FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Cand Dumnezeu se inveleste cu norii
Text postat de George (Dumitru) Corbeanu
Astazi fetita a invatat sa se dea singura pe tobogan. La inceput cu emotii, cerand mereu mana batranei, apoi fara ajutor, vazand ca ajunge lin pana jos. Striga de fiecare data triumfator, Ma dau singurica, sunt fetita mare, vezi bunica? si se repezea sa urce scaricica de fier, cu grija sa nu alunece, tinandu-se strans cu mainile de bare. Ajungea sus pe vine, facea mersul piticului, se punea cu fundul pe toboganul rosu si isi facea vant. Radea de fiecare data cand lovea nisipul cu picioarele si batea din palme.
Ieri m-a privit pentru prima oara. Tragea linii pe asfalt, avea un pachet de creta colorata. Se asezase chiar langa banca mea si incerca sa isi deseneze conturul palmei dar nu reusea si asta o enerva, facand-o sa maraie. S-a plictisit repede, caci se ridică si alergă spre locul de joaca, lasand bucatile de creta imprastiate la picioarele mele.
-Ia creta de jos ca alta nu-ti mai iau, strigă batrana, facand-o sa se intoarca si sa ma priveasca din fuga.
-E cheta mea, mi-a zis aplecandu-se, da-ti piciou’ mai incolo sa o iau, ca se supala bunica.
-Stai sa te ajut, i-am zis, si am inceput sa pun bucatile de creta in cutia de carton deformata.
-Multumim, zice batrana, facandu-ma sa dau din cap in directia ei, un “pentru nimic” tacut. Laura, multumeste domnului ca te-a ajutat.
-Mutumesc, mi-a zis fugind de langa mine.
O privesc acum, batrana o da in leagan iar ea rade cu gura pana la urechi, a prins viteza. Isi impinge picioarele in fata si se tine strans de lantul rece, o sa i se inroseasca palma. Nu vor mai sta mult, e aproape ora pranzului, vor pleca spre casa (dandu-mi si mie ragaz pentru a lua masa la restaurantul cu iz de bodega din coltul strazii), fetita alergand iar batrana mergand aplecata in urma ei, sa o protejeze de caini si masini. Se vor intoarce mai spre seara si se vor duce la un alt loc de joaca, unde fetita isi facuse prietene.
- Bunica, a venit Mara? aveam sa aud, ca in fiecare zi, a venit? Ca vreau sa ma joc cu ea, si sa i-o arat pe Anuca (aici stangea in brate o papusa de carpa galbena pe care o lua mereu cu ea dupa somnul de pranz).
-Nu stiu, ia sa vedem, zicea batrana si o lua de mana, grabindu-i pasii.
Nu le urmam, pastram distanta si banca pe care ma asezasem. Abia atunci citeam cate ceva din ziarele cumparate de dimineata, multumindu-ma sa le vad, fara a le auzi.
A inceput sa ploua cu stropi rari, cativa imi uda ziarul. Batrana se precipita: Laura, hai sa mergem in casa, hai ca incepe ploaia!
-Nu vreau acasa, vreau sa mai stau in pac!
-Hai ca pleaca toti copiii si o sa ne ude ploaia, apoi o sa racesti si mergem la doctor, vrei sa mergem la doctor?
-Nu veau la doctol, veau acasa, zice fetita bosumflata. Apoi alearga si se agata de piciorul batranei: Nu vreau sa fac naniiiii, spune alintandu-se.
-Nu faci nani, mancam intai si dupa aia mai vedem. Hai, da mana incoa’ ca ne prinde ploaia, nu vezi ce de nori sunt?
-Bunica, norii sunt in cer?
-Da, in cer sunt.
-Si cand ploua pange Doamne Doamne?
-Da
-De ce pange?
-Plange ca nu sunt copiii cuminti.
-Dar eu sunt cuminte...
-Tu esti, dar alti copii nu sunt, si de-aia plange.
-Da’ cand iese curcubeul, rade?
-Rade. Da’ cine ti-a zis tie asta?
-Cori mi-a zis, a zis ca Doamne Doamne e acolo in cer si se inveleste cu norii.
-Asa e daca a zis Cori... o aud pe batrana. Se departasera.
Le-am urmarit pana cand au trecut strada si au luat-o in stanga, apoi m-am ridicat si m-am intreptat spre intersectie. Incepuse sa ploua din ce in ce mai tare, simteam picaturile mari spargandu-mi-se pe gat si umeri. Am grabit pasii si am ajuns la restaurant exact atunci cand norii s-au rupt in bucati si au repezit cu furie fasiile de apa in asfalt.
M-a luat in primire chelnerita aceea trecuta de prima tinerete, care imi zambi familiar, se obisnuise deja cu prezenta mea. Azi venisem mai devreme, si asta mi-a zis si ea, aratandu-mi dintii: Ati venit mai devreme azi.
-M-a adus ploaia, i-am zambit la randul meu, putin obosit. Dati-mi o cafea deocamdata.

Plouase neintrerupt si acum patru ani, in ziua in care am cunoscut-o pe Cristina, mai mult decat ca pe o colega de facultate. Incepuse de dimineata si nu dadea semne ca avea sa se opreasca, iar eu nu stiam daca sa parasesc incinta teatrului sau sa raman si la ultimul act. Cristina statea langa mine, in foaier, o priveam cu coada ochiului. Isi pusese un picior peste celalalt si fusta i se ridicase dezvelindu-i genunchii.
Ne adresasem inca de la inceput cateva cuvinte, surprinsi ca ne-am intalnit la acelasi spectacol, apoi si mai surprinsi ca aveam locurile unul langa celalalt.
- Ce chestie, zisese, stau langa tine.
Ii privisem indelung profilul, ii vazusem firisoarele vinetii de la baza gatului pulsand atunci cand aplauda si ma intrebasem daca venise singura sau insotita (si insotitorul nu gasise loc decat departe de scena si de noi), dar in pauza nu a asteptat-o nimeni, nimeni in afara de mine.
- Trebuia sa vin cu cineva dar nu a mai putut, si m-am trezit cu doua bilete. Mi-ar fi parut rau sa nu vad spectacolul asta, si uite, nici macar nu il vad singura, sunt cu tine, a raspuns surazand intrebarii mele.
S-a asezat dezinvolta pe o canapea galben-maronie, exact cand eu, speriat de ploaia de afara dar plictisit de primele doua acte, ma intrebam daca sa plec sau nu.
O stiam din camin, era prietena cu cealalata Cristina, de la etajul doi, Jojo cum ii spuneau prietenii. O vizita din cand in cand, le zarisem de cateva ori impreuna. Odata au venit la mine in camera, vroiau un film, Jojo stia ca il am. Nu imi amintesc decat ca a stat in usa cat timp am cautat eu cd-ul. Nu a vrut sa intre, chiar daca eu am insistat, de parca ii era frica sa treaca pragul.
Nu i-am dat prea mare atentie atunci. Cred ca i-am aruncat o singura privire, prea putin impresionat de prezenta ei. Purta blugi si un tricou larg, avea parul strans in coada si buzele subtiri, stinse, ca o papusa de plastic.
Poate din cauza asta m-a surprins intrebarea lui Jojo, a doua zi:
- Ce parere ai de Cristina?
- Adica? am zis nedumerit
- Iti place?
- Habar nu am, nici nu am vazut-o bine.
- Dar asa, cat ai vazut-o, nu ti s-a parut draguta?
- O fi, nu stiu ce sa zic. Nu pot sa spun ca m-a impresionat. Dar ce-ti veni? De ce ma intrebi?
- Ei, ziceam si eu asa.
Iar in seara aceea ma trezisem cu ea langa mine, in foaier, o prezenta deloc stearsa, mai degraba stralucitoare, purtand o bluza decoltata, o fusta care i se oprea deasupra genunchilor si cizme din piele intoarsa ce ii ascundeau gambele pana la jumatate. Avea buzele rujate, frumos conturate, genele date cu rimel si obrajii fardati. Era plina de viata, nicidecum persoana cu fata palida care imi statuse in usa cu ceva timp in urma. Vorbea insufletita despre regizor, actori, piesa pe care o citise inainte, creand o atmosfera degajata, plina de naturalete.
Cu toate astea nu ma simteam atras de ea, nu simteam fiorul acela de inceput, impulsul de a o lipi de mine si de a-i inabusi cuvintele pe care mi le adresa.
Spre finalul piesei si-a impletit degetele nefiresc de subtiri cu ale mele. A facut-o ca pe un lucru normal, ca si cand am fi fost impreuna de luni intregi, iar cand i-am aruncat o privire surprinsa a zambit usor, oarecum superior. Nu a zis nimic, nici nu s-a clintit, continuand sa priveasca scena pana la caderea cortinei.
Am avut pornirea sa imi retrag mana, dar nu am facut-o. Poate din curiozitate, poate din orgoliu, cine stie. Am preferat sa o mangai cu degetul mare si sa o studiez printre gene, spunandu-mi ca nu arata deloc rau si ca pofta vine mancand, mai ales cand ti se pune in farfurie si ti se serveste la pat.
Fusese cel mai lung spectacol la care rezistasem pana atunci, cu greu mi-am inabusit cascatul in cateva randuri. Cristina nu se plictisise, zambea cand ne-am indreptat spre garderoba, si a continuat sa zambeasca pana cand am ajuns afara unde ne-am oprit, loviti de ploaie.
- Ce facem acum? a zis apucandu-ma de brat si lipindu-se de mine.
M-am fastacit.
- Nu stiu...
- Hai sa bem o cafea, zise si ma trase dupa ea, in ploaie. Hai, ca nu murim din cativa stropi, adauga si incepu sa alerge spre pasajul de la Universitate.
In cafenea vorbise aproape numai ea. Imi povestise de Jojo si prietenia care le leaga inca din primul an, de faptul ca nu se vedea stand in camin, chiar daca din cand in cand mai trece pe acolo, de ultimele examene pe care le daduse si restantele pe care urma sa le dea.
Apoi isi aminti de ziua in care ma vazuse prima data: se impiedicase de mine pe scarile amfiteatrului doi, cand se grabea la curs.
- M-ai super enervat atunci, nici macar nu te-ai uitat la mine. Am scapat mapa pe jos si tu ai trecut ca vijelia.
- Nu imi amintesc, cine stie la ce ma gandeam, am zis defensiv.
-Ei, lasa, ca n-a fost nimic. Mi-a trecut repede. Stii ca odata mi-ai cerut niste cursuri? Iti amintesti?
-Hm, posibil, am zis incurcat. Nu mai stiu, nu prea treceam eu pe la scoala in primii ani. Si mi-ai dat?
-Ti-am dat, cum sa nu....
I-am surprins o licarire nostalgica in ochi care disparu repede, atunci cand schimba vorba.
Nu mai ploua cand am parasit cafeneaua. Am luat-o pe jos, tinandu-ne de mana, satea destul de aproape.
O vreme am mers tacuti unul langa altul, respirand aerul proaspat, inca umed. Incercam sa ma comport cat mai natural, sa nu ma gandesc la ce ii voi spune, care va fi urmatoarea miscare. Era ceva fortat la mijloc, totul parea un fel de experiment, o curiozitate, ca si cand jumatate din mine s-ar fi uitat la un film in care cealalta jumatate era unul din actorii principali. Un film cu un final previzibil din care nu eram sigur ca vreau sa fac parte.
Ea parea stapana pe situatie, imi daduse drumul la mana si ma luase de brat, lipindu-si umarul de al meu.
Ma intrebam cum naiba intrasem in hora asta in care nu prea aveam chef sa joc cand cineva ma trase de maneca, facandu-ma sa ma opresc si sa intorc capul.
- Un trandafir pentru iubita ta?
O tiganca imi arata doi dinti de aur intr-un zambet mercantil si imi flutura pe sub nas un trandafir mare si probabil scump. Nu aveam multi bani la mine, asa ca nu am schitat niciun gest, dar tiganca nu s-a oprit din miorlait: Hai boierule, ia o floare pentru fata asta frumoasa!
Cristina ma privea amuzata, se astepta sa cedez si sa o cumpar. Un gest romantic pe care nu-l vroiam si nu mi-l permiteam. M-am simtit invaluit in penibil, cand am zis tigancii Nu, lasa-ma cu floarea ta, intorcandu-i spatele.
Filmul continuă cu un moment de tacere în care personajul feminin se opri sa isi lege sireturile cizmei de piele intoarsa. Probabil nodul existent nu era destul de strans si nu voia sa riste vreo impiedicare. In acelasi timp personajul masculin isi trase suflarea spunandu-si ca e cazul sa o intinda spre camin, cat mai repede posibil, nu avea cum sa iasa bine seara aceea.
Siretul odata prins ii insufla fetei curaj, caci un privitor ar fi vazut-o ridicandu-se nonsalanta, incepand sa sporovaiasca vesela.
Imi povestea de bolile ei din copilarie, de bunicii de la tara si cat de mult ii place sa mearga la munte. Incercam sa o ascult dar cuvintele treceau razant pe langa mine. Aveam senzatia ca eram in alta parte, o senzatie puternica pe care nu mi-am putut-o alunga nici cand am ajuns in fata blocului si ne-am oprit, nici cand i-am vazut ochii mari, negri, privindu-ma deschis, asteptand.
Nu aveam chef sa o sarut, vroiam sa ii intorc spatele si sa plec cat mai repede, dar scenariul fusese deja scris. M-am aplecat si mi-am lipit buzele de ale ei, aproape mecanic, iar ea m-a imbratisat si m-a strans puternic, lasandu-se apoi moale, fortandu-ma sa o iau la randul meu in brate. Apoi am simtit-o cum incepe sa tremure. Se lipise de mine si fremata.
Ciudat, dar tremurul ei ma patrundea placut, alungandu-mi senzatia de disconfort. Incepeam sa ma simt bine, o dominam. I-am luat chipul in maini, am privit-o adanc in ochi si am mai sarutat-o o data, de data asta prelung. Am simtit cum i se taie picioarele si aluneca moale in bratele mele.
Lesinase.

Se facuse tarziu si inca ploua, nu vor mai iesi azi in parc. Ajunsesem in garsoniera de cateva ore si ma plictiseam. Incercasem sa citesc ceva dar nu ma puteam concentra, literele imi jucau in fata ochilor lasand frazele fara continut. Parca pedalam in gol.
Apoi m-am gandit sa lucrez. Primisem pe email o cerere acum cateva zile pe care o citisem in diagonala: vroiau acelasi rahat, sa le scriu eu cum sa vorbeasca. Pentru ăsta mai scrisesem ceva pe la inceputul anului. Recidivase, se pare ca avea multe de spus.
Am deschis laptopul dar mi-a pierit repede cheful. M-am aruncat pe salteaua din mijlocul camerei si am privit tavanul pana mi s-au impaianjanit ochii, fortandu-ma sa ii inchid.
Garsoniera era departe de parcul Plumbuita, la cateva statii de metrou. O inchiriasem din viteza si ma mutasem in ea chiar de a doua zi, cu gandul sa plec cat mai repede posibil.
- Dar nu e mobilata, mi-a zis atunci proprietara, o grasa care abia mai respira duca ce urcase cele doua etaje.
- Nu e nimic, ma descurc.
- Cum vreti, a ridicat din umeri.
Am cumparat o saltea de la un magazin prafuit de mobila, de peste strada, doua scaune si o masuta plianta pentru laptop si m-am instalat. Hainele le-am pastrat in geanta de voiaj. Mi-ar fi fost mai usor sa ma mut, dar nu reusisem sa o fac nici pana acum, se gaseau greu camere de inchiriat in zona Plumbuita.
Acum cateva zile am fost la administratia blocului batranei. Pentru o clipa mi-a fost frica sa nu ma intalnesc cu ea, dar mi-am luat inima in dinti si am coborat la subsol. Isi amenajasera biroul acolo si asteptau in fiecare marti si miercuri plata intretinerii. Erau doar casierul si presedintele asociatiei, doi vulturi batrani care crocaneau in eter. Sosirea mea i-a inviorat, presedintele s-a ridicat de pe scaun si m-a invitat sa iau loc pe o canapea veche si prafuita.
- Cu ce te putem ajuta, tinere?
- Caut o garsoniera sau doua camere de inchiriat in acest bloc, le-am zis. Ma intereseaza acest bloc, ideal scara trei, daca se poate.
- Hm, facu casierul. Ii luceau ochii de curioziatate.
- Hm, facu si presedintele, dar fiind mai mare in grad avea dreptul sa intrebe: dar de ce vrei mataluta taman in blocul nostru?
- Lucrez in Bucuresti si vreau sa stau intr-o zona linistita, le-am zis stapan pe mine.
-Auzi tinere? Cu ce te ocupi mataluta?
Vulturul mare se aplecase peste biroul instabil si ma privea drept intre sprancene. Celalalt isi ascutise urechile. Ma pusesera in dificultate, trebuia sa mint si sa o fac fara ezitare.
- Lucrez la primarie, la sector 2.
- I-auzi, se foi vulturul casier. Pai e bine, ca noi avem destule treburi cu primaria. Bun asa.
- Tinere, vorbi presedintele, sa stii ca nu esti primul care vrea sa se mute la noi in bloc. Au venit multi la noi sa caute, altii au pus hartii in avizier, iar altii au venit cu agenti imobiliari... Noi ne uitam si la om, sa stii, ne uitam si la om. Mataluta pari in regula.
Si incepu brusc sa povesteasca o istorie traita de el prin cinzeşdoi, cand era tanar si fuma mult. Am incercat sa ii urmaresc firul logic, dar m-a pierdut pe drum. Nu reuseam sa vad legatura cu situatia noastra. Vorbea monoton, imi strangeam falcile sa nu casc.
M-a salvat o baba, venise sa plateasca intretinerea. L-a oprit din povestit doar cand l-a intrebat daca s-a aprobat inceputul lucrarilor pe terasa.
-Da, stimata doamna, s-a aprobat si o sa inceapa peste doua zile. Suntem la datorie, stimata doamna, ce credeati? Nu ca Idoras.
Incepu sa rada, cu dinti ingalbeniti de viata si tutun.
- Ei lasa ca si Idoras a facut treaba, nu mai ziceti asa.
-A furat ca-n codru, doamna, vedeti daca nu veniti la sedinte? Ca s-a spus tot acolo, am facut si plangere.
M-am ridicat si le-am sugerat ca ma grabesc. Ma durea undeva de Idoras al lor. As fi baut o bere.
-Trebuie sa plec, am ceva treaba. Cum facem? Mai trec eu pe aici?
-Pai lasa mataluta un numar de telefon si te sunam noi, zice presedintele. O sa intreb p’aci, parca baba aia de la douaşcinci zicea ceva. Las’ ca aflu eu si te sun.
Inca nu ma sunase, nici el nici vreun agent imobiliar. Dar incepusem sa ma obisnuiesc, in definitiv nu faceam prea mult pe drum, iar salteaua imi era deajuns pentru somn.
Telefonul m-a trezit din reverie. Era Sorin. M-am gandit o secunda daca sa ii raspund sau nu, apoi am apasat pe butonul verde, rasufland a lehamite.
- Ce faci bai, pe unde umbli?
- Sunt in Bucuresti, am ceva treaba.
- Pai si nu zici nimic, frate? Te caut acasa, dau de nevasta-ta plansa care ma flituieste direct. Aproape ca mi-a inchis usa-n nas. Si azi ma trezesc cu socru-tu pe cap.
- El te-a pus sa ma suni, asa?
- Te sunam oricum, ce crezi? Dar mi-a zis si el, cica sa-ti bag mintile-n cap. E suparat de faza cu nevasta-ta, dar nu vrea sa te sune, e orgolios barosanu’. Ce dracu ati patit ?
- E, nimic, fite de buftea. Las ca o rezolv eu cand vin acasa. Iti spun altadata.
- Daca tu zici… Da’ socru-tu de ce e asa ofuscat? Ma tot freaca sa discut eu cu tine. Sa iti amintesc ce e in joc, asa a zis. Sper ca stie ce e in joc….
- Se baga si el in seama, cine stie ce i-o fi zis nevasta-mea. Las’ ca nu e asa grav.
- Cum zici tu verea. Da’ cu treaba aia cum stai? Cand te apuci de ea? Asteapta ala, frate, ma fute la icre in fiecare zi. Si-acum a inceput si socru-tu cu asta. Se pare ca ala s-a plans la el ca nu ii facem treaba.
- Am inceput, dar mai dureaza. Nu e asa usor, ce pizda ma-sii, astia chiar cred ca se face asa, batand din palme? Tre sa ma gandesc la concept, la idée, tre sa fie omogen. Daca vrea, ii insir trei vorbe acolo si gata. Dar asta o face si singur. Sau i-o faci tu. Ce zici?
-Verea, lasa-ma cu de-astea. Si nu te infoia asa, ca nu-ti sta bine. Da’ cu Bucurestiul ce te-a apucat? Ma rog, stai cat vrei tu, dar da-mi ala ca sunt inghesuit. Cat mai repede.
- Maine e bine? i-am zis obosit.
- Pai ce sa zic, e bine si maine. Si suna-o pe nevasta-ta, ca are ochii umflati de plans, ca doua gogosi. Cand vii acasa?
-Habar nu am. Mai stau putin pe aci, ti-am zis, am ceva de facut, nu stiu cat dureaza. Iti trimit ala pe mail cand e gata.
Am inchis si m-am dus la baie, unde m-am spalat cu apa rece pe fata. Apoi m-am imbracat si am iesit afara. Aveam chef de-o tarie.

In camin petrecerile se tineau lant. Cum avea unul dintre noi chef de baut, se incingea o petrecere: cumparam bere si ceva tarie, dadeam drumul la muzica, bateam pe la usile de pe coridor si umpleam camera.
In seara aceea, la cateva zile dupa ce Cristina imi lesinase in brate, eu am fost cel cu chef de baut. Am initiat procedura si in cateva ore camera era plina de oameni si de fum, iar eu ma ametisem binisor.
Pe Jojo am vazut-o cand m-am dus la veceu, sa dau afara berea din mine. Intrase si se rezemase cu spatele de usa. M-a surprins venirea ei, nu imi aminteam sa o fi invitat. Dar vestea circulă repede intre etaje, mi-am zis ridicand din umeri.
-Unde pleci? Vreau sa-ti zic ceva, am auzit-o.
-Ma duc sa ma pis, i-am urlat in ureche. Sa pot sa mai beau! Ma intorc. Baga-te si tu in seama, ia o bere sau uite, Radu are vin de casa, rosu. Face bine la inima.
Cand m-am intors am vazut-o asezata pe marginea patului, cu un pahar de plastic in mana.
-Pai ce faci, soro? Asta-i mutra de petrecere?.
-Lasa vrajeala, ia zi, ce i-ai facut Cristinei?
O auzeam destul de slab, urla winap-ul, il bagasem pe statie.
-Nu i-am facut nimic. Ce vrei sa spui?
-Nu te face ca nu stii, mi-a zis Cristina tot. E ravasita.
-Ea e ravasita? am zis prefacandu-ma nervos. Ia sa te vad pe tine cum esti dupa ce iti lesina o fata in brate. Te uiti in ochii ei, o saruti, apoi cade ca o carpa si se scurge pe trotuar. M-am cacat pe mine. Ma uitam tamp si nu stiam ce sa fac.
Am tras o dusca de bere si am luat-o de mana.
-Hai sa dansam.
-Nu dansez cu tine. Nu stiu ce gandesti tu, dar Cristina e varza. Bai, tu stii cat de iubeste fata asta? Si cat ma innebuneste pe mine? Mie mi s-a cam luat, intelegi?
-Stai ca nu-nteleg, am zis confuz. Ma iubeste dupa seara aia penibila? M-am simtit ca un cur, si cred ca si ea.
-Rahat, e moarta dupa tine de ani de zile. Chiar crezi ca a ajuns la teatru din intamplare? Stia ca te duci. S-a chinuit sa ia bilet langa tine, a ajutat-o casiera. Ma rog. Ideea e ca nu stiu cum de-am ajuns eu sa fac pe agentia matrimoniala aici.
-Hai ca m-ai spart, am zis ganditor. Si eu credeam ca…
-Nu stiu ce credeai, dar mi-a povestit ea toata faza. S-a chinuit toata seara sa fie in regula, sa para naturala, sa nu te prinzi tu care-i treaba, si la final i s-au inmuiat picioarele, cand ai sarutat-o. Ce naiba te-a apucat? Adica bine ai facut, insa de ce nu ai dat un semn de viata dup-aia? Nici pe la scoala nu ai mai trecut. Ce vrei sa faci? Ca asta plange non stop, si ma chinuie pe mine cu acelasi subiect, zi de zi. Face scenarii, presupuneri, isi da singura explicatii. Pana la urma m-a pus sa vorbesc cu tine, na, vorbesc, acum stii. Fa ceva, George, zi-i ceva, nu o lasa asa, stii ce naspa se simte?
-Mda, inteleg. Faza e ca nu ma omor dupa ea, cum sa zic… nu stiu. Adica ea e fata buna, dar…
Jojo ma privi lung asteptand sa continui. Bau o gura de vin si imi intinse paharul pe jumatate plin.
-Aha, zise intr-un final. Pai e clar…
Se ridica si se indrepta spre usa.
-Macar o suni sa ii zici asta? spuse intorcandu-se spre mine
-Ce sa-i zic?
-Ca… nu stiu, of, cum sunt eu prinsa la mijloc mereu! Ce naiba te-ai gasit sa te cazezi in acelasi camin cu mine?
-Pai…
-Hai, lasa. Las’ ca-i zic eu. Asta e. Trebuie sa treaca peste moment ca nu e la gradinita.
-Asa-i, am zis simtindu-ma deodata usurat. Nu suntem la gradinita. Spune-i tu ceva, spune-i ca am prietena, ca m-am combinat cu cineva de cateva zile, habar nu am, scoate-ma din rahat. Sau ca am plecat acasa, nu m-ai gasit, gasesti tu ceva, Jojo. Te rog.
-Mda, ok…
-Dar nu pleca, hai mai stai, ca mai e pana dimineata.
-Nu mai stau, lasa, distrati-va fara mine, zambi.
I-am urmat indemnul si am terminat berea dupa care m-am aruncat intr-o hora pe Bregovic.
Pe Cristina am revazut-o peste cateva luni, tot la o petrecere, la trei sute cinci, doua etaje mai jos. Venise cu Jojo. Era déja acolo cand am intrat. Statea pe pat, rezemata de perete, cu o sticla de bere in mana.
M-a vazut si a tresarit, apoi s-a foit putin. A pus sticla deoparte si si-a trecut mainile peste blugi, incercand parca sa ii netezeasca. Am salutat-o zambind dar am preferat sa pastrez distanta.
-Ce faci Georgica, ma lua in primire Jojo, cum stai cu examenele? Ai luat tot?
Dansase pana atunci, era transpirata si gafaia.
-Da. Am scapat.
-Fericitule. Eu mai am doua si gata. Apoi imi spuse la ureche: Vezi ca e si Cristina aici. Si ma impunse usor cu cotul.
-Am vazut. Dar.. iar incepi? Credeam ca..
-Relax, s-a mai linistit. Cred ca i-a trecut. Cel putin asa mi-a zis mie… dar mai stii? Macar face eforturi.
Rase.
-Hai ca te las, ma duc sa stau cu ea.
-Fugi.
Am vazut-o cum s-a asezat langa Cristina si i-a soptit ceva la ureche, privindu-ma amandoua pe sub sprancene. Cristina a suras usor in directia mea, dar am intors capul, indiferent. M-am asezat langa Radu si noua lui cucerire, ocupasera jumatate de pat si isi vorbeau foarte aproape unul de celalalt. L-am inghiontit.
-Lasa, ma, fata sa mai respire!
-Respira prin mine, man. Stai linistit. Dar tu? Nimic?
-Nu, nu chiar, am zis incurcat.
-Las ca o gasesti tu, cat de curand. Simt.
-Mersi. Ce ma faceam eu fara simtirea ta? Muream fara speranta.
Am deschis o bere si m-am lasat invaluit de Lacrimosa care incepuse sa miste basul, umpland camera de chiote. Nu aveam chef de dans, m-am marginit sa beau si sa-i privesc pe ceilalti cum se lovesc unii de altii si sar ca tembelii. De pe margine, pareau niste papitoi penibili.
De la a patra bere incepusem sa vad lucrurile altfel, mai tulbure dar mai pline de semnificatii. De exemplu Dragos de la trei sute opt imi devenise brusc simpatic, cu toate cosurile lui rosii de pe obraji si gat care abia asteptau sa erupa, cu parul ala slinos pe care si-l eliberase din coada si-l vantura bezmetic in mijlocul incaperii. L-am indragit atat de mult incat m-am pus langa el si i-am imitat miscarile, pana m-a durut gatul.
La a sasea bere am luat-o pe Cristina la dans, pe Cats in the cradle.
La a saptea o sarutam iar ea tremura, infierbantandu-ma. Ne-am ghemuit pe pat, langa Radu si blonda lui, fortandu-i sa ne faca loc.
-Asa frate, baga mare, l-am auzit.
-Te-ai imbatat, procule!
-Nu-i frumos sa vorbesti cu gura plina, nu stii asta?
A inceput sa rada zgomotos, facandu-ma sa ma intorc si sa-l lovesc scurt in coaste. Maltul imi face chef de scandal. Cristina mi-a intors bland capul spre ea, mangaindu-mi obrajii cu degetele acelea nefiresc de subtiri, si mi-a soptit cald:
-Lasa-l in pace. V-ati ametit amandoi. Hai, vino mai aproape.
Apoi si-a lipit buzele de gatul meu.
Nu stiu cand s-a facut dimineata, dar stiu ca ma durea gura si ma usturau buzele. In plus slitul aproape imi exploda, iar sutienul Cristinei ajunsese invers pe sub bluza. Soarele intra pe sub perdele, innebunandu-mi ochii. I-am inchis si am cazut intr-un somn agitat, presarat cu vise scurte si intense. Ca si cand traiam fragmente dintr-o alta viata.
M-am trezit aproape de pranz, amortit, ma durea gatul. Cristina inca dormea, cu jumatate de trup stalcindu-mi mana stanga. M-am ridicat cu greu, reusind sa nu o trezesc, cu un sentiment apasator de respingere. Nu prea imi era clar pe cine respingeam, propria-mi persoana, sau fata de langa mine care se foi si isi puse antebratul drept pe ochi. Cert e ca ma invaluise o stare de urat, un aer cenusiu care ma facu sa parasesc camera aproape pe furis si sa ies afara, in strada.

Batrana nu a venit azi in parc, fetita e insotita de pustoaica cu care o mai vazusem si altadata. S-au dus direct la locul de joaca iar tanara s-a pus pe-o banca si a inceput sa-si butoneze telefonul. Fetita a varsat singura o punga cu lopeti si forme de plastic in groapa cu nisip si s-a pus in fund langa ele. A inceput sa sape dar s-a poticnit, ajunsese la stratul de nisip umed care se scotea mai greu.
-Cori, am auzit-o, veau nisip ud, veau nisip ud!
Ma asezasem langa ele, cu ziarul impaturit, la cateva banci distanta. Mai erau cativa copii in jur, insotiti de doua batrane si un barbat cam de varsta mea. Luasera cu asalt balansoarele in forma de leu si foca si se leganau zgomotosi.
-Nu pot acum, sapa acolo pana dai de el. Am putina treaba, a zis Cori fara sa ridice privirea din aparatul electronic.
-Daaa-mi tuuuuu! Eu nu poooot! Sunt pea micaaaaa!
Arunca nervoasa lopatica si isi incrucisa bratele la piept. Apoi incepu sa planga
-Joaca-te cu copiii, ajutati-va intre voi. Si nu mai urla, da? Ca ma doare capul.
M-am apropiat de ea.
-Ia sa vedem ce avem noi aici, i-am zis incet, punandu-ma pe vine. De ce plangi?
-Pentu ca... pentu ca... Veau nisip ud si Cori nu vea sa-mi dea!
-Uite, iti dau eu, vrei? Hai, sapam amandoi, tu cu canuta, eu cu lopatica. E bine?
-Daaaaa, a ras aratandu-mi dintii mici si albi. Si dupa aia facem fome!
Am facut impreuna cateva forme de stea, patrate si un triunghi, apoi am inceput constructia unui castel care a devenit repede o piramida sfarsind prin a fi o gramada de nisip cu varf. Ma durea incheietura de cat nisip turnasem.
-Vezi ce castel mare am facut? Vezi? Eu l-am facut, vezi? se bucură fetita.
Am tras cu coada ochiulul la Cori, era in continuare absorbita de jucaria electronica. Nu ma vazuse.
-Vei sa ne mai jucam? M-am pictisit de castel, veau sa fac mancare acuma. Te joci cu mine de-a mancarea?
-Sigur, am zis. Cum vrei sa incepem?
-Tu esti bunica si eu fac mancare. Si tu mananci. Da?
-Asa sa fie.
M-am facut ca mananc cateva cesti de nisip pe post de tocanita, ciorba, piure si gris cu lapte. Apoi am trecut la ceai si lapte cu miere (cateva pietricele adunate de pe jos).
-E bun?
-Mmmmm, ce bun e. Mai ales mierea.
-Vai, ce bun eeeee!
- De unde ai cumparat mierea asta?
- De la un ulsulet. Il cheama Plus, si e prietenul lui Tigu. El mi-a dat mielea. Ale mai multa.
-Ahaa, i-auzi. Bravo. Acum hai sa facem omleta. Tu imi dai ouale, eu le sparg si le pun in tigaie.
-Bine bunica. Ia un ou, bunica, spuse si imi dadu o piatra mare, lucioasa. O gasise langa ea, in nisip.
M-am facut ca sparg piatra si am amestecat intr-o farfurie imaginara pana mi-a amortit mana. Facusem o fata caraghioasa, fetita incepu sa rada in hohote.
-Laura, ce faci acolo? Lasa-l pe domnul in pace!
Am tresarit. Cori s-a apropiat in viteza de noi si a ridicat fetita de subsuori, dupa care a inceput sa o zgaltaie:
- Ce ti-am zis eu sa te joci cuminte? Sa lasi oamenii straini in pace?
Apoi spre mine:
- Imi pare rau ca v-a deranjat.
- Nu e nicio problema, nu are rost sa o zgudui asa. Nu m-a deranjat cu nimic, ne-am jucat frumos.
- Mereu agaseaza oameni straini, si i-am zis sa nu mai faca asta.
- E copil. Si nu m-a agasat, nu inteleg de ce esti atat de suparata.
- E bunica, zice fetita bosumflata, si eu i-am facut mancale....
- Uite, ca dovada ca nu m-a deranjat in niciun fel, va invit la Mac Donalds, pe amandoua. Ce zici, vrei? Mancam o inghetata si ei ii luam un balon.
Fortasem nota, dar stiam ca asta e portita mea de intrare: Cori, pustoaica careia nu ii dadeam nici optsprezece ani, si care ma privea acum circumspecta, scanandu-ma din crestet pana in talpi. Statea intr-o rana, cu o mana in sold, si ma cantarea din spatele ochilor albastri. Purta tenesi albi-roz, blugi cu floricele rosii si sclipici pe buzunare, stransi pe picior. Avea un hanorac cu gluga si unghii date cu oja albastru inchis, cojita pe alocuri. Mesteca guma, cu plescait din buze.
-Chiar asa? a zis clipind des.
-Chiar asa. Ti-e frica de mine?
Rase, dezvalindu-si dintii albi. Avea buze frumoase, pline, de care mi-am imaginat o secunda ca mi le lipesc pe ale mele.
- Asta ar fi acum, sa-mi fie frica de tine.
- Pai si-atunci? E aproape, stam afara, copilul se poate juca in tuburile alea, special amenajate, ce ai avea de pierdut?
- Cori, veau balon de la mec donald, mi-a sarit fetita in ajutor.
Am abordat o mutra cat mai nevinovata, incercand sa afisez un aer rebel, in ton cu prezenta ei.
-Bine, a zis intr-un final, relaxata. Pesemne mutra mea inspira incredere. Dai si-un big mac? continua. Mi-e cam foame.
-Big mac sa fie.
Reusisem. Fetita a inceput sa sara intr-un picior si sa o traga pe Cori de mana.
-Balon, veau balon, veau balooooon!
-Mergem acum, hai, nu te mai prosti.
Se intoarse spre mine:
-Eu sunt Corina.
-Sorin, am mintit-o.
-Imi pare bine. Hai, Laura, nu te mai alinta atat. Hai sa mergem.
Am traversat parcul in tacere. Nu prea stiam ce sa-i zic fetei asteia, ne despartea o intreaga generatie. Parea inca la liceu, emana prin miscari si atitudine teribilismul acela adolescentin. Cauta sa fie cool, de la cum mesteca guma, in coltul gurii, la cum isi vopsise parul, cateva suvite in culori diferite, mov amestecat cu galben inchis. Fetita se invartea in jurul nostru, vesela, apucandu-ne de picioare. M-am intrebat daca mai avusese vreo prezenta masculina langa ea cu care sa interactioneze.
Am ajuns repede la restaurant si ne-am asezat la o masa afara, langa locul de joaca. Am cumparat inghetata pentru fetita si un meniu pentru Corina.
-E sora ta? am laut-o prin invaluire.
-Cine? raspunse Corina cu gura plina.
Big Mac-ul e urias, nu inteleg cum pot unii baga atata junk food in ei. O sa ajunga o grasa cu tenul stricat. Cu doua randuri de burti, de nu o sa mai stii unde i se termina sanii si unde incep burtile. Si cu solduri cat damigeana.
-Copilul, am dat din cap in directia fetitei. Statea cuminte langa noi si lingea inghetata.
-A, Laura? Nu, nu. E nepoata vecinei mele, ma rog, e vecina cu bunicul meu. Din cand in cand o mai ajut, stau eu cu ea. Eu locuiesc in Vitan, dar mai vin pe la bunicu. A ramas singur de cativa ani.
-Aha.
-Bunica mea e plecata, se trezeste fetita vorbind. Ale teaba.
-Da? fac amuzat. Si ce treaba are?
-S-a dus la mami, spune si ia o alta gura de inghetata. Degajarea cu care a vorbit mi-a dat un fior rece pe sira spinarii. Am facut un efort sa ma controlez.
-Dar unde e mami? intreb incercand sa imi pastrez vocea detasata.
Corina se opreste din mestecat si pune jumatatea de sandvich pe tava cu miscari incete. Se sterge la colturile gurii si ia o gura din paharul de cola cu multa gheata.
-Mami e la Doamne Doamne, continua fetita cu acelasi ton firesc. O inveleste cu norii. Apoi, pe un ton vesel: Eu sunt Anita, tu esti Logel.
-Cum? spun nedumerit, stapanindu-mi tremurul mainilor.
-Eu sunt Anita.
-Cine e Anita?
-Eu.
Cori imi zambeste.
-Anita, din desenele animate. M-am uitat acum cateva zile cu ea. O suta unu dalmatiei.
-Oh, uitasem filmul asta. Asa e! Bine, eu sunt Roger atunci, zic.
-Si ea e Cuela!
-Cine, Corina?
-Da, Corina! Da nu e Corina, acum e Cuela! Peaca! ii zice incruntandu-se. Esti lea, peaca! Vei sa ne fuli cateii! Nu ti-i dam, nu!
Am inceput sa rad.
-De obicei vecina e Cruela, zice Cori. Si eu sunt Roger, dar azi i-ai luat locul.
-Noroc cu mine.
-Sau ghinion, acum sunt personajul negativ.
-Logel?
-Da?
-O sa mananc aseara si o sa ma fac maaare. Si o sa ma dau singura in leagan.
-Bravo, sa mananci tot.
-Nu prea mananca ea, mereu se plange vecina.
M-am incruntat putin spre fetita:
-De ce nu mananci ce iti da bunica?
-Ca nu-mi pace!
-Pai si cum vrei sa te dai singura in leagan daca nu mananci?
Nu mi-a raspuns, a inceput sa se joace cu balonul pe care i-l dadusem. Imi dadea cu el in cap.
-Laura, nu-i frumos! o aud pe Corina.
-Sunt Anita. Nu sunt Laura. El e Logel. Apoi, pe cu totul alt ton: Cuela? Veau si eu sa ma joc acolo, in tuburi.
-E pentru copii mai mari locul ala de joaca, nu vezi ce nebuni sunt? Or sa te loveasca.
-Veeau si eeeeeeeu! Logeeel, veau si eeeeu!
-Bine, treaba ta, zice Cori si o ia de subtiori, trecand-o lantul de plastic cu care era imprejmuita zona de joaca. Stai aici, dar ai grija, da? Sa nu stai in fata astora mai mari, ca sunt dementi.
-Ce e aia dement?
-Las’ ca-ti zic altadata. Ai grija!
-Draguta foc fetita, i-am zis dupa ce s-a intors la masa.
-Da, e chiar simpatica. Imi place sa stau cu ea, dar cateodata devine tare nesuferita. Nu prea am eu rabdare.
-Unde zicea ca e bunica ei? Ca un am prea inteles, am provocat-o.
-E la cimitir. Mama ei a murit la nastere, sunt doar ele doua. Din cand in cand vecina se duce la cimitir, si atunci ma roaga pe mine sa stau cu ea. O sa se intoarca dupa masa.
-Si bunica-su? zic prefacandu-ma trist.
-A murit de mult, inainte sa moara bunica-mea, nu stiu, acum zece ani, or so. Eram mica. Sunt doar ele doua, whatever.
-Cred ca ii e greu batranei, am zis ganditor.
-Nu-i chiar batrana, are vreo cincizeci si ceva de ani. Daca s-ar aranja si ea putin... Anyway, tu ce invarti?
-Cum? m-am incruntat.
-Ce invarti, cu ce te ocupi?
-Scriu carti.
-Pe bune?
-Dap.
-Cooool! Ce carti? Ce stil?
-Habar n-am, nu stiu, carti. Ma rog, am scris doar una pana acum, niste povestiri.
-Misto. De dragoste?
Am ras.
-Dragoste, sex, tot tacamul.
-Coool. Pai daca tot mi-ai dat un Big, poate-mi dai si-o carte. M-ai facut curioasa. Nu prea-mi place mie sa citesc, e pierdere de timp, da pe tine te-as citi, ca te cunosc.
-I-auzi. Pai zi-mi cand mai vii prin parc pe-aici si-ti aduc un exemplar. Cu dedicatie. Eu o sa tot pierd vremea pe aci, studiez ceva pentru cartea urmatoare.
-Coool. Pai nu stiu cand mai vin, cand m-o chema vecina. Da’ trec pe la bunicu spre sfarsitul saptamanii, si daca mai esti pe aici mi-o dai atunci. Sambata.
-Ok, i-am zambit. Asa facem.
Am auzit fetita, striga sa o luam de acolo, se plictisise. Tuburuile erau mult prea mari pentru ea, nu reusise sa se urce in niciunul, iar copiii mai mari nu o ajutau. Din contra, cativa au imbrancit-o rautaciosi. Cori s-a dus sa o ia, iar mie mi-a sunat telefonul. Era Sorin.
-Verea, sa dea dracu, i-ai spart!
-Eh, am zis pregatindu-ma sa il expediez repede, si tu acum. Sa stii ca nu prea pot vorbi, am ceva treaba. Te sun eu mai incolo?
-Stai, stai, ca nu te retin mult, de-o dracu de treaba. Ziceam ca s-au udat aia de tot, ai facut valuri. A citit ala la prima vedere, cica nu a mai avut timp sa verifice, l-am trimis tarziu. Dar a fost la fix, au aplaudat aia in draci, s-a simtit vedeta, ce mai. L-a sunat pe socru-tu sa il felicite, iar asta m-a coafat pe mine. Acu fii antena – ala a fost atat de impresionat, ca vrea sa te cunoasca.
-Nu, in nicun caz. Ti-am zis de la inceput, nu trebuie sa stie nimeni ca eu sunt. Nici socru-miu. Daca nu insistai atat, nu ma bagam in treaba asta.
-Pai si eu ce fac, verea? Pe unde scot camasa? Iti dai seama ca nu pot sa zic ca sunt eu, socru-tu stie ca am pe cineva. Aranjez eu intalnirea daca vrei. In Bucuresti. Te vezi cu el cinci minute si gata. Nici eu nu stiu ce vrea de la tine, a zis doar atat: ca vrea sa te cunoasca neaparat. Cred ca vrea sa-ti propuna ceva, eu asa zic
-Mda. Nu am chef, Sorine, in plus am multa treaba aici, nu prea vad cum...
-Frate, fa-o pentru mine. Cinci minute nu-i o viata de om. Il vezi, il asculti si gata.
Corina luase fetita de mana si imi facea semne de la revedere. Plecau.
-Mi-a parut bine, mi-a zis din varful buzelor, dar trebuie sa plecam, e tarziu deja. Ne mai vedem.
-Pa Logel, zice fetita.
-Pa Anita!
-Ce zici verea?
-Stai o clipa, ti-am zis ca am treaba, strig in telefon. Te sun eu mai incolo!.
Si inchid.
Ma apropii de fetita si o iau de maini. Ii simt pielea moale si palmele calde.
-Sa fii cuminte si sa mananci tot, da, Anita?
-Bine Logel.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
         
 
  stiu ca e lung, dar cred ca merita lectura. sau macar sper :)  
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2009-11-23 18:12:46
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE