PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Casa / Praf magic Text postat de elia david - Ai văzut mama? Ai văzut că pietrele fac minuni? - Am văzut Mic. Nu m-ar mira ca şi îngerul să înceapă de acum să vorbească, zise ea, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios. - Nu, mama, nu vorbeşte, că nu are baterii! grăi Mic fericit. Dacă avea baterii, nici nu îl mai iubeam. - Poate ar fi dat din aripi... îl încercă eu din nou, pentru a şti dacă se poate bizui pe copil în călătoria către Ţara Poveştilor… Băiatul stătu să se gândească puţin, apoi, cu multă înţelegere pentru modesta jucărie, răspunse, lipindu-şi, obrazul de pluşul moale şi alb: - Dar nu ar fi putut să zboare, mama, cum zboară toţi îngerii adevăraţi, când nu-i vedem noi. Al meu e doar un înger din poveşti, aşa, ca mine... *** Următoarea escală fu în compartimentul de lactate şi diverse produse care semănau cu lactatele. Mic nu avea preferinţe când era grăbit sau preocupat de o jucărie nouă, aşa încât mama rezolvă şi cu aprovizionarea pentru drum, deşi, curios lucru, toate urmau să ajungă în frigiderul de acasă. - Mama, noi unde plecăm de aici? încercă puştiul să-şi verifice intuiţia. - Noi plecăm de aici,... acasă! răspunse ea, zâmbind. - Păi, nu plecăm... unde am visat amândoi că plecăm? - Ba da, numai că şi casa noastră face parte din poveste. Unde crezi că vom reveni ori de câte ori va trebui să mâncăm ceva, să dormim, să ne schimbăm, să ne întâlnim cu cei pe care nu-i vom mai revedea, odată ajunşi prea departe? Mic bătu din palme. Planul mamei era chiar mai grozav decât al lui. Cum de nu se gândise că şi căsuţa lor ar avea nevoie, sau şi-ar dori să poată să fie şi ea din poveşti? *** Praf magic ----------- În camera lui, pentru prima oară Mic îşi dădu seama cât de neglijent fusese cu tot ce îl înconjura. De la patul în care dormise, şi care rămăsese nefăcut, până la cărţile şi obiectele dragi… Atât de dragi încât unele dintre el nici nu mai erau de găsit. Poate că se ascundeau, după bine pusele la punct reguli ale dezordinii, prin locuri secrete… Ori poate că praful le acoperise cu un strat magic, ca să le protejeze de trista realitate. În rest, nu se putea plânge: avea tot dreptul să viseze că într-o zi se va transforma, de la sine, fără niciun pic de voinţă, dintr-un băieţel obişnuit şi adevărat într-unul pe care doar în poveşti l-ai mai putea găsi. - “Începutul este mai greu”, Mic. - Cine a spus asta? se întrebă copilul, privind în jur… - “Eu”, veni răspunsul din aceeaşi direcţie nebănuită… - Cine eşti tu? - Eu sunt “Eu” şi nu ai cum să mă observi… - Dar tu nu vezi că am ochi? întrebă Mic nedumerit. - Dar tu nu auzi că eu am urechi? i se dădu rapid o replică ce îl puse pe gânduri. Neştiind ce să facă, Mic luă îngerul de pluş în braţe… - Ai găsit soluţia… încercă să fie ironică vocea. - Daaa? se miră Mic, bucuros şi întoarse jucăria pe toate părţile. Dar îngeraşul de pluş, în afară de faptul că se lăsă moale în mâinile lui, nu-l ajută cu nimic. - Iartă-l, zise vocea. El nu are nico vină că mă auzi. Totuşi, în curând îţi va fi de folos. - Cum? - Astea sunt întrebări de copil care vrea să descopere totul singur? îl necăji din nou glasul nu se ştie cui. - Dar vreau să înţeleg şi eu ceva din ce vorbim acum! se plânse el, pe bună dreptate. - O să înţelegi când o să mă asculţi… - Dar nu eşti mama… - Şi nici n-o să fiu… - Şi atunci? - Şi atunci gândeşte-te puţin şi la tine… - Dar eu mă gândesc la mine mereu… - Mă bucur. Înseamnă că ne cunoaştem. - Nu te cred. - Ba să mă crezi, că de aceea sunt aici… Ce-ai vrea, să mă transform într-un greier? În clipa aceea, cu îngerul de pluş în braţe, Mic înţelese că în viaţa lui, care începea să semene tot mai mult cu o poveste, se mai întâmplase o minune: Zâna lui Pinnochio îi dădu şi lui, chiar dacă nevăzută, o “conştiinţă”. Nu ştia la ce o să-i folosească, dar era bucuros că o poate auzi şi că, de acum înainte, nu o să mai fie singur atunci când o să fie singur. Şi dacă o să vrea să arate cuiva cum şi-a strâns patul, cum şi-a făcut lecţiile, ce jucărie nouă are, sau ce pietre în formă de inimă a mai găsit, o s-o cheme pe “conştiinţa” asta… Care o să se bucure, sau nu… Şi cu care nu prea te joci… Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23932 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE