FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Poveste cu o fata (3)
Text postat de George (Dumitru) Corbeanu
Am plecat weekend-ul imediat urmator si am ales sa merg cu masina, urmand autostrada cea noua. Am ajuns repede, inainte de pranz, si m-am repezit pe faleza unde am parcat chiar in buza marii, langa cazino, lasandu-ma cuprins de umiditatea aerului din jur, respirand cu nesat. Nu mai fusesem demult la mare, nu era inca sezon, dar apropierea apei mi-a facut tot timpul bine, incremeneam cuprins de incremenirea ei albastra, ramaneam suspendat, undeva in illo tempore, fara ambitii, aproape fara sentimente, iar de data aceasta nu a fost cu nimic diferit. Pret de cateva minute m-am cufundat in tacere, ascultand doar clipocitul valurilor ce se spargeau de stabilopozi, lasand in urma o spuma alba, laptoasa, ce poposea pentru o clipa pe pietrele lucioase din jur, pentru a se scurge, cu lehamite, inapoi, in apa, si mi-am dorit dintr-odata ca ea sa fie langa mine, acolo, cu parul ravasit de briza, cu o mana chinuindu-se sa ii calmeze zbuciumul pentru a-si elibera privirea, iar cealalta, impletita cu a mea, sa ma stranga fin, cu degete subtiri, in tacere. Iar eu as fi cuprins-o de mijloc, lipind-o de mine, atingandu-i fruntea cu obrazul, da, trebuia neaparat sa o gasesc, cat mai curand, clipe ca acestea trebuiesc impartasite, nu imaginate, altfel nu vom fi intregi niciodata, vom trai doar jumatate de viata, iar jumatate nu este niciodata indeajuns.
Gandind asta m-am scuturat si m-am urcat in masina, am pornit motorul dar nu am plecat imediat, am mai ramas cateva clipe, obosit, cu piciorul pe ambreiaj si mana pe schimbatorul de viteze, pe cine pacalesc eu, mi-am zis, marea nu ne va umple niciodata pe amandoi, insa merita mers mai departe, mi s-a replicat din dreapta, vocea revenise, merita continuata cautarea, ce ai avea de pierdut, caci doar de asta esti aici, asa e, am recunoscut si am urnit masina din loc, parasind faleza si indreptandu-ma catre oraselul unde, conform adresei din buletinul vechi, statuse odata femeia care ma scosese, neasteptat, din rutina zilnica in care ma scurgeam, dandu-mi, poate fara voia ei, un scop imediat al existentei.
Am gasit adresa fara prea multa bataie de cap, blocul era chiar la intrare in oras iar apartamentul la etajul intai, si m-am gasit din nou in fata unei usi de lemn, insa nici un plastic nu era lipit aici, nimic nu trada numele locatarilor, oi fi nimerit unde trebuie? m-am intrebat si am sunat lung, de doua ori, la fel cum am facut-o atunci, la usa ei. Dar de data aceasta mi-a deschis o femeie mai in varsta, in jur de cincizeci de ani, care nu purta halat de baie, ci haine obisnuite, de casa, largi, ascunzand elegant formele imperfecte, oricat ne-am dori reversul, trupul imbatraneste, iar spiritul odata cu el. Asemanarea insa era izbitoare, parca o vedeam pe aceeasi femeie intr-o alta etapa a vietii, ridata, cu o privire mai obosita, impovarata de trecut dar deschisa inca spre viitor, punandu-mi aceiasi intrebare, mirata de figura mea necunoscuta in cadrul usii, Ce doriti? Iar eu i-am raspuns, cat de bine am putut, spunandu-i ca sunt un prieten al fiicei sale, ai carei nume l-am zis clar, asteptand confirmarea care nu intarzie sa apara, da, era maica-sa.
Apoi am inventat o poveste care se desfasura pe mai multe planuri intrepatrunse, bogata in detalii pentru a-i conferi veridicitate, iar la final toate indoielile i se risipira, decise sa imi dea credit si sa ma invite in casa, ce bucurie sa cunoasca un prieten atat de apropiat al fiicei ei, de cand s-a marit, conflictul dintre generatii s-a adancit, iar ele nu mai vorbeau demult asa cum o faceau odata, si viata personala a fiicei ramasese cumva un subiect inchis, chiar daca, mama, mereu avida de informatii, incerca sa afle, poate pentru ca vroia, inca, sa se simta parte din viata ei, sa participe cumva, afectiv, la ceea ce i se intampla.
-Doriti o cafea? spuse iar eu am dat curs invitatiei si am zis Da, multumesc frumos, as bea una.
Am luat loc in sufrageria mobilata cu gust, probabil mobila fusese facuta pe comanda si destul de recent pentru ca era noua, de un negru lunecos strabatut pe alocuri de fasii grena ce-ti invaluiau placut privirea. Cateva minute am ramas singur, femeia disparuse in bucatarie, si am profitat de asta pentru a trece in revista cartile din bilioteca, poti spune multe despre o persoana vazand ce carti citeste. Mi-au sarit in ochi Muntele Vrajit, apoi Ulise al lui Joyce, erau acolo si Sartre, Camus, Gide apoi, pe un alt raft, clasicii nostri, se citeau carti bune in casa asta, oare cine le-o fi cumparat in timp, putea fi tatal ei, un colectionar, sau mama, autodidacta, iubitoare de literatura. Sau, de ce nu, chiar si ea, cel putin pentru o parte, in anii de liceu si facultate. Am pus mana pe Love Story al lui Erich Segal si am deschis-o, era o editie veche, de anticariat, publicata in 1972 la editura Univers, cu coperti gri si pagini ingalbenite de vreme. Pe prima pagina era un scris de mana cu tus negru, “Pentru tine, cu drag”, si mai jos, semnat, “G”, un mesaj impersonal, insa indeajuns pentru cine o primise in dar, ea sau mama ei, in tinerete.
-Am fost foarte apropiate noi doua, am auzit dintr-o data si am tresarit, punand parca rusinat cartea la loc. Tot timpul imi spunea ca eu sunt pentru ea mai mult decat o mama, sunt o prietena, si asta era magulitor, va dati seama. Iar cand a murit tatal ei, sotul meu, durerea ne-a apropiat si mai mult, mai ales ca era la o varsta frageda, nu avea nici saisprezece ani. Nu imi dau seama exact cand a inceput sa se indeparteze de mine, probabil odata cu plecarea la Bucuresti unde a inceput o alta viata, independenta, stiti cum e, rase si eu am ras cu ea, aprobator. Ce sunt eu acum mai mult decat o amintire?
-Eh, exagerati, am spus. Nu e chiar asa.
-Probabil, dar inaintand in varsta devii nostalgic si sentimental, privesti lucrurile in mod exagerat. Nu ai cum sa te controlezi. Dar sa lasam asta, spuse pe un alt ton.
Pusese cestile de cafea pe masuta joasa de sticla din fata canapelei pe care ma asezasem si ma imbie sa servesc.
- Cum se face ca ati trecut pe la mine? Nu am inteles prea bine cand mi-ati zis din usa.
- Trebuia sa ma intalnesc cu fiica dumneavoastra acum cateva zile am spus sigur pe mine. Sa iau ceva de la ea, o carte, destul de importanta pentru un proiect la care lucrez. Insa nu am mai gasit-o acasa, mi s-a zis ca se mutase. Mi s-a parut ciudat ca nu mi-a spus, stia ca urma sa o vizitez. Nimeni din anturajul ei nu stia de asemena nimic, la telefon nu mi-a raspuns iar asta mi s-a parut iarasi putin bizar. Azi am trecut prin Constanta si mi-am amintit ca a locuit aici inainte sa vina la Bucuresti. Mi-am zis ca poate stiti ceva. Imi trebuie cartea aceea, este o carte rara, nu stiu daca o mai gasesc pe undeva. Plus ca a plecat asa, fara nici un semn…
-Da, stiu ca a plecat din Bucuresti. Ciudat ca nu a spus chiar asa la nimeni, era bucuroasa cand a vorbit cu mine despre asta.
-Stiti unde s-a dus? am intrebat cu sufletul la gura
-Da, in Cluj, la Spitalul Clinic Judetean. A reusit sa se transfere la rezidentiatul de psihiatrie, este mai bine platit decat cel de neurologie pe care il facea in Bucuresti. A gasit acolo un post, la Bucuresti la psihiatrie nu mai era nimic. Si a trebuit sa plece repede, sa nu il piarda, mi-a zis ca totul s-a intamplat aproape peste noapte.
Se lamurise misterul. Nu aveam nimic de a face cu plecarea ei, ce nebunie sa ma fi gandit la asta, fusesem doar o distractie de o noapte, o joaca, ma folosise ca pe un obiect, o masa de carne din care devorase cu lacomie apoi lasase resturile sa se ridice si sa plece singure, ca apoi sa se ridice la randul ei din asternut, senina, sa se spele de mine si, probabil, sa se duca la spital, era medic rezident, neurolog la inceput de drum, se spune ca medicii sunt dotati cu sange rece, iata, sangele ei nu era altfel. Ma gasisem intamplator la usa ei si m-a luat ca atare, m-a analizat, m-a catalogat si a decis intr-un final sa ma consume, cu aviditate, primindu-ma in ea, hulpava, ce fel de femeie era sa se injoseasca astfel?
Plecarea ii fusese probabil planificata demult, avea sa se mute intr-un alt oras, doar sa i se aprobe transferul, acolo avea sa isi continue viata, ca si pana acum, se schimba doar cadrul, orasul, nu si ea, ea va fi aceeasi, purtand aceleasi drame, acelasi bucurii, aceleasi intrebari, oare cine ii va potoli foamea? Probabil un alt necunonoscut, agatat intr-un bar sau club, pe care il va devora intr-o noapte, dintr-o singura inghititura, cum a facut-o cu mine.
Dintr-odata mi-am dat seama ca nu aveam ce cauta acolo, la masa aceea neagra brazdata de fasii grena, vorbind baliverne cu o doamna pe care acum o vedem pentru prima oara in viata, bucuroasa de o vizita a unui presupus prieten al fiicei sale indepartate, sorbind dintr-o cafea putin prea dulce pentru gustul meu si gandind asta m-a apucat brusc rusinea, umblam dupa cai verzi pe pereti in loc sa imi vad de treaba, fata plecase din motive externe mie, ce medic neurolog nu ar vrea sa ajunga psihiatru? am ras in sinea mea. Trebuia sa plec, sa fug cat mai repede inapoi, acasa, sa uit ceea ce se intamplase si sa nu ma mai gandesc la ce s-ar fi putut intampla, intrevedeam acum asta, raspunsul era probabil nimic, m-as fi trezit singur in camera, iar ea la bucatarie, band cafeaua, calma, rece, distanta, ignorandu-ma, incercand sa imi grabeasca plecarea, sa inchida usa dupa mine si sa isi reia preocuparile ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Iar in fond ar fi avut dreptate, nu fusese nimic mai mult decat astampararea unei pofte carnale, intr-un fel obisnuite, cine a spus ca nu suntem decat niste animale dotate cu gandire, a avut dreptate.
-O sa vad ce fac, am zis, si cuvintele mi-au sunat fals, de parca nu erau rostite de gura mea, poate am sa dau o fuga pe la Cluj, nu am mai vazut demult orasul. O sa o caut la spital daca ajung acolo, probabil o sa o gasesc am adaugat si m-am grabit sa ies, multumindu-i frumos pentru ospitalitate.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
         
 
  am citit '3 & 4'... (imi pierd deja rabdarea)... insa promit ca voi urmari scrierea... succes,

gand bun,

regards,

goia

  
Postat de catre nula nada la data de 2008-08-17 20:01:53
         
 
  Elia, multumesc de comm.

Acum scriu la partea 4. Sper sa iti placa si aceea, cand va fi gata

George 		 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-08-14 12:02:31
         
 
  Interesanta povestea. Astept continuarea. Parca vad ca personajul a parasit si noul oras. Poate chiar si psihiatria, in favoarea altei specializari.:)

Spor la scris. 		 
Postat de catre elia david la data de 2008-08-14 10:51:26
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE