Se discută despre blogosferă la metrou, în tramvaie, troleibuze şi staţii de autobuz. Anul trecut, un el şi o ea se grăbeau acasă pentru a afla ce mai face nou-născutul Gramo (vezi Gramo). La Universitate, ea gesticula frenetic, blestemând conducerea RATB în timp ce el mesteca energic un Orbit şi se uita la ceas din douăzeci în douăzeci de secunde. Altădată, pe o bancă dintr-un parc bucureştean, un oarecare domn se aprinsese puternic şi începuse să urle la interlocutorul său (un alt distins domn, poate ceva mai tânăr decât primul): Domnule dragă, îţi spun… băiatul meu are calculator şi vorbeşte cu Elena Udrea pe el! Mi-a arătat, domle! Acolo la ea pe… bloc! Săptămâna trecută, o politehnistă oacheşă, aşteptând rapidul de Vatra Dornei, îi spunea unui „jurnalist debutant”: Beeeii… Oi fi şi tu vreun Zoso…(Zoso este considerat, momentan bloggerul numărul unu în România)

Nu exagerez când spun că blogosfera şi-a întins/extins temeinic antenele şi prin alte sfere, ba chiar şi în sfera comună (firescosfera, dacă vreţi). La capitolul divertisment, bârfă, exhibiţionism, blogosfera românească nu stă rău deloc. Motiv pentru care tot mai mulţi români preferă blogurile faţă de alte activităţi precum zappatul TV („minunată” invenţie lingvistică americană).

un costum alb de ginerică între şine
mălin îşi ţine rinichii în mâini
şi sângerează din amândoi
în timp ce anca în rochiţă roşie
mănâncă bomboane pe bancă
spune: povestea noastră
e ca un film franţuzesc în care
ea şi cu el au accent
şi se cunosc din şcoala primară
în care undeva la o nuntă
ea chiar i-o arată lui şi el
chiar i-o arată ei
măline şi tu voiai să te-nsori să te duci dracului măline
anca nu zâmbeşte se strâmbă şi vorbeşte cu precipitaţii
acum 5 ani erau la drăgăşani aveau aceleaşi coşmaruri
îşi dădeau şuturi în somn şi palme
după ceafă
acum 1 an mălin a intrat într-un bar din care a ieşit cu
pantalonii şi pantofii în mână anca încă zâmbea
era chelneriţă şi purta fustiţe în carouri de tip curea şi
cămaşă albă cu cravată de tip şcolăriţă neprihănită

mălin a zis atunci că dacă nu vine cu el se dezbracă
anca zice: povestea noastră e ca un film franţuzesc
în care ea şi cu el au accent şi roşul pe ocru e efectul
cromatic preferat al scenaristului
acum 2 ani fumau o ţigară la piteşti în faţa bibliotecii
judeţene nu mai aveau bani nici de weceul din gară
aşa zicea anca şi încă zâmbea pereţii erau muştar iar
anca avea în picioare săndăluţe roşii cu nojiţe de la Tina R
mălin chinuia un zâmbet şi el
acum 3 ani nu s-au certat nicio dată timp de 1 an

mălin nu mai ştie cum arăta
biserica din care ieşise
mireasa era urâtă cu draci
bărbaţii nu îmbătrânesc
mai frumos ca femeile
aşa spune anca în oglindă
măline tu ştii cât de mult te urăsc?

Mi s-a părut imediat că am furat dintr-un film franţuzesc. Am rupt pagina şi am aruncat-o în cel mai apropiat coş. Am recuperat-o apoi, motiv pentru care îi pot prezenta conţinutul acum.

După vreo zece-cincisprezece minute, se întoarce şi Mălin cu o carte cu copertă frumoasă. Nu disting iniţial ce carte este. Aflu imediat chiar de la Mălin: Dragă, mai aveau un singur exemplar. Noroc că l-am găsit. Săptămâna trecută zicea Gramo că ar vrea să citească „De ce iubim femeile”, nu? Anca sare în braţele lui Mălin. Urlă, chicoteşte, Dumnezeu ştie cum poate fi descrisă reacţia ei… Peste umărul Ancăi, Mălin se uita îngrijorat la ceas.

un trafalet în mâna stângă şi o basma cu buline pe cap
anca nu-şi plânge de milă / plânge de vopsea nu
i-a cerut nimeni şi nimic / pe nimeni şi nimic / cu
atât mai puţin să văruiască balconul
iubirea noastră e ca un film franţuzesc în care
ea şi cu el au accent iar ineditul se ascunde
fireşte / în cotidian

măcar de mi-ai asculta vreodată măline / recitalurile
matinale / nu sunt violente măline şi nici nu
mă doare nimic / atâta tot că mai e o lume undeva în
interiorul meu / o lume atât de adâncită în mine
că marianele îmi par un pahar cu apă / nu-ţi spun
de unde ştiu / te las să îţi imaginezi că am palme
cu ecograf sau că din degete mi se scurg zilnic iscoade
îţi poţi imagina spre exemplu că / în fiecare dimineaţă
mi se preling pe gât în jos / mai pe seară îmi ies din
buric fug repede repede-n ureche şi ţipă toate deodată
nu-i rău / zic / măline

iubirea noastră e ca un film franţuzesc în care
ea şi cu el au accent iar bulinele albe pe
o basma roşie sunt comandate de scenarist

e spaţiul cuvintelor importante lucrăm
la ele de când eram mici / de multe ori
zăresc între pereţii mei interiori câte
un nod un nasture o pânză / ceva foarte mic
pe sub masă la nunta a treia a mamei tale
zi tu măline dacă nu sunt nebună

zice mălin / e fată? sau e băiat?
nu-i nimic văruim altă dată
păianjenii ăştia halterofili
au şi ei nevoie de spaţiu

De data aceasta, nu am mai furat de nicăieri… Am ajuns acasă pe la 18:30.

M-am aşezat la calculator, am aprins o ţigară în timp ce windows îmi cânta Bun venit.