-i viitor mai dulce cum noul început." cred că ar soluționa, monorima.

În rest este OK. Felicitări domnule sonetist!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-01-29 18:56:33
         
 
  A treia stea e de la mine, Cristi!

calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2011-01-29 17:52:45
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Cristi, de data asta, după părerea mea, sonetul e total compromis prin exploatarea, pînă la diluare și plictis, a ideii de "trecut", atît în formă (chestie prohibită în sonet, nepermisă nici măcar în ipostază de figură de stil) cît și în fond, dar nu numai.

la o analiză cît de cît atentă, unele chestii par a nu avea noimă. piese de puzzle care nu se lipesc nicicum.

"Cu alte nesfârșite primejdii si tăceri" - păi, iartă-mă, dacă tot ați învins, și vă așteaptă un început învingător (vezi versul 3), el nu prea sună bine.

paranteză - versul 3, învingător trebuie pus între virgule

versul 4: ce ați învins? pe cine? păi dacă iubirea "taie" trecutul, premiza că sunteți ca ieri cade din start.

versul 6: "Și-am învățat iertarea greșindu-ne cumplit" - iertarea nu poate fi o greșeală, așa cum e scris, așa rezultă. trebuia - greșindu-ne cumplit, am învățat iertarea

versul 7: porțile de humă - un clișeu, nu exprimă nimic, la fel "pe dinăuntru"

versul 8: "Dar dincolo de ele trecutul a murit." dincolo, unde? afară, sau înăuntru? și de ce "dar"? cu ce contrazice ideea morții trecutului faptul că ați închis niște porți ale comunicării? evident, trebuia "și".

și așa mai departe

noroc cu distihul final, care, prin jocul inspirat de cuvinte, salvează cît de cît aparențele...

sorry, asta e părerea mea...

cît despre stele... ce dracu să mai zic acum, atîta vreme cît și eu am acordat o sută de stele fără niciun comentariu... (hi, votvero, oau, poete, etc)
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-01-29 15:50:22
         
 
  * argumentat  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2011-01-29 15:22:49
         
 
  Foarte reușit, Cristi. Am argumetnat prin alte părți...

**
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2011-01-29 15:22:38
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE