PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Esenţă de iasomie / Îngerul de pluş Text postat de elia david Esenţă de iasomie ----------------- În magazinul uriaş, cu multe uşi de sticlă, oglinzi, culoare şi scări, Mic fu nevoit să se agaţe de mâna mamei sale, ca să nu se rătăcească. Avea aşa o emoţie că pătrunseră adânc într-un labirint, încât parcă îşi auzea inima în megafonul folosit de o doamnă pentru a chema înapoi, la intrare, pe cineva care nu avea, ce bine, nici numele, şi mai ales nici prenumele lui... - Mama, jucăriile sunt sus, dacă urcăm şi noi pe scara “pliantă”… începu el cu o aluzie, la care ea răspunse privind în direcţia unui raion cu parfumuri... Copilul fu nevoit să se gândească la rostul acelor sticluţe… De care se apropie încet, încet, până când aproape fu gata să spargă una. Dar faptul că nu o sparse, deşi se simţea de parcă ar fi comis deja “greşeala”, îl ajută să înţeleagă: Aveau nevoie de un parfum... ca să nu se piardă unul de altul! - Mama, acum poţi să nici nu mă mai ţii de mână, spuse Mic, devenit foarte curajos, datorită esenţei pure, de iasomie. Poţi să mă laşi să mă duc singur sus, la jucării. Însă mama iar nu îl auzi, fiindcă era gălăgie în magazin… Iar el, un copil, nu avea o voce mare cât a unui cor de oameni; care se tot căutau unii pe alţii printre standurile rămase, din fericire, pe loc. “Mai bine mă gândesc la ce jucărie o să-mi placă...” se încurajă Mic în sinea lui, dacă văzu că nimeni nu îi dă nicio atenţie. ”Şi ce jucărie o să-mi placă, pe aceea o s-o iau” “Şi o s-o fac foarte fericită, când o să-i spun că o duc în Ţara Poveştilor” “Dar, nu mai urcăm odată...” - Mama, uite încă o scară “pliantă”! - Rulantă, vrei să zici, Mic! - Da, rulantă! se corectă copilul, căruia, dintr-o dată, îi deveni foarte clar de ce au stat atât de mult la parter. Importanţa unui cuvânt poate fi, uneori, covârşitoare. *** Îngerul de pluş --------------- - Uite, Mic, câte jucării... nu se putu abţine mama băiatului mut de umire. Ai la dispoziţie o jumătate de oră, ca să te hotărăşti, continuă ea, ochind alte rafturi, pline de cărţi. - Bine. Să ştii că nu o să vreau o jucărie prea mare, îşi aduse el aminte, în ciuda nerăbdării, de promisunea făcută. - Am încredere în tine! mai zise cea căreia i-ar fi plăcut să-i cumpere fiului său, de exemplu, îngerul alb şi pufos, pe care îl observă între o gorilă şi-un crocodil. Însă alegerea trebuia să fie a lui. Aşa cum a ei era, fără “doar” şi fără “poate”, obligaţia de a i-o respecta. “Ce jucarie o să-mi placă, pe aceea o s-o iau” îşi repeta copilul în gând, privind în ochii făpturilor de pluş, de parcă s-ar fi aşteptat să găsească în ei acea fărâmă de magie şi viaţă, capabilă să-l ajute să nu greşească în alegerea lui. Dintre toate, parcă doar în ochii îngerului pâlpâia ceva... Nu era sigur dacă nu cumva nu sunt nişte beculeţe. De aceea, nu se grăbi să-l strângă în braţe şi să verifice cât de bine se simt împreună. Lucrul acesta îl făcu o fetiţă, care nu ezită să-l apuce de aripi, să-l scuture puţin şi să-l arunce în cărucior. Un nod amar se aşeză atunci în gâtul lui Mic. Ca să împiedice lacrimile să se scurgă pe dinăuntru, fiindcă un băiat nu avea voie să plângă. Mai ales nu trebuia să plângă pentru un îngeraş. Pentru un robot, poate. Sau pentru o maşină de curse. Dar pentru... Lucrul acesta i-ar fi adus o reputaţie proastă în faţa colegilor. Deşi numai la ei nu se gândea acum, văzând cum fetiţa se îndepărtează cu căruciorul, în care mai aruncase vreo câteva păpuşi, un puzzle, şiraguri de mărgele şi... nu mai conta. Fiindcă Mic se aşeză în faţa ei, fără să poată să scoată o vorbă. Fetiţa îl privi ca pe o ciudăţenie a naturii şi dădu să-l ocolească. Dar el, neştiind ce să facă, mai mult din disperare, începu să scotocească neîndemânatic prin buzunarul de la genunchiul drept al pantalonului. Buzunarul în care ţinea ceva... Şi la care, doar pentru ochii rugători iviţi de sub muntele de jucării scumpe, ar fi putut renunţa. - Ce e asta? întrebă fetiţa. - Este..., se bâlbâi băiatul... - E frumoasă, zise ea, pipăind pietricica albă, în formă de inimă. - Da, fiindcă e o inimă mică, de copil de dinozaur... - Uite, îţi dau şi eu ţie ceva, zise fata. Şi îi întinse jucăria pe care el nici măcar nu îndrăznise s-o ceară. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE