FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Stoica-Mujea Oana
MITOLOGIA ROMANULUI STÃPÂNUL

CAPITOLUL I
SUB SEMNUL ĖNIAS


1. ZEITÃÞI


ªi s-a nãscut prima luminã odatã cu primele forme inteligente ºi atotºtiutoare. A apãrut lumina din nimic ºi era destinatã veºniciei într-un Univers cãruia nu îi era sortit sã cunoascã noþinuea de întuneric ºi haos. Cea mai frumoasã ºi cea mai purã formã de luminare pe care a cunoscut-o Universul. ªi aceastã luminã a fost numitã „Nutovi”, sau lumina binefãcãtoare. (Nutovi era lumina binefãcãtoare iar Ėnias era lumina ce aducea speranþa ºi cea pe care ranuri o iubeau cel mai mult).
În Nutovi s-au nãscut ºi Primordialii, cei ce au pus la cale naºterea planetelor ºi în special a pãmântului ºi a tot ceea ce avea sã existe.
Primordialii (zeii), s-au numit ranuri deoarece aveau suflete de îngeri iar numele era cel mai aproape de sufletul lor curat.
Cel mai mare dintre ranuri se numea Pioris ( Cel Luminat), nici unul dintre ei nu aveau forme fizice ºi erau simple gânduri ce inundau Universul într-o cunoaºtere absolutã ºi într-o ºtiinþã nemãsuratã ce s-a pierdut în timp ce creaturile pãmântului au evoluat.
Creatorii, primi ºi absoluþii. La început au fost doar gânduri iar mai târziu ºi-au ales corpurile în care au sãlãºluit pânã în ziua în care poveºtile lor nu au mai rãsunat din gurile pãcãtoase. Corpurile ºi le-au ales în funcþie de rasa pe care au avut de gând sã o creeze prima, omul. Dar gândul lor le-a fost furat ºi cei dintâi creaþi au fost alte creaturi ce s-au dezvoltat înaite ca omul sã apuce sã cunoascã Nutovi.
La început au existat doisprezece zei, cei ce au încercat sã creeze o lume perfectã fãrã de cusur. Cel mai temut era Pioris sau Cel Luminat, unii îl mai numeau ºi Tatãl Luminii sau Tatãl Absolut. Pioris era un zeu gânditor, nu fãcea nimic altceva decât sã planifice ceea ce va însemna Lumea. Al doilea zeu ca importanþã era fiul Celui Luminat, nu era fiul sãu din sânge ci îl considera ca atare deoarece era mult mai aproape de gândirea sa. Zeul se numea Clioris (Cel Inimos) ºi datoritã poeziei sale ºi a sufletului curat a vãzut în luminã ceea ce nu vãzuse nimeni ºi anume, fericirea.
Un alt zeu, ce preferase sã adopte o înfãþiºare bãtrânicioasã redatã de o barbã nearanjatã era, Esioinn (Cel Bãtrân). Esioinn, era numit de anumite rase, Vlasios (Înþeleptul) sau, de altele, Elionar ( Cunoscãtorul). Acesta „cântãrea” fiecare vorbã ºi, întotdeuna, cãuta sã aplice metoda cea mai folositoare.
Mariosis ( Umflatul), zeul cel mai gras dintre toþi. Spunea cã acel trup îi dã o înfãþiºare de persoanã calmã ºi calculatã, aºa cum îi era ºi firea. Acesta prin simplul fapt cã admira orice este frumos dãdea naºtere unor lucrui uimitoare. Unele specii îl numeau Mae (Bunul).
Cel ce ºi-a ales cea mai distinsã înfãþiºare, frumos, înalt ºi foarte elevat prin miºcãri ºi gesturi se numea, Kũ. Kũ, sunetul, avea mai multe înþelesuri, unii îi spuneau Vanitosul iar alþii Iubitorul de sine. Singurul lucru pe care ºi-l doarea era sã creeze rase cât mai frumoase ºi cât mai elevate.
Cel din urmã zeu este Stoom (Vijelie). Tot timpul era arþãgos dar îi iubea pe cei alãturi de care trãia. Era mult prea spontan ºi deranja întotdeuna dar avea o inimã minunatã ºi o carmã misticã.
Urmãtorii ºase zei sunt de fapt zeiþele. Douã dintre ele au adoptat trupuri ºi figuri gemene deoarece se considerau egale atât în gândire cât ºi trupeºte. Una era Unia, consideratã soþia lui Pioris ºi cea mai mare dintre ranure, cea de-a doua era Armida, consideratã a fi cea mai înþeleaptã. Dupã prima luminã creaturile ce au luat naºtere le-au numit: Ũrona ( Invincibila) ºi ?iare? ( ÃŽnþeleapta). Cele douã erau foarte unite ºi tot timpul erau de nedespãrþit ceea ce a dus la ideea cã sunt cãsãtorite între ele sau cã îºi iubesc atât de mult chipurile încât sunt nevoite sã se privieascã permanent prin prisma celeilalte.
Soþia lui Clioris, era Viara sau Ǘiara ( Luptãtoarea). Cei ce s-au nãscut sub semnul primei lumini o iubeau ºi o respectau considerând-o a fi cea ce apãra natura, însã, cei nãscuþi sub a doua luminã, o cunoºteau drept cea mai rãzboinicã zeiþã ce a existat vreodatã.
Finniana, cea ce l-a însoþit la braþ pe Mariosis, ºi-a ales un chip plinuþ asemenea celui al zeului, pentru a se putea bucura împreunã de corpurile lor. Aceasta era blândã ºi iubitoare, iubea chiar ºi întunericul ce încã nu îl cunoscuse ºi viaþa ce încã nu apãruse.
Cea mai descurcãreaþã zeiþã ºi cea ce þinea în frâu timpul ce la început s-a scurs prea încet era, Linny (Timpul). Aceasta avea diverse înfãþiºãri ºi nu putea fi recunoscutã niciodatã, apãrea ºi dispãrea ca din senin, dãdea sau lua viaþa în funcþie de cum dorea sã mânuiascã timpul.
Cea din urmã zeiþã îi era soþia lui Stoom, Lahea sau £õ (Nimicitoarea), cãci, tot ceea ce încercau ceilalþi sã creeze ea distrugea, fãrã sã îºi doreascã. Însã, puterea gândului sãu ºi a iubirii ce o purta în suflet era aºa de mare încât nu îºi putea stãpâni admiraþia nimicitoare.
Sub semnul primei lumini (Ėnias), au început primele „construcþii”. Mai întâi au creat pãmântul, gol, îmbrãcat doar cu haina stranie ºi maronie plinã de praf. Dar, pãmântul era perfect, nu avea nici cea mai micã imperfecþiune, totul era lin ºi fãrã de cusur. Apoi au creat ceea ce a fost numit, Ħovi (Cerul) ºi acesta nãscut dintr-o perfecþiune uimitoare ºi dintr-un albastru strãlucitor. Norii au fost creaþi într-o singurã formã, perfectã.
Pioris a construit, mai apoi, un plan pentru a înfrumuseþa pãmântul dar ºi cerul. La început prin poezie, cântec ºi gânduri frumoase, au creat locul celest de unde ºi-au putut veghea creaþiile pãmânteºti, pe urmã fiecare ranur ºi-a împãrþit bucata de pãmânt pe care ºi-a dorit sã o modeleze. Esioinn avea sã i-a cea mai micã bucatã de pãmânt ce avea sã o împartã cu soþia lui Stoom, Lahea. O altã bucatã de pãmânt îi revenea lui Clioris ºi numai lui, deoarece Pioris avea încredere în mãreþia gândului sãu. Mariosis împreunã cu cea ce-i era destinatã, Finniana, aveau sã deþinã una din cele mai mari bucãþi de pãmânt pe care aveau sã-l construiascã dupã propriile gânduri pline de dragoste.
Kũ, ºi-a luat propria bucatã de pãmânt asemenea lui Clioris. κi promisese sie sã creeze acolo ceva nemaivãzut asemãnãtor propriei înfãþiºãri. Stoom alãturi de Unia aveau partea lor din globul pãmântesc, parte cãreia trebuia sã-i dea formã ºi unicitate.
Armida ºi Linny s-au încumetat sã i-a cea din urmã parte din pãmânt ºi sã o înfrumuseþeze dupã propriile gânduri ºi cântãri.
Esioinn a creat prima poezie ce vorbea despre nemurirea naturii, despre verdele ºi albastrul ce aveau sã coloreze pãmântul. A scris versuri îmbietoare ce le-a combinat cu muzica, mirificã, a Laheei. Pãmântul, asupra cãruia ºi-a revãrsat poezia melodioasã, a fost cel dintâi care a cunoscut iarba verde ºi proaspãtã ºi râurile cristaline pline de muzica vuietului îmbietor pe care îl deþine orice apã. Prima apã au numit-o Eliva (Îmbietoarea), deoarece ranuri nu mai vãzuserã o astfel de minune. Era frumoasã iar susurul îi era lin ºi, totodatã, învolburat.
Pioris l-a slãvit pe Esioinn ºi l-a pus la loc de cinste în stânga sa iar pe Lahea a numit-o muzã a câtecului, a versului frumos conturat ºi a melodiei pure. Aceºtia au fost primii ce ºi-au conturat gândurile ºi le-au unit cu pãmântul dând naºtere unei poezii.
Pioris a hotãrât ca cel dintâi pãmânt conturat sã se numeascã Anuria. ÃŽn Anuria avea de gând sã le pregãteasca casa primilor nãscuþi dar pânã acolo mai era mult timp. Peste Anuria aveau sã domneascã Esioinn ºi Lahea ºi ei aveau sã se numeascã anuri. ªi, Lahea, soþia lui Stoom a cunoscut sufletul curat al lui Esioinn ºi a cunoscut frumuseþea iubirii. S-a preschimbat soþia lui Stoom într-o fiinþã paºnicã ºi iubitoare ºi i-a dãruit dragoste lui Esioinn. Vlasios prin înþelepciunea ce i-a dãruit-o cea dintâi luminã s-a þinut departe de Lahea însã mrejele ei l-au învãluit ºi astfel s-a nãscut Ĥynona (Cea Frumoasã). Ĥynona era cea mai frumoasã creaturã ºi cea dintâi nãscutã în Anuria. Frumuseþa ei a fãcut-o cunoscutã, în rândul celor ce aveau sã se nascã, ca ªirania, astfel o numeau fiinþele pãmântului.
Dupã succesul lui Esioinn, Clioris a hotãrât sã îºi modeleze ºi el bucata de pãmânt. Avea sufletul curat ºi o deosebitã muzicalitate. Astfel a desenat cu degetul vãile ºi apele. Apele le-a fãcut mai deosebite decât cele ale lui Esioinn. Fiecare curgea ºi se îmbina cu verdele vãilor ºi ele s-au numit cascade. Frumuseþea cascadelor i-a surprins atât pe ranuri cât ºi pe anuri iar Pioris a plâns de fericire aduncând astfel primele picãturi de ploaie.
ªi au vãzut cã ploaia este bunã, cã rãcoreºte pãmântul iar iarba creºte mai repede ºi mult mai frumoasã. Pioris a plâns, de atunci, de multe ori lãsându-ºi sentimentele de fericire sã se îmbine cu lacrimile albastre ºi sã se contopeascã cu pãmântul pur. Vãzând cã asta îi ocupã tot timpul a chemat-o pe Ĥynona la el ºi i-a spus:
- Iubeºte ceea ce au creat cei dintâi nãscuþi dintre ranuri, iubeºte ºi nu contesta. Priveºte mãreþia celor douã locuri de pe pãmânt, deja create, ºi plângi astfel încât sã le oferi lacrimile dulci de ploaie, ploaie caldã ºi binevoitoare. Bucurã-te alãturi de ceilalþi ºi lasã-þi sentimentele sã învãluiascã creaþia.
Anura s-a supus ºi de atunci a învãþat sã se bucure de creaþie ºi sã-ºi lase sentimentele sã se învãluiascã cu natura cea frumos conturatã.
Bucurându-se de frumuseþea pe care a creat-o Clioris a numit aceastã parte de pãmânt, Niorana ºi pe cel ce a creat-o ºi urmaºii ce aveau sã ia naºtere i-a numit, niorani.
Mariosis împreunã cu Finniana au hotãrât sã-ºi înfrumuseþeze ºi ei partea lor de pãmânt, însã au dorit sã-i dea o denumire înainte de-ai da viaþã ºi l-au rugat pe Pioris sã le lase privilegiul de-aº denumi pãmântul ºi creaþia iar el a încuuvinþat. Partea lor de pãmânt s-a numit Ulmina (Mãreþia) iar cei ce aveau sã locuiascã într-ânsa aveau sã se numeascã ulmaºi la fel ca ºi creatorii lor.
Finniana a creat muzica ºi versurile ce aveau sã dea naºtere celor verzi ºi întinse. Mariosis a dorit sã creeze ceva mãreþ pe care sã sãlãºluiascã atât verdele cât ºi albastrul. A creeat o poezie prin care a descris mãreþia unor pietre ce puse una peste alta aveau sã formeze un uriaº cu urcuºuri ºi coborâºuri. Acest uriaº din piatrã a fost desenat în verde ºi albastru. Astfel s-a nãscut primul munte ce a fost numit Aºchid (Uriaºul). Dar zeul nu s-a mulþumit doar cu verdele ierbii iar în desenul sãu a conturat primele flori pe care le-a numit flori de colþ.
Cei doi au poposit pe pãmântul ce l-au creat ºi pânã când Pioris avea sã creeze rasele aveau sã sãlãºluiascã acolo ºi sã încerce sã aducã noi forme pãmânului numit Ulmina.
Dragostea lor a crescut vãzând frumuseþea ce-i înconjoarã ºi din aceasta s-au nãscut doi ulmaºi, primi din acest loc, iar ei au fost numiþi Zior (Blândul) ºi Bladd (Sângerosul). Cei doi nãscuþi erau diferiþi atât trupeºte cât ºi sufleteºte. În timp ce Zior iubea tot ceea ce se crease cu deosebi apele line ºi veºnic curate, Bladd iubea doar puterea ºi spera sã stãpâneascã de unul singur tot globul pãmântesc.
Pioris ºi ceilalþi zei au înmãrmurit când au descoperit cât de frumos ºi de mare este Aºchid ºi au fost invidioºi pe creaþia soþilor, dar ºi motivaþi sã creeze lucruri noi ºi mai frumoase.
Kũ a fost cel ce a þinut sã dea replicã soþilor ceva mai graºi ºi a hotãrât cã este timpul ca ºi bucata sa de pãmânt sã prindã viaþã ºi culoare.
Mai întâi a desenat apele, ape mari ºi învolburate pe care le-a numit oaze rotunde. În jurul oazelor a desenat copaci cu coroane bogate ºi verzi. De jur împrejur a conturat un lanþ muntos ºi multe cascade frumos curgãtore. Apoi, ºi-a scris poezia ce avea sã dea naºtere schiþelor sale ºi a pus poezia pe note fermecãtoare ºi line. Astfel acest pãmânt a început sã se contureze uºor, mult mai uºor ca celelalte, dar cu graþie ºi farmec. Creaþia acestei bucãþi de pãmânt a durat câþiva ani ºi perfecþiunea ºi dragostea cu care a fost fãuritã s-a obsevrat atunci când totul a luat sfârºit iar pãmântul a fost plin de ape minunate, de copaci ce nu mai fuseserã creaþi ºi de munþi cum nu se mai vãzuserã.
Pioris a rãmas cu adevãrat surprins iar aceastã frumuseþe i-a mai furat câteva lacrimi ce le-a transformat în ploaie ºi le-a a revãrsat-o aspura pãmântului lui Kũ. Acest pãmânt a fost numit Krolim iar locuitorii lui împreunã cu zeul Kũ, aveau sã se numeascã kroli.
Armida ºi Linny ºi-au început creaþia desenând copacii ºi fãcându-le poezii ce aveau sã umple pãmântul de diverse rase de copaci. Apoi au creat iarba ºi florile de diverse culori ºi mãrmini. Pe urmã au creat râuri mici ºi oaze de apã. Întregul lor tãrâm a fost creat ca o pãdure tropicalã în care copacii dominau.
Pioris a numit aceastã parte a globului Ionaria (Cea Veºnic Verde), iar locuitorii sãi aveau sã se numeascã ionari împreunã cu cele douã zeiþe dãdãtoare de viaþã.
Dupã ce întreg pãmântul a fost aranjat ºi colorat, Pioris i-a chemat pe cei unspreze alãturi de el în înaltul norilor acolo unde îºi construiserã lãcaºul. Acesta le-a arãtat cum se vede creaþia lor de sus ºi s-au minunat vãzând atâta frumuseþe ºi cu toþii au plâns revãrsând picãturi asupra pãmântului.
Pioris ºi-a scos gândurile ºi le-a expus în faþa celor ce iau fost alãturi:
- Gândul ºi sufletul meu au vãzut cum din gândurile ºi sfuletele voastre se naºte frumuseþea ºi mãreþia. Dar, încã, nu simt cã lumea este pregãtit pentru cel dintâi nãscut. Nu le putem oferi decât naturã dar nu ºi alte vieþi.
Ranuri au cãzut pe gânduri timp îndelungat ºi ºi-au dat sema cã pe pãmânt este liniºte ºi nici un cântec nu umplea magia creaþiei.
Atunci ?iare? s-a ridicat dintre ranuri ºi a început a cânta dezvãluidu-ºi glasul angelic. Din cântecul ei au luat naºtere cele dintâi pãsãri, pãsãri cu glasuri cristaline ce aveau sã dea viaþã lumii create mai jos. Pãsãri ce cântau mai frumos decât orice ranur.
S-a ridicat ºi Vlasios ce a conturat o poveste ºi nara aºa frumos încãt pe toþi munþii creaþi au luat naºtere brazii ºi odatã cu ei patru vânturi ce aveau sã mângâie frunzele verzi ºi plãpânde ale tuturor copacilor.
Pioris a binecuvântat noua creaþie ºi a dat nume celor patru vânturi. A vãzut cã fiecare bate dintr-o direcþie ºi anume din cele patru puncte cardinale. Vântul care bãtea dinspre sud era veºnic grãbit ºi sufla cu forþã. Trecea ca vijelia ºi nu-i pãsa dacã în urmã mai lasã câte o creangã ruptã ºi l-a numit Sį¾ (Rãzboinicul) dar de pãmânteni era numit Silvan (Aducãtorul de Furtunã). Vântul ce bãtea dispre est era doar o adiere ce venea ca un gând curat ºi trecea peste întrega lume lãsând un gust cald ºi un miros îmbietor. Pioris l-a numit: Œrit sau, aºa cum îi spuneau locuitorii pãmântului, Cirot (Adierea); (se citeºte Sirot).
Vântul ce sufla dinspre vest era cel ce-i smulgea cele mai multe lacrimi frumoasei Ĥynona. Odatã cu suflul dinspre vest venea ºi ploaia caldã ºi liniºtitã. Zeul cel mare l-a numit Ơengus iar ulmaºii îl numeau Ow.
Cel mai iubit vânt, ce aducea cele mai minunate sufluri atât calde cât ºi reci, era cel de nord. Pioris l-a botezat Indra (Cel Iubit), ulmaºii îl vor numi Gov iar ionari îl cunoºteau sub numele de, Frey. În unele zone în cea dea doua luminã va mai fi numit ºi, Gurn (Aºteptatul).
Cu toate astea Pioris nu era convins cã este cel mai bun moment pentru venirea omului ºi a decis sã mai aºtepte pânã când toþi ranuri vor fi pregãþiþi.

ALÞI ZEI SE NASC.

În timp ce Pioris plãnuia venirea omului ºi plãsmuirea lui, zeii ºi zeiþele au învãþat cã nu pot trãi unu fãrã dragostea celuilalt. Atunci Stoom a cunoscut gelozia ºi ºi-a mustrat soþia pentru cã i-a dãruit un copil altui zeu. A hotãrât sã se rãzbune ºi sã-ºi creeze propriul moºtenitor.
Cum soþia lui Clioris, Viara, era o luptãtoare ºi nu se implicase în nici un fel în frumuseþea pãmântului, Stoom a hotãrât sã o seducã ºi sã-i producã durere atât soþiei lui cât ºi lui Clioris.
Stoom îl ura pe Clioris pentru cã se bucura de toatã încrederea Tatãlui ºi de foarte mult timp îºi dorea sã se rãzbune.
Dupã foarte mult timp zeul temperamental a sedus-o pe frumoasa rãzboinicã ºi aceasta i-a dãruti trei copii, pe toþi deodatã, doi bãieþi ºi o fatã. Pe bãieþi i-a numit Io (Fermecãtorul) ºi Ish (Temãtorul). Erau cei mai frumoºi zei nãscuþi vreodatã din ranuri pânã ºi Pioris fiind impresionat de frumuseþea lor le-a dãruti funcþii înalte, pe Io l-a numit ulmaº ºi i-a dat în sarcinã sã-i înveþe pe cei dintâi nãscuþi tainele frumosului ºi a vieþii, atunci când aveau sã se nascã. Pe Ish l-a numit nioran ºi i-a încredinþat puterea de-a iubi pãmântenii ºi de-a-i apãra cu preþul propriei nemuriri.
Pe zeiþã au numit-o Ilmatar (Aer), nu era prea deosebitã între zeiþe dar de când s-a nãscut a iubit mirosul ºi suflul aerului. Astfel marele zeu i-a încredinþat întreg aerul fãcând-o responsabilã cu acesta ºi dându-i pe mâini chiar viaþa celor ce aveau sã se nascã ºi ce nu ar fi putut sã trãiascã fãrã de Ilmatar.
Kũ ºi-a dorit ºi el un moºtenitor dar nu unul oarecare. A privit cu luare aminte printre zeiþe ºi a considerat cã cea ce ar fi putut sã-i dãruiascã un copil mai frumos decât cei doi bãieþi ai lui Stoom ar fi, Ĥynona. Ea era singura ce deþinea graþia ºi frumuseþea dupã care el tânjea atât. ÃŽncã de când se nãscuse ranurul o privise cu jind purtând-i în suflet iubire.
Mai întâi Kũ a cerut-o pe Ĥynona lui Pioris, dorindu-ºi sã-i devinã soþie, dar Tatãl s-a împotrivit convins fiind cã acea copilã este mult prea frumoasã ºi graþioasã pentru ai deveni soþie. Dar Kũ nu s-a dat bãtut ºi a curtat-o pe prea frumoasa anuriþã. Ĥynona ºi-a pierdut capul în farmecele zeului uitând sã-ºi mai lase lacrimile sã se reverse asupra pãmântului. ÃŽn cele din urmã i-a dãruit un fiu ºi tare a mai plâns de fericire atunci când i-a vãzut chipul gingaº ºi i-a auzit vorba dulce.
Kũ ºi-a numit fiul Indu (Posesivul), deoarece îºi dore tot ceea ce vedea ºi vroia sã fie iubit de toatã lumea. Aºa cum ºi-a dorit tatãl, Indu s-a nãscut mult mai frumos ºi mai graþios decât fii lui Stoom.
Pioris a vãzut cum lumea pe care încerca sã o creeze într-o armonie perfectã se umple de viaþã dar nu de aceea viaþã pe care el ºi-a dorit-o, viaþa celor muritori sau nemuritori dar pânã la urmã pãmânteni. Însã ºi în gândul sãu a încolþit ideea de-a avea un moºtenitor ce avea sã-i ia locul atunci când va decide sã se retragã departe de problemele zeilor sau a pãmântenilor.
Unia i-a dãruit un fiu ºi-o ficã. Pe fiu l-au numit Iudarr (Întunecatul) ºi Irene (Pacea). Mare i-a fost bucuria lui Pioris când ºi-a vãzut cele douã odrasle prinzând viaþã.
Armida, gemanãna Uniei a fost invidioasã pe fii acesteia ºi a hotãrât sã-ºi dãruieascã sie cel puþin un copil. Zeiþa a calculat cu grijã ºi a decis sã-i dãruiascã un fiu tot zeului cel mare. L-a pãcãlit pe acesta dându-se drept soþia sa ºi prinzându-l în farmece i-a dãruit ºi ea un fiu pe care l-a botezat, Jarl (Nobilul). Jarl avea sufletul nobil ºi dãruia tot ceea ce avea, întotdeuna îºi punea serviciile la dispoziþie ºi niciodatã nu se plângea dacã munca era prea grea. Pioris, dupã ce-a aflat de înºelãtorie ºi-a renegat copilul însã mai târziu avea sã regrete decizia luatã.
Ultimi nãscuþi din Primordiali au fost, Kama (Dragoste), fiu al lui Clioris ºi al Viarei; Liber (Liber, ca în limba românã), zeu nãscut din Kũ ºi Armida, iar ultima zeiþã ce mai târziu va fi cunoscutã ca protectoare a familiei, nãscutã din dragostea purã a lui Zior ºi a Linney, a fost Meb (Protectoarea).
Astfel au luat naºtere cei mai mari zei (ranuri) ce aveau sã vegheze asupra lumii pe care o creau cu atâta grijã ºi înþelepciune.

RÂVNIREA PUTERII.

Pioris ºi-a desenat copii pãmânteni tot ceea ce avea de fãcut acum era sã le compunã poezia ºi notele pentru a le da naºtere. Însã, Iudarr i-a cerut tatãlui sã-l lase pe el sã-i contureze vrând sã le dea nemurirea ºi suflete întunecate asemãnãtoare cu al sãu. Pioris s-a împotrivit acestei idei ºi între ei a pornit o ceartã ce a cutremurat pãmântul. În urma acestei cerþi pãmântul s-a cutremurat ºi s-a desprins în ºase pãrþi ce erau legate doar prin apele ce s-au revãrsat în gãurile produse de cutremur. Pioris ºi-a blestemat fiul dupã ce a fescoperit secrete întunecate ce le þinuse ascunse de-a lungul mileniilor.
Iudarr nu s-a lãsat încumetat ºi a promis sã-l detroneze pe Pioris ºi sã-ºi creeze proprii „copii”. Atunci Iudarr a pãrãsit grupul ranurilor ºi a pornit spre pãmânt cãutându-ºi propriul loc. În munþii Aºchid a gãsit cãi întunecate care l-au încântat. S-a afundat în întunericul pãmântului, încã neexplorat de ceilalþi zei. Aici a desenat fiinþe care sã-i semene din punct de vedere sufletesc. A fãcut schiþele în decursul a câtorva ani ºi a dat naºtere dwarfilor, înainte ca tatãl sãu sã poatã aduce pe pãmântul cel pur, omul.
Dar lui Iudarr nu i-a ieºit schiþa dând naºtere unor fiinþe bune cu chipuri plãcute. De cum s-au nãscut dwarfii au fugit de creatorul lor ºi au cerut protecþie lui Mariosis devenind astfel primii nãscuþi ai pãmântului ºi primi ulamºi de dupã zeii creatori.
Mare i-a fost supãrarea lui Pioris ºi tare îngrunat i-a fost sufletul. S-a scufundat în durerea sa ºi a refuzat sã le mai scrie poezia oamenilor. Vãzând durerea soþului, Unia a decis sã aducã pe lume mult râvnitele creaturi. A modificat uºor schiþele dupã propia plãcere iar în poezie ºi în note a pus magie pentru cei ce aveau sã se nascã, înþelepciune ºi inteligenþã neuitând de nemurire.
A cânata zeiþa ºi a recitat poezia zile ºi nopþi pânã când una dintre creaturi a luat naºtere dupã aceasta venind altele ºi altele. Primul pãmânt care a avut privilegiul de-a gãzdui „copii” a fost Andoria, acesta fiind pãmântul pe care Pioris îl dorea pentru creºterea „copiilor” sãi.
„Copii” erau din cale afarã de frumoºi, umbrind mulþi dintre ranuri prin graþie ºi frumuseþe, dar oricât de mare i-ar fi fost bucuria lui Pioris vãzând cã schiþele sale au prins viaþã, pe atât de mare i-a fost surprinderea când a observat cã aceºtia nu sunt oameni ci elfi. Dar asta nu l-a împiedicat sã îi iubeascã. A fost tare mândru de creaþia soþiei sale, erau mult mai perfecþi decât rasa umanã.
Elfii au fost lãsaþi în grija lui Esioinn ºi a Laheei. Esioinn i-a numit pe elfi, anuri ºi i-a îndrãgit pe datã vãzând în ei inteligenþa dar ºi uimirea. Atât elfii cât ºi dwarfii au cercetat lumea în care s-au nãscut ºi au fost uimiþi de frumuseþea ce se ridica în jurul lor.
Dar între timp, în adâncurile pãmântului, Iudarr încerca sã dea naºtere altor fiinþe ce sã-i fie asemãnãtoare. Acesta vroia cu orice preþ sã punã mâna pe lumea ce o creaserã cu atâta migalã pãrinþii sãi. Lui Iudarr i s-a alãturat ºi Bladd care a devenit mâna sa dreaptã ºi iscoadã printre ranuri.
Se presupune cã de-a lungul timpului mulþi ranuri i s-ar fi alãturat Întunecatului, Iudarr dar puþini au fost cei ce iau rãmas alãturi. În nebunia sa, sub poala lui Aºchid ajutat de Bladd a schiþat noi creaturi. De data aceasta nu a mai compus o poezie pentru a elibera creaturile din schiþele sale ºi a compus un blestem pe care l-a rostit în inima întunericului. Astfel s-au nãscut trolii, ºi cei cu un capãt ºi cei cu douã capete. Aceºtia erau carnivori ºi adorau carnea dulce a „copiilor” lui Pioris.
Iudarr îºi pregãtea în adâncuri armate numeroase de creaturi pentru a putea sã punã mâna pe lumea pe care pãrinþii sãi au migãlit-o cu grijã.


OMUL

Pioris s-a adâncit în schiþele sale uitând de lumea de sub el. Vroia ca omul sã-i iasã mai frumos decât elful, dar exista un inconvenient. Unia risipise cea mai mare parte din magie pe elfi, la fel ºi nemurirea. Astfel Pioris avea de ales. Sã creeze omul la fel de puternic ca elful ºi sã rãmânã fãrã nici un strop de magie ºi nemurire sau sã-l creeze ca pe un simplu muritor iar cei mai deºtepþi dintre ei sã fie capabili sã fure din nemurirea ºi magia elfului.
A modificat desenele dându-le chipuri blânde ºi frumoase ºi trupuri zvelte ce atingeau perfecþiunea. Apoi a pus puþinã magie în compoziþia lor ºi foarte puþinã nemurire, astfel cã doar cei norocoºi aveau sã deþinã magie sau nemurire, lucru ce avea sã se moºteneascã din tatã în fiu.
Zeul a scris alte versuri pe pergamente rupte din nori ºi în cuvintele sale a pus suferinþa ºi pãcatul. Unia a compus muzica ce a rãsunat peste întreg pãmântul îmbinându-se armonios cu cerul.
„ Copii” lui Pioris s-au nãscut. Oameni frumoºi cu chipuri alese, cu trupuri albe ºi ochi scânteietori. Pioris i-a numit Kroli i i-a dat în grija lui Kũ pentru cã erau la fel de frumoºi de graþioºi aºa precum Kũ ºi-a dorit. ªi tare fericit a fost Kũ ºi mult a cântat venirea krolilor pe pãmântul sãu acolo unde se formase oceanul învolburat cu spumele sale albe ce pãreau a fi pãturi ce acoperã valurile înfrigurate.
Omul a deschis ochii ºi s-a minunat la vederea minunilor ce-l înconjoarã. De îndatã l-au recunoscut pe Pioris ca Tatã Creator ºi l-au numit Arr (Tatãl Omului), ºi l-au slãvit pe Arr ºi l-au îndrãgit. Dar ºi pe Kũ l-au îndrãgit ºi l-au numit protectorul lor dându-i numele de Barnab (Fiul Creatorului) ºi l-au slãvit pe Barnab ºi iau dãruit dragostea lor. ªi Barnab i-a îndrãgit pe oameni ºi a coborât între ei pentru ai învãþa tainele ranurilor ºi ale supravieþuirii.
ªi le-a þinut Kũ cugetãri prin care le-a explicat cã Iudarr este duºmanul ºi nu trebuie sã se alieze cu el. Apoi i-a învãþat despre taina vieþii, despre poezia ºi cântecul creator ºi despre gândurile curate. I-a învãþat sã scrie ºi sã citeascã în limba ranurã ºi mai apoi le-a spus cum din nimic a luat naºtere lumina ºi Universul. Oamenii au fost fericiþi alãturi de Fiul Creatorului ºi au fost mulþumiþi cã au învãþat taina lumii în care trãiesc ºi taina luminii celei veºnice.
Dar omul s-a nãscut pentru a fi pãcãtos ºi muritor iar asta implica cerinþe. ªi omului i s-a fãcut foame ºi ºi-a dorit mâncarea.
Vãzând cã „copii” trebuie hrãniþi, Pioris l-a îndemnat pe Kũ sã creeze sursa de hranã. ªi Kũ a cugetat ºi a fãcut schiþe ºi-a scris poezii ce le-a îmbinat mai apoi cu versuri. Când a recitat poeziile sute de animale de mãrimi mici au început sã miºune pe pãmânt, iar când a îmbinat versul cu melodia, animale mari s-au nãscut ºi au fugit pe unde au apucat. Apoi, Esioinn a creat focul ºi l-a dãruit atât oamenilor cât ºi elfilor ºi dwarfilor. Iar Meb(Protectoarea) i-a învãþat cum sã-ºi ridice acoperiºuri pentru ai feri de ploaie ºi cum trebuie sã se iubeascã toþi ca fraþii dar ºi în grupuri ca soþ ºi soþie. ªi astfel i-a învãþat cã e bine sã-ºi creeze familii ºi sã aducã pe lume moºtenitori ce aveau sã le ducã mai departe învãþãturile.
Oamenii s-au conformat ºi au învãþat tot ceea ce este bun de la Kũ ºi de la Meb iar viaþa lor a decurs în armonie ºi perfecþiune fiind egali atât ca gândire cât ºi trupeºte.
Pe urmã din doi oameni, Basil ºi Baylee s-a nãscut un copil altfel. Acesta se numea, Camron ºi a fost primul dintre muritori care s-a nãscut cu magia pe care Pioris le-a dãruit-o ºi de care doar cei mult mai inteligenþi aveau parte.
Însã omul nu a înþeles de ce Camron s-a nãscut diferit ºi de ce din mâinile sale ies lumini colorate iar ploaia venea odatã cu gândul sãu. ªi s-au speriat, ºi l-au renegat dintre ei.
Pioris a înþeles cã omul nu este pregãtit sã dea naºtere unui urmaº ce deþinea magia, astfel a creat-o din propriul gând pe Celandine, cea care citea în viitor. ªi l-a unit pe Camron cu Cerandine ºi i-a trimis sã trãiascã pe pãmântul lui Clioris ºi i-a numit, vrãjitorii niorani, ºi le-a poruncit sã dea naºtere ºi altora asemeni lor ºi sã nu îºi renege copii dacã se vor naºte mai puternici decât ei, ci sã-i iubeascã ºi sã le mulþumeascã ranurilor pentru magia ce le-a dãruit-o ºi pentru nemurirea cu care unii aveau sã i-a naºtere. ªi de atunci vrãjitorii nu au fost consideraþi ca a face parte din rasa umanã ci dintr-o rasã aparte al cãrui creator era omul.
Elfii i-au îndrãgit pe vrãjitori ºi i-au numit, elwoozi (prieteni ai elfilor). ªi s-au aliat ºi s-au îndrãgit, au învãþat sã convieþuieascã împreunã ºi sã înveþe împreunã tot ceea ce doarea Clioris sau alþi ranuri sã-i înveþe. ªi împreunã au învãþat taine pe care omul simplu nu a vrut sã le accepte ca fiind adevãrate. ªi astfel din om s-au nãscut douã rase, asemãnãtoare trupeºte dar nu ºi sufleteºte.


DESPRE RANURI.

PIORIS

Pioris a fost primul gând ce s-a distins în lumina uºor rece dar întotdeuna primitoare. A simþit cã în el este puterea ºi el este conducãtorul. Gândul i s-a dezvoltat ºi odatã cu acesta s-au dezvoltat ºi trãirile sale. Lumina i-a vorbit ºi l-a numit Primordial, i-a spus sã aleagã un nume pentru cei ce o sã-i conducã, un nume ce trebuia ales cu grijã.
Pioris nu a ales numele din prima. Mai întâi le-a cunoscut gândurile dupã care le-a creat sufletul ºi i-a numit ranuri. Zeul a creat sufletele ca pe niºte fantome enigmatice ce aveau rolul sã cãlãuzeascã corpul. Le þinea pe toate într-un ºceptru auriu. Pioris era recunoscut ca ºi creator de suflete, îi plãcea sã le dea viaþã ºi sã le vadã aurã fantomaticã.
Primul pentru care a creat un suflet a fost Clioris, deoarece el era cel mai aproape de gândirea sa ºi îl îndrãgea ca pe propriul fiu. De aici ºi-a luat ºi numele de Tatã. De îndatã ce a creat sufletele ranurilor le-a poruncit sã-ºi deseneze trupurile. Pentru al face fericit, ranurii au intrat în gândirea sa ºi iau aflat planurile ºi schiþele pe care le fãcea pentru om ºi astfel ºi-au luat chipul ºi asemãnarea omului, dar forþa lor era nemãsurat ºi îºi puteau lua orice altã înfãþiºare.
Primul lucru pe care l-a fãcut Pioris a fost sã creeze cerul ºi nori sã-i perfecþi. Acolo, dincolo de nori a decis cã trebuie sã locuiascã ei ºi sã vegheze asupra pãmântul încã necreat. Atunci, Pioris i-a chemat pe zei lângã el ºi le-a spus cã trebuie sã îºi clãdeascã un palat din cei mai rezistenþi nori, ºi pentru fiecare dintre ei trebuie sã aibã o încãpere de unde sã vadã întreg pãmântul.
Ranuri au ascultat sfatul Celui Luminat ºi au construit cel mai frumos palat din nori vãzut vreodatã. Aici, Pioris avea sã îºi înceapã domnia printre norii perfecþi pe care i-a creat cu atâta migalã ºi fericire.
Din noul sãu lãcaº a desenat pãmântul lasând pe fiecare ranur în parte sã îºi punã amprenta ºi sã-ºi dea cu pãrerea, astfel creând cel mai perfect lucru, fãrã nici cel mai mic cusur.
Ranuri au îndrãgit pãmântul, dar cel mai tare l-a îndrãgit Pioris care avea planuri mãreþe în privinþa acestuia. Atunci i-a chemat din nou la el pe ranuri ºi pentru a fi drept cu ei i-a lãsat sã-ºi aleagã singuri fâºia de pãmânt cãreia îi va da viaþã.
Dupã ce a predat sarcina creãri a avut timp sã se gândeascã la „copii” ce aveau sã umple pãmântul. Avea în minte mii de creaturi cãrora vroia sã le încerce soarta pe primul pãmânt al Universului. Era fericit, atunci când începea sã sciþeze creaturile cãrora avea sã le dea naºtere, ºi uºor visãtor. Îi plãcea sã îºi închipuie cum va arãta pãmântul atunci când va fi plin de fiinþe vii, ce se vor bucura de viaþa dãruitã, ce îi vor slãvi.
Era visãtor Pioris dar atunci când se trezea la realitate ºi vedea cât de frumos gândesc ranuri, ºi ce versuri minunate scriu pentru a da naºtere lumii, inima tresãrea în el de mulþumire ºi îºi mulþumea sie pentru cã le-a ales suflete atât de frumoase. A fost impresionat de fiecare creaþie în parte ºi foarte fericit.
Atunci când Esioinn a creat Anuria tare s-a bucurat ºi chiar dacã bucuria cea mai mare îi era sã schiþeze fiinþele umane, atunci a hotãrât sã dea o mare petrecere ºi sã declare ziua aceea sãrbãtoare.
ªi mult s-au bucurat ranuri atât de petrecerea datã de Pioris cât ºi de minunea ce a realizat-o Esioinn. ªi încã odatã Pioris ºi-a mulþumit sie pentru sufletele ce le-a ales pentru ranuri. Era mândru cã se bucurau de creaþia seamãnului lor ºi cã îi aduceau cuvinte de laudã.
Pioris era un suflet ales, blând ºi drept. Chiar dacã îl iubea în mod deosebit pe Clioris nu era pãrtinitor, întotdeuna preferând dreptatea ºi adevãrul. Acesta nu era prea vorbãreþ, vorbea doar cu gândul sãu pe care îl contempla cu Universul ºi era foarte fericit. Aºa cum spuneau ºi ceilalþi era un gânditor ºi tot ceea ce gândea era minunat. Cel Luminat era fericit atunci când era singur pentru cã atunci putea sã îºi înalþe gândul ºi sã-l modeleze pânã la perfecþiune.
Mult timp ºi-a ascuns gândurile în faþa celorlalþi ranuri singura cãreia îi destãinuia secretele fiind Unia. O iubea pe soþia sa ºi avea mare încredere în judecata ei. Cunoscuse alãturi de ea iubirea ºi încrederea ºi nu îl dezamãgise niciodatã.
Pioris nu era ca ceilalþi ranuri, nu se gândea la soþia altuia ºi ura rãzbunãrile pe care supuºii sãi le aplicau, dar nu se implica în vieþile acestora considerând cã este mult mai bine dacã îºi rezolvã problemele între ei. Vedea cã în jurul sãu ranurii nu þin cont, întotdeuna, de consoarta pe care el le-a dãruit-o cu atâta bunãtate. De multe ori râveneau la frumuseþea unei alte femei ºi astfel se nãscuserã mulþi ranuri.
ªi el ºi-a dorit un moºtenitor ºi ºi-a revãrsat gândul frumos aspura frumoasei sale soþii. Aceasta i-a dãruit doi copii pe Iudarr (Întunecatul) ºi pe Irene (Pacea).
Iudarr s-a nãscut cel dintâi iar sufletul ce a zvâcnit din ºceptru nu a fost tocmai demn de un zeu. Încã de mic îºi dorea toatã dragostea pãrinþilor pentru el ºi tot de atunci îºi dorea sã-l detroneze pe Pioris ºi sã fie stãpânul Universului.
Cel Luminat a încercat sã-l înveþe calea cea dreaptã dar pe zi ce creºtea Iudarr devenea tot mai stãpân pe sine ºi tot mai rãu, lucru care l-a mâhnit pe bietul zeul.
Atunci când Iudarr era un tânãr frumos cãruia îi plãcea viaþa ºi pãrea sã se îndrepte spre calea cea dreaptã, Pioris a cãzut în capcana geamãnei soþiei sale ºi i-a dãruit acesteia un fiu. L-au numit Jarl (Nobilul) ºi tare mându a fost Tatãl de fiul sãu ºi tare s-a mâniat când a aflat cã a fost înºelat.
Pioris nu l-a recunoscut pe Jarl ca fiu al sãu încercând sã uite cât de naiv a fost sã se lase înºelat în felul acesta.
S-a afundat din nou în schiþele ºi scrierile sale ºi nu a mai fost atent la ceea ce se întâmplã în jurul sãu. Iudarr a crescut ºi într-o nebunie orbitoare s-a îndrãgostit de propia mamã. Tare frumos îi mai vorbea ºi-i compunea poezii al cãror ecou fãceau înconjurul pãmântului. Unia nu a înþeles de la început gândul fiului, chiar ea fiind o fire încrezãtoare ce credea în cuvântul celorlalþi ºi credea cã adevãrul este mai presus de viaþã.
Zeiþa ºi-a dezmierdat fiul în braþele sale albe ca spuma laptelui ºi i-a ascultat poeziile cu tâlc. Iudarr îºi cucerea propia mamã prin puterea cuvintelor.
Într-una din zile, Întunecatul a venit la Unia ºi ºi-a pus capul în poala sa. I-a cântat un cântec ce-l plãmãdise special pentru ai arãta cât de mult o iubeºte. Atunci, zeiþa, a înþeles tâlcul melodiei, ea însãºi fiind o bunã mânuitoare a notelor muzicale. Iudarr încerca sã-i însemineze prin melodia sa în pântecele curate un suflet la fel de îndrãcit ca al sãu. Zeiþa îi zâmbea ºi se prefãcea a fi fermecatã de ceea ce-i cânta însã era speriatã ºi uimitã de ceea ce-i trece fiului prin minte.
În cele din urmã Iudarr a înþeles cã trebuie sã se lase pãgubaº, cel puþin în privinþa Uniei ce nu avea sã-l lase niciodatã sã creeze o viaþã în pântecul sãu.
Iudarr nu s-a dat bãtut ºi a þinut cu tot dinadinsul sã aibã un moºtenitor ce nu avea sã se amestece cu sângele unui ranur ce nu fãcea parte din familie ºi atunci ºi-a îndreptat privirea spre Irene.
Irene avea o fire blândã ºi credea în aceleaºi valori ca ºi cei ce iau dat viaþã. Era împãciuitoare ºi nu îi plãcea atunci când între ranuri se iscau certuri, ce bineânþeles, cã se terminau cu o împãcare.
Aceasta avea un chip blajin ºi plin de farmec datoritã buclelor blonde ce i se revãrsau pe spate ºi îi acopereau nuri rotunzi ºi îmbietori. Nu era mai frumoasã decât Unia dar pe Iudarr îl fermeca în mod deosebit naivitatea sorei ce credea în cuvântul tuturor.
Întunecatul ºi-a ales bine cuvintele ºi a mãsurat fiecare notã ce i-a însoþit poezia. Petrecea tot mai mult timp împreunã cu Irene ºi o dezmierda cu vorba-i blestematã în cele din urmã reuºind sã însemineze în pântecele sale moºtenitorul mult dorit.
Când a vãzut cã pântecul fetei prinde viaþã a dat fuga la ºceptrul cu suflete ºi l-a ales pe cel mai pricãjit ºi întunecat, suflet ce nu se putea dezvolta iar culoarea ce o deþinea îl asigura cã este sufletul potrivit pentru noul nãscut.
Irene a înþeles înºelãtoria fratelui ºi s-a afundat în lacrimi grele dorindu-ºi sã scape într-un fel de monstru ce sãlãºluia în ea. Disperatã ºi fãrã sã ºtie ce sã facã i s-a adresat Viarei a cãrei prietenie o considera mai presus de orice pe lume.
Viara s-a cutremurat când a auzit nenorocirea ºi i-a promis sã o ajute. Mai întâi i-a rugat pe pãrinþii ei sã o lase pentru un timp în grija sa pentru a o învãþa din tainele ei ºi ale lui Clioris. Pioris a fost de acord pe datã simþind cã este bine sã îºi lase fiica sã plece pentru o vreme. Unia a simþit durerea ce o înconjura pe biata sa fiicã ºi a considerat, deasemenea, cã este bine sã trãiascã o vreme departe de lãcaºul pãrintesc.
Viara a ajutat-o pe Irene sã aducã pe lume sufletul damnat. Nu iau dat nume, deoarece sufletul nu cãpãta putere fãrã un nume dat la naºtere, ºi l-au aruncat în focurile ce le aprinseserã sub pãmânt pentru a le lumina calea ori de câte ori vor vrea sã pãºeascã în întuneric.
ªi a închis Viara acel loc ºi a blestemat locul ºi i-a dat numele de iad, iar acolo aveau sã sãlãºluieascã toþi copii lui Iudarr, închiºi în cuºca de pãmânt acolo unde nu exista minunea ºi frumuseþea creaþiei.
Pioris a aflat cele întâmplate ºi ºi-a chemat fiul la dânsul. La început a fost calm ºi calculat ºi i-a ascultat gândul pângãrit de pãcat, apoi Iudarr s-a rãsculat ºi i-a cerut puterea ce-o þinea în mânã ºi dreptul de-aºi pune amprenta asupra rasei umane.
Mare i-a fost mâhnirea zeului ºi a chemat la el fulgerele ºi tunetele, fenomene pe care ranuri nu le-au mai întâlnit pânã atunci. ªi pentru prima oarã de când îi conducea spre o frumuseþe absolutã s-a ridicat Pioris deasupra cerurilor, celor douãsprezece, ºi a blestemat cu glas de sânge ºi durere:
- Te blestem fiu al lui Pioris sã nu îþi gãseºti liniºtea pânã când unul din „copii” mei nu îþi vor aduce sfârºitul. ªi toate sufletele pe care le schiþezi sã te urascã ºi sã se teamã de tine ºi de puterea ta, iar de vei schiþa un suflet hapsân el sã se nascã bun ºi cu fricã de minciunã ºi nedreptate iar de vei dori vreodatã sã „clãdeºti” un suflet curat acesta sã-þi iasã exact pe dos. ªi toate creaturile ce îþi vor veni în cârdãºie sã îºi doreascã sã te detroneze ºi sã nu poþi avea încredere nici în propia umbrã. Sã îþi fie teamã sã întorci spatele „prietenilor”. ªi te blestem, sã nu mai vezi lumina atâta timp cât vei trãi ºi sufletul tãu sã îngheþe în adâncurile pãmântului, sã nu te mai poþi bucura de frumuseþile ce se creazã la suprafaþã ºi sã îþi fie teamã de lumina veºnicã. Te conjor Ėnias (prima luminã) sã îi topeºti pielea catifelatã de va îndrãzni sã iasã de sub semnul întunericului.
Blestemat ºi renegat de pripriul pãrinte, Iudarr îºi gãseºte lãcaº în strãfundul Aºchidului, primul munte creat pe pãmântul perfect. Acolo avea sã îºi petreacã primul nãscut al lui Pioris veºnicie pânã când profeþia avea sã devinã realitate.
În întunericul pãmântului a încercat sã schiþeze fiinþe care sã-i semene dar aºa precum spusese pãrintele acestea au ieºit frumoase atât trupeºte cât ºi sufleteºte ºi s-au temut de Iudarr ºi s-au îndreptat chipul spre luminã.
Pioris a fost dezamãgit pentru cã se nãscuserã „copii” chiar înainte ca el sã apuce sã îºi termine schiþele. Ranurul s-a scufundat în tristeþe ºi nu a mai vrut sã-ºi termine opera, s-a închis în camerele sale ºi s-a lãsat învãluit de tristeþe.
Unia nu putea sã-l lase sã cadã în dizgraþie. Ėnias se întrista ºi ea vãzându-ºi primul nãscut în suferinþã, astfel Unia a decis sã-i termine opera ºi sã-i readucã zâmbetul pe buze. A umblat în schiþele sale ºi a adus unele modificãri pe care le credea substanþiale. Le-a alungit uºor urechile ºi le-a fãcut trãsãturi angelice ºi truprui zeieºti. Pe urmã le-a scris poezia pe care a îmbinat-o cu notele ºi cântat Unia, ºi a recitat versuri zile ºi nopþi pânã când prima fiinþã s-a nãscut din mãreþia versului ºi a melodiei. ªi pãmântul ºi-a deschis larg braþele ºi i-a primit pe copii Uniei, pe care i-a iubit ºi cãrora le-a dãruit adãpost. ªi au fost numiþi elfi ºi mai apoi anuri deoarece au sãlãºluit pe pãmânul Anuriei.
Pioris i-a îndrãgit pe elfi dar nu erau aºa precum ºi-ar fi dorit el. A vãzut cã în „compoziþia” lor existã nemurirea ºi magia frumoasã dar ºi puternicã ce sãlãºluia numai în ranuri. Dar, s-a bucurat zeul cã fiinþe atât de minunate s-au nãscut din gândul soþiei sale ºi i-a dat speranþã aducându-i din nou zâmbetul ºi feicirea de-a desena chipul omului.
S-a scufundat din nou în munca ºi pe care a luat-o de la început ºi ºi-a schiþat „copii”, ce îi reveneau doar lui ºi le-a scris versuri ºi le-a compus melodii. Dar nu mai putea sã le dãruiascã magia ºi nemurirea ce le fusese rezervatã. Astfel a pus în cântecul sãu doar puþinã magie ºi nemurire ce avea sã fie a celor mai inteligenþi ºi a celor ce se nãºteau sub semnul Uniei, cãci ea era creatoarea de magie ºi nemurire. ªi le-a mai dãruit ºi pãcatul, suferinþa ºi tot ceea ce este lumeºte, dorindu-ºi sã creeze o fiinþã diferitã de celelalte, o fiinþã ce avea sã îºi asume pãcate ºi suferinþe create de ei sau de alþii.
ªi le-a cântat Pioris, le-a recitat ºi s-a bucurat, în cele din urmã luând naºtere omul. Era frumos omul ºi avea inteligenþã ºi s-a bucurat sã vadã minunea creaþiei.
A cântãrit zeul ºi a ales:
- Am sã-i numesc kruli ºi o sã-i dau în grijã lui Kũ, pentru cã sunt aproape de frumuseþea ºi graþia lui iar Kũ îi va iubi ºi îi va învãþa tot ceea ce trebuie sã cunoascã despre Ėnias ºi despre cunoaºterea absolutã, iar ei vor asculta ºi vor lua aminte.
ªi a fost precum a gândit Pioris, Kũ ºi-a dedicat viaþa omului ºi i-a pus la dispoziþie toate cunoºtinþele sale, i-a învãþat despre lucrurile simple ºi despre cele complicate, despre frumos ºi despre urât. ªi le-a vorbit despre Iudarr învãþându-i sã nu se încreadã în vorba sa mieroasã ºi sã nu-i urmeze calea întunecatã.
Pioris a fost mândru de creaþia sa pânã când primul vrãjitor s-a nãscut ºi atunci a vãzut cã omul se teme de necunoscut ºi asta l-a întristat. Dar s-a bucurat atunci când vrãjitorul s-a împrietenit cu poporul elf ºi au învãþat împreunã secretele Primordialilor ºi ale veºniciei celei tinere, iar asta l-a bucurat pe Cel Luminat.
Tatãl ºi-a luat privirea de pe pãmânt ºi ºi-a îndreptat-o spre cer, mult deasupra cerului în care chiar el îºi ducea divinitatea. ªi a simþit cum lumina îi aruncã priviri cercetãtoare, atunci ºi-a dat sema cã acea luminã nãscutã din nimic e rece dar frumoasã. ªi ºi-a dorit o luminã caldã care avea sã împrãºtie raze luminoase asupra pãmântului ºi sã se joace în apele învolburate calmându-le valurile.
A desenat Pioris, soarele ºi i-a dat magia vieþii, magia aducãtoare de cãldurã ºi de speranþã ºi l-a contopit cu Ėnias. El l-a numit Soare, dar elfii ºi vrãjitori iau dat numele de, Loķ (Cel ce dãinuie peste Ėnias).
L-au îndrãgit creaturile pãmântului ºi iau acceptat mângâierea caldã ce se revãrsa asupra lor ºi care le încãlzea pielea finã ºi albã


UNIA ªI ARMIDA (ŨRONA ªI ?IARET’)

Când gândurile lor au luat formã în lumina Universului, se spune cã au fost asemenea ºi orice gândea una gândea ºi cealaltã, ca o forþã misticã ºi necunoscutã. ªi gândurile lor sau plãcut ºi atunci când ºi-au luat forme trupeºti au hotãrât sã fie identice ºi legãtura dintre ele sã fie puternicã ºi de nedestrãmat.
Aºa au fãcut. ªi-au ales atât chipuri cât ºi truprui identice astfel încât nu puteau fi recunoscute. Aveau plete blonde ce se uneau cu Ėnias iar ochii le erau albaºtri ca apele cele nenãscute încã, iar trupurile le erau albe ºi firave ºi erau acoperite doar de propriile plete.
Unia a fost aleasã de Pioris pentru al însoþi în viaþã ºi în nemurirea veºnicã. La început Unia nu a fost fericitã deoarece firea îi era rãzboinicã ºi cugetul neastâmpãrat, iar unirea pe veºnicie cu un ranur o speria. Cu timpul i-a cunoscut sufletul cald ºi înþelepciunea infinitã. L-a iubit pentru felul în care se purta cu ranuri ºi pentru felul în care le fãcea dreptate dar cel mai mult l-a îndrãgit pentru credinþa în „copii” nenãscuþi ºi pentru speranþa cu care privea spre pãmânt.
Unia a fost singura ranurã ce a avut „copii” pãmânteni, doar ei i-a fost dat sã creeze ºi a creat o rasã aproape perfectã ce se ghida dupã gândul sãu ºi dupã înþelepciunea Armidei. A fost mândrã când le-a dat viaþã elfilor ºi i-a iubit ca pe proprii copii. Aceºtia nu au dezamãgit-o niciodatã ºi au învãþat toate tainele aºa cum ºi-a dorit Pioris, însã propriul fiu, nãscut din pântecul ºi sângele ei i-a adus supãrãri pe care nu ºi le-ar fi putut închipui.
În primi ani de viaþã ai micuþului Iudarr o întâmplare a înfricoºat-o atât de tare încât nu ºi-ar fi putut închipui. Era doar un copilaº cu ochi zglobi ºi cu gânduri de cucerire pe care Unia nu le bãga în seama. În ziua aceea i-a construit un pat din norii coloraþi ce se plimbau agale prin palatul lor, iar Iudarr a fost fericit. Apoi i-a fãcut un veºmânt, torcând norii de mãtase, însã bãiatul s-a mâhnit vãzând cã veºmântul lui nu seamãnã cu al tatãlui ºi a plecat spre camera sa cu ochii în lacrimi. Unia nu avea de gând sã îi dea speranþe de cuceritor sau sã îl lase sã creadã cã într-o zi acel regat va fi al lui, ºi l-a lãsat sã-ºi plângã amarul.
Însã mintea lui Iudarr era plinã de rãutate ºi a hotãrât sã-ºi ucidã mama în timp ce doarme. ªi a aºteptat ca Unia sã îºi istoveascã trupul ºi sã se lase învãluitã de somnul profund.
În ziua aceea Unia vroia sã îºi ducã fiica în cel de-al ºaptele-a cer pentru ai arata cât de frumos este desupra a toate ºi câte lucruri poate sã vadã de acolo. Puteau sã vadã tot ceea ce miºcã atât în primul cer, acolo unde trãiau ei, cât ºi pe pãmânt.
Zeiþa a hotãrât sã nu-ºi mâhneascã soþul, care nu era de acord ca cei mici sã afle de pe acum secretele cerurilor mai înalte, ºi a pus în patul dânsei nori ce i-a acoperit cu mãtasea ce o obþinea cu atâta greutate. ªi astfel cele douã au plecat fãrã sã spunã vreun cuvânt.
Irene a fost tare fericitã sã vadã minunea ce i se arãta ºi ºi-a plecat ochii spre pãmânt ºi spre locuitorii acestuia. În schimb Unia a rãmas privind spre soþul ºi bãiatul ei. κi iubea familia ºi acum era mândrã sã fie cea aleasã de Pioris. Dar ceea ce-a vãzut a cutremurat-o ºi inima i s-a îngreunat, ºi-a dus povara cu ea pentru ani mulþi.
Iudarr a fãurit un cuþit din piatra magicã a lui Aºchid ºi l-a ascuþit pentru a fi sigur cã îl va putea înfige cu precizie. Unia l-a urmãrit ghicindu-i gândul întunecat ºi l-a vãzut strecurându-se pe holurile mari luminate de Ėnias. Cu grijã a intrat, Iudarr, în camera zeiþei. A pãºit uºor ºi s-a apropiat de pat, atunci cu rãutate cuþitul l-a înfipt în norii ce îi þineau drept trup mamei sale. ªi mare i-a fost uimirea ºi disperarea vãzând cã Unia nu este acolo ºi sufletul întunecat, pentru câteva clipe, ºi-a arãtat adevãrata înfãþiºare.
Tare îngreunat a fost sufletul mamei vãzând ce gând îi poartã fiul. Dar a þinut acest secret înlãuntrul sãu fiindu-i ruºine cã i-a dãruit un astfel de fiu lui Pioris. ªi a trãit cu acest secret înfiorãtor pânã când Iudarr a fost blestemat ºi alungat de pãrintele sãu în pãmântul întunecat.
Unia ºi-a iubit fiica ºi ºi-a revãrsat toatã dragostea ºi cunoaºterea asupra ei. A învãþat-o despre bunãtate ºi despre adevãr, i-a povestit despre gândul curat al dragostei, despre poezia ºi melodia creaþiei.
Dar iar s-a mâhnit Unia atunci când „sora” ei i-a trãdat încrederea ºi a decis sã aducã pe lume un alt moºtenitor al lui Pioris. ªi iar ºi-a închis sentimentele înlãuntrul sãu ºi a plâns amarnic trãdarea Armidei. Îl privea adesea pe Jarl cât de frumos ºi nobil este. Era geloasã Unia pentru cã Armida i-a dãruit lui Pioris fiul mult visat ºi lacrimile îi îngrunau gândirea. Atunci i-a mãrturisit soþului ei cã nu ea l-a purtat în pântece pe Jarl ºi acesta a tunat ºi a fulgerat ºi ºi-a renegat fiul nãscut din propriul sânge. Însã Unia începea sã regrete cã i-a spus lui Pioris adevãrul. κi vedea propriul fiu mânat de forþe întunecate pe care ea nu le înþelegea iar de partea cealaltã îl vedea pe Jarl cel cu inima nobilã ºi curatã.
Dupã mulþi ani de suferinþã ºi-a cãlcat pe inimã ºi s-a dus la „sora” sa. Armida a fost tare surpinsã sã o vadã. ªi sufletul ei era întunecat ºi regretase decizia luatã cu timp în urmã. De ar fi fost sã o i-a de la capãt nu ºi-ar fi mai trãdat „sora” ºi nici conducãtorul. ªi dulce a fost împãcarea celor douã ºi multe aveau sã-ºi povesteascã.
Armida era recunoscutã pentru gândul sãu înþelept ºi plin de cãldurã dar nu întotdeuna privea înlãuntrul sãu cu înþelepciune ca ºi atunci când ºi-a dorit un moºtenitor de la Pioris. I-a mãrturisit Uniei cã mai avea un copil, abia crescut în pântecele sale. Iar acest copil era urmaºul unui muritor ce i-a cãzut cu tronc ºi îl iubea pe muritor aºa cum nu îi fusese dat sã iubeascã.
Unia s-a cutremurat la auzirea veºti dar nu vroia sã o lase sã treacã singurã prin crunta suferinþã. Ranuri ar fi renegat-o de ar fi auzit una ca asta. Ũrona s-a gândit cum sã o scape de ruºinea de-a avea un fiu pe jumãtate pãmântean. Le-a chemat la ea pe Linny ºi Lahea ºi le-a povestit despre nenorocire cerându-le sfatul. Zeiþele s-au ridicat în cel de-al zece-lea cer ºi din trânsu-l au adunat nori mari ºi frumoºi din care au tors mãtãsuri alese ºi au pus în mãtãsuri nemurirea ºi magia ºi le-au combinat cu sufletul celui nenãscut. Atunci Unia a ºtiut, avea sã le spunã ranurilor cã fiul cel nenãscut al Armidei s-a nãscut din dragostea lui Ėnias faþã se frumuseþea ranurei ºi astfel avea sã se nascã fiul cel pe jumãtate pãmânten, sub protecþia cerului ºi al norilor sãi ºi nimeni nu avea sã-i conteste credibilitatea ºi nimeni nu avea sã se întrebe în veci dacã este adevãrat. Iar cele patru ranure au fãcut un pact prin care au jurat sã pãtreze secretul pânã în ziua în care zeul se va putea uni cu pãmânteanul, ºi au fãcut precum au promis.
Iar ?iaret’ a nãscut o ficã, ce i-a dãruit-o cerului ºi a numit-o protectoarea acestuia ºi cea ce va veghea asupra lumii ºi a botezat-o, Ÿaron (Aleasa Cerului) ºi a iubit-o atât ?iaret’ cât ºi Unia. Iar ranuri au slãvit-o pe cea ce trãia deasupra lor ºi nu bãnuiau cã cea ce le vegheazã liniºtea ºi bunãstarea este fiica unui pãmântean. Dar Iudarr cunoºtea taina bietei ranure ºi planuri malefice au încolþit în sufletul sãu ºi avea sã le punã în aplicare atunci când avea sã vinã momentul. Iar lumea avea sã o urascã pe Armida ºi ranuri aveau sã o aducã la rangul de pãmânteacã.
ªi nici Unia nu avea sã scape de furia lui Pioris care l-a auzirea nesãbuinþei o închide în celulele de sub pãmânt ºi o priveazã de frumuseþile lumii ºi ale pãmântului pe care îl înfrumuseþau ori de câte ori aveau ocazia.
Iudarr ºi-a plãnuit cu grijã acþiunea ºi atunci când ranurii ºi cele patru specii pãmântene (omul, elful, dwarful, vrãjitorul), învãþaserã sã trãiascã în pace ºi armonie, atunci a scos la ivealã secretele întunecate ale celor patru ranure. ªi toate aceste secrete el le-a aflat de la Bladd, care era o bunã iscoadã ºi un bun ascultãtor.
Întunecatul i-a trimis veste pãrintelui sãu ºi în acelaºi timp ºi pãmântenilor. Dacã Pioris a tunat, pãmântenii nici nu au vrut sã audã despre un asemenea pãcat pe care chiar cei drepþi l-au comis.
ªi, Pioris a decis, ºi a trimis-o pe Armida printre pãmânteni ºi a blestemat-o ca în veci nici un pãmântean sã nu se mai încreadã în vorba ei ºi sã nu mai fie iubitã sau plãcutã de nimeni pentru eternitate, sã ducã o viaþã singuratecã ºi pustiitã ºi nici proprii fii sã nu îºi mai plece privirea asupra ei.
Dar pe Ÿaron, nu a ajuns-o blestemul iar lacrimile ei au trecut peste nouã ceruri ºi s-au oprit pe trupul mamei. ªi-a ridicat Ÿaron un contrablestem ce îi dãdea ºansa Armidei sã se ridice la loc printre semenii sãi. ªi a glãsuit astfel, umplând cerul ºi pãmântul cu glasul sãu melodios:
- Eu te conjor Ėnias, sã vezi în sufletul ei ºi sã alegi dragostea, înþelepciunea ºi bunãtatea. ªi sã nu fie vãzutã iubirea ca un pãcat ci ca cel mai frumos dintre sentimentele, atât în cer cât ºi pe pãmânt. ªi atunci când primul ranur îºi va îndrepta privirea ºi gândul spre o pãmânteacã, ºi prin melodia ºi versul poeziei sale va dori un urmaº de la ea, atunci ÃŽnþealapta din primul cer sã îºi reia locul ºi sã se ridice blestemul de pe capul ei.
ªi-au râs ranuri auzind vorbele lui Ÿaron, ºi nici unul nu a crezut în cele ce ea spunea. Nici unul nu credea cã se va înjosi într-atât încât sã-ºi îndrepte privirea spre o pãmânteacã. Dar Barnab, era deja îndrãgostit de femeia din rasa omului ºi îi admira trupul zeiesc ºi zâmbetul blând. ªi când a auzit el una ca asta s-a întristat ºi a cãzut în negura gândurilor pentru mulþi ani.
Însã, Pioris a fost de neânduplecat ºi ºi-a mustrat soþia ºi pe cele douã aliate ale sale. ªi-a vrut Pioris sã îl arunce pe Jarl în pãcat, dar Unia i s-a împotrivit:
- Mãrite soþ! Blesteamã-mã pe mine ºi fã ceea ce vei crede de cuvinÃ
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE