FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
15
Text postat de George (Dumitru) Corbeanu
Se spune ca frica este o reactie normala la o situatie care ne pune in pericol si ne produce o reactie, de fuga, atunci cand stimulul advers este foarte puternic, sau de lupta, atunci cand simtim ca putem sa il infruntam. Teoreticienii fricii spun ca in oricare dintre cazuri, prima etapa este cea cognitiva – constientizarea fricii, folosindu-ne ratiunea, analizarea in detaliu a stimulului advers si aplicarea unei reguli de conduita, etapa in care trebuie sa intelegi ceea ce se intampla cu tine, sa te dai un pas inapoi, cum se zice, si sa incerci sa privesti situatia cu calm, din afara, sa cantaresti posibilitatile oferite pentru a actiona intr-un fel sau altul, incercand, pe cat se poate, sa iti inabusi sageata rece din stomac sau picaturile de gheata dintre vertebre. Pentru ca, la nivel fiziologic, apar anumite schimbari, transformari importante care este bine a fi constientizate, desi initial te simteai bine, odata instalata senzatia de frica, inima incepe sa bata mai tare, mainile incep sa transpire, esti pe punctul de a face un atac de panica, incepi sa respiri mai greu, apare senzatia de sufocare sau ameteala, o gama larga de simptome ce te invaluie surprinzator si total, accentuand factorul psihologic care devine astfel foarte important. Sub imperiul fricii o persoana gandeste altfel, intr-un registru mult mai dinamic, este mereu aflat intr-o echilibristica pe care incearca din rasputeri sa o pastreze nealterata, iar alunecarea intr-o parte sau alta poate fi hotaratoare pentru actiunile intreprinse din acel moment incolo, fie ele de impotrivire, fie de fuga sau disperare, actiuni care nu fac altceva decat sa instaureze panica.
Fiecare are sistemul lui personal care ii intareste si ii sustine starea de frica, ducand mai departe, in incontrolabil, sau, dimpotriva, mentinand controlul rational a ceea ce se intampla in jurul sau si cautand, cu calm, o poarta de iesire.
A doua etapa este strans legata de factorul psihologic si este data de capacitatea fiecaruia de a diferentia intre real si imaginar. Cel ce a alunecat intr-o stare de panica devine foarte greu controlabil, stie ca frica lui este exagerata, ca are si componente rationale, in completarea celor irationale care au tendinta sa ii domine gandirea si perceptia faptelor din jur, insa nu se poate stapani, si atunci ar trebui sa faca aceasta diferentiere intre ce crede el ca se intampla si ce se intampla cu adevarat, iar acest lucru nu se poate face decat prin impunerea unei stari de relaxare. Pentru ca atunci cand se instaureaza frica, ne incordam foarte mult organismul si ne exacerbam aceasta stare, iar fiind relaxati, oprim cumva organismul sa transmita starea de frica si ii dam sentimentul de siguranta.
Faptul ca usa era inca inchisa dupa atata timp (trecuse inca o ora, imi verificasem, din nou, ceasul telefonului mobil) nu era indeajuns sa imi insufle frica. Insa nici nu pot sa neg ca nu incepuse sa mi se instaureze in suflet o teama nedefinita, o stare de neliniste, datorata, mai ales, ultimelor discutii.
Se lasase iar tacerea. Femeia isi pusese din nou capul pe umarul barbatului de langa ea care ii luase mana intr-a sa si o mangaia oarecum absent insa protector, miscandu-si degetul mare de la stanga la dreapta. Au stat asa pret de cateva minute, apoi ea se departa putin sprijinindu-si cotul de spatarul canapelei, intorcandu-se spre el.
- Robert, am auzit-o si am tresarit, auzind numele, am un sentiment de neliniste legat de toata treaba asta, nu stiu, nu ma simt in siguranta aici, as vrea sa plecam, hai acasa, nu vrei ? Hai sa mergem.
- Da, ii raspunse barbatul oarecum absent, mergem imediat. Cred ca este o neintelegere, atat, o sa ni se explice, o sa vezi.
- Nu vreau explicatii, as vrea sa mergem pur si simplu, am stat destul. Sincer nu pot sa inteleg de ce e usa asta inchisa si de ce nu vine nimeni de atata timp.
Se ridica si incerca din nou usa.
- Uite Robert, e in continuare inchisa, vezi ? Hai acasa, nu vrei ?
- Anca, nu avem cum sa mergem deocamdata - usa e inchisa. O sa vina cineva imediat, hai, linisteste-te. Hai, vino langa mine, ii zise mai mult soptit, vino aici, nu mai dureaza mult.
- Mi-e frica, zise femeia si se aseza iar langa el, in acelasi mod, cu capul lipit de umarul lui. Mi-e frica Robert, nu stiu de ce, poate nu e nimic, insa mi-e tare frica.
- Sunt convins ca nu aveti de ce sa va speriati, vorbi batranul. Asa cum a zis sotul dumneavoastra, cu siguranta este o neintelegere. La telefon domnul cu care am vorbit era extrem de amabil, parea un om la locul lui, nu mi-a dat nic un motiv de ingrijorare, nimic.
