FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Rodica Elena Lupu
ªapte garoafe, ciocolatã ºi cafea! Dintre care, fapt stabilit de bãtrânã încã de la a doua vizitã, cumpãrate erau doar garoafele!
Anticipaþiile bãtrânei se adeveriserã întocmai. Cum a intrat, doctorul Duca i-a întins buchetul ºi punga, însoþindu-le, fireºte, de zâmbetul lui incert, uºor absent.
-Sãrut mâna, doamna Coman! Sãrut mâna! Bine v-am gãsit!
-Bine ai venit, domnule doctor! Ce flori frumoase... – ºi în gând. Bietul de el! Pãi cum sã se fi îndrãgostit de ãsta vreo femeie, din moment ce nu ºtie cã florile sunt legate de sezon, cã nu oferi iarna vara, primãvara ºi toamna doar garoafe?... Ins fãrã nici un farmec, inoportunant! -, de-a dreptul superbe. Ai desigur o sursã specialã, vreo cunoºtinþã la florãrie. Le pun în vazã imediat. Ia loc, te rog. Simte-te ca la dumneata acasã!
-Sincer sã vã spun, încercase el, în mod surprinzãtor o glumã, aº vrea sã mã simt mai bine!
-Bravo doctore, bravo, râse Aurelia Coman. ªtii cã mi-ai plãcut?
S-a întors din bucãtãrie repede, de parcã totul ar fi fost pregãtit de dinainte de a apãrea el, a aºezat vaza pe masã, apoi a scos o sticlã cu viºinatã ºi douã pahare.
Au bãut, au schimbat câteva replici convenþionale, inhibante, discuþia poticnindu-se mereu. Aurelia îl studia cu o perspicacitate pe care doctorul, prins de gândurile lui, n-o sesizã câtuºi de puþin. Pe bãtrânã frânturile de propoziþii, privirile în gol, însufleþite doar când ºi când, pulsatoriu, au edificat-o în privinþa scopului vizitei. ªi era mulþumitã. Cu adevãrat mulþumitã.
De fapt pentru ea „dosarul” Duca era încheiat. Pe doctorul acesta nu-l agrease niciodatã.
-Doamna Coman, îºi luase, în fine, inima în dinþi doctorul, v-ar supãra faptul cã vizita aceasta nu e chiar de... curtoazie?
-Dar mã faci sã râd, doctore. Ori e cazul sã cred cã pânã acum te-oi fi reþinut eu, cu farmecele mele?
-Nu asta am vrut sã spun, nu asta... Doamne, ºi nici nu ºtiu cum sã încep...
-Ai cumva necazuri?... Încep sã cred cã e ceva ce-þi iese pe dos, doctore! Aºa-i?
Doctorul s-a mobilizat, a fixat-o cu o privire în care nedumerirea ºi suspiciunea se gãseau în proporþii foarte greu de stabilit. A simþit sarcasmul întrebãrii ei din plin. Doar cã nu a ºtiut în ce mãsurã fusese voluntar.
-Pot spera sã gãsesc la dumneavoastrã puþinã înþelegere?...
Mulþumirea ei iniþialã a fost umbritã de atitudinea doctorului. L-ar fi vrut mai orgolios, mai vanitos.
-Eºti sigur cã nu vrei mai mult?
-Mã daþi gata, doamna Coman, nu s-a putut abþine bãrbatul copleºit într-adevãr de flerul bãtrânei. Perspicacitatea dumneavoastrã este de-a dreptul dezarmantã.
-Hai lasã, lasã. ªi sã ºtii cã acest compliment nici nu... sunã prea plãcut. Înþelegi ce vreau sã spun, nu?
Fireºte, înþelegea. Propoziþiile sunaserã ºi-n urechile lui mai mult a surprizã decât a constatare elaboratã temeinic, dar putea oare lipsi acel accent vizavi de o femeie de vârsta ei?
-Dacã vã îndoiþi cumva de sinceritatea admiraþiei mele, vã înºelaþi, credeþi-mã. Am pentru dumneavoastrã...
-Sãnãtate, doctore!, îl întrerupse ea ridicând paharul din nou. ªi treci la necazul dumitale, cã no-i fi venit sã-mi mãguleºti mie vanitãþile reale ori închipuite. Spune-mi ce te doare.
În momentele acelea bãutura nu i-a produs nici o plãcere. A avut senzaþia cã înghiþitura de viºinatã a rãmas compactã. I-a cãzut în stomac cum cade o bilã ori o pietricicã pe fundul unui acvariu.
-Doamna Coman, eu am convingerea cã sentimentele dumneavoastrã faþã de mine au fost întotdeauna sincere.
Un astfel de schimb de replici îi plãcea.
-Sentiment impus, drãguþã, îl ironizase ea, însã în aºa fel încât doctorul a luat vorbele exact invers.
-Mulþumesc. Din partea mea, sper cã v-aþi convins, ataºamentul a fost total.
-ªi nu chiar... dezinteresat, îl înþepase ea.
Doctorul a tresãrit din nou. Nici acum nici data trecutã nu l-a surprins perspicacitatea bãtrânei. I-o cunoºtea destul de bine. Ceea ce l-a ºocat în ambele rânduri a fost nota sarcasticã din replicã. În ea, în privire în lucirea ce i-a stãruit câteva clipe în ochi, a sesizat, parcã o satisfacþie nu tocmai nevinovatã.
-Chiar dacã nu vi se pare, sã ºtiþi cã observaþia dumneavoastrã e destul de... subversivã, doamnã...
În mod straniu, criza de orgoliu dãduse discuþiei un cu totul alt curs decât cel stabilit iniþial de bãtrânã. Când bãrbatul ºi-a anunþat vizita, Aurelia Coman anticipase clipe de euforie aºteptate cu rãbdare ºi perseverenþã. Argumentate de înseºi imensele servicii fãcute de el Anei! A vrut adicã sã-i dea în vileag tot calculul, toate manevrele de care a uzat înainte încã de a-l fi vãzut – din moment ce a înþeles cât de mult o putea ajuta pe nepoata sa! !Va fi un adevãrat... „garote”!, îºi frecase ea palmele satisfãcutã, având pe chip un rictus crud, „Un supliciu, neghiobule, meritat, la fel ca...”
-Faptul mã surprinde. Fiindcã, iatã, v-o mãrturisesc încã o datã, aveam despre dumneavoastrã o pãrere absolut deosebitã.
Reacþia lui a fãcut-o sã renunþe. Sã opteze pentru altã variantã. Cea a duplicitãþii. Profitabilã, fireºte, faþã de sfidare ºi înjosire. Mai ales cã doctorul putea sã devinã – fãrã voia ºi asentimentul lui! – un fel de catalizator, în ceea ce plãnuise a se petrece între Ana ºi fiul lui Mihai Pârvan!
-Doctore, þi-e chiar atât de greu sã fii deschis, sincer? Crud de sincer? În primul rând faþã de dumneata însuþi. Cât ºi faþã de mine s-a hotãrât ea sã conducã discuþia în aºa fel, încât doctorul Duca sã treacã prin clipe penibile fãrã ca el sã-i poatã imputa ceva.
Doctorul a înclinat întâi privirea, apoi capul, rãmânând cu fruntea aplecatã ºi când dãduse replica:
-ªtiþi doar cã pentru ea aº face orice!... Dar dacã dumneavoastrã interpretaþi...
-Sã ne oprim aici. Ori de aici sã începem, cum vrei dumneata sã zici. Dar înainte de toate sã vedem cum stai cu... timpul verbului, doctore. Ai fãcut, faci ori vei face ºi de acum înainte?! Asta-i întrebarea!
-De fãcut ºtiþi cã am fãcut. ªi sunt dispus...
Femeia l-a întrerupt iarãºi:
-Atunci fã, doctore! Fã, ori de câte ori poþi, ori de câte ori e nevoie! Fã mereu!
Dându-ºi seama cã bãtrâna l-a prins într-un clenci verbal, doctorul a întârziat cu replica mult. „Pe femeia asta”, ºi-a zis în gând, „nu ajungi s-o cunoºti decât într-o viaþã cât a ei însãºi!” Ce rãspuns i-ar fi putut da fãrã sã se autoacuze de existenþa calculului adus în discuþie cu câteva minute înainte? ªi atunci a încercat o... diversiune.
-Credeþi cã e posibil sã faci bine fãrã... dar, înþelegând cã ar fi fost obligat sã foloseascã un cuvânt cu rezonanþe, aparte, tãcuse.
-Sã-i zicem recunoºtinþã?,... venise provocarea inexorabilã a bãtrânei.
-E posibil sã te sacrifici pentru cineva ºi în absenþa ei?
-Dacã am vorbi doar despre binele biblic ºi tot aº rãspunde cã da, doctore. Nu-i aºa?
-ªtiþi ce vã permite sã vorbiþi în modul acesta?
-Ce?
-Poziþia!
-Aha, fãcuse Aurelia Coman, înþelegându-l perfect. Vrei sã spui cã vorbesc de pe poziþia... beneficiarului!
-Exact.
-Dar eu þi-am propus de la bun început sã discutãm despre... beneficiul dumitale! De la bun început. Sã fii uitat chiar atât de repede?
-Doamna Coman...
Bãtrâna fusese în vervã, discuþia i-a fãcut plãcere, a gãsit tonul potrivit dublului scop urmãrit, acela de a se satisface pe sine fãrã sã-l transforme pe doctor din prieten în duºman. Intervenise, de aceea, acoperindu-l ºi prin insistenþa din glas ºi prin gestul mîinii drepte:
-Ascultã, doctore! Te rog ascultã! Dar înainte, sã mai bem un pãhãrel!... Aºa!... Sãnãtate!... E bunã. Îþi place?... ªtii la ce m-am gândit? ªi asta pentru cã nu vrei dumneata sã fii sincer...
-Nu ºtiu ce înþelegeþi dumneavoastrã prin...
-Lasã-lasã, cã ºtii. Ceea ce de altfel o sã þi-o dovedesc imediat.
-Asta cum!
-Ascultã!... Dacã greºesc, sã-mi spui. Însã nu prea cred cã ai ocazia. În fine, uite cum mi se pare mie cã stau lucrurile, în ce fel ai gândit, ce ai sperat: o atenþie,... alta,... un serviciu,... intimitatea de rigoare, încã decentã, fireºte, dar insistentã,... o intervenþie colo, dincolo,... solicitudine continuã, atitudine paternã, maternã, fraternã,... împlinirea unei dorinþi, a alteia, a oricãreia... Ca în final sã consideri o anumitã pretenþie... irecuzabilã!... Am exagerat cu ceva?
Tonul fusese aspru, fãrã nici o îndoialã, ºi dacã ar fi fost numai impresia produsã de el.... Dar pe chipul bãtrânei se instalase un zâmbet ambiguu, subversiv, într-un fel totuºi liniºtitor, cãruia i-ai fi dat cel mult sensul unui reproº de forma: „Eºti dat dracului, doctore! Nu te credeam un piºicher atât de mare!”
-Doamna Coman, dacã am ajuns aici... - s-a hotãrât el s-o înfrunte, totuºi -, trebuie sã vã amintesc cã dumneavoastrã înºivã mi-aþi dat unele speranþe. Ori nu-i aºa?
-Iar plutim în... abstract.
-Deloc!
-Atunci... precizeazã-mi sensul cuvântului „unele”!
-Pãi cum sã... Adicã?...
-Nu cumva ai confundat termenii?... Speranþã... certitudine... Nu? Nu ai luat cumva, din pãcate pentru dumneata, drept asigurare lipsa mea de obiecþii?... Ai toatã consideraþia mea, domnule doctor, dar de aici pânã la mâna Anei e un drum lung. Sper sã înþelegi adevãrul acesta mãcar acum! Repet, n-aveam nimic împotrivã dacã ai fi cucerit-o, dar mai mult nu-mi poþi cere! Nu-mi poþi cere pentru cã nu m-am angajat, pentru cã nu e firesc sã îmi fi asumat responsabilitatea aceasta... Cred cã ai înþeles.
Doctorul Duca a privit-o mai aspru ca oricând, fãrã sã-ºi fi disimulat surprinderea câtuºi de puþin nici atunci când i-a dat rãspunsul.
-În termenii ãºtia?... Chiar în termenii ãºtia am discutat noi odatã, doamna Coman?...
-Sãnãtate doctore ºi sã ne vedem cu bine, îi spuse bãtrâna închizând uºa dupã el ºi oftând uºuratã.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE