FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
SPOVEDANIA CUCERNICEI BASSILISCA
Text postat de Gheorghe Rechesan
Venisă luna lui Cuptior, cu vijelii năprasnice da' și cu secetă mare de credeai că va arde pămîntul. Murii cei sinilii ai mitocului crăpau de căldură, să muiaseră șî condeiele dîn pană de gînsac de-atîta vipie, iară zama de bozie săcase demult pîn călămări. Chiliile lavrei erau, mai tăte, pustii, fîrtații se duseră care-ncotro, unii la răcoare de codru des, alții cu miloaga pă pustii, dup'un coltuc dă ghiers or' dupe f'un ciob dă stea, să le fie izvodirea mai spornică.
Părintele Manuil să preumbla prin ograda mănăstirii muncit dă gînduri. Așa vremuri grele nu mai prinsăsă, de cînd ctitorise domnia sa așezămîntul cel curat al Evropeii, și nici nu gîndea c-o să mai ajungă! Chit că la năpastă omu' s-arată mai înțălept, preasfinției sale nu-i venea în minte nici un gînd izbăvitor. Șî cum trecea domnia-sa așa îngîndurat șî plin dă griji numa' ce văzu o măicuță ce mătura c-un tîrn dă nuiele pîn bătătură. O privi părintele cu ochi înduioșat de-atîta rîvnă și apropindu-să încetișor, o iscod pe-ndelete:
" Au ce tîndălești măicuță p-aici? N-o hi prahul cela vrednic d' atîta osîrdie, să te canonești cu dînsul!"
Măicuța cea harnică să-ndreptă dă șale șî sărutînd mîna starețului, grăi:
"D'apoi ce să fac, preasfinția ta, aracan di mini, ia' mă aflu și io păcătoasa-n treabă, fac olecuță di curățănie p'acilea 'șa!"
Atunci părintele cunoscînd-o, și știindu-i hirea, zîsă:
" Da' dă cele sfinte voroave, ai grijă, soră?"
Măicuța Bassilisca, căci dînsa ierea, să-nchină plină de smerenie:
" În fitece ceas, cum am zăbavă dîn cele lumești, m-aștern sufletu' cum poci, la slujirea lor, dară mi-i făr' de folos! Încaltea cînd șmotruiesc la nime suparări nu pricinuiesc!"
Prepuind sfinția sa că maica cea zăloasă are f'o durere ascunsă, o mulcomi cu mare înțălepciune, dupe cum îi ierea hirea:
" Matale măicuță, ai o suparare tainică, ce-ți amărăște sufletul! Las-o în grija me, că d'aia mă ridicai vrednic oblăduitor al celor cuminți șă curați, să le ostoiesc durerile șî să le-ndrum pașii șovăielnici...spune-mi dară, ca duhovnic ce mă aflu, ce pricină dă năcaz te cearcă!"
Atunci, potrivindu-și năframa în giurul frunții și sumețindu-și rantia binișor, iaca ce agrăi măicuța:
" Sfinția ta, drept îi că am pricini dă năcaz: iaca fîrtații mă prigonesc, cari cu măscări, precum fratele Rudie, cari cu șuguieli ca bunăoară diacu' Gheorghe carile nu mă slăbește dîn cîrcoteli, da' ăl mai aprig mă tîrnosăști cu prigoanele sale, pisaru' Ioan, ăl de-i dzîce lumea p'acilea "gură de aur", barem de-ar fi așe, da' mai potrivit ar hi să-i dzîcă "gură di venin! Domnia-sa îmblă cu zavistii șî scorneli, de mi șî rușîni să le pomenesc!"
Se scărpină părintele Manuil gînditor în barbă, văzînd atîta ticăloșîie, iară măicuța Bassilisca urmă smerită:
"Domnia ta mă cunoști, io-s fimeie harnică șî sîmțîtoare, nu mă dau în lături di la niica...hrănesc orătăniile, adun buruieni pentru rîmătoare,mătur și primenesc chiliile, asud șî-n cuhnie spre îndestularea tutulor...da' ce mulțămintă aflu? Ipochimenul cela, ia-n rîs tăte sforțările miele! Bunăoară iaca ce-m zîsă: soră, vai dă tine, că ești dăocheată!"
Atunci starețul cercă s-o întoarne a șagă:
" Să poate măicuță, să te potrivești și mătăluță la orișîce șagă? Iaca șugui oleacă șî fratele Ioan, doar îl știi..."
Dară mironisița nu-l lăsă să gate șî urmă oțărîndu-să:
" Ș-aiasta nu' i tăt: cică n-am glagore nici cît cele maimuci ce spînzură pîn pomi în ținuturile-arăpești! Apăi e cu putință, sfinția ta, așa batgiocură? Au nu's șî io un suflet di stihuitoare? Au n-am sîmțire di prozodier? Știi ce crez io, preasfinte? Io zîc că pisaru' Ioan îi pizmaș pă munca me! Îl cearcă zavistia că' s dăruită cu har!"
Rămasă duhovnicia sa pă gînduri-ndelung, cît să roadă un cariu dîntr-o scoarță de bucoavnă, dupe care hotărî:
" Lasă, măicuță tăte cele în grija me! Nici ăl de Sus nu vre împilarea păcătosului, ci doar îndreptarea lui..."
Dară măicuța să oțărî iar, aprigă:
" Știi ce mai crez io, sfinția ta? Io dzîc că fîrtatu' Ioan îi beteag...mă lămuri pi mini, o doftoroaie dîn cele iscusîti în vătămări dă minte, că domnia sa are boală grea: are videnii șî scrie dă parc'ar hi aivea! Că doară, cin' o mai pomenit să vorovească năpîrcile șî gușterii precum creștinii? Aiasta' i dzîcere diavolească șî numa satana o poate face!"
Îi dădu direptate părintele ș-o mai iscodi:
" Altă pricină de-amar te mai cearcă, măicuță?"
"Cum de nu, preasfinte! Încaltea nu poci șî io să am oleacă dă prețuire, că știi matale, să făcu anu' de cînd slujesc în mitoc ?!"
"Și cam ce-ai pohti, domnia-ta?"
" Apăi, nu crez că e cu neputină ca domnia-ta să mă ungi prescurăriță, că mi-s iscusîtă șî la copt șî la frămîntat! Așa prescură luminată ca mine, nimenea nu izvodește, cale dă cinci poște ș-o vale seacă..."
Îi făgădui părintele Manuil, mironosiței Bassilisca, tăte cele pomenite, ipac îi dădu dezlegare dă păcate șî plecă domnia-sa mulțămit spre odaia sa, că vorba ceia, ce stă la temelia oricărei slujiri duhovnicești: " Cine n' are saraci să-și afle, că dară fericiți sunt ăi ușurei cu duhu', c-a lor e Împărăția slovelor!"

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE