FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Poveste cu o fata (4)
Text postat de George (Dumitru) Corbeanu
La întoarcere, la câțiva kilometri de București, pe autostradă, am avut un accident de mașină. Am pierdut controlul volanului și m-am lovit de parapetul din stânga, apoi mașina s-a rotit și s-a lovit, tot cu partea stângă, în plin, de un tir aflat în mișcare ca apoi să fie propulsată în parapetul din partea dreaptă, unde s-a oprit. Toate aceste mișcări au fost comentate de oamenii din jurul meu, care m-au scos din mașina zdrobită. Vorbeau între ei mirându-se că încă sunt întreg, mai ales că airbag-urile rămăseseră la locul lor, ciudat, având în vedere natura puternică a impactului la care fusese supusă mașina. Dar tot ei și-au dat răspunsul, nu fusese lovită frontal, ci într-o parte, probabil de-asta eram încă întreg, chiar dacă destul de bine zdruncinat. Îi auzeam ca prin vis, ca și când aș fi fost sub imperiul unui anestezic ce începuse să își facă efectul, înainte să cad în amorțeală și să mi se întunece privirile, apoi exact asta mi s-a întâmplat, m-am prăbușit pierzându-mi cunoștința.
M-am trezit în camera de gardă, la urgență. Eram întins pe un pat iar cămașa îmi fusese descheiată, aveam pieptul liber, cineva probabil a vrut să mă ajute să respir. M-am ridicat pe marginea patului și m-am pipăit, era totul la locul lui, păream în regulă, aveam doar câteva zgărieturi care fuseseră curățate. Deasupra arcadei stângi am găsit un pansament prins cu leucoplast însă nu părea nimic grav, probabil mi se spărsese în urma loviturii de volan. Ce ciudat să pierd controlul așa, din senin, mi-am zis, asta se întâmplă când nu îți eliberezi mintea de gânduri mai ales la volan, și eu gânduri aveam destule în momentele acelea, se materializau toate în jurul aceluiași subiect, femeia cu care mă culcasem inopinat într-o noapte fierbinte și care, iată, era cât pe ce să îmi cauzeze moartea, și asta fără voia ei, acționând la distanță, departe dar totuși aproape, o fantasmă, un abur.
Himerele ne afecteaza viața în aceeași măsură în care o fac lucrurile concrete printre care ne învârtim, în anumite situații chiar mai mult de atât, aș fi putut adăuga, și motive aveam, câci mi se întâmpla chiar atunci.
-Ce avem noi aici, am auzit brusc și m-am întors, lovindu-mi privirea de un doctor brunet, grizonant pe la tâmple. Ce ați pățit?
-Un accident de mașină, am zis, scărpinându-mă după ceafă. Nu știu cum și când am ajuns aici.
-Aha, spuse palpându-mi abdomenul, apoi memberele, încerca să vadă, ca și mine mai devreme, dacă sunt întreg. Vă doare ceva?
-Nu, nimic, totul pare în regulă. M-am speriat doar.
-Și spuneți că nu vă amintiți cum ați ajuns aici? Apoi adăugă întorcându-se către asistenta ce își făcea de lucru într-un colț al camerei, căutând prin niște hârtii, Ce s-a întâmplat cu domnul? Cât timp a stat inconștient?
-Domnul? replică asistenta clipind mărunt, aruncându-și ochii mici spre mine. Aaa, nu știu exact, e aici de o oră și ceva… Erați sus când a ajuns, am sunat dar nu v-am găsit.
-Aha, continuă doctorul pe același ton. Totul pare în regulă cu dumneavoastră, îmi spuse. Însă aș vrea să faceți un control la neurologie, ați stat cam mult inconștient. Ana, fă-i trimiterea, du-l la Monica Avram, sus la trei, la neurologie. Spune-i că l-am trimis eu, acum trebuie să fug, mă așteaptă un pacient, adăugă aruncând ultimele vorbe din ușă, înainte să o trântească după el.
-Mergeți în dreapta, pe culoar, apoi luați liftul până la etajul trei, veți găsi acolo secția de neurologie, mergeți cu hârtia aceasta, știu ei ce au de făcut îmi spuse asistenta după câteva minute înmânându-mi o hârtie.
I-am mulțumit frumos și i-am urmat indicațiile. Am ajuns la neurologie puțin amețit, încă nu îmi revenisem după șoc, fragmente din ceea ce se întâmplase continuau să mă bântuie, încă vedeam cu ochii minții parapetul acela venind sinuos spre mine, în încercarea eșuată de a recâștiga controlul mașinii, apoi vârtejul în care am fost aruncat în urma impactului, lovitura puternică în lateral care mă zgudui dureros, lovindu-mi fruntea de volan, făcându-mă să simt explozia adrenalinei, sunt oameni care caută experiențe de acest gen, ce bine că nu eram unul din ei.
Am intrat în cabinet unde mă întâmpină o doctoriță negricioasă, cu părul în dezordine și halatul alb șifonat, probabil că bătăile mele în ușă au trezit-o dintr-un somn bolnăvicios, cine știe, nu dormise noaptea trecută și ar fi avut nevoie de recuperare iar eu am deranjat-o. M-a întâmpinat fără nicio urmă de amabiliate, mârâind un răspuns inteligibil la salutul meu politicos, apoi îmi ceru pe mutește foaia pe care o studie preț de câteva minute.
-Cât ați stat inconștinet? m-a întrebat cu o voce răgușită, privindu-mă peste ochelarii cu ramă groasă.
-Nu știu, o ora cred, nu mai mult.
-Bine. Luați loc pe pat acolo, să vă testez reflexele.
M-am conformat și m-am lăsat lovit ușor cu ciocanelul, reflexele îmi erau bune, apoi au continuat alte teste, am închis ochii și am întins mâinile pe lângă corp, încă mă puteam coordona, nu amețeam, apoi altele și altele. O urmăream cum mă examinează fără nicio urmă de implicare, eram un obiect, o sarcină de serviciu, eram un golem, un om de tinichea, îmi cerceta mecanismul, carcasa, încerca să verifice dacă totul e la locul lui, dacă îmi mai trebuie ulei, să mă șteargă de rugină și să mă pună din nou în mișcare, trupul e al lor dar sufletul al nostru, slavă Domnului pentru asta.
-Pare totul în regulă, am auzit-o într-un târziu, însă vă sugerez odihnă câteva zile, o să vă dau concediu medical. Apoi vă mai aștept aici, veniți peste o săptămână, o să vă fac o nouă examinare atunci, spuse și începu să completeze un set de hârtii și formulare, păstrându-și aerul obosit și distant.
Oare ce himere o bântuiau în momentele acelea? Câte fantasme îi ocupau mintea și îi goleau sufletul, făcând-o să mă trateze cu o asemena detașare? Poate și ea fusese vizitată de vreun necunoscut în noaptea ce se încheiase, căruia îi deschisese ușa, trupul dar nu și sufletul, pe care îl mistuise cu sânge rece, de doctoriță, apoi îl lăsase în urmă, singur, în așternuturile umede, și venise aici, la spital, obosită, tracasată, deprimată, așa cum probabil venise și femeia pe care încetasem să o mai caut, lăsată de mine în urmă. Cum ar fi fost să o fi găsit aici, mi-am zis dintr-odata, eu în calitate de pacient, iar ea să mă examineze, făcând-o, probabil, la fel de detașat, fără să mă privească cu adevarat, fără să mă recunoască, cercetându-mi învelișul și balamalele, asigurându-se că încă funcționez la parametrii normali. Aș fi lasat-o probabil să mă studieze, sperând că își va aminti, urmărindu-i reacția, așteptând să tresară, surprinsă, recunoscându-mi, poate, mâinile, degetele care o strânseseră puternic în noaptea aceea, sau ochii, în timp ce mi i-ar fi privit profesional. Poate s-ar fi dat un pas înapoi, să mă vada în ansamblu, și ar fi zis, Tu ești, apoi s-ar fi retras în ea și s-ar fi aruncat asupra hârtiilor cu privirea plecată, iar eu aș fi confirmat, Eu sunt, te caut de ceva vreme, M-ai găsit, și acum?, Acum putem continua, Nu avem ce, Ceva ce am lasat neterminat, Așa ți s-a părut?, Categoric, Nu avem ce continua, dar putem începe, Putem începe cu o cafea, Termin tărziu astăzi, Te aștept, cât este nevoie.
Șirul gândurilor mi-a fost retezat brusc, doctorița terminase hârtiile și mi le înmână, privind prin mine, iar eu i-am mulțumit păstrându-mi tonul politicos. Apoi am întrebat-o dacă nu cumva cunoaște o rezidentă la neurologie, o prietenă veche, și i-am spus numele întreg, așa cum îl știam din buletin. Răspunsul m-a surprins, căci a fost, Da, am avut și eu o rezidentă cu numele ăsta, ciudat că mă întrebați de ea.
-De ce este ciudat? am continuat însă cu vocea gâtuită de emoție.
-Pentru că m-am gândit mult la ea zilele astea, am încercat să îmi dau seama ce s-a întâmplat, a dispărut brusc, nu a mai venit la spital de câteva săptămâni, fără nicio explicație. Știți ceva de ea? spuse privindu-mă pentru prima dată cu interes. Asta dacă vorbim de aceeași persoană…
-Nu știu dacă este aceeași persoană, prietena mea acum e în Cluj, am zis încercând să par hotărât, însă a lucrat în București până de curând, nu știu exact unde, niciodata nu am știut spitalul unde lucra. Însă știu că a plecat cu transfer, și-a schimbat rezidențiatul, mi-a confirmat și mama ei, am vizitat-o de curând.
-Hmm, rezidenta mea nu și-a schimbat nimic, sunt destule acte de facut. E o întreagă nebunie birocratică, și eu nu i-am aprobat nicio cerere. Pur și simplu nu a mai venit, am sunat-o și nu mi-a răspuns, m-am gandit că e bolnavă sau că i se întâmplase ceva. Însă nici până acum nu am aflat nimic, am trimis chiar pe cineva la ea acasă dar nu mai stătea acolo, era o altă familie în apartament. Chiar dacă s-a mutat, trebuie să anunțe, să îi încheiem contractul de munca aici, deocamdată e absent nemotivat, nu știu care e procedura, mă rog. Mă gândesc să mă duc la poliție și să o raportez la persoane dispărute, dar nu știu dacă eu ar trebui să fac asta, habar nu am. Cine știe? Poate vă veni până la urmă, era fată serioasă, implicată, mă ajuta mult. Nu părea tipul de om să dispară brusc, fără un motiv, spuse.
-Da, probabil va veni, am zis împăturind hârtiile acelea ce mi se lipiseră de palmele transpirate. Nu cred că trebuie mers la poliție, ar fi degeaba am adăugat. Nu cred că ar ajuta la nimic
-Probabil. Însă poate m-ar ajuta pe mine, să știu că am facut tot ce puteam face, mă rog, o să văd. Dar să lăsăm asta, mai ales dacă spuneți că nu e vorba de prietena dumneavoastră. Vă aștept săptămâna urmâtoare, încheie.
-Da, pe săptămâna următoare, am zis și eu și m-am grăbit să părăsesc încăperea.
Dar nu am plecat imediat. M-am așezat pe un scaun de pe coridorul de așteptare, cu fața în palme, amețit, încercând să îmi calmez tumultul gândurilor. Conicidența ar fi fost mult prea mare, nu îmi venea să cred în ea. Dacă nu se transferase, așa cum știa mama ei, unde putea fi? Și de ce și-ar fi mințit mama, inventând un transfer în alt oraș, îndepartat? Poate să o protejeze, să o liniștească, să nu îi dea motive de îngrijorare, și în același timp să îngreuneze vizitele, camuflând astfel plăsmuirea. Ar fi putut fi încă în București, m-a fulgerat un gând, poate s-a mutat doar câteva străzi mai încolo, urmărind o strategie bine pusă la punct, greu de imaginat că cineva ar căuta-o aproape de locul din care a fugit căci asta făcuse, începeam să cred din ce în ce mai mult, fugise de ceva, sau de cineva. Poate încercase să lase totul în urmă, să-și schimbe personalitatea cu totul, să-și inducă uitarea, eradiindu-și amintirile pe termen scurt, păstrând doar pe acelea care nu i-ar face rău. Și-ar fi pastrat și personalitatea veche, însă reinventată, undeva în Cluj, pentru prieteni apropiați și familie, iar ea ar fi dus o altă viață, pe un tărâm virgin, cu un alt nume, o altă ființă, un alt început.
M-am ridicat într-un târziu și m-am îndreptat spre ieșire, hotărât să o caut în continuare. Accidentul acela nu fusese întâmplător, concursul de circumstanțe prin care am fost propulsat direct la spitalul unde lucrase înainte să dispară fusese un semn, cineva încerca să mă aducă la loc pe traiectoria pe care pornisem, spunându-mi parcă că ceva extraordinar în viața mea avea să se întample, că pentru prima dată nu mai conta prezentul iar viitorul îți schimba perspectivele.
Toți fugim de himerele noastre dar sfârșim devorați de ele, m-am zis obosit urcându-mă într-un taxi
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
         
 
  George-D,

mi-ar fi placut sa ma intrebi:

'gina, tie nu ti-a placut 'toti'? - (ieftina generalizare)... si raspundeam 'îhî'

p.s chestia cu cine a scris 'mai bine fraza' e atat de 'gay'... asa se spune aici in lumea mea! ( tu sa nu te superi)

g.

  
Postat de catre nula nada la data de 2008-08-18 02:44:10
         
 
  gina, mersi de trecere. Nu am inteles insa punctul tau de vedere... ce ai vrut sa imi spui exat despre final? ca ar suna mai bine fraza asa cum as scris-o tu?
  
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-08-18 02:18:42
         
 
  am intrat sa spun ceva despre final:

ultima propozitie/idee:

'Fugim de himere si sfarsim devorati de ele. Obosit si ingandurat m-am urcat in taxi...' (ceva de genul asta)

g.

  
Postat de catre nula nada la data de 2008-08-17 20:07:00
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE