|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pata - Obrazul stang |
|
|
Text
postat de
George (Dumitru) Corbeanu |
|
|
[fragment]
1.
Nimic extraordinar nu a anuntat nasterea lui Ion Dumitru. Lacul de langa casa cu trei camere si o bucatarie, stil vagon, cu acoperis de tigla, nu a inghetat subit, chiar daca era februarie si gerul isi facea simtita prezenta, facandu-l pe Costel Invatatoru sa isi mareasca rezerva de lemne pentru soba de teracota. Cele douazeci de gaini din cotetele joase nu au ouat sute de oua, nici macar zeci, poate unul sau doua mai mult ca in alte zile, miile de ciori ce survolau campurile ca niste avioane de vanatoare nu s-au adunat in vreun stol compact si nu au poposit pe acoperisul casei, cronacanind lugubru, animalele din gospodarie nu au devenit brusc agitate, nu au baut din picioare si nici nu au incercat sa iasa, cautandu-si libertatea pe drumul neasfaltat care unea casa din capatul strazii cu soseaua ce taia satul in doua, ci au dormitat in continuare, porcii cu raturile in troaca lor cu resturi de boabe de porumb si uruiala, vaca rumegand in nestire cateva firicele de fan care ieseau stinghere din staul iar cainele visand ca nu mai are lantul gros in jurul grumazului si ca zburda prin gradina inghetata.
Nici natura nu a facut vreo miscare in plus, noaptea a ramas incremenita, cu un cer senin pe care stelele erau pictate de o mana ferma si straluceau ca mii de lumanari stranse la un loc, luminand satul, scotandu-l din bezna adanca in care il bagasera vremurile. Norii nu s-au amenintat reciproc, nici nu au cautat se loveasca unii de altii ca taurii turbati, ci au stau linistiti la marginea cerului. Vantul, alta data sufland cu incrancenare, isi vedea de treaba lui si se plimba undeva departe de locurile acelea, gandindu-se ce tinuturi sa mai bantuie.
Doar frica era in continuare prezenta in fiecare om, ca un abur greu, facandu-le somnul scurt si negru, cu reflexe alburii.
Constantinei i s-a rupt apa pe la doua noaptea, dupa cateva contractii de intensitate joasa, care au luat-o prin surprindere. S-a foit de cateva ori, si-a pus palmele sub solduri incercand sa isi ridice trupul si sa il rezeme de tablia patului din camera din fund, apoi si-a tras de maneca barbatul care incepuse sa sforaie usurel. Costele, cheama salvarea ca mi s-a rupt apa, atat a zis.
Invatatorul s-a trezit buimac apoi s-a repezit catre telefonul cu disc din camera din mijloc. A format numarul de cinci ori, s-a oprit, a tras aer in piept, si-a trecut mainile prin par, a aruncat o privire peste umar la nevasta care statea senina cu mainle in solduri, apoi a bolborosit, E ocupat, mnezeii ma-sii cu salvarile lor. A sasea oara a avut mai mult noroc, i-a raspuns cineva, sau asa a crezut, caci auzea voci, una de femeie, tipand subtire, si alta de barbat, ferma si groasa, apasata, care nu tipa, dar nici calma nu era. Ba, inchideti, tu-va muma-n cur, urla exasperat, imi naste nevasta si voi divortati la telefon pe linia mea!
Intr-un final reusi sa scape de cuplati si forma din nou numarul de cateva cifre, ceru salvarea, aseza usurel receptorul la loc in furca dar nu se duse imediat langa nevasta, ci se aseza pe un scaun de lemn cu spatar si respira adanc de cateva ori. In tara asta nici sa mori nu mai poti, mnezeii ma-mii lor, zise si isi privi mainile care tremurau usor. Vine in juma de ora, vorbi, poti sa te ridici? Hai sa te imbraci.
Ion s-a nascut usor, mama-sa povestea mereu ca l-a nascut cu zambetul pe buze. Parca lumea era nerabdatoare sa-l primeasca, adauga privindu-l cum suge din sanul stang. O sa-mi faca rani in cateva zile, zise foindu-se in pat. E lacom.
In maternitate statusera cateva zile, apoi i-au trimis acasa, Acasa! tunase doctorul, ca n-are rost sa mai ardeti gazul pe-aici. E bine copilul, gata, e timpul sa ii aratati care e treaba.
Treaba o vedea singur, caci atunci cand nu sugea, nu dormea si nu urla, statea cu ochii mari, beliti, si inregistra miscarile din jurul lui, umbre si zgomote pe care nu avea cum sa le inteleaga, dar in care avea sa se scalde toata copilaria. Umbre si zgomote, fosnete si soapte, insinuari, vorbe aruncate printre dinti, cuvinte niciodata spuse pe sleau, o lume in care nimic nu era ce parea a fi. Un mecanism cu fiecare particica bolnava, dar cu intregul reusind sa mearga tot inainte, cu avant, dintr-o inertie cenusie.
Cand a venit Muma sa vada copilul, impreuna cu noru-sa, Sirboaica, mama Constantinei, din capatul celalalt al satului, umbrele s-au retras. Caci Muma era din alta lume, cea de dinainte, cand inca mai existau cuvinte iar oamenii se puteau privi in ochi.
S-a apropiat de patutul in care dormea linistit, invelit in trei scutece, ca o gogoasa de vierme de matase, l-a privit fix, s-a aplecat asupra lui si, cu degetul arator, noduros ca o creanga de nuc batran, i-a desfacut primul scutec si a scomonit cautandu-i coastele. Cand a inceput copilul sa planga, intai scancind, apoi deschizandu-si gura ca un peste si urland din toti plamanii, si-a retras degetul, l-a umezit, apoi, bolborosind ceva doar de ea stiut, a inceput sa ii stearga obrazul stang cu o miscare sus-jos. Bolborosea si stergea, ca intr-un final sa spuna cu naduf, Nu se ia, a boalii pata!
Ce faci Mumă lasa copilul, se arunca Constantina, hai ca il vazusi destul. Ce te-apuca sa ii inrosesti baiatului obrazul? Mamica, ia-o de aci, zise spre Sirboaica, hai, carelu ca ii luati aerul. Hai la mama, il lua in brate, gata, gata, ce iti facu baba, of, ti-a invinetit obrazul, saracutul de tine!
Muma a plecat capul si s-a dus in bucatarie, vorbind in legea ei cuvinte fara noima, date in clocot, din care ieseau la iveala ca niste bule fierbinti, E insemnat, nu se mai ia, copil insemnat, asta e.
Coarna, sora de mama a lui Costel, fata Radei si a lui Vasile, mort pe front, a fost prima care a vazut pata, la cateva ore dupa Muma. Sa vina toti odata, zisese Constantina, nu am chef de vizite in fiecare zi, agita copilul. Cheama-o pe Coarna maine, dupa ce pleaca mamica, si apoi gata, sa nu le mai vad pe-aici, vreau sa imi cresc baiatul fara mutrele lor prin jur.
Coarna deschise usurel usa, baga intai nasul, apoi ochii si fruntea, sfarsind prin a-si strecura intregul corpul voluminos in odaie. Intra tiptil, mergand pe varfuri, se apropie de patut si arunca o privire copilului care nu dormea, ci privea cu ochii mari aerul din jurul sau.
Ptiu, ca baiat mare are țățica, ia vina tu incoace, zise si il lua in bratele-i vanjoase. Il legana de cateva ori, ii baga in gura degetul mic de la mana stanga, il gadila sub barba, rase cu dinti la rasul lui cu gingii goale, apoi se intoarse spre ma-sa si zise cu jumatate de gura, Dar ce are baiatul aci pe obraz? Pare o pata, vazusi cumnata?
Doctorul Edi Chivu, prieten de familie si pediatru a ridicat din umeri, intai la telefon, cand Costel l-a sunat agitat, apoi la spital, cand a vazut copilul cu obrazul rosu de plans si in mijlocul roselii, o pata vinetie cat un bob de strugure din bolta. E un semn din nastere, zise dupa ce isi puse ochelarii si privi atent, din toate unghiurile. Un semn din nastere, asa o sa ii ramana, ridica din umeri.
Nu, zise hotarat Constantina, cu privirea sus. Nu il avea cand s-a nascut, nu l-a avut doua saptamani, i-a aparut cand a venit Coarna. Muma, bunica-mea, i-a pus semnul asta, a frecat in nestire cu degetul ala de cotoroanta pana i-a oprit sangele.
Edi rase si bau un pahar cu apa de la chiuveta, Hai ma Fetito, lasa prostiile, e semn din nastere, cam mare, e adevarat, dar asta e. Cand o sa creasta, nici n-o sa se mai vada, o sa fie ca o alunita mai mare, chiar daca acum pare urias. Semne din nastere sunt si vor mai fi, nu trebuie sa facem atata caz de ele.
Ma, tu nu intelegi ca nu l-a avut cand s-a nascut? Ce, am orbul gainilor? Nu l-a avut doua saptamani si tu o dai cu nasterea. Ce dracu!
Edi bau din nou si ridica din umeri, pentru ultima data in preajma prietenilor sai, caci de atunci nu si-au mai vorbit, chiar daca toti pedriatii din Constanta au avut acelasi gest mai tarziu, unul al intregii bresle, urmat de cuvintele, Un banal semn din nastere.
Constantina nu a crezut niciodata in Dumnezeu, si ura popii. Sarlatani cu discurs infantil, atat avea de zis. Cand baba Rada, soacra-sa care locuia in aceeasi curte, intr-o casuta cu doua camere stil vagon si acoperis de tigla, casa batraneasca, atat cat mai ramasese din ea, a venit sa faca focul in camera din fund cu un brat de lemne si i-a zis mai mult cu jumate de gura, Fetito maica, poate e bine sa il vada parintele Andrei pe asta micu, nu e lucru curat maica cu semnul ala, Constantina s-a ratoit la ea, Sa nu te prind ca mi-l aduci pe-ala pe aici, ai auzit? Sarlatan ordinar, cu discurs infantil, asta e, sa nu ii vad hainele alea de taciune ca nu stiu ce fac! Iar cand Costel s-a intors acasa, l-a luat din primire, cu voce innabusita de plans, ciuda si lauzeala, Sa nu prind picior de popa pe aici, Costele! Si baba Rada sa faca bine sa nu se mai scurga pe usile alea ca o fantoma, ca mi se zbarleste parul pe mine. Sa stea la ea acolo, ca nici sa dau țâță nu mai pot, imi ingheaza sangele in vene cand isi baga nasu pe aci.
Si cine te mai ajuta? Ca nu poti sa le faci tu pe toate, mai ales acum, buna, rea, e aici o mână in plus. Las ca nu vine niciun popa, linisteste-te, vorbi Costel cu voce domoala.
Dar popa tot veni, cu cantecul inainte si straiele negre dupa, iar baba Rada, umila, ii deschidea usile, lui si cadelnitei pe care o vantura inca de la poarta, umpland curtea si apoi casa de miros de tamaie. Mirosul isi facu loc prin crapaturile zidurilor si pe sub usi, ajunse inaintea tuturor in camera din fund si o ridica pe Constantina din pat, facand-o sa inchida precipitata usa cu cheia. Parintele Andrei se opri in camera din mijloc, intetindu-si trilul, in timp ce lauza isi tinea copilul strans la piept cu o mana iar cu cealalta isi astupa urechile cu perna. Pleaca parinte, zise tare, lasa-ma in pace cu discursul tau de doi bani! Imi vine rau de la tamaie, mi-ati afumat casa!
Popa termina cantarea, facut semnul crucii pe usa inchisa, arunca spre ea doua degete de apa sfintita, o puse pe baba Rada sa pupe o cruce de alama, facu stanga-mprejur si ajunse in curte, unde se opri. Țață Radă, eu am facut ce am putut, acum ce-o vrea Dumnezeu, zise si se inchina. Of, parinte, cum vrea Dumnezeu, ca lumea asta in care traim e toata intoarsa pe dos, spuse Rada si ii pupa mana.
Costel gasi acasa o nevasta cu fulgere in priviri, sfredelind totul in cale. Cum pasi peste pragul usii se simti ars de uitatura aceea aprinsa, iar vorbele cazura in suvoaie, repezi si reci, ca doua perechi de palme. Nu putu sa le inregistreze pe toate in memoria imediata, dar ultimele il facura mai atent, impingandu-l langa marginea patului unde ingenunche si isi lua nevasta de mana. Si ce daca are pata asta, ce, acum nu mai e copilul meu? auzea intre tample, acum trebuie sa il vada toti popii din lume si sa il trateze ca pe Necuratul? Pana la urma daca e un semn din nastere? A aparut mai tarziu, ia mai lasati-ma in pace cu totii, o sa il cresc si o sa il iubesc asa cum e, patat, iar tu daca nu ma sustii poti sa iti faci bagajele si sa pleci, sau mai bine mi le fac eu, adauga si dadu sa se ridice, si plec la mamica, nu o sa il mai vezi niciodata, cu pata sau fara!
O sa discut iar cu mama, se auzi Costel vorbind, i-am zis doar sa te lase in pace, dar incearca si tu sa te calmezi, bineinteles ca te sustin, si ca o sa il crestem si o sa il iubim, acum vorbeste furia din tine, si continua sa-i adune moralul facut tandari cu vorbe calde. Cand lucrurile se asezara la locul lor si Constantina inchise ochii strangandu-i palma puternic in semn de multumire, Costel rasufla usurat si se indrepta impleticindu-se spre beci, dibui butoiul de lemn, desfacu robinetul mic montat vara trecuta si isi puse gura direct la suvoiul rosu si rece. Bau vinul cu inghitituri mici, se aseza cu spatele lipit de butoi si statu asa cateva minute, tragand in piept mirosul de igrasie si mucegai emanat de spatiul umed.
Rada nu mai intra in camera copilului decat la botez, pana atunci nu putu decat sa isi arunce privirea prin geamurile groase ale usii inchise, sa clatine din cap cu tristete si sa ofteze, Pupa-ti-as talpile Doamne, ca tare departe esti de lumea asta.
Botezul l-au facut la trei luni, cand pata incepuse sa se micsoreze. A avut dreptate Edi, zambea mama-sa, uite ca el creste si murdaria asta ramane pe loc, pana la un an nici nu o sa se mai vada.
Si se facu frumusel foc, se auzi si Coarna, Uite ce ochi albastri are, i-a luat din neamu lu Sirbu, ca pe la noi numai ochi inchisi, nu Ioane? Ion nu raspunse ca avea gura plina de vin rosu, si cand se golea, o umplea iar, Unde vazusi tu cumnate gaura sa stea goala ? radea spre Costel.
Ma clostilor, mai lasati baiatul sa respire, vorbi Sirbu, si se apropie de covata in care micutul isi sugea degetele. Manca-l bunicu de flacau, ba, asta e baiatul meu, auzirati? Are ochii lui Tita, ca cerul, asta o sa fie baiet destept ba, o sa o ia inaintea vremurilor astora cenusii, ochii astia nu mint, uite cat de inteligent se uita. Si cu cata inteligenta isi suge degetele, rase ma-sa, hai ca te-mbatasi taticule, treci la masa ca ii scuipi copilului alcool in cap.
Nasii au ajuns cu intarziere, veneau tocmai din Eforie. Dupa ce au parcat masina rosie langa gard, nasa a scos un carucior de copil plin cu hainute, a intrat trimfatoare in curte si apoi in casă unde nu s-a descaltat, nu s-a dezbracat, dar a vorbit cu voce subtire si taioasa, Sper ca nu ma carati la biserica ca eu nu intru acolo, sunt astia cu ochii pe mine, raport imi trebuie mie acum ca in rest am de toate. Nasu se posomori, mai mult decat era deja si vorbi la randu lui, Mi-a facut capul calendar cu asta tot drumul. Mie mi-e indiferent unde il botezam, zise Constantina, iar Costel ridica din umeri la privirea ei muta. Si asa nu ma impac bine cu popii. Mamica, ia du-te mata cu baba Rada si vorbiti cu parintele Andrei, zi-i sa vina aici, ca nu mai mergem la biserica.
Muma clatina din cap si incepu sa bolboroseasca cuvinte doar de ea stiute, involburate, molfaind o bucata de cozonac, apoi se apropie nevazuta de covata si scuipa de trei ori.
Nasu rezema de perete lumanarea inalta pe care o tinuse in mana pana atunci, se aseza stingher pe un taburet, cauta cu ochii un pahar gol, il umplu cu maini tremurande si il dadu pe gat. Bun vin, zise si plescai din buze, bun vin Costele, sa traiesti. Mai bau trei, se dezbraca de haina, se descheie la primul nasture de la camasa si zise tare, sa il auda toata lumea, Acu hai sa botezam baiatul asta.
Parintele Andrei se grabea, il astepta un mort in capul celalat al satului. Lasa parinte ca mortu are timp, rase Costel, hai mai bine ia un paharel inainte. Aveti cazan? se auzi vocea parinteasca din care razbatea timid harul, in ce il botezam? Costel se uita in jur de cateva ori incurcat, se repezi in curte, apoi in magazie, cauta in fiecare cotlon, muta fiecare obiect din locul lui, mnezeii ma-sii, ce dracu am facut cu el? zise si se repezi in spatele casei de unde o lua de la capat. Nu il gasi, si atunci intra in bucatarie si o lua pe mama-sa de brat, Mama unde e cazanul ala ca ma trec toate apele, ce ai facut cu el? Rada privi prin pereti a gandire, isi duse mainile la piept, ofta, apoi il apuca pe fiu-su de mana si ii zise moale, E closca in el. Ti-ar closca sa-ti fie, sasai Costel si alerga in cotet. Dadu un picior gainii care sari cotcodacind afara, goli ouale unul cate unul pana formara o gramajoara maronie, intoarse cazanul cu fundul in sus, matura cu palma paiele care se lipisera de fundul lui, alerga la robinet, il clati cu apa rece si veni cu el in casa. Gata parinte, am cazan, sa-i dam bataie.
L-au botezat in bucatarie, au pus cazanul pe masa iar oamenii s-au asezat in jurul ei. Parintele a lungit a cantec cuvinte din Biblia deschisa, a suflat de trei ori asupra copilului in semnul crucii, nasii s-au lepadat de trei ori de satana apoi s-au unit de trei ori cu Hristos, copilul a fost cufundat in apa calduta din cazan si a inceput sa urle, nasa l-a invelit in scutec alb, curat, preotul l-a uns cu mir, a mai diluat cateva fraze din Biblie si s-a oprit. In sinea ei crede, sopti Sirboaica cu ochii la nasa, s-a lepadat de satana si s-a unit cu Hristos, a luat lumanare si a stat cu ochii in pamant, in inima ei crede.
Dupa ce totul s-a terminat si parintele s-a grabit la mortul din celalat capat al satului, lumea s-a strans la masa iar copilul a fost dus in camera din fund, cu mama cu tot, care incerca sa il linisteasca, caci nu se mai oprea din plans. L-a leganat si s-a plimbat cu el prin camera, Hai cu mama, gata, gata, pana i-a dezvelit obrazul sa ii mai stearga din lacrimi. Atunci nu s-a mai plimbat deloc, ci a grabit pasul spre oamenii care ciocneau pahare si mancau friptură de porc, cu lacrimile curgandu-i pe amandoi obrajii si cu un nod in gat, care nu a vrut sa iasa decat dupa ce s-a repezit Costel la ea, Ce-ai?
Pata, a crescut, e mare, e prea mare!
Muma se ridica de pe scaunelul jos de langa soba de teracota rece, se apropie de nepoata care plangea mai tare decat plodul din bratele ei, o atinse pe obrazul stang si vorbi cu firmituri pe buze, Copil insemnat si fara Dumnezeu, o sa moara.
In seara aceea copilul a facut febra mare si lumea inca adunata acolo era convinsa ca nu va mai avea zile. Nu il duceti la spital, mamă, vorbea Sirboaica, sa moara baiatul acasa, ascuns de privirile lumii. Unde Dumnezeu nu e, doctorii n-au ce sa faca, ofta Rada impletindu-si degetele.
Salvarea i-a luat pe toti trei, copilul inconstient, mama-sa uscata de atata plans, Costel cu capul in pamant tinandu-si nevasta de mana, lasand oamenii stransi gramada la poarta cu privirile lungi si fetele cazute, ca lumanarile topite.
Dupa doua nopti la reanimare Ion deschise ochii mari, privi albastru umbrele din jurul sau, isi atinse ca in joaca obrazul stang cu manuta si incepu sa planga. Cand in lua in brate si il lipi avida de pieptul ei, mama-sa nici nu mai vazu pata vinetie ce ii acaparase ca o meduza jumatate din chip, iar in anii care urmara o vazu dar nu ii mai dadu atentie, ca si cand floarea aceea cu petalele smulse pe jumatate nu avea cum sa fie in alta parte decat acolo, impodobind obrazul alb al copilului care reusise sa invinga prima moarte din viata lui.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Este prima data cand va citesc. Inceputul fragmentului mi-a placut, creiaza o atmosfera propice pentru evenimentele care vor urma. Restul fragmentului nu mi s-a parut la fel de bun ca inceputul. Cred ca stiu si de ce. In el se aglomereaza prea multe evenimente (nasterea, vizite la spital,vizita parohului,botezul) si prea multe personaje (printre care si closca) care prin actiunile lor nu contribuie la clarificarea subiectului. Ar trebuii inlaturate si parerile generale despre viata exprimate de personaje sau de autor atmosfera tensionata trebuie sa reiese din actiunile personajelor. Eu cred ca aveti talent de prozator dar acest talent trebuie disciplinat.
V-am spus parerea mea nu ca specilist ci ca cititor. Sper sa nu mi-oluati in nume de rau. |
|
|
|
Postat
de catre
Dumitru Cioaca la data de
2009-12-30 19:50:04 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|