PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Din grădina memoriei / Bine-ai revenit Text postat de elia david În aceeaşi clipă în care se gândea la toate acestea, un junghi îi trecu prin inimă... Floarea sa îl privea din grădina memoriei... Îl privea lung, căutând să-l ajungă cu asprimea frumoşilor ochi albaştri. - Adică de oaie te ocupi, dar pe mine mă laşi pradă singurătăţii! Aceeaşi poveste... Determinându-l să se apropie cu timiditate şi interes de trandafir, pentru a lua nişte lecţii de prietenie cu florile. Dar, ce să vezi, în oglinda ochilor Micului prinţ, trandafirul era ocupat cu găteala. Micul prinţ, ce-i dăruia privirea lui plină de dragoste, numai ca floarea să poată fi ceea ce este. Pentru prima oară de când era liber, Mic îşi umplu nările cu alt parfum decât cu acela al florii sale. Şi află... Află cum este să-ţi fie dor. De o floare ce se deschide doar pentru tine, sub privirea întregului univers. De o floare mărunţică şi efemeră, care poate să te scoată din orice transă şi pe care o cheamă “Nu-mă-uita”. *** - Bine-ai revenit pe Pământ! spuse floarea şi îl străpunse cu mai multă dragoste în privire decât voia să arate. Lucrul acesta îl făcu pe Mic să creadă că nu va fi iertat în vecii vecilor. Întrucât, în credinţa-i nezdruncinată că odată şi odată va ajunge în Cer, s-a agăţat de un fulger, în loc să se adâncească în ochii ei. - Numai tu puteai să ştii că o să mă întorc! îşi potrivi el cuvintele, sperând să-i dea de înţeles că furtunile sunt trecătoare... Şi că fulgerele care nu-ţi trec prin inimă ţin mereu prea puţin... - Îmi povesteşti cum a fost? se însenină ea deodată. - Îţi povestesc, zise Mic, foarte fericit că s-a descurcat cu vorbele; fiindcă, a observat, aceasta era o treabă în care oamenii mari strecoară şi câteva minciuni ca să le iasă cum vor. Din păcate, acum trebuia să mai aştepte puţin, să i se zvânte glasul de lacrimile adevărului, pentru a putea povesti în voie. Atât era de marcat de faptul că fusese sincer, încât lăsă urme adânci în conştiinţa florii, ce-l privea cu o duioşie fără de margini... - Dragul meu Mic! i-ar fi spus, dacă nu ar fi fost sigură că n-o s-o audă. Şi dacă nu ar fi fost sigură că n-o să simtă, l-ar fi mângâiat pe braţ cu o petală de-a ei, una mică şi prietenoasă, ca o amintire din acele vremuri viitoare, când spera să nu mai fie nevoită să-i ascundă ceea ce era atât de adevărat. - M-am întâlnit foarte repede cu Micul prinţ! zise copilul, recăpătându-şi verva dintotdeauna. M-am întâlnit şi i-am spus că noi i-am scris scrisorile. Şi tot noi i-am desenat răsăriturile de soare pe plicuri… Apoi l-am întrebat ce a făcut cu avionul meu de hârtie... - Şi ce a făcut cu el? fu curioasă floarea. - Nu a făcut nimic, că nu s-a priceput. Dar mi-a comandat o ploaie! - Ţi-a comandat o ploaie! repetă, cu o notă ironică, floarea. - Da... O ploaie cum nu avem noi aici... Pentru că nu avem. - Foarte frumos! deveni ea geloasă pe ploile lui. - Şi m-a luat lângă el, sub umbrelă... - Aşa, deci. - Da, că suntem prieteni! “Dragul meu Mic” se transformă într-o tăcere apăsatoare... - Ghiceşti ce culoare era umbrela? vru el să-i facă o ultimă bucurie. - Bănuiesc! răspunse ea, întorcându-i spatele... Când află că era aşa cum bănuise, adică albastră, îşi puse capul pe o pernuţă de iarbă moale şi se culcă. Ştiind că a doua zi avea să vadă totul într-o altă lumină... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE