PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
iulie 2007 Text postat de Corneliu Traian Atanasiu iulie 2007 * Corneliu Traian Atanasiu: VOTURI DIN OFF - ÎN LOC DE PREMII SPECIALE Participanţii la un kukai reprezintă un grup în care principalul cîştig în timp este evoluţia gustului. Nu-mi fac nici un fel de iluzii că modul în care se votează deocamdată ar fi pe deplin mulţumitor. Mă bucur însă că primele locuri sînt ocupate totuşi, in ciuda unor voturi date de multe ori fără prea mult discernămînt, de poeme bune. Şi, la fel de mult, mă încîntă că pe aceste locuri sînt mereu alţi autori, ceea ce arată că sînt suficienţi care au deprins modul de a face un poem în spirit haiku. Valoarea concursului ţine fără doar şi poate de existenţa unor participanţi valoroşi şi oarecum rezistenţi la frustrare. Şi de frecventa lor participare cu poeme bine construite care să nu permită coborîrea ştachetei prea jos. Mă bucură atenţia constantă pe care ne-o acordă autori vechi şi hîrşiţi care scriu haiku de mai mult de zece ani: Vasile Moldovan, Jules Cohn Botea, Eduard Ţară, Dan Florică. Sînt încîntat că ne sînt aproape cei care au aflat de haiku doar de pe site-urile literare: Maria Tirenescu, Magdalena Dale, Valeria Tamaş, Elia David, Victoria Chiţoveanu, Cristina Rusu. Dar şi Florinel şi mărţişor (care nu vor încă să li se ştie adevărata identitate). Sînt însă flatat şi de faptul că s-au apropiat în fine de concursul nostru şi cei din Constanţa: Laura Văceanu, Radu Patrichi, Alexandra Flora Munteanu, Ana Ruse. Şi de la Iaşi: Rafila Radu. Sînt convins că autorii buni vor reuşi să-şi impună gustul, chiar dacă vor mai răbda o vreme faptul că nu sînt totdeauna apreciaţi aşa cum merită, prin faptul că vor ghida treptat gustul celorlalţi atît prin creaţia lor, cît şi prin discernămîntul sporit pe care îl vor manifesta în aprecierea poemelor din concurs. Faptul că prezentăm şi voturile participanţilor într-un tabel aparte poate ajuta la urmărirea felului în care votează cei cu experienţă. Cred însă că această evoluţie certă dar prea înceată poate fi stimulată şi prin punerea în evidenţă a valorii incontestabile a unor poeme care nu au primit sufragiile meritate. Prin aceasta se poate atenua frustrarea celor ce nu au obţinut suficiente voturi din motive lipsite de obiectivitate şi se poate, de asemenea, tempera exaltarea exagerată a celor ce au cîştigat în fiecare etapă. Clasamentul nu e totul, mult mai important este să învăţăm să apreciem valoarea dincolo de circumstanţele unui vot de multe ori hazardat. Am ales de aceea, pentru a le face oarecum dreptate, cîteva poeme de o valoare indiscutabilă din partea a doua a clasamentului. Sînt poeme concepute în spiritul unei anume delicateţi, dînd dovadă de o subtilitate mai greu de observat şi de gustat. Cel mai văduvit pare cel al lui Eduard Ţară care a primit doar un punct: Vară toridă – în telefon doar ploaia pare aproape Bănuiesc că, datorită faptului că pare să-i lipsească o virgulă după doar, nu a fost înţeles. Punînd virgula, ultimele versuri pot fi citite aşa: în telefon, doar ploaia pare aproape sau aşa: în telefon doar, ploaia pare aproape. În prima variantă (cea de care cred că s-au poticnit cititorii), deşi logic se înţelege ceva, ploaia aceea care este aproape pe această cale nu reuşeşte să ne comunice decît o oarecare confuzie – să fie pur şi simplu paraziţii din aparat? În varianta a doua, în telefon doar (accentul de intonaţie punîndu-se evident pe doar) capătă altă valoare şi vara toridă e mutată într-un registru figurat. Dacă în realitatea climatică ploaia pare cu desăvîrşire interzisă, în cea sufletească, pe fir, prin vocea răcoroasă şi linştitoare a lui sau a ei, ploaia cu sunetul ei alinător este ca şi aici. Fatalitatea caniculară, febra provocată de distanţa care desparte, primeşte doar aşa, la telefon, o părere de reavănă proximitate. Poemul lui Vali Iancu are şi el doar 2 puncte: Doar canicula - Pe intinsul câmpiei nici ţipenie Un haiku al nemişcării în care sînt doar substantive, nici un verb, nici un adjectiv. Construcţia statică pare să fie în spiritul suveran al caniculei care ia totul în stăpînire, nivelează, amorţeşte, aplatizează, asurzeşte. Întindere goală, pustiită de căldură. Parcă-i simţi apăsarea, torpoarea. Radu Patrichi are doar un punct mai mult: dogoarea amiezii - din bârlog popândăul îşi scoate doar capul Există aici o solidaritate de comportament care îl umanizează pe popândăul ce consimte la aceeaşi oroare faţă de căldura de afară ca şi omul ascuns în umbra adăpostului său. Sonorităţile popândăului, altfel poate un animal deosebit de sprinten, ne transmit impresia greoaie a celui ce, doborît de căldură, refuză să facă cea mai mică mişcare. Iscodind doar fără speranţă, prin perdea sau prin deschizătura îngustă a bîrlogului, zăpuşeala deprimantă de afară. E în toate o lene resemnată de Oblomov cu draperiile trase. Gabriela Marcian are, ca de obicei, un timbru aparte plin de nostalgia altor vremi imposibil de recuperat: Văpaia sobei Palmele bunicilor Mângâieri stinse. Simţi în această notaţie infinita tristeţe a lucrurilor care şi-au pierdut iremediabil căldura. O meditaţie care întîlneşte parcă versul lui Eminescu: „şi mută-i gura dulce-a altor vremuri”. Haiku-ul lui Florinel ne conduce în primele versuri pe o pistă falsă, ispititoare, ademenindu-ne către liniştea caldă şi binemeritată a căminului la sfîrşitul unei zile de trudă: În pragul serii Gura sobei fierbinte Atmosfera tihnită a căminului este însă dintr-o dată drastic amendată de constatarea unei nepotriviri funciare cu starea sufletească a cuplului, în evident constrast cu cea a sobei: Jar stins între noi. În fine, ca să nu urc mai sus, mă opresc la poemul Rafilei Radu care a primit 6 puncte: pana si apa cainelui fierbinte bauta de ciori O observatie de o mare fineţe, bine gradată. Ceea ce este al cîinelui, în mentalitatea de la ţară, bineînţeles, sînt doar resturile, ceea ce poate fi aruncat. Al cîinelui este ceva ce nu mai poate fi recuperat şi nu poate fi rîvint de nimeni altcineva. Apa cîinelui, de obicei pe lanţ, este apa tristă a celui lipsit de libertate. A celui care nu şi-o poate căuta şi găsi singur. Tocmai de aceea, recursul ciorilor, libere să-şi caute apa oriunde, la apa fierbinte a cîinelui e un semn de uriaşă restrişte. Excelentă metaforă comportamentală pentru secetă. E de-ajuns să vezi. Ar mai fi şi altele, dar mă gîndesc că las loc şi altor comentatori. * Dan Florică: Punctaj uluitor pentru premiul I Colegul meu de SRH, Jules Cohn Botea, este un veteran al haiku-ului. Se numără printre fondatorii primei societăţi de haiku româneşti şi excelează nu numai în haiku ci şi în senryu, tanka …Cu haiku-ul : Câmp ars de soare; /în ochii ţăranului / câtă tristeţe... , am putea spune că a dat lovitura, obţinând cel mai bun punctaj de la începutul concursurilor noastre (on line), respectiv 21 de puncte. Îl felicit pentru această performanţă şi-l aştept în continuare printre noi la dezbateri, spre a pune la bătaie tot ce ştie. Evitând evidenţierea unui contrast – fulgerător – a marşat pe accentuarea stării de negativitate în cadrul imaginii dezolante pe care o surprinde, pe tot întinsul câmpiilor noastre, în acest an nespus de secetos. Cîmpul ars de soare are o continuare firească, pe plan uman, în tristeţea pe care o surprinde în ochii bietului ţăran român, cândva, tare demult, aflat la originile agriculturii în Europa... În perimetrul localităţii ... Schela Cladovei din Oltenia. Nu departe de Dunăre, leagănul civilizaţiei europene. In felul acesta ne induce ideea că totul e compromis, că nu mai e nimic de făcut. El pare pedepsit de Dumnezeu. Dar realitatea mai este de completat cu faptul că a fost lăsat singur în faţa calamităţilor naturale de cei îndrituiţi să-l ajute, cărora, vrând-nevrând, se străduie să le asigure hrana zilnică, spre a putea supravieţui el însuşi. În top III un tânăr student la jurnalistică O situaţie inedită, reconfortantă surprinde în haiku-ul său, mai tânărul nostru coleg, Petre Fluieraşu : Sfidând soarele - / pe asfaltul fierbinte / un cub de gheaţă. Cine l-o fi adus acolo, nu aflăm! Suntem lăsaţi să ne imaginăm... Plăcut nu este atât efortul de a înţelege modalitatea în care acel cub de gheaţă a ajuns acolo, cât senzaţia de răcoare pe care o simţi, privindu-l numai, imaginându-te sub un soare de o intensitate mai mult sau mai puţin ieşită din comun. Interesant mi se pare faptul că o efemeritate (cubul de gheaţă) înfruntă sub ochii uimiţi care-o surprind, dogoarea eternă a soarelui. Haiku-ul este deci dominat de cuplul etern-efemer (soare – cub de gheaţă), tocmai acum cînd acest efemer pare şi condiţia noastră din această vară caniculară. Un alt laureat surpriză: Dragoş Tsuku Haiku-ul său : Arşiţa vremii - / mai sunt două poduri, / bătrâne tată... are şi el tâlcul său. Dacă pe domnul Jules Cohn Botea arşita verii îl deprimă prin efectele ce le are pe întinsele noastre câmpii, pe colegul nostru Dragoş Tzuku îl determină să caute umbra pentru bătrânul său tată. Şi unde o găseşte ? Sub două poduri încă apropiate, încă disponibile. Şi dacă acolo mai există şi o apă curgătoare... e perfect! Autorul pare afectat de arsiţă nu pentru sine (e, sigur, încă tânăr şi rezistent la vitregiile naturii), ci pentru bătrânul său tată. Bolnav probabil şi uşor de doborât în consecinţă. Surprindem în opoziţie , arşiţa şi podul. Două efemerităţi la prima vedere. Dacă ne gândim însă cine produce arşita constatăm că deşi efemeră pe parcursul unui an, prin cauza care o generează această arşiţă are toate şansele să intre în eternitate. Şi podul are şanse de eternitate dacă materialele din care este construit sunt durabile, nu ca lemnul, ci ca stânca pe care o putem imita cu posibilităţile tehnice de care dispunem azi pentru a dura milenii. Cele trei haiku-uri din primele locuri surprind nişte aspecte banale (nu banalităţi), din viaţa de zi cu zi, pe parcursul verilor de aici sau de aiurea, pe care autorii în cauză le îmbracă intr-o formă artistică elevată. Prin simplitatea lor dar şi prin natura temei tratate, sugestia este mai puţin pronunţată dar nu inexistentă. Esenţial este faptul că în calitatea noastră de cititori, ne-am regăsit trăind asemenea situaţii, prin predominanţa votului exprimat. Haiku-uri care meritau un loc mai bun în ierarhie... 1. Adriana C. Iacob s-a prezentat în concurs cu un reuşit haiku: Soarele topit / în câmpul de rapiţă - / în aer fluturi. De data aceasta , autoarea doar se serveşte de ideea de dogoare, căci soarele topit în câmpul de rapiţă, înseamnă cu totul altceva: rapiţa înflorind împrumută culoarea astrului zilei. Deşi nu o precizează, noi care mai trăim pe la ţară, derulăm repede în minte splendoarea aurită a lanului de rapiţă. În felul acesta autoarea a sporit foarte mult sugestivitatea poemului, atribuindu-i un plus calitativ. Şi pentru a ne fi foarte clar ce se întâmplă, mai aflăm în aer, fluturi, gata să polenizeze acele flori, capabile să ne ofere în dărnicia lor nepreţuită sursa mierii de vară din nectarul cu care s-au învrednicit sa-l producă. 2. Din frumosul grupaj de haiku-uri pe tema dogorii cu care doamna Valeria Tamaş ne-a încîntat înainte de concurs, a trimis spre judecata publică, unul dintre cele mai valoroase: Nămalul uscat- / răposatelor broaşte/ prohod de greieri. Pot afirma că este unul din cele mai frumoase haiku-uri trimise în concurs. Situaţia sesizată e nemaipomenită. Dacă nămolul uscat îl vedem mai toţi, prohodul de greieri, mai nimeni nu bănuieşte că este adresat răposatelor broaşte. Felicitări doamnă Tamaş pentru această perlă niponă! 3. Rafila Radu are talentul să surprindă in haiku-ul său, din nou, o situaţie inedită, greu de sesizat: Până şi / apa câinelui fierbinte / băuă de ciori. De obicei, astfel de străfulgerări ale realităţii le văd, ca în cazul doamnei Tamaş, ca în cazul tânărului Petre Flueraşu, puţini dintre noi. De aceea unora dintre noi le par imposibile. Şi totuşi, credem sau nu credem, astfel de excepţii se întîmplă în lumea noastră, vizitată din când în când de miracole. Sesizez un contrast: acela că apa fierbinte nu o bea câinele căruia îi este adusă dar o beau totuşi ciorile care au o mai mare libertate de mişcare. Prin aceasta e subliniată puţinătatea apei. Dar şi siguranţa câinelui legată de faptul că stăpânul său îi va aduce apa de care are nevoie pentru a supravieţui. Dacă pentru hrana sa un câine nu este generos cu cine i-o fură, iată că, în privinţa apei, generozitatea lui iese la iveală. 4. In haiku-ul: Val de căldură- / mişcându-şi aripa / fluturele alb, semnatarul cu numele de Mirko, vine să ne sugereze că nu numai omul suferă de căldură ci şi fluturii, aceştia însă îşi fac din aripă un evantai personal. Şi totuşi de ce e fluturele alb? Culoarea contrastează cu căldura prin faptul că reflectă lumina. Şi totuşi chiar şi aşa fluturele, ni se sugerează că suferă de căldură. Interesant şi demn de luat în seamă. Şi în acest haiku este vorba de sugestivitate, nu glumă... 5. Colega Victoria Chiţoveanu ne face altă surpriză observând ce chin le aşteaptă pe bietele animale când seceta decimează păşunea şi o transformă într-o pădure de ţepi. Vai de bietele animale care nu mai au ce mânca, ne sugerează autoarea, trăind drama cu care se confruntă prietenele noastre întru îndestulare alimentară: animalele domestice şi nu numai. 6. Dacă ţăranul e trist văzându-şi holdele distruse, dacă bătrânul la sugestia fiului îşi caută alinare la umbra podului, înfrăţtit cu râul, dacă ciorile ajung să bea, fără teamă, şi apa caldă a câinelui, dacă animalele îşi rănesc buzele căutând disperate hrana cu care să se hrănească, ei bine, popândăul nu scoate din vizuina sa, prevăzător, decât capul. Ştie el ce ştie. Aflăm aceasta de la un alt veteran al haiku-ului, domnul Radu Patrichi de la Constanţa. 7. In haiku-ul : Doar canicula- / pe întinsul câmpiei / nici ţipenie observăm amprenta vremii extrem de călduroase... Pe întinsul câmpiei, acolo unde în retortele plantelor de cultură ni se pregăteşte hrana de mâine... nici ţipenie! Iar de mâncat, o să mâncăm privind peste graniţă... ne sugerează doamna Vali Iancu. 8. Un haiku asemănător premiantului de pe locul 3 aduce în concurs doamna Laura Văceanu, preşedinta Societăţii de haiku de la Constanţa: Zi de dogoare - / valurile îi despart / pe tineri de stânci. Aceeaşi cauză, dogoarea, îi determină, pe tineri, de astă dată , să-si caute refugiul salvator în valurile mării. Numai că în acest caz în loc de pod apar stâncile de la malul mării... Să ne sugereze autoarea faptul că în preajma lor apa este mai rece, stânca încălzidu-se ceva mai încet? Oricum, acolo mai putem bănui şi umbra acestora revărsată peste apa mării. Rămâne însă ca răspunsul să şi-l dea fiecare. Autoarea lasă loc multor sugestii... şi contribuţii. 9. În ton cu poemele de mai sus se găseşte un haiku, aflat din neatenţia noastră, a votanţilor, pe penultimul loc. Aparţine unui mare haijin român, câştigător a numeroase premii internaţionale. E o nedreptate că a primit un singur punct. Şi acela a fost dat de domnul Eduard Ţară (bun cunoscător al fineţurilor haiku-ului), pe care îl felicit pentru perspicacitate şi prezenţă de spirit. Haiku-ul în cauză: Vară toridă- / în telefon doar ploaia / pare aproape. Aceeaşi vară toridă nu-l împiedică pe colegul nostru de la Iaşi să vină cu o sugestie formidabilă: ploaia (dorită şi salvatoare), ne pare aproape doar în telefon. Altfel, ea se manifestă departe sau foarte departe, de jarul nestins al soarelui acestor vremuri, în care, numai asta, ne mai lipsea. In rest le aveam pe toate... Felicitări tuturor concurenţilor. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE