|
|
|
|
|
|
|
|
|
11. |
|
|
Text
postat de
George (Dumitru) Corbeanu |
|
|
Inca nu imi revenisem complet, siluetele lor imi pareau trei naluci albe, patate de culori bizare, lucind haotic in incaperea imaculata. Am inchis ochii, i-am strans apoi am reusit sa imi inving ameteala si sa focalizez. Nalucile incepura sa prinda contur, transformandu-se, treptat, in trei oameni vii, doi amanti, sau soti, la inceputul vietii si un batran obosit, cautand, poate, cu ultimele puteri, motivul existentei lui efemere.
Sensul vietii nu este altul decat sensul acelor de ceasornic, mi-am zis, si mi-am pus o mana sub ceafa, sa stau mai comod.
Ii observam in tacere, cum sporovaiau cu voce joasa. Femeia vorbea trist, chiar daca spunea lucruri banale, fara importanta, vocea avea o incarcatura grava, privirea ii era, oarecum, pierduta, distanta. Am incercat sa imi imaginez o frantura din viata ei, probabil rutinata, apasata de grijile zilnice, urbanizata, secatuita. O zi din atatea zile la indigo, fara culoare, zile albe ca o ceata groasa din care nu poti iesi, care te inconjoara, te impresoara, te acapareaza, te umple si te inlocuieste, luandu-ti substanta, lasandu-te gol, mecanic, carapace fara sens, miscandu-se automat pe acelasi traseu bine trasat in caldaram. O zi care incepe devreme, cind se mijeste de ziua, prin machiajul zilnic, in fata oglinzii, la lumina veiozei de noptiera, cu ascunderea temeininca a cutelor si ridurilor abia formate, cu accentuarea coloritului obrajilor, biet surogat al vioiciunii de altadata, prin conturarea ochilor si alungirea genelor, prin indreptarea fina a sprancenelor, prin inrosirea buzelor, totul pentru a afisa o alta imagine, externa, fortata, perceptia celorlalti ne altereaza comportamentul, ne schimba increderea in noi, suntem ceea ce parem in ochii altora, asta e viata si asa va fi milenii intregi.
Apoi drumul la birou, mereu acelasi, probabil cu masina, in traficul infernal, incercand sa se strecore printre colosii citadini, incercand sa nu atinga, sa nu loveasca, sa nu provoace. O mica larva printre viermii giganti ce se scurg pe langa liniile de tramvai, incercand sa se transforme in fluture si sa isi ia zborul, la etajul opt, sau zece, sau saispreseze al unei cladiri de birouri cu geamuri fumurii care troneaza, semeata, o zona in constructie, in opozitie cu scheletul prafuit al blocurilor neterminate din jur, viitoare centre comerciale sau de afaceri ce nu ar face decat sa aduca economia tarii pe culmi nebanuite, cu un avant feroce, infinit, pana la colapsul universal.
Si-apoi biroul si clientii, mereu aceiasi, mereu in viata, mereu neobositi, vorbind, cerand, tipand, urland, scriind. Vampiri energetici, lilieci slinosi, sugative, personalitati fara chip, fara contur, fara consistenta. Rotite puse in miscare de un mecanism general, scapat de sub control, un perpetuum mobile grotesc, un musuroi de furnici livide tarandu-se sinuos intr-o societate baza pe consum, pe cerere si oferta, pe reclama si publicitate. Clientii cu care esti fortata sa interactionezi, sa epatezi, sa eludezi, sa impresionezi, sa convingi si sa-i invingi, sa disimulezi, sa optimizezi, sa minti, sa te arunci, sa te retragi, sa-i ametesti, sa vinzi.
Apoi, cu ultimele puteri, cu ultima rasuflare, dupa o noua viermuiala in sens opus, dupa o noua scurgere metalica printre soselele de smoala, ajungi acasa, te arunci in pat, asa, imbracata, cu fusta pe tine, fara sa iti pese ca o sifonezi, pui capul in perna si iti infrunti ameteala ce te cuprinde brusc, invartind patul si camera si casa si tot.
Iar seara tarziu, cu ultimele puteri, inainte sa cazi intr-un somn profund, de plumb, te contopesti cu sotul, sau iubitul, sau amantul, care iti cere, caci este barbat, si un barbat are dorinte, iar dorinta lui este sa isi implante proieminenta intre coapsele tale, sa isi infiga muschiul intarit in caldul trupului tau obosit, sa iti apuce fesele cu mainile pofticioase si sa se lipeasca de tine, apoi sa iti gafaie in urechi pe masura ce impinge, iar tu sa mimezi voluptatea, sa te gandesti cand se termina odata, sa te gandesti cum sa grabesti lucrurile, sa il atingi in punctele sensibile cu degetele subtiri, mangaindu-l usor, provocandu-i inclestarea dintilor si emanarea sudorii imediat urmatoare ejacularii, sa ii urmaresti ultimele zvacnituri acolo, in tine, apoi sa rasulfi usurata, stiind ca s-a terminat, stiind ca poti sa faci un dus rapid si sa te cuibaresti in pat, langa el, intoarsa pe o parte, imbatata de momentul de relaxare de dinaintea somnului.
Isi pusese mainile in poala si privirea catre masuta din fata iei. Apoi incepu sa se joace distrata cu inelul mic de argint cu piatra de pe degetul mainii drepte. Il invartea usor, cu degetul mare, absenta, ignorand discutia de langa ea in care se antrenase barbatul cu care sosise si batranul pe care il gasisera asteptand, asa cum si ei asteptau.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
auzi... odata, aflata in fata unei persoane in varsta si trecuta 'onorabil' prin viata ( fusese primar in Regensburg -Bavaria) si intrebata fiind : ' care sunt punctele care definesc omul ca si centru vital al vietii'... am aratat 'centrul fruntii si inima'... el a zambit si mi-a spus ca am uitat 'un alt punct important'... a aratat fruntea... mai apoi partea stanga a pieptului... si neasteptat a indicat zona care intr-o definitie simpla era 'sexul'... idee de organ - organica... ca o implinire hetero... bineinteles ca eram de acord cu el... insa nu mi-am permis sa o spun... persoana in cauza fiind retrasa intr-o zona de munte cu un diagnostic 'lipit de indicatoarele ceasului'... optimismul lui era 'net superior' optimismului meu... ( undeva in Bavaria)... gand bun George-D & regards,
goia
|
|
|
|
Postat
de catre
nula nada la data de
2008-05-09 00:47:49 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|