(Karla) bezna noptii
(Karla) adoarme ziua
(Karla) pun ochelarii
Poemul se situează într-o zonă a vieții intime care s-a cam pierdut azi. Cine mai citește noaptea sau înainte să adoarmă? Și cine mai are grijă să lipească o carte cu scotch? O carte lipită cu scotch e una prețioasă, citită și răscitită. Poate e o carte veche sau, oricum, una de căpătîi. Evident, e vorba de un împătimit al lecturii. Și, iată, pasiunea îl răsplătește regește cartea e una miraculoasă care comunică direct cu astrele (aproape sigur legătura cu scotch e una magică). Toată noaptea cartea își va reface energiile direct de la lună.
Completările sînt adorabile. Prima prin sinceritatea unui gest ireverențios (dar atît de uzual): (aserb) pun restul de măr. A doua, (Eugen) mana mea rece, mi-aduce aminte de mîna care îngheța pe carte în camera neîncălzită. Ultima: (Karla) pun ochelarii, de-un prozaism aproape fermecător.
Cîteva cad în negura lipsei de inspirație și nu mai constată decît tenebrele locurilor comune: (Karla) bezna noptii, (doina b) nici o sclipire, (Ioana Dinescu) mai moare inc-o zi, (Karla) adoarme ziua.
Doar două completări sesizează și ele reflexul lunii pe sclipiciul scotch-ului: (Ioana Dinescu) se-aprinde luna, (The Ironman) lumina lunii. În schimb, Doina imaginează un joc secund: consecutiv licăririi scotch-ului, seduși - de lumina lunii sau de a textului? - (doina b) cad fluturi nocturni.
(Anonim) adoarme visul realizează un joc de cuvinte de excepție situînd visul veritabil în carte și nu în onirismul dezarticulat al somnului cu vise în care se ascund numai coșmaruri: (Ioana Dinescu) pandesc vise rele.
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
Comentariile
userilor
...Am înțeles. Mulțumesc pentru sinteză.
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2009-05-19 14:33:25
Tainele țin de existența, formarea, cultivarea gustului pentru un anume gen. Deci și de un fel de inițiere estetică.
Originar, acest gen de poem era scris pe hîrtie de orez cu pensula, într-un singur rînd vertical, conținînd 17 onji (litere silabice). Împărțirea în "versuri" de 5-7-5 onji ține de o anume ritmică a unui fel ritual de vorbire ceremonioasă, "oficială" (nu doar lirică).
"Versurile" sînt deci doar un fel de frînturi ritmice. Iar din punct de vedere semantic și stilistic nu corespund exigențelor poeziei occidentale. Și asta în principal pentru că textul unui haiku nu este "expresiv", refuză figurile de stil și ține să sugereze ceva prin evocarea unor imagini (idei, situații).
Haiku-ul nu dă mură-n gură soluția emoțională, nu e persuasiv prin forța sa textuală, ci, evocînd lucruri spre care ne îndreaptă mintea, inima și spiritul, rămîne o provocare la contemplare și meditație adresată întregii ființe a cititorului. Căci cititorul este prin excelență un colaborator, un coautor al unei opere care este mereu deschisă.
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-05-19 13:58:05
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2009-05-19 01:31:06
mi- greu să LE iamginez
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2009-05-19 01:29:18
...Revin. Și pentru că am spus deja că nu cunosc nici "deasuprele" nici dedesubturile haiku-lui, sper să nu pară ca dau cu paru, dar "lumina lunii" si "bezna noții", cel puțin, prozaice um sunt, mi-e greu să imaginez orice context în care ele să devină "versuri.
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2009-05-19 01:28:14
...Trebuie să recunosc că nu dețin taimele acestui gen de poezie. Nici măcar supra-tainele. Am mai urmărit și alte posturi ale dumneavoastră rferitoare la haiku. Toate interesante. O seră liniștită.
Vot.
A.A.A
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2009-05-19 01:25:59