FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Dacă ar fi să fie așa... / Glasul unui copil
Text postat de elia david
- Și acum? întrebă floarea, dându-și la o parte petalele de pe ochi.

- Și acum trebuie s-o luăm de la capăt.

- Adică, iar să-i scriem scrisori?

- Da, că le citește...

- Ce folos, dacă nu ne răspunde?

- Nu ne răspunde, că e deștept! zise Mic bucuros.

- Poate prea deștept, completă floarea, punând pe seama Micului prinț toate neîmplinirile ei de floare terestră.

- Într-o zi, o să vezi, o să ne răspundă și atunci o să-ți vină să te smulgi din pământ de ciudă...

- S-o crezi tu! grăi floarea, care, din când în când, pierdea tocmai plusul ei de drăgălășenie.

Mai candid decât toate florile la un loc, Mic adăugă:

- Eu cred, știi de ce?
Fiindcă ai văzut că am ajuns acolo, iar tu ai rămas pe loc și te-ai albăstrit toată.

Aici cam avea drepatate.
Viața pe Pământ era plină de surprize.
Una mai neplăcută ca alta.

Măcar, dacă ai puțină credință acolo, cât un bob de muștar, parcă nu te dai așa de ceasul morții când te trezești singur în mijlocul tuturor...

- Vreau să cred că o să mă iei și pe mine cu tine, când o să te mai duci! zise ea, căutând să-și armonizeze glasul cu ciripitul vrăbiuțelor din jur.
Care n-aveau altă treabă decât să ciugulească nimicul din jurul ei.
Săltând întruna și umplând-o de praf...

Dar Mic o iubea și așa prăfuită.
Fiindcă era o floare mică și albastră, pe care voia - atât de mult! - să i-o arate într-o zi Micului prinț.

Poate, până atunci, o să scape de ifose și de unele rădăcini care o trag în jos...


***


Acolo unde locuia, oriunde ar fi asta pentru cei cărora Universul le este necunoscut, Micul prinț întorcea adevărul pe toate fețele.

Dacă ar fi să fie așa, adică totul să fie doar o poveste, își spunea în gând, atunci prietenul său nu ar fi reușit să zboare peste mările spumegând și vulcanii încinși cu un avion de hârtie.
Nici nu ar fi ajuns pe asteroidul B 612 ajutat de fulgerul providenței.

Tocmai pentru că nu e o poveste, el, Micul prinț avea dreptul să spere că acest copil, pe care o realitate și-l revendică mereu, o să se întoarcă…

Sub un clopot de sticlă, zdrăngănind în bătaia vântului cosmic, o floare cu spini aștepta, mirată că nu s-a întâmplat încă, ziua când puștiul îi va duce și ei un dar de pe Pământ. Lăsându-i-l, în viteza și naivitatea cu care le făcea el pe toate, lângă semaforul cu două culori roșii.
Apoi, dacă va voi, n-avea decât să plece oriunde, înainte sau înapoi...

Cu șalul de lână creață pe umeri, o oaie vedea în Mic promisiunea zilelor fericite, când băiatul va desena, anume pentru lădița sa bine întreținută și prea încăpătoare de la un timp, cel dintâi mielușel.
Altfel nu era chip să scape de proasta dispoziție care o cuprinsese odată cu trecerea anilor...

Cât despre baobabi și vulcanii încinși, aceștia nu-l așteptau deloc.
Era, deocamdată, un copil foarte harnic, iar buna influență pe care Micul prinț o avea asupra ar fi putut să le fie de-a dreptul dăunătoare.





Cu alte cuvinte, iată de ce o poveste nu se poate opri niciunde: fiindcă viața mai are încă atât de multe și de neașteptate adăugiri de făcut...



***


O durere va străbate întotdeauna povestea Micului prinț.
O durere și o nostalgie pe care oamenii mari rareori și le mărturisesc unii altora...

Dar copiii au mereu curajul adevărului.

În lacrima lor se vede bine cât de rotund este pământul de pe care ființele dragi pleacă, rând pe rând, la orele celor mai frumoase apusuri de soare, pe alte planete.

Prea repede, pentru a fi ajunse din urmă.
Dar destul de încet pentru a rămâne, pentru totdeauna, în amintire.

S-ar fi născut oare aceste rânduri, dacă Antoine, marele prieten al Micului prinț, în timp ce se prefăcea că-și repară avionul, nu ar fi îngropat în deșert mica, invizibila sămânță a veșniciei?

Ar fi dat oare atâtea ramuri povestea, dacă nu ar fi existat sângele rănilor care să hrănească rădăcinile acestui bătrân copac?
Ori seva Iubirii, urcând înăuntrul lui, către milioanele de frunze foșnind în bătaia vântului?

Vântul vremii, care spulberă cuvintele precum nisipul, lăsând în sufletele atinse de faptele dragostei, glasul unui copil...



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Multzumesc, Elia, o sa caut cartea, probabil ca a aparut la Montreal in franceza, de aia nu stiu, eu fiind in Toronto, de limba engleza.

Cat despre "ultimul paragraf", cred ca m-am exprimat gresit. Am vrut sa spun "ultima parte", care include de fapt sapte paragrafe, nu unul singur.

Succes la scris,

Veronica
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-07-14 21:35:00
         
 
  Multumesc, Vero.

Ma bucur mult ca ti-a placut ultimul paragraf.

Cartea de care iti spuneam a aparut in Canada si se numeste "Intoarcerea micului print"
- autor Jean Pierre Davidts

In Romania a aparut la editura Cartier.

Daca ai citit introducerea, care poarta subtitlul "Un fir de nisip", vei vedea ca acolo specific faptul ca aceste randuri sunt dstinate mai degraba celor mari...



 
Postat de catre elia david la data de 2009-07-14 21:11:06
         
 
  Elia,

Ultimul paragraf este de o frumusetze rara.

Nu stiam de cartea "Intoarcerea Micului Printz". De cine? Unde a aparut?

Crateta Micul Printz este pentru tineri si adulti, nu pentru copii. De altfel, dupa cate imi aduc aminte, autorul o dedica prietenului sau "cel care a fost candva copil".

Sigur, literatura pe care o scrii e suava si placuta la citit, eu cred ca nici ea nu e pentru copii, ci pentru adultii care au fost candva copii (si care mai pastreaza cuibarita undeva adanc in sufletul lor, o candoare, ce-i readusa la suprafatza prin randurile tale).

Inca odata: ultimul paragraf al acestei postari e superb.

*

Vero

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-07-14 20:22:04
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23915
Comentarii: 120178
Useri: 1422
 
 
  ADMINISTRARE