FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Zăpada îngerilor (continuare)
Text postat de George Ionita
- Păi te aștept în fața liceului și mergem împreună acasă, dacă vrei.
- OK.
La ora de sport, în timp ce alergam, am simțit cîteva palpitații. M-am speriat rău de tot și l-am rugat pe profesor să mă lase să merg la cabinetul medical, care era la liceul Bălcescu.
Nu mai era nimeni la ușă, așa că am intrat și i-am spus asistentei că vreau să mă consulte doctorul.
- Scoate-ți cămașa și așteaptă că vine imediat doamna doctor.
Mi-am scos cămașa și m-am așezat pe pat.
Doctorița a venit și mi-a spus să mă întind pe pat, ascultîndu-mă cu stetoscopul.
Inima îmi bătea să îmi sară din piept.
- De la ce liceu ești dragă ?
- De la economic...
- Ce ieșiți voi de acolo, contabili ?
- Da, dar eu aș vrea să merg mai departe, să dau la ASE.
- De ce măi, și contabil e bine. Ai o meserie, cîștigi un ban... Ia vino Elena și ascultă și tu.
- Îi bate cam repede, doamna doctor.
- E ceva grav ? întreb abia reușind să leg cuvintele.
- O să-ți dau o trimitere la Policlinică. Te duci la doamna doctor Țigăran. E ceva în neregulă. Îmbracă-te acum.
Am plecat acasă fără s-o mai aștept pe Nicoleta. Aveam senzația că lumea se terminase pentru mine. Și doctorița care îmi spusese că nu mai pot face o facultate...
Traumele din copilărie mă chinuie iar: o zi de august , cu o ploaie mocănească, liniștită. Mă jucam sub o polată, cînd deodată aud un șuierat. Alerg la drum să văd ce se întîmplă, crezînd că iar trece o mașină Tatra, care avea pe ea o instalație de foraj. Nu era nicio mașină, dar am văzut prin dreptul dispensarului un vîrtej uriaj, ce ridicase în aer o mulțime de obiecte, deplasîndu-se șerpuind, trecînd dintr-o parte în alta a drumului. Speriat, am alergat în curte. Bunica se ținea de gard și țipa :
- Murim !...
Vîrtejul a trecut pe parte cealaltă, lăsînd pe casa vecinei cîțiva snopi de coceni, smulși dintr-o glugă devastată de acea vijelie. Pe unde trecuse smulsese copacii din rădăcini, pe o femeie o izbise de gard, rupîndu-i o mînă. În urma vîrtejului, cerul se înseninase dintr-o dată, rămînînd în urmă doar un con de praf, depărtîndu-se. Retrăiesc și-acele clipe, cînd a treia zi de Crăciun, cineva a strigat la poarta noastră și i-a spus mamei că tatăl ei, Lixandru, a murit. Îl văzuse cu doar cîteva ore în urmă trecînd pe bicicletă, iar acum... S-a îmbrăcat în liniște și ne-a rugat să fim cuminți, iar mie, să am grijă de fratele meu, că sunt mai mare. Am văzut durerea din sufletul ei, o durere nestrigată și mi-au dat lacrimile. M-a mîngîiat pe creștetul capului și a plecat grăbită, fără să mai scoată un cuvînt. Mi-amintesc apoi, cînd tatălui meu i s-a făcut rău dintr-o dată și alergam pe zăpada proaspăt căzută la felcerul Popescu, singurul din sat care dădea o mînă de ajutor oamenilor de aici, cînd aveau probleme de sănătate. Toate aceste lucruri se cuibăriseră în mintea mea într-o stare latentă, gata să mă doboare la cel mai mic semn de slăbiciune din partea mea. Era o teamă perpetuă, de care aș fi vrut să scap, să fug, dar fără a ști unde. Întîmplare de azi a devenit o obsesie, simțeam cum sufletul mi se chircește de durere. Părea că în fața mea a apărut un zid impenetrabil, dincolo de care nu mai era nimic. A doua zi am fost la policlinică. Doctorița m-a văzut cît sunt de speriat și mi-a zis să mă liniștesc. M-a consultat și după un timp, ce mi s-a părut o veșnicie, mi-a spus :
- George, nu-i nimic organic. A fost o tulburare provocată de stres, de efort... Oricum a trecut și totul este în ordine.
Îmi venea să o sărut de bucurie. Simțeam cum sufletul mi se elibera de o mare greutate.
- Ți-am dat niște calmante și ne vedem peste două săptămîni.
Din păcate nu am trecut atît de repede peste acest șoc, căzînd într-o depresie puternică, devenind claustrofob, nemaiavînd răbdarea de a mai citi nici măcar un text de cîteva rînduri.
Nu puteam să stau într-o cofetărie, într-o sală de cinema, în spații închise. În toată această perioadă, Nicoleta a fost alături de mine, m-a încurajat, iar spre primăvară lucrurile au început să meargă mai bine, poate și pentru că primăvara este anotimpul pe care îl iubesc cel mai mult, acea revenire la viață avînd forța de a mă smulge din încrîncenarea mea. Am început să fac din nou sport, la învățătură să revin printre cei buni, deși anul trei era un an compromis.
Ultimul an de școală a trecut pe neobservate, grija pentru bacalaureat absorbindu-mă în totalitate. O medie mare la examen, mi-ar fi adus o repartiție la un obiectiv economic. Am luat opt și optzeci și repartiția la o unitate militară din Teiș, o unitate de tancuri. Aveam timp o lună de zile să ajung acolo, altfel repartiția își pierdea valabilitatea.
Banchetul l-am făcut la un local din Moroieni, numai clasa noatră, într-o noapte senină, cu stele care abia își pîlpîiau lumina, clipocitul apei amestecîndu-se cu freamătul vîntului, ce abia adia printre crengile de brad, într-un șuierat straniu... Privesc de afară spre cabana unde veselia și buna dispozișie sunt prezente din plin, o cameră încărcată de visuri și speranțe, de orgolii nedescătușate. Mîine, adică azi, ne vom despărți. Am ajuns într-o gară, de unde ne vom îmbarca fiecare într-un tren, care ne va duce spre alt necunoscut. Am aflat că noi fusesem ultima clasă a profesorului Dumitrescu, în calitate de diriginte. A fost un moment impresionant, ceva asemănător filmului ” Domnului profesor, cu dragoste”, despărțirea de dirigintele nostru făcîndu-se cu lacrimi în ochi. Și acum pentru mine liceul economic înseamnă Ștefania Nicolaescu și Jean Dumitrescu. Erau modelele mele, de la care am învățat printre rînduri, ceea ce înseamnă modestia, ordinea în viață, sinceritatea...

Cu cîteva zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al repartiției, am ajuns la poarta unuității militare din Teiș. M-am prezentat ofițerului de serviciu, care m- a însoțit pînă la biroul domnului căpitan Bucuroiu.
- Ia loc tinere !
- Mulțumesc.
- O să-ți spun despre ce post este vorba , fără prea multe ocolișuri. Este vorba de magazioner la un depozit de armament. O gestiune mare, o răspundere pe măsură. Salariul opt sute de lei pe lună. Stai în oraș ?
- Nu, o să fac naveta, de la Bolovani, cam treizeci de kilometri.
- Știi că aici programul este „ ca la armat㠓, fără întîrzieri...
- Da, îmi dau seama...
- Atunci gîndește-te bine, și spune-mi peste cîteva zile ce ai hotărît.
- O să vă anunț, să trăiți !
Nu era tocmai ce îmi dorisem. Apoi naveta, salariul modest... Am renunțat la repartiție, încercînd să- mi găsesc de unul singur un serviciu. Astăzi mă întîlnesc cu Nicoleta. Face pregătiri pentru defilarea de la 23 August. Vine surîzînd, fără semne de oboseală. Este îmbrăcată în alb, fustiță scurtă , maieu.
- Ce faci cu cercul ăsta ?
- Păi cu el ne omoară ! Am făcut febră la mîini. Tu ce ai făcut la Teiș ?
- Cred că renunț.
- Nu se poate! Păi eu cum te mai văd ?
- O să ne purtăm în inimă fiecare, iar de văzut, la sfîrșit de săptămînă...
- O să-mi fie dor de tine !
- Și mie ! Sper să nu-ți găsești pe altul, din prea multă plictiseală, din singurătate, să zicem...
- De ce ești rău! Chiar aseară îmi spunea taică-miu că Bolovanii o să-mi mănînce zilele...
- O să ne scriem, o să vorbim la telefon...
- Dar eu vroiam să fii aici, cu mine.
- O să fim toată viața, parcă așa mi-ai spus, nu ?
- Știi cît de mult te iubesc !
- Dragostea e trecătoare și-apoi, ochii care nu se văd, se uită...
- Dragostea mea nu este trecătoare..., iar ochii tăi cu greu se uită...

Primar al orașului Titu este unchiul meu, Vasile Mușătescu. Mă hotărăsc să trec pe la el. În ziua de azi, partidul leagă și dezleagă. Nu l-am mai văzut de mult. Ultima dată cînd am fost la ei, verișorul meu mi-a cîntat la chitară și blockflote. Îi place la nebunie formația FFN, iar Cristian Madolciu este un zeu pentru el. Dan are un talent deosebit, va ajunge mare, cu siguranță.
Îmi aranjez puțin părul, cam mare de-acum, și intru în secretariatul primăriei.
- Ce faci, măi George ? mă întîmpină secretara zîmbitoare. Cum merge școala ?
- Bine, doamna Mariana .Am terminat-o. Aș vrea să intru să-l salut pe unchiul. Fiind în trecere prin Titu, am zis să trec și pe la domnia sa. Sper că nu deranjez.
- De loc. Este liber. Așteaptă să te anunț. Măi ce băiat frumos te-ai făcut ! Cred că faci numai victime printre fete.
Se ridică și intră în biroul unchiului.
- Te așteaptă.
Îl găsesc pe unchiul răsturnat pe un fotoliu între două steaguri, al PCR și al Republicii, deasupra tronînd zîmbitor pe perete, chipul secretarului general, Nicolae Ceaușescu.
- Bună ziua, tovarășe primar !
- Hai măi, nu te mai prosti ! Ce faci, măi George ?
- Bine. Am terminat liceul și îmi caut de muncă. Poate mă ajutați dumneavoastră...
- Te ajut măi, cum să nu te ajut. Te-ai gîndit la ceva?
- La Aparataj, dacă se poate. Mi-ar conveni și naveta, aș sta acasă...
- Stai să-l sun pe director.
Formează numărul de telefon și luînd o pozitie dictatorială :
- Salut directore ! Ce faci măi Sofiane, cum stați cu producția ?
- Bine tovarășe Prim.
- Cu marfa pe stoc cum mai stați ?
- Am mai rezolvat ceva. Chiar azi am expediat o mașină la Tîrgul Secuiesc.
- Țineți-o tot așa, că e de dracu... Vezi că te caută mîine un nepot de-al meu. Vreau să-l angajezi la tine, undeva, pe la birouri.
- Știți că stăm cam rău cu TESA...
- ... O să vină de dimineață. Sunt cam ocupat acum. Ne vedem la ședința de analiză. Salut !
- Mîine te duci la directorul economic. O să te angajeze. Vezi să nu mă faci de rușine ! Și mai taie și tu din lațele alea. Voicu ce zice cînd te vede cu părul ăsta mare?
- Mulțumesc, unchiule ! N-o să vă dezamăgesc !
- Bine mă, am încredere în tine. Salută-i pe ai tăi ! Dacă vrei să mergi cu noi acasă, așteaptă-ne la mașină pe la cinci. Sau du-te acasă la mine, că este Mia acolo.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "- Cu marfa pe stoc cum mai stați ?"

în această conjunctură,
care,-o cred și eu, banală
ce atâta tevatură...
când nu e, nicicând, mortală!

"- Bună ziua, tovarășe primar !"

bună ziua domn primar,
am venit cu o petiță,
nu mai sunt la grădiniță,
chiar, o fii,ceva, bizar?

votul meu, chiar de ți-l dau
azi mi-e frică, de bau, bau...
care mult mă urmărește
de greșesc, chiar mă...belește!

ioniță, frate, nu e bai,
tu putere, cred că ai...
nu te mai lăsa corupt
și de..., lipitori, iar, supt...
t.

ps.
hai la mine, la armată
să formăm, noi toți, o gloată
să ne mâne-n vrednicie,
doar ieșirea din robie!

vot, t.






 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2009-12-18 01:36:09
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  "de acea vijelie" -de vijelie
"să mă doboare la cel mai mic semn de slăbiciune din partea mea" -poți renunța la "din partea mea"; este-n plus
"Părea că în fața mea a apărut" - nu strică o modificare (părea-apărut) și meA A Apărut; zic
"Nu era tocmai ce îmi dorisem. Apoi naveta, salariul modest... Am renunțat la repartiție, încercînd să- mi găsesc de unul singur un serviciu. Astăzi mă întîlnesc cu Nicoleta. Face pregătiri pentru defilarea de la 23 August. Vine surîzînd, fără semne de oboseală. Este îmbrăcată în alb, fustiță scurtă , maieu." - aici ai o problemă cu timpul verbelor; ori le aliniezi, ori începi un fragment nou de la "Astăzi mă întîlnesc..."
"De loc" -deloc

Am citit cu plăcere și te rog să mă ierți dacă am îndrăznit prea mult, semnalând ce nu mi s-a părut potrivit.
Deosebită scrierea ta; file de jurnal pline de nostalgie. Iese un roman pe cinste!

Vot,
C.
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-09-06 19:36:21
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23887
Comentarii: 120201
Useri: 1420
 
 
  ADMINISTRARE