- Nici mie, confirma Robert, asta e adevarat.
- Da, insa nu ati zis dumneavoastra mai devreme ca e ora pranzului si de aia nu este nimeni in jur ? Cred ca a trecut demult ora pranzului. Si tu Robert, nu ai zis tu ca e bizara institutia asta ? Fiecare dintre noi este aici din alt motiv, nu vedeti ? Dansul pleaca in strainatate, zise si se intoarse spre mine. Nu-i asa ?
Am confirmat in tacere.
- Dansul a scris o carte cu ingeri, nu ? zise si arata spre batran. Nu, Robert ? Iar noi am venit pentru un copil, si nu vad nici un copil aici, si nici un inger, tu vezi ?
- Anca, pentru Dumnezeu, incearca sa te calmezi, ii sopti barbatul strangand-o puternic de mana stanga. Orice ar fi, o sa se rezolve cumva.
- As vrea sa ma calmez, dar nu pot, nu vedeti ce se intampla? Se ridicase iar de pe canapea si mergea cu pasi mici prin camera, dandu-i ocol. Apoi ajunse iar la usa si batu puternic cu podul palmei drepte. Deschideti ! Deschideti odata ! striga iar vocea ei se sparse in mii de cioburi ascutite lovindu-se de zidurile albe si intepandu-mi timpanele. Vreau sa ies !
Credeam ca o sa inceapa sa planga insa nu a fost asa. Nimic, nici o miscare nu se auzi si nici simti dincolo de usa iar asta o descumpani, caci se puse din nou pe canapea, cu coatele pe genunchi si cu chipul in palme, privind undeva, jos, in podea.
O singura data mi-a fost cu adevarat frica. Atat de frica incat aproape ca mi-a explodat inima in piept. Incepusem sa tremur, imi clantaneau dintii si o transpiratie rece ma invaluise instantaneu. Imi pusesem mainile la urechi si le apasam puternic, sperand ca nu voi mai auzi vocea aceea groasa, suieratoare. Eram singur in camera, si asta imi alimenta groaza, stateam paralizat, in pat, cu patura in cap, pe intuneric. M-am intors pe burta, cu fata ingropata in perna, in continuare cu mainile la urechi, sperand, cu mintea mea de copil de patru-cinci ani cat aveam pe atunci, ca daca eu nu vad, nici nu sunt vazut, insa vocea continua sa se auda, la fel de groasa si la fel de suieratoare, spunand aceleasi cuvinte, « Te mananc ! Te mananc ! ». Nici acum, dupa atatia ani, nu imi pot explica total vocea aceea. Incepuse cu o bataie in geamul usii de la camera mea, o auzeam ca prin vis usor, cadentat, ritmul fiind apoi spart si bataia devenind mai puternica, trezindu-ma de-a binelea. Cand fu inlocuita de voce, atunci m-am ingrozit. Am incercat sa il strig pe tata, insa nu puteam articula nici un cuvant. Totul a durat cateva secunde, insa pentru mine parca trecusera ore intregi, ma durea tot corpul cand m-am linistit. Intr-un final am rasuflat usurat – vocea nu se mai auzea. Insa nu am indraznit sa fac nici o miscare brusca cateva minute bune, asigurandu-ma astfel ca totul se indepartase, ca pericolul trecuse. Apoi am aprins lumina si m-am asezat pe marginea patului, privind usa, pana dimineata. Nu am indraznit sa ma culc la loc, imi era teama sa adorm.
Abia dupa cativa ani am putut spune ca a fost un vis, mai intens decat de obicei, ceva ce citisem, sau privisem, sau auzisem, mi se impregnase in subconstient, puternic, si cauzase aparitia aceea fantomatica, vocea aceea ingrozitoare, in somn, trezindu-ma, tinandu-ma cateva clipe pe un taram de tranzitie, intre vis si realitate, mutand cosmarul in exterior, amplificandu-i puterea, caci mintea imi era necoapta, cazand usor prada tenebrelor ce ne bantuie copilaria, lasand cicatrici pentru intreaga viata.
Insa acolo, in camera aceea alba, femeia din fata mea ce tocmai avusese un mic atac de panica, sprijinandu-si acum capul in palme, barbatul de langa ea privind-o cald incercand insa sa isi ascunda ingrijorarea, batranul profesor decrepit, eu, eram reali, in carne si oase, eram cat se poate de concreti, palpabili, si nicidecum fantasme onirice ale vreunui subconstient supraincarcat. Degeaba mi-as fi apasat cu putere urechile, cu mainile omului de douazeci de ani, degeaba mi-as fi inchis ochii strangandu-i cu putere pana as fi vazut luminite albe jucand frenetic pe un fundal intunecat, explozie fluorescenta a cristalinului sugrumat. Nimic din realitatea inconjuratoare nu s-ar fi schimbat, batranul tot acolo ar fi ramas, privindu-si mainile zbarcite de vreme, barbatul tot asa s-ar fi foit, nelinistit, pe canapea, femeia in continuare ar fi privit vag podeaua din fata ei. Iar eu m-as fi gasit in acelasi loc, pe acelasi fotoliu negru de piele, putin amortit de atata asteptare, chinuit de sete si cu pofta nebuna de tigari. Imi simteam pachetul de Malboro in buzunarul stang, intepandu-ma usor cu un colt mai tare si mi-am infranat de cateva ori impulsul de a-l deschide, de a culege o tigara si a o arunca intre buze, apoi de a o aprinde cu o flacara albicioasa si subtire tragand cu nesat in piept tutunul salciu.
- Haideti sa privim toata aceasta situatie logic, spuse barbatul spargand astfel brusc linistea. Vorbele lui sunara nefiresc, ca o piatra azvarlita intr-un lac incremenit. Pot fi cateva motive pentru care usa este inchisa, continua. Unu – s-a blocat, asa cum v-am zis, mi s-a mai intamplat cu tipul acesta de clanta. Iar fata de afara pentru un anumit motiv nu este acolo. Cand se va intoarce va constata problema si o va adresa cuiva de la administratie. Doi, si va trebui sa privim serios si aceasta posibilitate, cineva a incuiat in mod voit usa, lasandu-ne aici si atunci va trebui sa ne punem intrebari asupra motivatiei de a face un asemenea lucru.
Ultimele cuvinte le spuse mai incet, strangand mana femeii de langa el care isi ridica privirile.
- De ce sa ne inchida cineva aici ? am auzit-o spunand cu voce stinsa
- Nu stiu Anca, insa logic privind, este o posibilitate pe care trebuie sa o luam in calcul. Nu am idee de ce ne-ar inchide cineva aici, habar nu am.
- Domnul are dreptate, spuse si batranul. Este, teoretic, o posibilitate ce trebuie discutata. Totusi eu cred prima varianta. O sa vedeti, o sa vina cineva cat de curand sa ne scoata de aici.
- Si daca nu vine nimeni ? continua femeia. Ce vom face ?
- Sunam la politie, spuse barbatul hotarat. Facem zgomot, trebuie sa ne auda cineva.
M-am uitat in jur incercand sa imi imaginez cine ne-ar putea auzi. Incaperea nu avea ferestre iar zidurile pareau destul de groase. Apoi mi-am scos telefonul si am observat ca nu aveam semnal. Am incercat totusi sa sun la un numar ales la intamplare, insa fara succes
- Aveti semnal aici? am intrebat barbatul care incerca, la fel ca si mine, sa sune. Nu avea nici el.
- Nici eu nu am, spuse femeia, uitandu-se intrebator la batran care ii raspunse ca nu are telefon
- Robert ? Se pare ca a cazut varianta ta cu politia. Si déjà nu mai cred ca va veni nimeni. Ce facem ?
Se ridicase si incepuse sa se plimbe iar precipitata prin camera. Ajunse in dreptul usii si incepu sa o loveasca puternic, cu piciorul.
- Trebuie sa se deschida daca incercam sa o fortam cu totii, spuse intorcandu-se spre noi. Incercam ?
I-am urmat exemplul si am inceput sa lovesc si eu usa cu picioarul. Atunci am observat ca era de metal, acoperita de o folie alba de plastic. Era trainica, asa ca loviturile noastre nu aveau cum sa aiba efect. Mi se alaturase si barbatul (inlocuind-o pe femeia ce cazu pe canapea epuizata) incepand prin a trage de clanta cu putere, apoi lovind-o cu piciorul, exact ca si mine. Dupa cateva lovituri obosisem amandoi.
-Nu cred ca avem cum, am spus gafaind. Poate doar folosind o ranga, s-ar putea face ceva, sa o scoatem din balamale. Altfel nu cred…
M-am asezat direct pe podea, rezemandu-mi spatele de usa precum cainele acela rezemat de statuie, ce cauta cu ochii in jurul lui un dram de afectiune. Stateam acolo, cu palmele lipite de gresia rece, rasufland greu din cauza efortului la care ma supusesem si simteam cum ma invaluie teama care incepuse sa se instaureze vizibil, pierzandu-si din subtilitate. Am incercat sa mi-o reprim, gandind ca nu am motive de a fi speriat, insa stomacul incepu sa mi se stranga, infiorat, ceva avea sa se intample, insa nu stiam ce. Cand stii ce va veni, asteptarea este mai usoara, te poti pregati cumva, sufleteste, pentru momentul acela, te poti concentra si face scenarii, iti poti crea un sistem devensiv, care chiar daca, intr-un final, e posibil sa nu dea roade, pe moment iti va insufla o stare de liniste, sau macar va atenua din spaima inevitabilului. Insa cand stii ca ti se va intampla ceva, insa nu stii ce anume, un fapt extraordinar care te va scoate din incremenire anulandu-ti astfel imuabilitatea, sentimentul va fi infinit amplificat, caci frica nu este altceva decat starea data de impactul cu necunoscutul, oare ce ne astepta aici, in camera asta in care am ajuns aparent intamplator, un cvartet pestrit de toate varstele ?
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  si cum citisem 4-sprezecelea... continuarea isi gaseste cursul... in asteptare 'usa inchisa' naste stari si naste trairi prin care umanul isi exercita vulnerabilitatea... in fapt - asteptarile isi revendica statutul direct pliate detaliilor.... cu placerea lecturii,

regards,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2008-07-23 19:27:35
         
 
  Vero, ma bucur ca ti-a placut.

Sunt la inceput de drum, asa ca orice comentariu imi este folositor. Cat despre cat de bun prozator sunt... eh! Mai am de crescut zic eu ;)

Lili, continuarea va veni cat de curand. Mersi de aprecieri!

George
 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-07-23 13:08:52
         
 
  Mi-a placut foarte mult acest text. Si, ca sa fiu sincera, m-au trecut transpiratii reci, pentru ca foarte recent am ramas blocat intr-un lift metalic, intre etaje, fara semnal la telefon, fara mare posibilitate de comunicare cu exteriorul si cu un batranel linistit care tinea in mana o sticla goala de lapte si care se uita din cand in cand la ceas repetand ca va dura cel putin o ora prizonieratul nostru. Am dat si eu cu picioarele, am obosit, domnul acela nu prea a participat la eforturile mele. In cele din urma m-am facut auzita si o voce de afara ne-a promis ca va chema pompierii, ceea ce a si facut. Au venit pompierii si au mesterit ei ceva, pana la urma ne-a scos. Era intr-o duminica, nu erau nici mecanici, nici administratia blocului nu era prezenta.
Asa ca stiu cam cum e. Nu pot spune ca mi-a fost foarte frica, dar nici placut n-a fost. Iar textul de fatza ilustreaza foarte bine gama de senzatii. Da, e o proza bune. Intr-adevar, cam rari prozatorii, dar buni!!!

Vot cu stima,

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-07-22 18:52:25
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Foarte interesanta proza! Pur si simplu am trait, citind, starile emotionale ale personajelor: frica, panica...
In calitate de cititor, va spun ca sunt cu sufletul la gura!
Abia astept continuarea!



 
Postat de catre numaiconteaza numaiconteaza la data de 2008-07-22 16:37:44
         
 
  Tea, multumesc de trecere. O sa tin cont de sugestia ta si voi reformula.
Da, am observat si eu ca nu se inghesuie prozatorii pe aici... insa poeti cat cuprinde :) Si epigramisti, product chestii mici in cantiti mari :)) Tot respectul

G
 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-07-22 16:22:32
         
 
  Ceea ce da, realmente, valoare prozei tale, George, este suspensia finala....relatarea banala , informativa e anulata de intensitatea trairii fara iesire: frica.

Aprecieri ( de la un prozator...noi suntem mai rari pe aici)

Calvar ....si un vot

Ps. evita "locurile comune": explozia inimii in piept? de ex. un sfat si atat, ignora-l daca nu-ti serveste.
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-07-22 01:12:10
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE