PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
vestitorul cel de tihnă Text postat de Corneliu Traian Atanasiu Daca nimeni nu trage un semnal de alarma privind impostura atunci suntem definitivi pierduti. (epigraful aparţine unui consite-an pe care cu siguranţă îl veţi recunoaşte după modul caragealean în care face acordul - curat murdar) A fost o vreme cînd literatura a democratizat panoplia personajelor. Atunci au intrat în scenă cei “umiliţi şi obidiţi”, omul simplu ca şi “omul subteranei”, mujicul şi proletarul. Realismul descoperea personaje demne să concureze regii şi împăraţii, cavalerii şi prinţesele, elitele de tot felul, recupera straturile neglijate ale societăţii şi le dădea cuvîntul. Asta pînă cînd “masele revoltate” au desfiinţat revoluţionar barierele şi au erupt nărăvaş, proţăpindu-se în prim-plan. Călcînd totul în picioare sub îndemnul unei devize fără greş: “Nimic nu-i sfînt!” Galoşul este o sursă inepuizabilă de portrete pentru toţi ameţiţii care consumă spirtoase şi ideologii populiste de doi bani. O panoplie cu insecte vindicative, dornice să-şi afirme necontenit nimicnicia, prinse cu acul ironiei în momentele lor apoteotice, în delir flagrant de gramdomanie. Cînd se produc aceste accese de megalomanie? Cînd sînt puşi oamenii, insignifianţi altfel, în postura de a se umfla în pene de păun? Cînd ideile ameţitoare ale democraţiei fără frontiere s-au amestecat zdravăn cu tăria ingurgitată din belşug. Iată ce face un vajnic specimen al omului nou scos la lumină de idealurile socialismului victorios, aflat în tren: „Chestia e că Volodea Bîkov era cam cu chef. Altfel, vezi bine, nu făcea el aşa o poznă. Omul era băut. Dacă vreţi să ştiţi, Volodea Bîkov a băut o sticluţă de-aia de Erevan, chiar cînd să plece trenul, şi pe deasupra i-a mai dat şi cu bere. [...] Aşa c-a luat-o razna. Cred şi eu: amestecul ăsta – otravă curată! O ia şi capul la plimbare, şi simţi aşa în piept idei peste idei, cîte şi mai cîte, şi-ţi mai vine să faci şi pe grozavul de faţă cu onoratul public.” Deci cu idei de grandoare şi votcă-n cap, omul crede că poate orice (mai ales că „şi bunicu-său a fost văcar şi maică-sa a fost ţărancă”). Şi, zor-nevoie, îi turuie gura şi se făleşte... Iar dacă publicul îl mai şi contrazice, îl aţîţă şi-l necăjeşte, e pus pe fapte mari. Bunăoară, un cetăţean mai lucid şi mai hîtru îi zice: „- Atuncea, simpaticule, ia sparge geamul ăsta, să vedem te înhaţă sau nu păţeşti nimic? Sau, mai bine, lasă geamul şi opreşte trenul. Uite, trage de mînerul ăla... Ăsta e semnalul...” Unii din asistenţă s-au cam opus instigării, susţinînd că „e destul de ruşinos să-i bagi în cap unui om băut idei din astea lucide”, dar Volodea s-a ridicat hotărît şi a tras cu putere de mîner... „Trenul însă nu s-a oprit dintr-o dată.” Prilej pentru cei de faţă să se sperie, să se lamenteze, să facă evaluări şi să încerce să ia măsuri. Dar trenul, şi-a văzut surprinzător de drum. Şi, în valul de ipoteze contrariate ale pasagerilor, Volodea, care tăcuse stingherit o vreme, a triumfat: „- Nu ziceam eu că n-o să păţesc nimic? Ei, aţi văzut?” * Bibliografie: Mihail Zoşcenko, Galoşul Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   "Evolutia presupune ca cel prost sa devina intr-o zi destept" Din păcate e din ce în ce mai greu de crezut că evoluţia merge în sensul presupus de cei care privesc cu ochelarii de cal ai celor care mai cred în ideologiile răsuflate: Dincolo de visele nocturne, coşmaruri sau aberaţii numai bune pentru a ghici în ele orice, dincolo de visele diurn-ambiţioase de grandoare şi mărire, dincolo de reverie şi contemplaţie, pentru om există totdeauna vise ce ar trebui împlinite: doruri, aspiraţii, năzuinţe, poate planuri şi proiecte. Visul este pentru orice individ care se respectă proiectul unui sine mai bun. Prin intermediul lui, cît mai putem visa, aflăm că nu sîntem doar ce ceea ce deja sîntem, ci ceea ce visăm să fim şi ne străduim să devenim. Mai ales asta. Un exces de toleranţă din partea celorlalţi – găselniţă populistă a democraţiei - ne face însă să ne lăsăm pe tînjală: dacă se poate şi aşa şi toată lumea ne admite şi ne respectă aşa cum sîntem, la ce să ne mai străduim să ne împlinim visul? Părerile şi atitudinile noastre, egale în stupiditatea lor cu ale tuturor, asigurînd varietatea fără seamăn a prostiei în grădina Domnului, fiinţa noastră aşa cum este deja, orgolioasă, superficială şi suficientă, primesc constant nu doar încuviinţarea, ci coroniţele gloriolei unanime, premiile de consolare echitabil distribuite oricui. Avînd pe deasupra şi şansa mediatică de a fi odată şi odată celebri timp de un sfert de ceas, de ce am mai umbla după cai verzi pe pereţi? Sîntem minunaţi aşa cum ne-am născut, sîntem nativi, spontani şi orice încercare de a ne schimba nu va reuşi decît să altereze această diferenţă preţioasă, acreditată drept prestigioasă, care este unicitatea noastră inalienabila. Visele ni s-au împlinit cînd ne-am ivit pe-această bravă lume, iar toleranţa ne asigură că nu trebuie să mai facem nimic altceva decît să fim cu tot tupeul, fără nici o ruşine. Şi ca să nu mă simt singur am să dau cuvîntul lui Dinescu. El pare să fi mirosit ceva putred şi rău mirositor în lumea asta care se izmeneşte live, într-un show voios non-stop: "Şi iată că tot aşteptînd să se-mpută gloria Golului laşitatea noastră a congelat-o defintiv: măturătorul se visează măturător onorabilul se visează onorabil limbricul limbric" Cînd mijloacele devin scop, democraţia se preschimbă lesne în casă de toleranţă.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-04-18 14:38:46               explicatie: am scris "Celui mai perfect..." si este, probabil, greseala lingvistica din cauza stiuta ca perfectul nu are grade de comparatie. aici poate fi vorba de o exceptie (ca in cazul cacofoniilor, de ce nu?) macar pentru deductia matematica :" intre doua puncte (a se citi perfectiuni) este o infinitate de..." dom Profesor, Paste fericit va doreste sincer nicolae   Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-04-18 14:32:20               Scria cineva:”…nu sunt perfect, deci trebuie sa fiu bland cu semenii mei” Asadar, daca masele s-au revoltat aducand o deviza in prim plan ( “nimic nu-i sfant”) a fost pentru ca niste imperfecti faceau pe perfectii actionand cu o blandete prefacuta ce a dus la nerecunosterea valorica a impostorilor intelectuali. Evolutia presupune ca cel prost sa devina intr-o zi destept, acestuia trebuie nu numai sa i se lase portita deschisa, ar trebui chiar sa i se creeze conditii ca el sa evolueze, fiindca evolutia acestuia este in beneficiul tuturor. Societatea contemporana ofera realitati ridicole cu asa zis elitisti, caracterizati prin aroganta, si oameni simpli care vad imposturile si, fie tac, prefacandu-se frate cu… ei pana ajung sa fie recunoscuti de acestia, fie se opun aratand imperfectiunile. Nu este cazul sa se faca atata caz pe aceasta tema. Recomand elitistilor sa vorbeasca mai putin si sa se controleze mai mult, fiindca, daca un prost are voie sa greseasca, cel care striga in gura mare ca este destept, nu. Elitistul nu trebuie decat sa castige respectul tuturor pentru scaunul pe care s-a impopotonat. Aceasta presupune arta, moralitate si atitudini comparabile cu ale Celui mai perfect dintre oameni, Cel care maine dimineata se va ridica din mormant.   Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-04-18 13:47:36               Un punct de vedere Literatura reprezintă prelungirea prin continuitate a trăirilor individuale. Şi nimeni şi nimic, nici dictatura ideologică, nici dictatura banului, nici dictatura elitelor nu pot avea putere asupra unor astfel de trăiri. Literatura, ca forţă corozivă a oricărei ordini abuziv impuse, ordine ilegitimă prin simpla impunere, a fost este şi va rămâne ultima redută de rezistenţă spirituală. Şi nu este apanajul nimănui. Literatura este creaţia omului, cu talent este adevărat, om înţeles ca fiinţă liberă, democrată şi care transcende oricăror taxonomii ideologic elitiste ori narcisist speculative. Talentul "creşte", probabilistic, în toate straturile sociale. Iar gustul pentru literatură face convergent dispreţul pentru imoral, ilegitim, antiom de oriunde ar veni. De aceea cititorii din toate timpurile, din toate spaţiile şi din toate straturile sociale iubesc literatura. Literatura este şi trebuie să rămână un bun comun în virtutea dreptului sacrosanct al oricui la trăire individuală şi la părtăşie cu trăirile oamenilor cu talent   Postat de catre Elena Stefan la data de 2009-04-18 09:06:55	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE